Biciclist în Tîrgu-Mureş

1Este foarte greu să fii biciclist în Tîrgu-Mureş pentru că sunt foarte puţine piste, iar cele care există sunt izolate şi nu sunt coerente! Cea mai ciudată pistă se află între supermarketurile Kaufland şi Lidl de pe strada Livezeni. Cum ajunge până acolo biciclistul şi cu ce plăcere parcurge cei 10-15 metri pe pista semnalizată cu un icon pictat cu alb, pe negrul asfaltului recent turnat, nu ştim, dar trebuie să recunoaştem că e un semn de normalitate! Un semn timid, abia schiţat, dar e un indiciu că se poate! Cârcotașii susţin că pista intră în proiectul celor două magazine la fel de normal precum uşa de la intrare!
Din 2011 există studii de fezabilitate şi indicatori tehnico- economici aprobaţi de Consiliul Local pentru crearea pistelor de biciclete în municipiu.
Comunicat de presă din 20 iulie 2011
„Administraţia Fondului pentru Mediu lansează în 2011 o sesiune de depunere a dosarelor de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului de realizare a pistelor pentru biciclişti, începând cu 20 iulie 2011. Sesiunea se închide la data la care valoarea totală însumată a cererilor de finanţare depuse la registratura AFM va fi de 200.000 de mii de lei, respectiv 400% din valoarea alocată sesiunii, dar nu mai târziu de 20 august 2011.
Suma alocată sesiunii de finanţare este de 50.000 de mii de lei. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului, fără a depăşi suma maximă care poate fi acordată unui beneficiar, în cadrul sesiunii de finanţare. (…)
Tipurile de proiecte finanţate prin Program sunt: a) realizarea de piste pentru biciclişti pe amplasament nou, cu o singură bandă; b) realizarea de piste pentru biciclişti pe amplasamente preexistente rutiere sau în cadrul trotuarelor, cu o singură bandă. Scopul Programului îl constituie îmbunătăţirea calităţii mediului prin înlesnirea transportului mai puţin poluant, în condiţii de siguranţă. Obiectivele Programului sunt: a) diminuarea efectelor poluării aerului asupra mediului şi sănătăţii populaţiei; b) încadrarea emisiilor în valorile-limită admise la nivel european, pentru aerul ambiental”- Compartimentul de Relaţii cu Publicul al Administraţiei Fondului pentru Mediu
Cu bicicleta de la Reghin la Tîrgu-Mureş
Ministerul Mediului a făcut un anunţ despre alocarea sumei de 100 de milioane de lei pentru realizarea unei piste de biciclete de la Reghin la Tîrgu-Mureş. Anunţul făcut de ministrul Borbély László se referea la programul „Piste pentru biciclişti” lansat în luna mai 2011. „Este un program foarte important pentru care, până la sfârşitul anului (2011 n. r.) vom aloca 100 de milioane de lei. Programul, care va fi lansat în luna mai, poate fi accesat inclusiv de primăriile de comună. Aceste piste pentru biciclişti nu pot fi făcute numai pe lângă şosea, ci pot fi realizate inclusiv în parcuri de agrement. De exemplu, Tîrgu-Mureş şi Reghin pot fi unite printr-o astfel de pistă pe digul de protecţie împotriva inundaţiilor”, a spus ministrul citat de Agerpres la vremea respectivă.
Cea mai lungă pistă de biciclete din România, în Mureș
Izbânda din octombrie 2011 a celor din Asociația Unda Verde a stârnit multă admirație. puține ONG-uri au reușit să pună la punct o pistă de biciclete care leagă două orașe. „Proiectul se raportează la râul Mureș ca posibil catalizator pentru regiune, promovează o atitudine de respect și apreciere pentru natură în general și pentru apa curgătoare în particular. Este o inițiativă asumată pe termen lung, care are ca scop atingerea unui grad ridicat de coeziune a comunităților față de râul Mureș la nivel regional, după un model de multiplicare a unor inițiative și principii reușite în anumite locuri, în alte locuri. De aici numele proiectului și ideea de a inspira prin Față de Mureș, de la izvor, până la vărsare. În cadrul proiectului organizăm evenimente și ateliere creative pe de o parte, și desfășurăm acțiuni de planificare la nivel micro și macro prin proiecte de arhitectură și amenajarea teritoriului pe de altă parte. În cadrul atelierelor lucrăm efectiv pe mal pentru îmbunătățirea experiențelor de vizitare prin locuri de popas, dar poate mai important, marcarea traseului accesibil cu panouri informative (cuprind harta și informații despre floră și faună), indicatoare de direcție și borne. Am intervenit cu prioritate acolo unde accesibilitatea era scăzută, pentru a da continuitate traseului, de pildă o albie secată dar abruptă a fost modelată și pavată, fără mortar de ciment. Marea provocare a fost identificarea acelor materiale, tehnici și forme care să fie puțin tentante, puțin deranjante și nevandalizabile. Plus ambiția noastră de a utiliza ce aveam la dispoziție – producători locali, materiale preferabil naturale. Astfel în vara lui 2011 am lucrat cu studenți la arhitectură și localnici aducând un plus de informație și confort traseului identificat în urma cartării. Am amplasat mai multe indicatoare din lemn la intersecții de drumuri, borne kilometrice cu cap reflectorizant și locuri de popas – din care trei s-au dovedit durabile. Am experimentat mult. Cu materialele, cu modul de primire și apreciere. Satisfacția este că traseul Față de Mureș Tîrgu Mureș – Reghin a intrat în conștiința oamenilor și locul a revenit în sfera de interes. Malurile erau uitate deși au un imens potențial de recreere. Dacă în vara lui 2010 exploram zona pentru identificarea locurilor accesibile și întâlneam în medie 2 oameni pe zi, peste un an , odată cu primul indicator la ieșirea din oraș, familii cu copii mici și grupuri de bicicliști puteau fi văzuți pe maluri. Ne bucurăm că s-a dovedit faptul că era nevoie de spațiu pentru desfășurarea activităților în aer liber, pentru relaxare”, a declarant Georgiana Branea, reprezentanta Asociației Unda Verde.
Biciclişti vinovaţi de accidente
Nu e o noutate pentru nimeni faptul că bicicliştii formează cea mai vulnerabilă categorie participantă în traficul rutier. Câţi dintre târgumureşeni nu ar putea relata despre accidente în care au fost implicaţi amatorii deplasărilor pe două roţi! „În primele luni ale acestui an, pe raza de competenţă a judeţului Mureş s-au produs 20 de accidente grave şi uşoare în care au fost implicaţi biciclişti. Dintre acestea, 13 s-au petrecut din vinovăţia exclusivă a bicicliştilor”, a precizat Andreea Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)Mureş. Un alt exemplu, incidentul petrecut recent în Piaţa Republicii, din Tîrgu Mureş: „R.M.S., de 33 ani, cu autoturismul marca Dacia, nu s-a asigurat la deschiderea portierei stânga faţă acroşând un biciclist de 32 ani, pe care l-a proiectat pe partea carosabilă, unde a fost lovit de un autocamion. În urma accidentului biciclistul a fost grav rănit”, aflăm dintr-un comunicat al IPJ Mureş.
Trecătorii, martorii de pe margine pot comenta în fel şi chip: a fost sau n-a fost vinovat şoferul, a greşit sau nu biciclistul… elucidarea cazului e treaba poliţiei!
O întrebare însă rămâne: pe când promisele piste pentru biciclete în oraşul nostru?
Pisica moartă este aruncată dintr-o curte în alta
În urmă cu aproape două săptămâni, primarul Dorin Florea a declarat într-o conferinţă de presă că vrea să acceseze fonduri europene pentru construirea unei piste suspendate pentru biciclete. „Ce se întâmplă astăzi este iresponsabil, e iresponsabil Consiliul Local, care a scos o hotărâre (în 2012, n.r.) că poţi să mergi cu bicicleta prin centru. E cea mai mare porcărie pe care a făcut-o. Nu ai voie, cât de iubitor al bicicletei să fii, să fii iresponsabil, să-l laşi să meargă cu bicicleta, să se expună, să-şi rişte viaţa. Asta înseamnă să fii iresponsabil. Soluţia a existat, soluţia este, dar domnii consilieri nu vor să-şi asume crearea pistei de biciclete (…) Pentru un proiect european este varianta creării unui coridor de-a lungul pârâului Pocloş, o pistă suspendată, într-o variantă dus-întors, pe acelaşi loc, ca să nu fac dublu, să fac cel puţin 4 metri, o arcadă prinsă de perete şi securizată pe ambele părţi, cu subtraversări, pentru a nu se da jos de pe bicicletă pentru a traversa strada. Aş putea creiona un astfel de traseu pe fonduri europene, a spus Dorin Florea, citat de Agerpres.
De cealaltă parte….
Consilierul local PSD, Olimpiu Sabău – Pop întrebat de reporterii TTM despre pistele de biciclete a declarat: „Consiliul Local a creat toate premisele pentru a se crea piste. Ce mai rămâne de făcut este să aibă loc licitaţia şi să aibă loc lucrările de amplasare a acelor piste de bicicletă. Licitaţia şi lucrările efective, vă daţi seama, nu ţine de Consiliul Local, ţine de Executivul Primăriei. Hotărârile au fost luate, există finanţare, nu rămâne decât să execute cei care trebuie să pună în aplicare hotărârile Consiliului Local Tîrgu-Mureş.”
În schimb, primarul Dorin Florea susţine că cei din Consiliul Local nu-şi dau interesul pentru amenajarea pistelor. Potrivit edilului, ar exista două studii performante privind pistele de biciclete ce ar putea fi construite în oraş, dar Consiliul Local nu vrea să le ia în calcul. Una dintre soluţii depinde de restructurarea căii ferate Reghin – Tîrgu-Mureş. „Aştept cu interes strategia Ministrului Transporturilor, care a spus că va lua în discuţie, de urgenţă, problema căii ferate. Dacă se restructurează calea ferată de la Reghin la Tîrgu-Mureş, am ce să fac şi pe respectiva cale ferată – 4 benzi de circulaţie, dar şi posibilitatea unor piste de biciclete. Mă doare capul să nu ajungem ca în India, că domnii consilieri transformă oraşul într-o zonă a Indiei, unde circulă vaca, metroul, autobuzul, maşina, bicicleta, ricşa şi scuterul, a susţinut primarul.
Mii de oameni pe bicicletă la Tîrgu-Mureș
În Săptămâna Mobilităţii Europene, în urmă cu doi ani, la Tîrgu-Mureş a avut loc cea mai mare Critical Mass! Performanţa a fost repetată şi în acest an. Peste 1.500 de târgumureșeni, de la mic la mare, au parcurs ruta tradiţională de la un capăt la altul al oraşului promovând mersul pe bicicletă şi cerând înfiinţarea pistelor pentru biciclişti. Mai multe asociaţii de biciclişti, printre care Pro Biciclo Urbo, Asociaţia Salvatorilor Speciali şi Montani, Focus Eco Center, Fundaţia Comunitară Mureş şi Asociaţia Unda Verde şi-au dat mâna şi au demarat un proiect prin care urmăresc amplasarea a 150 de rastele pentru biciclete. „Proiectul Mureş On Bike – Parcări pentru biciclete propune instalarea a 150 de rastele pentru biciclete pe raza oraşului şi a localităţilor limitrofe prin implicarea locuitorilor, firmelor şi autorităţilor. Până în acest moment proiectul a avut un ecou foarte bun şi am reuşit să atragem atenţia autorităţilor care ne ajută în montarea rastelelor în locaţiile publice: Primărie, Sala Polivalentă, pieţe publice, Grădina Zoologică. Faptul că Primăria Municipiului Târgu-Mureş s-a înscris în concursul european Săptămâna Mobilităţii înseamnă un nou început în această problemă şi sperăm să găsim împreună cu Primăria soluţii viabile şi pentru biciclişti”, au spus reprezentanţii asociaţiilor de biciclişti, Gal Sandor şi Georgiana Branea.
Pro şi contra ciclismului
Dacă aţi întreba un biciclist despre beneficiile deplasărilor pe două roţi, cu siguranţă ar vorbi despre parcarea rapidă, costul redus, lipsa poluării, deplasarea uşoară şi nu în ultimul rând efectul benefic asupra organismului. Vorbind despre minusurile utilizării bicicletei, pe primul loc ar pune pericolul de accidentare, pentru că bicicliştii folosesc aceleaşi spaţii, cu maşinile pe carosabil şi cu pietonii pe trotuar! „La noi nu există încă nici măcar cultura spaţiilor partajate între diferitele mijloace de transport, acele spaţii, frecvente în Occident, în care singura regulă este acordarea de prioritate celui mai slab”, afirmă bicicliştii.
40 de km de piste în Tîrgu-Mureş
Pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu, www.afm.ro în dreptul numărului curent 103, din 9 august 2011, la categoria „Proiecte depuse în cadrul Programului de realizare a pistelor de biciclişti” se află Primăria Tîrgu-Mureş din judeţul Mureş, cu suma solicitată de 1.958 301,77 lei. Cele două piste de biciclete ar împânzi oraşul din cartierul Mureşeni până-n în cartierul Tudor, din strada Secuilor Martiri până la Casa Tineretului „Mihai Eminescu”, de pe strada Libertăţii până pe malul Mureşului, din Aleea Carpaţi şi până la Weekend, în total 40 de km! Potrivit site-ului Primăriei valoarea totală a investiţiei ar fi 2.478.863 lei cu TVA inclus. În cazul în care Ministerul Mediului ar adopta proiectul, la Tîrgu-Mureş ar fi implementat o pistă de biciclete lungă de 40 de km. Pentru amenajarea pistelor de biciclete, o investiţie de aproape două milioane de lei, în 2012, consilierii au aprobat din bugetul local 550.000 de lei. Potrivit proiectului depus de primăria Tîrgu-Mureş ar fi create două secţiuni de piste, 229 de semne de pistă de biciclete, 93 de semne tip „Bikers”, 38 de semafoare şi 15 parcări şi 138 de pasaje pentru biciclete. Însă totul a rămas, deocamdată, pe hârtie.
Epilog
Astăzi dacă vă uitaţi pe siteul www.afm.ro. găsiţi următorul anunţ: „În prezent, nu este în desfăşurare nicio sesiune a Programului de realizare a pistelor pentru biciclişti.” Târgumureșenii, fericiţi că şi-au achiziționat la ofertă biciclete de ultimă generaţie, nu au decât să circule cu foarte mare atenţie, când pe trotuar printre pietoni, când pe carosabil, printre maşini.

Erika MÃRGINEAN

print
0 comments on “Biciclist în Tîrgu-Mureş
  1. Peti spune:

    Felicitari Erika!
    Un articol de milioane.Trebuie inistat prin mai multe articole pana cand biciclistilor se creaza posibilitati reale de circulatie pe piste.Nici centura Calea Sighisoarei nu este de ignorat.

  2. Simona spune:

    Felicitari pentru abordarea acestui subiect care de ani buni pare a ramane fara ecou in randul autoritatilor locale. Ma bucura faptul ca sunt si alte persoane cu adevarat interesate de ceea ce inseamna miscare, sanatate si petrecere a timpului liber, altfel decat stand in fata televizoarelor sau facand shopping. Poate mai multe campanii pro biking ar readuce in actualitate nevoia stringenta de piste pentru biciclete pe raza orasului Tirgu-Mures si nu numai.
    Multumesc pentru atentie si raman in asteptarea unor raspunsuri pozitive in acest sens si la trecerea efectiva la fapte a celor insarcinati a o face.
    Simona

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.