Borbely caută vinovatul pentru bannerele ilegale

banner oras pedepsitVicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a depus, luni, o plângere prealabilă la Primăria Târgu Mureş şi la Poliţia Locală, cerând identificarea autorilor şi înlăturarea bannerelor apărute în municipiu, care îl acuză, alături de liderul Uniunii, Kelemen Hunor, că ar fi ‘pedepsit’ oraşul.

Politicianul a cerut să se anuleze autorizaţia de amplasare a bannerelor cu textul bilingv ‘Oraş pedepsit de deputaţii Kelemen Hunor şi Borbely Laszlo’, care au apărut în municipiu după protestul sportivilor faţă de amendamentele formulate de cei doi parlamentari ai UDMR la Legea Descentralizării, prin care o serie de baze sportive din Târgu Mureş au rămas în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului.

Laszlo Borbely a solicitat să i se comunice în copie avizul referitor la bannerele publicitare şi toată documentaţia aferentă montării acestora.

În plângere se arată că bannerele bilingve au apărut în Târgu Mureş în data de 22 noiembrie, în zona Complexului de Agrement Mureşul şi a Parcului Municipal, iar apoi şi în alte locuri, că acestea conţin un text ‘denigrator, calomnios, de publicitate politică’ şi contravin legii, întrucât nu conţin elementele de identificare ale panoului publicitar prin inscripţionarea acestora cu informaţii privind denumirea operatorului.

‘De asemenea conţinutul acestor bannere contravin prevederilor art. 72 şi 252 din Noul Cod Civil privind respectarea dreptului la demnitate, prevederilor art. 47 alin. (3) din Legea 14/2003 privind partidele politice, conţinând un mesaj de publicitate politică în afara campaniei electorale’, se arată în plângerea lui Laszlo Borbely.

Acesta a precizat că, în cazul în care în termen de 24 ore nu se vor demara măsuri pentru înlăturarea acestor bannere, se va adresa instanţei de contencios-administrativ, pe calea ordonanţei preşedenţiale conform art. 255 Noul Cod Civil ‘pentru luarea unor măsuri provizorii pentru încetarea acestei nelegalităţi’.

‘De asemenea, fiind vorba de locuri de amplasare cu un grad mare de vizitatori şi de persoane lezate care sunt personalităţi publice de o expunere socială accentuată, vom introduce acţiune pentru prejudiciul moral suferit, atât pe cale civilă cât şi pe cale penală având în vedere faptul că în urma deciziei Curţii Constituţionale din 29 aprilie 2013, infracţiunile de calomnie şi insultă pot fundamenta din nou plângeri penale’, se mai arată în plângere.

Peste 100 de sportivi din Târgu Mureş, au protestat, vinerea trecută, împotriva liderilor UDMR, Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely, cărora le impută că s-au opus predării unor baze sportive Primăriei Târgu Mureş prin proiectul Legii Descentralizării, depunând amendamente ca acestea să rămână la Ministerul Tineretului şi Sportului.

Protestul a fost organizat înaintea conferinţei UDMR de la Palatul Administrativ, ‘Construim pe valorile comunităţii noastre’, cu tema ‘Încotro,Ţinutul Secuiesc?’, după ce primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, a anunţat că va demara o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la atitudinea manifestată de Laszlo Borbely şi Kelemen Hunor, cărora le impută formularea unor amendamente prin care municipalitatea nu a mai primit patinoarul artificial aflat în construcţie şi Sala Polivalentă.

Pe pancartele purtate de sportivi se arăta că ‘Târgu Mureş – oraş pedepsit’ şi că ‘Parlamentarii Kelemen Hunor şi Borbely Laszlo vor să ne lase fără baze sportive, oferindu-le bucureştenilor’.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.