Borbely cere recunoașterea oficială a limbii maghiare

borbelyVicepreşedintele politic al UDMR Laszlo Borbely a declarat, vineri, la Târgu Mureş, după manifestarea cu ocazia Zilei Naţionale a Maghiarilor de Pretutindeni, că Uniunea doreşte ca limba maghiară să fie recunoscută ca o limbă regională, iar minorităţile naţionale să fie considerate factor constitutiv al statului, iar acest lucru să fie stipulat în Constituţia României.

”Trebuie să privim în viitor şi zi de zi trebuie să luptăm pentru această libertate – care nu este numai libertatea maghiarilor, trebuie să fie libertatea tuturor – şi care da, înseamnă drepturi mai multe şi pentru comunitatea maghiară, de aceea am propus şi în Constituţie câteva elemente care ţin de aceste comunităţi. Noi dorim ca în Constituţia României să fie prezente aceste comunităţi care trăiesc aici de sute de ani şi multe comunităţi care împreună cu populaţia majoritară au luptat de multe ori pentru această libertate – să fie recunoscute ca factori constitutivi ai statului român. Dorim ca limba maghiară să fie recunoscută ca o limbă regională, pentru că de fapt aşa şi este, evident, pe lângă limba română, care este limba oficială a statului român”, a arătat Laszlo Borbely.

Politicianul a spus că UDMR mai are şi alte propuneri care ţin de identitatea naţională şi de acele deziderate pe care le-a susţinut începând din 1990.

În privinţa zilei de 15 martie, Borbely a subliniat că este sărbătoarea tuturor maghiarilor, este sărbătoarea Revoluţiei maghiare din 1848 şi că nu numai maghiarii, ci toţi cei care iubesc libertatea, care iubesc egalitatea şi frăţia între popoare sărbătoresc la fel.

”Ceea ce au spus tinerii în 1848, de 15 martie, au spus-o nu numai maghiarii, ci de fapt toată Europa, chiar dacă după aceea, din păcate, marile puteri au înfrânt această revoluţie. Este foarte valabil şi astăzi şi noi, târgumureşenii, noi, cei din judeţul Mureş, acest lucru l-am spus: am avut câteva momente în istoria noastră în care am adus jertfa noastră de sânge. Şi în 1848, şi chiar în 1956, când au fost întemniţaţi mulţi maghiari din judeţ, după Revoluţia maghiară, în 1989, decembrie, când au murit, din păcate, şi tineri maghiari şi români laolaltă, şi chiar în 19-20 martie 1990, când am avut iarăşi o jertfă de sânge”, a afirmat Laszlo Borbely.

La manifestarea organizată vineri, de UDMR, la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureş, au participat aproximativ 400 de persoane, iar alături de Laszlo Borbely s-a mai aflat deputatul Attila Kelemen, care este şi liderul UDMR Mureş, Andras Peti, preşedintele UDMR Târgu Mureş, precum şi reprezentanţi ai Consulatului Ungariei din Miercurea Ciuc, care au prezentat mesajul premierul Ungariei, Viktor Orban.

În cadrul manifestării, care a fost pe alocuri întreruptă de membrii Organizaţiei 64 de Comitate care au scandat mesaje autonomiste şi au purtat bannere pe care scria ‘Autonomia acum!’ şi ‘Ţinutul Secuiesc – regiune autonomă’, a fost citit mesajul premierului Victor Ponta.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.