Borbely: „Este o mare provocare acel prag de 5%”

Principala preocupare a Uniunii Democrate Maghiare din România în perspectiva alegerilor parlamentare este mobilizarea cetăţenilor la vot pentru atingerea pragului electoral şi în niciun caz încheierea vreunei alianţe cu Partidul Civic Maghiar (PCM) sau cu Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), a declarat joi, la Târgu Mureş, vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely. ‘Dacă am face o alianţă (cu PCM şi PPMT – n.r.), vă închipuiţi, creşte pragul la 6-7-8%. N-avem niciun motiv, în primul rând, n-avem niciun motiv să facem aceste alianţe. Noi am câştigat alegerile din iunie, ne pregătim de alegerile parlamentare. N-avem nevoie pe listele noastre, de exemplu, de parlamentari – că asta vehiculează unii – ca domnul Tokes (Laszlo – n.r.), care a fost pe listele UDMR, din câte-mi aduc aminte, pe locul întâi la alegerile europarlamentare şi a doua zi deja a început nu numai să critice UDMR, dar nu mai are nimic, nicio legătură cu UDMR. Deci asta-i problema dânsului şi a conştiinţei dânsului. Deci n-avem nevoie ca a doua zi în Parlament să apară politicieni care sunt pe listele noastre şi să spună ‘eu sunt în numele nu ştiu cărui partid’ şi după aceea să facă ce vrea’, a afirmat Laszlo Borbely.

El a susţinut că UDMR a demonstrat în alegerile locale că are încrederea electoratului, dar că acest lucru nu înseamnă că nu va discuta cu cele două formaţiuni maghiare, însă numai după ce acestea îşi vor tranşa disputele interne. ‘Ne pregătim de alegeri. Acest lucru nu înseamnă că nu putem avea discuţii pe alte teme cu colegii care deocamdată au probleme de congrese, de certuri între cele două partiduleţe. Deci au ei problemele lor, să le rezolve. Noi mergem mai departe şi ne pregătim de alegeri şi avem, o să avem, sigur, suportul electoratului. Ceea ce este o mare provocare – acel prag de 5%. Şi aici e marea provocare, pentru că, din câte ne arată sondajele de opinie, va fi o prezenţă mare la vot. Va fi o prezenţă, după părerea mea, mare la vot. Şi atunci şi noi, cu electoratul nostru, trebuie să-i mobilizăm să vină la vot, să trecem de pragul de 5%’, a susţinut Laszlo Borbely.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.