Primele declaraţii ale lui Borbely după demisie

Borbely Laszlo a demisionat azi din funcția de ministru al mediului. Decizia vine după ce procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut Parlamentului ridicarea imunității. Solicitarea inițială fusese făcută de DNA din cauza presupuselor fapte de trafic de influență (două fapte) și fals în declarația de avere. Ministrul a fost convocat ieri de premierul Mihai Răzvan Ungureanu la Guvern pentru o discuție. În urma acesteia, Borbely a decis să demisioneze, anunț făcut de premier. Fostul ministru al mediului urmează să facă o declarație de presă în acest sens la ora 15:00.

Ieri, Borbely Laszlo declara că nu are motive să demisioneze, dar a lăsat o portiță spunând că nici nu ține cu dinții de scaun:

E normal să discutăm cu premierul acest lucru. Eu nu am motive să-mi dau demisia. Dacă mi se va cere voi analiza și voi lua decizia corectă. Nu țin neapărat de scaun. Justiția trebuie să-și facă datoria, dar în momentul de față nu am de ce să-mi dau demisia.

Vom reveni cu amănunte după ce ministrul demisionar va face noi declarații în acest sens.

Update:

La ora 15:00, ministrul demisionar al Mediului a făcut următoarea declaraţie de presă legată de motivele demisiei:

Nu sunt de azi de ieri în politică, sunt din 1990. Mă cunosc primarii, preşedinţii de consilii judeţene, politcienii, ştiu ce fel de om sunt. În 20 de ani nu poţi să fi altfel decât cum eşti. Să fii corect, acolo unde eşti numit sau ales să-ţi faci datoria, să organizezi un minister, cum e Ministerul Mediului, să reprezinţi România dacă e cazul şi la ONU şi în alte funcţii în această perioadă. Nu cred că pe termen mediu sau lung nu-şi dă seama fiecare cu cine are de-a face, cu ce fel de om(…).

Atunci când am aflat de comunicatul DNA am luat decizia că voi demisiona azi. Nu pentru că aş avea motive să demisionez. Refuz cu tărie orice fel de acuzaţie, care consider că e nefondată şi sper că voi reuşi să-mi demonstrez nevinovăţia. Ca să nu planeze nici un fel de suspiciune asupra Guvernului, am decis, vă repet, deja atunci când am aflat de comunicatul DNA din presă, şi nici acum nu ştiu mai multe decât ceea ce a apărut în presă, am decis să demisionez. Acest lucru l-am transmis astăzi primului-ministru, i-am comunicat şi preşedintelui, pentru că am avut o întrunire cu dânsul şi eu cred că aşa e corect. Nu întâmplător cuvântul demnitar vine din cuvântul demnitate.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.