«

»

Bugetul judeţului Mureş mai mare pentru anul 2017

Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară ce a avut loc azi, 30 martie 2017, bugetul de venituri și cheltuieli a județului Mureș pentru anul curent. În acest an veniturile totale sunt cuantificate în sumă de 540.302.000 lei, astfel:

· veniturile unității administrativ-terioriale ale Județului Mureș în sumă de 314.903.000 lei; veniturile proprii ale instituțiilor subordonate in suma de 3.917.000 lei;
· veniturile celor două unități spitalicești în sumă de 221.483.000 lei.

Sursele de finanțare ale bugetului general consolidat a Județului Mureș, se completează cu excedentul bugetar al anilor precedenți, în suma de 137.280.000 lei.

Față de bugetul adoptat la începutul anului 2016 se înregistrează o creștere a veniturilor totale în sumă de 116.000.000 lei.

Cheltuielile bugetului general a Județului Mureș, sunt cuantificate în sumă de 677.582.000 lei cuprinzând toate cheltuielile aferente pe domenii de activitate, sănătate, transport, cultură, sport, culte, asistență socială și alte domenii prevăzute de lege.

Cheltuielile cu investițiile preconizate a se realiza în anul 2017 se ridică la suma de 129.795.000. Prioritatea zero a Consiliului Județean Mureș la acest capitol sunt lucrările la pista Aeroportului Transilvania, a căror valoare se ridică la suma de 77 milioane de lei. Printre investițiile importante prevăzute în bugetul anului 2017 se numără, de asemenea, achiziționarea de aparate medicale pentru cele două spitale din subordinea instituției. Astfel, Spitalul Clinic Județean Mureș va primi suma de 3 milioane de lei, din care aproape 600.000 de lei sunt destinați achiziției unui aparat digital de radiologie pentru secția clinică pediatrie. Spitalul Municipal Târnăveni va primi suma de 1.661.000 lei, din care 1.000.000 de lei sunt destinați achiziționării unui computer tomograf, suma provenind din sponsorizare. Bugetul de investiții al Direcției Generale de Asistență Socială Mureș a fost stabilit în valoare de 1.790.000 lei, din care suma de 1.284.000 lei a fost prevăzută pentru amenajarea unei bucătării la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Reghin. Biblioteca Teleki-Bolyai a primit 245.000 lei pentru restaurarea sălii cu fresce.

În ceea ce privește finanțarea proiectelor multianuale menționăm că pentru lucrările la Parcul Auto pentru Sporturi cu Motor a fost alocată suma de 21 milioane lei.

Suma totală prevăzută în buget pentru lucrările la drumurile din județul Mureș este, în anul 2017, de 63.460.000 lei, din care 35.150.000 sunt alocați investițiilor și 28.210.000 lei reparațiilor.

Din totalul cheltuielilor bugetare, suma de 32.779.000 lei reprezintă prevederi pentru finanțarea cheltuielilor cuprinse în programul de reparații pentru următoarele instituții: 1.934.000 lei, Autoritatea executivă – Județul Mureș, 1.254.000 lei pentru cele două unități spitalicești, 380.000 lei, instituții de cultură, 500.000 lei DGASPC Mureș si instituțiile subordonate acesteia. De asemenea, Palatul Apollo va primi suma de 1.106.000 lei pentru reparații din care 93.000 lei vor fi utilizați pentru amenajarea unui birou pentru persoanele cu handicap la parterul clădirii. Cheltuielile cu asistența socială sunt prevăzute în sumă totală de 84.948.000 lei, din care: 67.315.000 lei pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, prevăzute de Legea nr.448/2006, 3.794.000 lei pentru plata asistenței sociale externalizate în baza unor convenții, 354.000 lei pentru plata drepturilor de echipament a copiilor instituționalizați din centrele școlare pentru educație incluzivă, iar diferența de 13.485.000 lei pentru derularea programelor naționale ”Lapte și corn” respectiv „Încurajarea consumului de fructe proaspete în scoli”.

Pentru anul 2017 se prevede suma de 14.800.000 lei pentru salarizarea unui număr de 771 posturi personal neclerical, sumă asigurată de la bugetul de stat.

Consiliul Judeţean Mureş alocă în acest an 2.200.000 lei pentru finanțarea proiectelor în sistem concurențial pe domenii de activitate cultură (600.000 lei), culte (600.000 lei), sport (400.000 lei) și asistență socială (600.000). Suma pentru asistenţă socială a fost majorată cu 200.000 lei pentru a veni în sprijinul asociaţiilor şi fundaţiilor care furnizează servicii sociale licenţiate pentru grupuri vulnerabile. De asemenea, fondul pentru tineret a fost stabilit în sumă de 100.000 lei. Suma de 2.100.000 de lei a fost alocată pentru organizarea, desfăşurarea şi finanţarea unor activităţi culturale şi sociale de interes public judeţean iniţiate de Consiliului Judeţean Mureş sau de către alte entităţi juridice care au încheiat convenții de colabora cu Consiliul Judeţean.

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Mureş

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.