Bugetul Tg. Mureș pe 2013 este de 367 milioane lei

Bugetul Tg. Mureș pe 2013 este de 367 milioane lei

Consiliul Local Tirgu Mures clConsilierii locali ai PDL şi UDMR au votat, în şedinţa de joi, cu 15 voturi pentru şi o abţinere, bugetul municipiului Târgu Mureş în valoare de 367.236.000 lei, după ce consilierii Uniunii Social Liberale (USL) au părăsit sala de şedinţe.

Potrivit bugetului adoptat, veniturile prognozate pentru anul bugetar 2013 sunt în sumă totală de 367.236.000 lei, din care venituri proprii 197.739.000 lei, restul fiind cote defalcate şi subvenţii de la bugetul de stat.

‘Vreau să le mulţumesc consilierilor de la UDMR care şi de data aceasta au arătat că îşi doresc ca Târgu Mureş să meargă mai departe şi nu-şi doresc circ aşa cum îşi doresc unii consilieri de la PSD şi PNL. Bugetul a trecut cu unanimitate PDL-UDMR. Îmi pare rău că cei din USL au plecat de la şedinţa de consiliu şi au vrut să lase oraşul fără transport, fără apă caldă, fără tichete, fără bani pentru pensionari. Acest consiliu nu va vota după cum vrea USL, USL îşi face politica la Bucureşti iar târgumureşenii trebuie să aibă tot ce au avut până acum chiar dacă suntem într-o perioadă de criză pe care unii nu vor să o recunoască şi pe care unii vor să o transforme în circ’, a declarat consilierul local Claudiu Maior, care este şi consilier al primarului Dorin Florea.

Consilierii PSD şi PNL au părăsit sala de şedinţe înainte de votarea bugetului, după ce au solicitat demisia lui Claudiu Maior ‘din toate funcţiile deţinute’, pe motiv că acesta s-ar afla în incompatibilitate, având semnat un contract de consiliere cu Primăria Târgu Mureş şi că astfel ar fi incompatibil cu calitatea sa de consilier local.

Claudiu Maior a declarat că va depune o plângere penală împotriva celor care îl calomniază şi că el are un contract de prestări servicii perfect legal.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.