Buicu se retrage din cursa pentru șefia PSD Tg. Mureș

florin buicuDeputatul Florin Buicu a decis să îşi retragă candidatura pentru conducerea PSD Târgu Mureş, cu câteva zile înainte de alegeri, motiv pentru care actualul lider interimar al organizaţiei, Ştefan Someşan, va rămâne singur în cursă.

‘Pentru funcţia de preşedinte există o singură candidatură, în persoana mea. Din câte ştiu, domnul deputat Florin Buicu a renunţat la candidatură, urmând să ocupe, în cazul în care Conferinţa Municipală va fi de acord, funcţia de prim vicepreşedinte al PSD Târgu Mureş. Pentru vicepreşedinţi avem depuse şapte candidaturi pe tot atâtea funcţii, dar lista este deschisă inclusiv în sala de şedinţă, urmând ca buletinele de vot să se tipărească pe loc’, a declarat joi preşedintele interimar al PSD Târgu Mureş, Ştefan Someşan.

Potrivit acestuia, în procesul de votare va intra orice candidat care îşi depune candidatura inclusiv în timpul şedinţei şi că, până în prezent, cea mai mare concurenţă se dă pe cele nouă locuri din Biroul organizaţiei.

‘Pentru membru în birou, din estimările mele vor fi mai mulţi candidaţi cu circa 30% faţă de cele nouă locuri. Estimăm circa 15-16 candidaturi pentru funcţiile din birou. În cadrul conferinţei nu vor fi decizii deosebite, în schimb vor fi aleşi cei 35 de delegaţi pentru Conferinţa Judeţeană a organizaţiei PSD, care va avea loc la sfârşitul lunii martie’, a precizat Ştefan Someşan.

Conferinţa PSD Târgu Mureş va avea loc duminică, de la ora 10,00, la Palatul Culturii.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.