Bujorii de stepă au înflorit mai repede în 2014

Rezervaţia Botanică de la Zau de Câmpie care adăposteşte Bujorii de Stepă, denumiţi ştiinţific ‘Paeonia Tenuifolia’, este considerată a fi unicul loc din România şi din interiorul Arcului carpatic unde creşte această floare şi este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri.

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie au înflorit în acest an mai devreme cu trei săptămâni şi, de regulă, rămân înfloriţi doar şapte zile, au o înălţime între 10 până la 30 de centimetri şi au florile de culoarea roşu aprins. ‘Dacă anul trecut primele flori de bujor de stepă au fost în data de 23 aprilie – eu sunt de la prima floare, întotdeauna, în rezervaţie, o notez, o pozez şi ultima floare a fost în data de 18 mai – în anul acesta primele flori au fost în data de 1 aprilie. Bujorul de stepă şi-a făcut de cap, de Păcăleală au înflorit 10 odată’, a declarat pentru AGERPRES Octavian Călugăr, custodele rezervaţiei.

Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost prezentată la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei. Rezervaţia mureşeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie şi a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariţie şi a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.

Cel care şi-a dedicat viaţa salvării bujorilor de stepă, Marcu Sâncrăianu, a spus că pasiunea sa pentru bujori a început în ziua de 10 mai 1923, de Ziua Regelui, când oamenii au ieşit la iarbă verde. La petrecere, a fost invitat şi academicianul Alexandru Borza, care a povestit despre aceste flori. Marcu Sâncrăian, care îşi însoţea tatăl – primar al comunei Zau de Câmpie – a ascultat cu atenţie povestea profesorului. Acesta a spus că, în momentul în care profesorul şi-a exprimat temerea că bujorii de la Zau ar putea dispărea, a exclamat: ‘Nu te teme!’, iar lumea din sat s-a amuzat pe seama lui, însă câţiva ani mai târziu a început să-l ia în serios, întrucât se deplasa zilnic la rezervaţie pentru a îngriji florile.

Din acel moment, Marcu Sâncrăianu şi-a dedicat viaţa gingaşelor flori şi a învăţat din cărţi, deşi avea doar şase clase, cum să îngrijească bujorii de stepă. Aproape zi de zi de atunci – mai ales în perioada de înflorire şi de însămânţare – până în anul în care s-a stins din viaţă, la vârsta 91 de ani, Marcu Sâncrăianu a fost lângă florile sale şi a avut grijă să-şi pregătească din timp un ucenic la fel de devotat, care a preluat treptat custodia rezervaţiei.

Octavian Călugăr, fost primar al comunei Zau de Câmpie timp de opt ani, este custodele onorific al Rezervaţiei de bujori de stepă de la Zau de Câmpie, începând din anul 2005, şi şi-a făcut ucenicia alături de ‘părintele bujorilor’ timp de 31 de ani.

‘Anul acesta am 10 ani de când mă ocup, însă am fost ucenic la cel care a fost timp de 60 de ani custodele rezervaţiei, Marcu Sâncrăianu, care a decedat în 2008, în august. I-am fost ucenic din 1974 până în 2005, 31 de ani. Apoi am preluat custodia rezervaţiei, după cum am spus, în 2005, deci vin la rezervaţie de peste 40 de ani. În Rezervaţia de la Zau de Câmpie sunt două loturi: lotul A, declarată Grădină Botanică, în 1932, de marele academician Alexandru Borza – profesorul a înfiinţat şi Grădina Botanică din Cluj Napoca. Venea la Zau încă din 1925, când era profesor la Blaj, iar după aceea a fost profesor la Cluj. Prin Hotărârea Consiliului de Miniştri din anul 1932 rezervaţia de sus (de pe deal, n.r.), de 2,5 hectare a fost declarată Grădină Botanică. Rezervaţia lotul B, cu suprafaţă de 1 hectar, a fost declarată Grădină Botanică în 1959-1960. În cele două locaţii, pe 3,5 hectare, la Zau sunt peste 50.000 de bujori de stepă, ‘Paeonia tenuifolia’, care au ajuns la maturitate ca urmare a unei munci titanice cu zeci şi zeci de ani în urmă. Dacă în rezervaţia de sus, unde sunt 2,5 hectare, înainte de 1950 erau sub 10.000 de exemplare, acum, în anul acesta – eu fac inventarierea plantelor tot din 5 în 5 ani, deci am făcut în 2009 şi acum, în martie 2014 – în rezervaţia de sus avem peste 20.000 de exemplare şi în rezervaţia de jos, unde este numai un hectar, aici avem peste 30.000 de exemplare. Deci în total avem peste 50.000 de exemplare. Dacă jos, pe o suprafaţă de hectar, în 1959-1960 erau sub 100 de exemplare, acum sunt peste 30.000′, a declarat Octavian Călugăr.

Acesta şi-a exprimat satisfacţia că bujorului de stepă îi merge foarte bine la Zau de Câmpie, întrucât dacă acesta a mai fost semnalat şi în alte locuri din Europa, treptat a dispărut. ‘Bujorul de stepă, după documente făcute atât de academicieni români, cât şi străini, din Viena, Budapesta, Germania, se presupune că a ajuns la Zau de Câmpie acum 10.000 de ani, în perioada postglacială. Cum a fost adus? Sămânţa a fost adusă de apă, vânt sau de păsări. Acum, aici, la Zau, nu numai în locul unde este rezervaţia acum, ci toată valea Botei Mari a avut bujor de stepă, inclusiv dincolo de lac este un sat care se numeşte Bujor, de la bujorul de stepă. La Varna, în Bulgaria, este o localitate care se numeşte Bujorişte, de la bujorul de stepă. Ei nu îl mai au acolo, pentru că am avut din Bulgaria, oameni din Rusia şi din Ucraina care au venit să-l vadă la Zau de Câmpie. Ei, nemaiavând aceste flori în rezervaţie, nu au crezut că la Zau avem peste 50.000 de exemplare pe 3,5 hectare’, a susţinut Călugăr.
Acesta a spus că, începând din 1970, toată valea, în care se află azi rezervaţia, a fost plină de bujori, că oamenii chiar tăiau bujorul de stepă de la rădăcina porumbului, însă cu timpul suprafaţa s-a redus considerabil, iar bujorul a mai rămas doar în cele două loturi ale rezervaţiei. Octavian Călugăr susţine că bujori de stepă mai existau şi în comunele vecine, Valea Largă din judeţul Cluj, inclusiv pe Valea Săcăluşii, precum şi în Poiana Frăţii. Custodele rezervaţiei spune că bujorii din Valea Largă erau mult mai frumoşi decât cei de la Zau de Câmpie, însă au dispărut, pentru sunt plante extrem de firave şi au nevoie de o îngrijire specială. ‘Bujorul e o plantă foarte firavă, nu ajungi cu ea până în sat şi ea moare, dar moare toată planta. Noi am avut grijă multă. Este o muncă onorifică, dar e o muncă care aduce satisfacţie în fiecare primăvară, prin turiştii care ne vizitează, din ţară, din străinătate – Franţa, Germania, Italia, am avut chiar din Florida, SUA. Se duc de aici încărcaţi pozitiv, văd un lucru fantastic la Zau. Asta ne bucură şi asta ne răsplăteşte, l-a răsplătit şi pe nenea Sâncrăianu, care a decedat la vârsta de 91 de ani, şi s-a ocupat de rezervaţie 60 de ani, şi mă răsplăteşte şi pe mine de 10 ani, de când mă ocup de rezervaţie’, a arătat custodele.

Călugăr susţine că, în fiecare an, în luna iunie, bujorul îşi termină ciclul, îşi pregăteşte sămânţa, iar el o urmăreşte foarte atent când ajunge la maturitate şi o recoltează când aceasta are o culoare maronie spre negru. Procesul de recoltare trebuie să fie foarte exact în privinţa recoltării seminţei, nu trebuie recoltată nici prea devreme, nici prea târziu, iar de la plantare până la înflorirea bujorului este o perioadă extrem de lungă, cuprinsă între 7 şi 14 ani, în funcţie de altitudinea la care e plantată. ‘Dacă nu-s activ şi nu vin repede, el are tendinţa de a arunca sămânţa din capsulele în care o ţine şi nu o mai pot recolta. Dar reuşesc să o recoltez, să o duc acasă, să o selectez, apoi revin în rezervaţie şi o plantez. Dacă am cârtiţă, sunt cel mai fericit, dar după cum vedeţi nicio cârtiţă nu mai am prin rezervaţie, toate au plecat. Aşa că mă duc la vecini, aduc pământ afânat, fac o gaură, pun sămânţa, astup cu pământ şi aşa fac şi înmulţirea artificială, pe lângă cea naturală. Se face şi înmulţire naturală pentru că şi aşa a crescut numărul de bujori de stepă la Zau de Câmpie. Ei vegetează foarte greu; în rezervaţia de jos, de când pui sămânţa până când înfloreşte trebuie să treacă 7-10 ani, în schimb în rezervaţia de sus, care are o altitudine de 455 de metri, acolo trebuie să treacă 10-14 ani, vegetează foarte greu şi de aia trebuie să avem grijă de bujorul de stepă’, a accentuat Octavian Călugăr.

Custodele rezervaţiei a spus că în Zau de Câmpie chiar şi în pădurea din vecinătate au fost cândva bujori de stepă, fiindcă temperaturile atunci erau mult mai ridicate şi erau prielnice dezvoltării plantei, însă şi-a restrâns aria şi că deşi acum temperatura este ceva mai rece, bujorul de stepă s-a adaptat în cele două loturi ale rezervaţiei. ‘Chiar dacă nu-i aşa de cald ca în stepele pontice din Rusia şi Ucraina, bujorul s-a adaptat la condiţiile din zonă. De exemplu, când e cald, e fantastic de frumos, iar când nu-i cald floarea se închide şi se păstrează câteva zile mai mult. Dacă nu e cald nu asistăm la o explozie totală a florilor, cum e acum, şi atunci le avem înflorite cam 8-10 zile se termină. În rezervaţia de sus (de pe deal, n.r.), bujorul e mai mic, mai firav, şi pentru că e lângă pădure, este foarte multă umbră şi din caza umbrei foarte greu vegetează’, afirmat custodele.

Acesta ne-a explicat că planta nu trebuie niciodată tăiată pentru că în acest an îşi asigură hrana pentru anul viitor, o stochează în nişte bulbi de pe tulpină, şi că aceasta a fost greşeala fatală comisă de oameni, care a dus la dispariţia plantei din Europa. El susţine că dacă tai un bujor înflorit ca să îl pui în vază, acesta se va usca în circa 10 minute de la tăiere. Călugăr a mai spus că, din cauza unor hoţi care au furat gardul împrejmuitor, în fiecare zi soseşte la rezervaţie cu teama ca nu cumva vreun cioban să îşi scape oile în acest perimetru. ‘Nu mă tem că îi mănâncă, pentru că sunt urât mirositori, mi-e teamă că îi vor călca şi astfel vor dispărea’, a spus custodele, care a precizat că a început plantarea unui grad viu în jurul rezervaţiei, pentru ‘acesta nu-l fură nimeni’.

Octavian Călugăr a ajutat rezervaţia să dăinuie mai ales pe vremea când a fost primar, în intervalul 2000-2008, când din poziţia sa de preşedinte al comisiei de retrocedare a comunei s-a opus retrocedării suprafeţei care adăposteşte bujorii de stepă. Atunci a luat decizia de a acorda foştilor proprietari ai terenului o suprafaţă similară în altă parte a comunei. ‘Rezervaţia de sus a fost trecută în patrimoniul Primăriei comunei Zau de Câmpie încă din 1932, rezervaţia de jos a fost terenul cuiva, l-a revendicat, şi fiind preşedintele comisiei de fond funciar, am dat teren în altă parte, de o calitate mult mai bună, şi aşa am salvat rezervaţia’, a arătat fostul primar.

Acesta a spus că a decis să îşi dedice viaţa bujorilor mai ales după ce a suferit o intervenţie pe cord şi că în ciuda pericolului prin care a trecut, din 2006 încoace aproape zilnic parcurge distanţa de 10 kilometri, dus-întors, cu bicicleta, din sat până în rezervaţie. ‘Am fost primar din 2000 până în 2008, în 2005 am şi preluat rezervaţia, pentru că am fost foarte supărat. Eu în 2006 am avut o intervenţie pe cord, la Târgu Mureş am fost operat de profesorul Radu Deac şi de profesorul Horaţiu Suciu. Am protezată valva aortă şi dacă Dumnezeu mi-a dat sănătate am zis că mă dedic florilor, dar nu credeam că pot să vin, pe jos sau cu bicicleta 5 km, pentru că din centrul comunei până la rezervaţie sunt 5 km, înapoi iar 5 km, ăia sunt 10 km. Am vrut să predau rezervaţia la un cadru de specialitate de la Şcoala Generală din Zau de Câmpie şi primul lucru care m-a întrebat a fost: ‘Câţi bani primesc?’ Şi asta m-a supărat enorm, că-i o muncă care se face onorific, fără bani. Aşa că am decis să mă ocup eu’, a mai arătat Călugăr.

Grupul de Acţiune Locală (GAL) ‘Zona de Câmpie’, format din 13 comune şi oraşul Sărmaşu, şi-a propus, pentru exerciţiul bugetar european 2014-2020, promovarea unui proiect pentru includerea în circuitul turistic a Rezervaţiei de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie, care acum nu beneficiază de o promovare pe măsura importanţei sale, dat fiind faptul că drumul de acces este amenajat doar în parte, iar afluenţa mare de public ar putea duce la distrugerea unor plante. În acest fel, se doreşte pietruirea drumului, construirea unui punct de informare şi construirea unor pasarele din lemn, de pe care turiştii să poată vedea bujorii şi să îi poată fotografia, fără a le pune în pericol integritatea. AGERPRES/(A – autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu)

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.