«

»

Bujorii de stepă de la Zau de Câmpie au înflorit

Rezervaţia Botanică de la Zau de Câmpie care adăposteşte Bujorii de Stepă, denumiţi ştiinţific ‘Paeonia Tenuifolia’, este considerată a fi unicul loc din România şi din interiorul Arcului carpatic unde creşte această floare şi este situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat, adică la peste 450 de metri.

Primele semnalări despre bujorul de stepă de la Zau de Câmpie au fost făcute în anul 1846, când floarea a fost prezentată la Viena, într-un ierbar, cu ocazia prezentării florei Transilvaniei. Rezervaţia mureşeană este situată la 5 kilometri de centrul comunei Zau de Câmpie şi a fost înfiinţată în 1932 de academicianul Alexandru Borza, considerat fondatorul şcolii româneşti de botanică, iar suprafaţa iniţială era de 2,5 hectare. Persoana care a salvat bujorul de stepă de la dispariţie şi a extins suprafaţa rezervaţiei la 3,5 hectare, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, este regretatul Marcu Sâncrăianu, din Zau de Câmpie.

Cel care şi-a dedicat viaţa salvării bujorilor de stepă, Marcu Sâncrăianu, a spus că pasiunea sa pentru bujori a început în ziua de 10 mai 1923, de Ziua Regelui, când oamenii au ieşit la iarbă verde. La petrecere, a fost invitat şi academicianul Alexandru Borza, care a povestit despre aceste flori. Marcu Sâncrăian, care îşi însoţea tatăl – primar al comunei Zau de Câmpie – a ascultat cu atenţie povestea profesorului. Acesta a spus că, în momentul în care profesorul şi-a exprimat temerea că bujorii de la Zau ar putea dispărea, a exclamat: ‘Nu te teme!’, iar lumea din sat s-a amuzat pe seama lui, însă câţiva ani mai târziu a început să-l ia în serios, întrucât se deplasa zilnic la rezervaţie pentru a îngriji florile.
Din acel moment, Marcu Sâncrăianu şi-a dedicat viaţa gingaşelor flori şi a învăţat din cărţi, deşi avea doar şase clase, cum să îngrijească bujorii de stepă. Aproape zi de zi de atunci – mai ales în perioada de înflorire şi de însămânţare – până în anul în care s-a stins din viaţă, la vârsta 91 de ani, Marcu Sâncrăianu a fost lângă florile sale şi a avut grijă să-şi pregătească din timp un ucenic la fel de devotat, care a preluat treptat custodia rezervaţiei.

Octavian Călugăr, fost primar al comunei Zau de Câmpie timp de opt ani, este custodele onorific al Rezervaţiei de bujori de stepă de la Zau de Câmpie, începând din anul 2005, şi şi-a făcut ucenicia alături de ‘părintele bujorilor’ timp de 31 de ani.

Călugăr susţine că, în fiecare an, în luna iunie, bujorul îşi termină ciclul, îşi pregăteşte sămânţa, iar el o urmăreşte foarte atent când ajunge la maturitate şi o recoltează când aceasta are o culoare maronie spre negru. Procesul de recoltare trebuie să fie foarte exact în privinţa recoltării seminţei, nu trebuie recoltată nici prea devreme, nici prea târziu, iar de la plantare până la înflorirea bujorului este o perioadă extrem de lungă, cuprinsă între 7 şi 14 ani, în funcţie de altitudinea la care e plantată. ‘Dacă nu-s activ şi nu vin repede, el are tendinţa de a arunca sămânţa din capsulele în care o ţine şi nu o mai pot recolta. Dar reuşesc să o recoltez, să o duc acasă, să o selectez, apoi revin în rezervaţie şi o plantez. Dacă am cârtiţă, sunt cel mai fericit, dar după cum vedeţi nicio cârtiţă nu mai am prin rezervaţie, toate au plecat. Aşa că mă duc la vecini, aduc pământ afânat, fac o gaură, pun sămânţa, astup cu pământ şi aşa fac şi înmulţirea artificială, pe lângă cea naturală. Se face şi înmulţire naturală pentru că şi aşa a crescut numărul de bujori de stepă la Zau de Câmpie. Ei vegetează foarte greu; în rezervaţia de jos, de când pui sămânţa până când înfloreşte trebuie să treacă 7-10 ani, în schimb în rezervaţia de sus, care are o altitudine de 455 de metri, acolo trebuie să treacă 10-14 ani, vegetează foarte greu şi de aia trebuie să avem grijă de bujorul de stepă’, a accentuat Octavian Călugăr.

Custodele rezervaţiei a spus că în Zau de Câmpie chiar şi în pădurea din vecinătate au fost cândva bujori de stepă, fiindcă temperaturile atunci erau mult mai ridicate şi erau prielnice dezvoltării plantei, însă şi-a restrâns aria şi că deşi acum temperatura este ceva mai rece, bujorul de stepă s-a adaptat în cele două loturi ale rezervaţiei. ‘Chiar dacă nu-i aşa de cald ca în stepele pontice din Rusia şi Ucraina, bujorul s-a adaptat la condiţiile din zonă. De exemplu, când e cald, e fantastic de frumos, iar când nu-i cald floarea se închide şi se păstrează câteva zile mai mult. Dacă nu e cald nu asistăm la o explozie totală a florilor, cum e acum, şi atunci le avem înflorite cam 8-10 zile se termină. În rezervaţia de sus (de pe deal, n.r.), bujorul e mai mic, mai firav, şi pentru că e lângă pădure, este foarte multă umbră şi din caza umbrei foarte greu vegetează’, afirmat custodele.
Acesta ne-a explicat că planta nu trebuie niciodată tăiată pentru că în acest an îşi asigură hrana pentru anul viitor, o stochează în nişte bulbi de pe tulpină, şi că aceasta a fost greşeala fatală comisă de oameni, care a dus la dispariţia plantei din Europa. El susţine că dacă tai un bujor înflorit ca să îl pui în vază, acesta se va usca în circa 10 minute de la tăiere. Călugăr a mai spus că, din cauza unor hoţi care au furat gardul împrejmuitor, în fiecare zi soseşte la rezervaţie cu teama ca nu cumva vreun cioban să îşi scape oile în acest perimetru. ‘Nu mă tem că îi mănâncă, pentru că sunt urât mirositori, mi-e teamă că îi vor călca şi astfel vor dispărea’, a spus custodele, care a precizat că a început plantarea unui grad viu în jurul rezervaţiei, pentru ‘acesta nu-l fură nimeni’.
Octavian Călugăr a ajutat rezervaţia să dăinuie mai ales pe vremea când a fost primar, în intervalul 2000-2008, când din poziţia sa de preşedinte al comisiei de retrocedare a comunei s-a opus retrocedării suprafeţei care adăposteşte bujorii de stepă. Atunci a luat decizia de a acorda foştilor proprietari ai terenului o suprafaţă similară în altă parte a comunei. ‘Rezervaţia de sus a fost trecută în patrimoniul Primăriei comunei Zau de Câmpie încă din 1932, rezervaţia de jos a fost terenul cuiva, l-a revendicat, şi fiind preşedintele comisiei de fond funciar, am dat teren în altă parte, de o calitate mult mai bună, şi aşa am salvat rezervaţia’, a arătat fostul primar.

AGERPRES

Foto: Csabi Varga

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.