Burse pentru Festivalul “Academia Sighisoara”

Azomureș continuă și în 2017 parteneriatul cu organizatorii Festivalului “Academia Sighișoara” prin susținerea evenimentului, programat să se desfășoare anul acesta între 1 – 14 august, la Sighișoara.
Festivalul “Academia Sighișoara”, un eveniment al Asociației “Cultura Viva”, reunește timp de două săptămâni unii dintre cei mai buni tineri muzicieni din țară și străinătate care vin să învețe de la renumiți profesori de muzică clasică. Pentru ediția din 2017, organizatorii au pregătit cursuri pentru următoarele instrumente: vioară, violă, violoncel, pian, clarinet, contrabas, precum și o secțiune dedicată celor care studiază canto.

Pentru al doilea an consecutiv, Azomureș oferă tinerilor din Tîrgu Mureș șansa de a participa la cursurile Academiei Sighișoara prin intermediul a două burse.

Cunoscut fiind faptul că județul Mureș, și în special orașul Tîrgu Mureș, este un centru cultural în domeniul muzicii clasice, aspect dovedit prin activitatea Filarmonicii de Stat și a Liceului de Artă, Azomureș oferă aceste burse, ce acoperă toate cheltuielile de participare, în urma unui proces de selecție coordonat de reprezentanți ai Festivalului “Academia Sighișoara” și ai Filarmonicii Tîrgu Mureș. Concursul de selecție se va desfășura în data de 12 mai 2017, în Sala Mică de concerte a Palatului Culturii.
“Academia Sighisoara, proiect cultural- educativ Helveto-Român, cu rădăcini adânci în județul Mureș se află în faza finală de pregătire. Ne bucurăm să avem un partener de nădejde în Azomureș, entitate care în mod constant a sprijinit evenimente culturale în județul Mureș. Prin bursele acordate tinerilor muzicieni, Azomureș contribuie la o viziune pozitivă de dezvoltare în plan educativ a locuitorilor dintr-un județ cu un potențial uman deosebit în România” a declarat Alexandru Gavrilovici, președintele Asociației “Cultura Viva”.

Cei care doresc să se înscrie la concursul de selecție o pot face prin intermediul secretariatului Liceului de Artă din Tîrgu Mureș sau la adresa de email: press.office@azomures.com. Data limită pentru înscriere este 5 mai 2017.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.