Căciuleanu Professor Honoris Causa al UAT

Coregraful de renume internaţional Gigi Căciuleanu a primit vineri, în lipsă, titlul de Professor Honoris Causa al Universităţii de Arte din Târgu Mureş, în cadrul unei manifestări prilejuite de împlinirea a 66 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ. Gigi Căciuleanu a primit acest titlu după ce a înregistrat un real succes cu spectacolul ‘Carmina Burana’, pus în scenă la Teatrul Naţional din Târgu Mureş, iar primii paşi în cariera sa artistică în România se leagă de Teatrul ‘Ariel’ din acest oraş.

În Laudatio, prezentat de scriitoarea Alina Nelega, Gigi Căciuleanu a fost prezentat că o ‘personalitate extraordinară, un creator magic şi magnetic, un dascăl prin prezenţa lui, care poate să facă pe oricine să danseze’. Celebrul coregraf nu a putut fi prezent la festivitatea de la Universitatea de Arte din Târgu Mureş, fiind implicat într-un proiect important în străinătate. În cadrul festivităţii, alături de Gigi Căciuleanu au primit titlul de Doctor Honoris Causa prof.univ.dr. Emese Egyed, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi prof.univ.dr. Ludmila Patlanjoglu, şefa Catedrei de Teatrologie a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie, iar scriitorul Mihai Sin a primit titlul de profesor emerit al Universităţii de Arte din Târgu Mureş.

Festivitatea de vineri a fost marcată şi de un miniconcert de orgă susţinut de Tunde Molnar, profesoară în cadrul acestei Universităţi. Seria de evenimente dedicate Zilei Universităţii de Artă din Târgu Mureş, cea mai mică universitate din lume, se va încheia cu reprezentaţia spectacolului ‘Clinica’, de Adrian Lustig, în regia Danei Lemnaru.

AGERPRES

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.