Campanie de informare cu privire la psoriazis

Campanie de informare cu privire la psoriazis

psoriazisClinica de Dermatovenerologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş a iniţiat marţi, de Ziua Mondială a Psoriazisului, campania de informare ‘Fii inteligent! Renunţă la prejudecăţi!’ în cadrul căreia pacienţii de psoriazis să fie consiliaţi pentru creşterea stimei de sine, iar populaţia să fie informată că boala nu e contagioasă, iar stigmatizarea bolnavilor e nedreaptă.

‘Scopul este de a aduce în atenţia publicului larg problematica comună a tuturor persoanelor afectate de psoriazis, oferindu-le recunoaştere socială şi consideraţia de care au nevoie (…) Există o temere cu totul nejustificată din partea societăţii faţă de pacientul cu psoriazis. De ce? Pentru că nu ştim şi ne temem de ceea ce nu ştim. Ceea ce am vrea să transmitem astăzi, prin această campanie, este că psoriazisul nu este o afecţiune contagioasă, pacientul cu psoriazis nu este periculos pentru nimeni, chiar dacă este în apropierea mea, chiar dacă interacţionez cu el’, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, dr. Silviu Morariu, şeful Clinicii de Dermatovenerologie din Târgu Mureş.

Acesta a spus că psoriazisul este o afecţiune despre care se ştiu multe, însă care nu are o soluţie de tratament pe termen lung şi nu i se cunosc cu exactitate cauzele care o provoacă.

‘Este o afecţiune despre care ştim aproape totul în afară de impulsul iniţial şi anume de ce apare psoriazisul. Psoriazisul nu este o afecţiune strict cutanată, din păcate este o afecţiune sistemică în care ereditatea are o importanţă destul de mare, iar factorii coparticipanţi din mediu sunt extrem de importanţi şi dintre aceştia unul cu un impact major este stresul. Şi ceea ce este important în psoriazis este că stresul cauzează boala, iar boala cauzează stresul. Şi astfel se menţine un cerc vicios pe care, dacă nu îl întrerupi la momentul corespunzător, boala se va croniciza şi va evolua într-un mod nefericit’, a spus dr. Silviu Morariu.

Acesta a susţinut că pacienţii cu psoriazis sunt stigmatizaţi, că pe lângă autoizolare şi frustrare se lovesc şi de un fenomen de izolare din partea societăţii.

Şeful Clinicii de Dermatovenerologie a arătat că pentru a veni în sprijinul bolnavilor de psoriazis, pe perioada campaniei ‘Fii inteligent! Renunţă la prejudecăţi!’, care se va derula până în 8 noiembrie, bolnavii vor beneficia de consultaţii gratuite, fără a avea nevoie de bilet de trimitere.

Pe parcursul campaniei se vor desfăşura acţiuni de informare a bolnavilor, însă şi a populaţiei în general cu privire la factorii de risc, stilul de viaţă şi modul cum poate fi boala menţinută sub control.

Dr. Morariu a susţinut că la nivel naţional există în jur de 400.000 de pacienţi diagnosticaţi cu psoriazis – afecţiune aflată pe locul al treilea după insuficienţa cardiacă şi hipertensiunea arterială – însă numărul acestora se presupune că este cel puţin dublu.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.