Campanie de promovare a unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor, lansată de Asociaţia Medicilor de Familie Mureş

stil-de-viata

Asociaţia Medicilor de Familie Mureş a lansat, vineri, campania de promovare a unui stil de viaţă sănătos „Suntem generaţia în mişcare”, prin care se doreşte adoptarea unei alimentaţii sănătoase în special rândul copiilor.

„Practic, ne dorim ca în cabinetele medicilor de familie, dar şi în cabinetele şcolare din Târgu Mureş să ajungă afişe, postere, pliante şi semne de carte, pe care sunt trecute nouă recomandări şi reguli pentru un stil de viaţă sănătos. Sunt importante nu doar pentru adulţi, ci mai ales pentru copii. Este important să-i formăm corect şi din copii informaţi să devină adulţi responsabili. Au fost tipărite 31.000 de pliante, 31.000 de semne de carte şi 1.000 de postere, pentru ca aceste informaţii şi mesajul să ajungă la cât mai multe persoane”, a declarat preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Mure, dr. Remus Şipoş.

Acesta a spus că medicii de familie doresc să promoveze astfel atât o alimentaţie sănătoasă, cât şi beneficiile mişcării asupra corpului, dar în primul rând vor să facă prevenire.

„Ne dorim, în primul rând, să sensibilizăm şi să depistăm locul în care trebuie să se producă intervenţia. De aceea, am dorit ca această intervenţie să fie şi în cabinetele şcolare şi în grădiniţe. Este un motiv în plus pentru a sublinia necesitatea dieteticianului. Locul dieteticianului este în cabinetul medicului de familie, este posibil şi în şcoli, la fel cum avem angajaţi psihologi în şcoli. Este nevoie ca mesajul profesional şi competent să vină de la persoanele cele mai bine pregătite în acest domeniu. Pe lângă reguli privind mişcare, există şi reguli de nutritive. Campania este adresată tuturor. Medicina preventivă este un atribut al medicului de familie şi nu ne adresăm unui grup ţintă specific, ci tuturor celor care sunt deschişi şi îşi doresc să trăiască mai bine. Ne dorim ca persoanele de pe lista medicilor de familie să înţeleagă că pot să trăiască bine printr-un stil de viaţă sănătos”, a subliniat dr. Remus Şipoş.

AGERPRES

print

Share
One comment on “Campanie de promovare a unui stil de viaţă sănătos în rândul copiilor, lansată de Asociaţia Medicilor de Familie Mureş
  1. Gheorghe spune:

    Era o idee sa se mentioneze acele reguli si in articol.
    Asta daca tot se discuta despre informare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.