Campanie europeană de prevenire a furturilor din buzunare

La începutul Campionatului mondial de fotbal 2018, Reţeaua Europeană de Prevenire a Criminalităţii (EUCPN ) a lansat o campanie europeană de prevenire a furturilor din buzunare în timpul evenimentelor de anvergură – #ProtectYourPocket. Prin intermediul unor animaţii video EUCPN (Reţeaua Europeană de Prevenire a Criminalităţii) şi 25 state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România, urmăresc intensificarea luptei împotriva criminalităţii prin avertizarea şi informarea cetăţenilor cu privire la modul în care se pot proteja.
Furturile din buzunare sunt printre cele mai vechi şi răspândite infracţiuni din lume. Cu toate acestea chiar şi în prezent consecinţele pentru victime sunt grave. Furturile implică pe lângă bunurile furate, timp pierdut şi costuri băneşti. Pe lângă acestea, a fi victimă a furturilor din buzunare presupune şi mari sentimente de nesiguranţă. Acesta este motivul pentru care 22 state ale Uniunii Europene, în cadrul EUCPN şi EUROPOL, şi-au reunit forţele pentru a lansa această campanie.
CAMPANIA „PROTEJEAZĂ-ŢI BUZUNARUL!” cuprinde 3 scurte animaţii video care se vor derula pe marile ecrane şi vor fi distribuite în mass-media. Prin absenţa unei limbi vorbite, animaţiile video pot uşor ajunge la un număr cât mai mare de persoane. Fiecare animaţie demonstrează, cu simţul umorului, cum un personaj de desen animat nu acordă atenţie bunurilor din buzunare în timp ce se află într-o mulţime, urmărind un meci de fotbal pe un ecran amplasat într-un spaţiu deschis, deplasându-se cu mijloacele de transport în comun sau bucurându-se de un concert la un festival.
De asemenea, la nivelul Judeţului Mureş a debutat campania „FII VIGILENT! NU DA OCAZII HOŢILOR DIN BUZUNARE!”, ce urmăreşte informarea cetăţenilor cu privire la importanţa prevenţiei. În cadrul acesteia sunt folosite materiale imprimate (afişe, fluturaşi) , un mesaj audio şi un clip video.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Comentariile sunt închise.