Canicula aduce și controale tematice de la ITM

Conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Mureş a anunţat, marţi, că va iniţia controale pentru a stabili dacă angajatorii respectă măsurile care trebuie luate în perioadele cu temperaturi extreme, în cazul în care indicele de confort termic, temperatură-umiditate, va trece de 80 unităţi. Şeful ITM Mureş, Andrei Mureşan, a arătat că întrucât în judeţul Mureş s-ar putea ca temperaturile să nu ajungă la peste 37°C, conform prognozei meteo, indicele de confort termic ar putea fi totuşi depăşit, iar în aceste condiţii ITM Mureş va iniţia controale la toţi angajatorii care prestează activităţi în aer liber, şantiere, puncte de pază etc.

Mureşan a susţinut că a transmis, marţi, o informare tuturor angajatorilor prin care le reaminteşte că în situaţia în care se înregistrează temperaturi de peste 37°C sau depăşirea pragului valoric de 80 unităţi ale indicelui de confort termic (temperatură-umiditate), aceştia sunt obligaţi să ia o serie de măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber.

Printre măsuri se numără reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer. ‘În eventualitatea în care angajatorii nu pot asigura condiţiile de mai sus, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor, vor lua măsuri pentru reducerea duratei zilei de lucru, întreruperea colectivă a lucrului (cu asigurarea continuităţii activităţii în locurile în care aceasta nu poate fi întreruptă, potrivit prevederilor legale) sau eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru – până la ora 11:00 şi după ora 17:00. Primele două măsuri, respectiv reducerea duratei zilei de lucru şi întreruperea colectivă a lucrului se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv’, a arătat Andrei Mureşan.

Acesta a atras atenţia asupra faptului că prevenirea unor îmbolnăviri determinate de munca în condiţii de temperaturi extreme, angajatorii vor lua măsuri de asigurare a examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scăzute. ‘În acelaşi timp, angajatorii asigură primul ajutor şi transportul la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate, trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme’, a mai spus şeful ITM Mureş.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marţi o atenţionare meteorologică Cod Galben pentru intervalul 20 – 22 iunie, vremea urmând să fie călduroasă în toată ţara. În intervalul 20 – 22 iunie vremea călduroasă va persista în toată ţara. În cursul după-amiezelor va fi caniculă, frecvent se vor înregistra temperaturi maxime de 35…36 de grade, iar vineri valorile termice vor atinge local 37 de grade în sud şi sud-est. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 pe arii extinse.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.