Caravana Viitorului, și pe Târnava Mică

Caravana Viitorului, și pe Târnava Mică

caravana viitoruluiCaravana Viitorului a ajuns şi la Târnăveni în data de 3 octombrie la orele amiezii, pentru o informare privind deşeurile selective.

Caravana Viitorului este o campanie a cărei desfăşurare a început în luna mai şi se va încheia în decembrie 2013. Caravana va poposi în 102 localităţi din judeţ pentru a susține evenimente interactive care vor include demonstrații practice de utilizare corectă a unităților de compost distribuite în zona rurală. Întâlnirile cu echipa caravanei vor da posibilitatea locuitorilor județului să se înscrise la concursul cu premii organizat la inițiativa Consiliului Județean Mureș, câștigând astfel primele beneficii ale colectării selective a deșeurilor. Evenimentul face parte din Campania ,,Mureşul reciclează” organizată de Consiliul Judeţean Mureş şi care are ca obiectiv informarea locuitorilor județului Mureș cu privire la implementarea sistemului integrat de gestionare a deşeurilor ce respectă cerinţele legislaţiei române şi europene în domeniul protecţiei mediului, fiind eficient, economic şi suportabil pentru populaţie cât și menit să îmbunătăţească calitatea vieţii tuturor mureșenilor.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.