Cartea noastră cea de toate zilele

LigiaChinul nostru de o lună în care, fără să vrem, am fost asaltaţi de clişeele electorale, de candidaţi, brusc, îmblânziţi şi amabili, chiar cu umor şi simpatici, altfel hâzi şi aroganţi, de afişe şi bannere se apropie de sfârşit.
Nu ştiu ce va fi în primul tur de scrutin, nici nu mă prea interesează, mai ales când mă gândesc tot mai mult la tânăra aceea care nu dădea doi bani pe vot. Ce ştiu sigur este că mă revoltă şi acum comunismul şi tot ce a însemnat această boală pentru România, iar la noi socialiştii nu sunt decât nişte comunişti, utecişti reşapaţi şi mai puţin oameni care să fie legaţi de valorile social-democraţiei. Din păcate, nici dreapta nu oferă soluţii mai bune, poate doar rele mai mici.
În această mizerie electorală suntem agresaţi de reclame mincinoase, de discursuri tot la fel, discursuri potrivit cărora ar trebui să credem că majorarea salariilor şi pensiilor, şi aşa umilitoare, spre exemplu, i se datorează unui candidat care a venit cu bani de la mami de acasă pentru a face acest lucru şi nu amărâţilor din această ţară care trebuie să suporte aceste ajustări care nu ne-am lămurit dacă sunt sustenabile într-o economie care a luat-o din nou la vale. Aşa spune Eurostat pe care îl cred mai repede decât să le dau crezare oficialilor români.
Bineînţeles, uzând de cele mai perfide tehnici manipulatorii nu ni se răspunde decât la ce îi avantajează pe candidaţi. Aţi auzit undeva să ni se explice unde s-au dus, spre exemplu, banii din acciza pe combustibili pentru că în drumuri sigur nu? V-aţi lămurit cum îşi justifică principalii contracandidaţi veniturile pentru numeroasele case, terenuri etc. pe care le deţin? Aţi auzit vreun discurs care să se canalizeze pe treburile pe care le are de făcut un preşedinte? Prea puţin. Mult balast, în schimb.
Iar în toată urâciunea aceasta, în care mita electorală face parte din strategia de campanie a candidaţilor nu l-am auzit pe vreunul din cei 14 candidaţi să ofere în loc de pixuri, tricouri, brichete, ulei, făină şi altele – o carte. O carte – un semn că aceşti indivizi care se comportă o lună frumos îşi doresc votanţi educaţi şi nu proşti analfabeţi.
Ligia VORO

print

Share