«

»

Cât a scăzut salariul mediu în județul Mureș

Câştigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, a fost în Regiunea Centru în luna ianuarie de 2.880 de lei, reprezentând 90,9% din câştigul înregistrat la nivel naţional (3.168 lei), potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.

Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu, respectiv 3.235 de lei, iar cel mai mic în Harghita, 2.302 lei.

Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu brut lunar a scăzut în toate judeţele. Cea mai mare scădere, de 395 de lei, s-a înregistrat, potrivit DRS, în judeţul Alba, respectiv cu 13,4%. În Covasna, a scăzut cu 6,7% (minus 167 de lei), în Sibiu cu 2,1% (minus 70 de lei), în Mureş cu 1,8% (minus 53 de lei), în Braşov cu 1,4% ( minus 45 de lei), iar în Harghita cu 0,8% (minus 18 lei).

Câştigul salarial mediu nominal net, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în cele şase judeţe, a fost de 2.077 lei, reprezentând 90,3% din câştigul obţinut la nivelul întregii ţări (2.300 lei).

Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost în judeţul Sibiu (2.326 lei), iar cea mai mică în judeţul Harghita (1.665 lei).

Faţă de ianuarie 2016, câştigurile salariale medii au crescut cu 19,7% pentru brut şi cu 19,5% pentru net.

Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, pentru ianuarie 2017 faţă de luna precedentă a fost de 96,7%, iar faţă de luna corespunzătoare din 2016 de 119,4%.

În ceea ce priveşte efectivul de salariaţi înregistrat în Regiunea de Dezvoltare Centru la sfârşitul lunii ianuarie 2017, acesta a fost de 645.269 persoane, în creştere faţă de luna anterioară cu 6.745 persoane şi faţă de luna ianuarie 2016 cu 22.734 persoane.

În luna ianuarie 2017, 54,7% dintre salariaţi îşi desfăşurau activitatea în cadrul serviciilor, 43,1% în industrie şi construcţii şi doar 2,2% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.