Archive For The “Editorial” Category

Pietonul, luat pe sus

By |

Pentru că, în ultima perioadă, în Târgu Mureş, anumite greşeli în trafic au provocat moartea şi accidentarea gravă a unor pietoni m-am gândit să aduc în discuţie câteva probleme observate de mine în trafic.

Sunt şofer, pieton şi biciclist. M-am folosit şi de transportul în comun până când, cămaşa de nailon în care s-a transpirat o lună de zile m-a învins. Da! Nu taxi-maxi, nu autobuzele vechi şi depăşite. Cămaşa de nailon a pensionarului certat cu apa şi cu deodorantul! Aşa că, poţi să te „lustruieşti” cât vrei pe bombeu dacă nu dai foc cămăşii de nailon. Dar să revenim.

Pietonul este extrem de necivilizat şi lipsit de tact în trafic. Coboară de pe trotuar pe carosabil fără să se asigure, aleargă uneori, se ceartă la telefon fără să sesizeze că „zebra” a luat locul trotuarului.

De gherţoii cu carnetul luat pe gologani, foarte mulţi analfabeţi (deci incapabili să susţină un examen), ce să mai vorbim. Pe un bulevard cu două benzi pe sensul de mers, dacă maşina de pe banda unu, sau invers, opreşte la trecerea de pietoni, cel aflat pe banda alăturată trece senin, fără nicio ezitare. Un astfel de şofer este un criminal, mai ales dacă-l „ajută” un pieton „corect”, dar lipsit de precauţie.

Ar mai fi teribiliştii care gonesc cu 120 de km la oră prin cartiere, moment în care mereu mă întreb: „Unde sunt ciupitorii ascunşi prin boschete de la Poliţia Rutieră sau camerele Poliţiei Locale puse pentru filajul unora şi altora?

Am păţit-o şi eu cu copiii de mână. Boul a trecut cu viteză când noi eram la mijlocul trecerii. Imediat l-am sunat pe Valentin Bretfelean să reţină „scorul şi minutul” pe camera montată la trecerea de pietoni de la Școala 18. Surpriză, fix acolo, la una din cele mai periculoase şi mai uzitate treceri nu există cameră.

O altă problemă…

Majoritatea trecerilor de pietoni semaforizate, au un program de aprozar. Vara, nu funcţionează deloc, ca şi cum copiii vara stau în casă şi nu traversează drumurile oraşului. Asta să însemne în cortexul autorităţilor fluidizarea traficului?

Acestea toate, se întâmplă într-un oraş în care Goliat ar avea un pas de făcut, unde ajungi în centru, pe jos, în 15-20 de minute din orice cartier.

Ca soluţie, eu văd necesitatea montării de camere şi senzori de radar în toate bulevardele municipiului. Nu pentru a spiona, ci pentru normalitate şi educare prin măsuri coercitive. A da… şi să ne ardă la buzunar pe toți cei ce greșim în trafic!

Read more »

Commedia  dell’arte sau Ședința de Consiliu local

By |

Programate la o oră când târgumureșenii se pregătesc să meargă, ori n-au venit încă de la serviciu, ședințele de Consiliu local pot fi urmărite în transmisiune directă pe pagina de socializare. Cei care scapă această oportunitate, pot vedea  înregistrările, ca să fie la curent cu ce se mai întâmplă în sala 45 din Primăria urbei.

Ordinea de zi poate fi consultată pe site-ul Municipiului Tîrgu Mureș, un fel de pomelnic, mai lung, dacă vorbim de o ședință ordinară, și mai scurt, precum cea din 13 octombrie, dacă e o ședință extraordinară.

Proiectul de hotărâre adoptat la această ședință extraordinară  cu un  singur punct pe ordinea de zi are un titlu mai lung decât a fost durata întregii ședințe!  Iată: „1. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Hotărârii Consiliului local nr. 269 din 28.09.2017 privind înființarea de către Municipiul Tîrgu Mureș, în calitate de membru fondator, a Grupului de Acțiune Locală Municipiul Tîrgu Mureș, responsabil de implementarea Strategiei de dezvoltare locală elaborată în contextul Ghidului Specific privind depunerea și selecția Strategiilor de Dezvoltare Locală Etapa a II-a a mecanismului Dezvoltarea Locală plasată sub Responsabilitatea Comunității (DLRC)”.

Omul de rând ce înțelege din asta? Proiectul detaliat se află în mapa consilierilor, presupunem că l-au studiat, pentru că de votat, l-au votat în unanimitate, toți cei prezenți:  adică 19 consilieri locali.

Ia să  încercăm să traducem titlul, ca să priceapă și nea Georgică și tanti Mărioara, ce au votat stimabilii în cor. Municipiul Tîrgu Mureș e membru fondator al unui Grup de Acțiune Locală, care răspunde de punerea în practică a unei Strategii de dezvoltare …cum altfel decât locală, care strategie este gândită pe baza unui Ghid specific pentru depunerea și selecția … Strategiilor de Dezvoltare Locală. Selecția înseamnă etapa a II-a  dintr-un mecanism de Dezvoltare Locală care se află plasată sub Responsabilitatea Comunității. Ca să fie mai ușor de ingerat are și o prescurtare: DLRC.

Cu alte cuvinte comunitatea răspunde de mecanismul de dezvoltare locală care selectează o strategie elaborată pe baza unui ghid specific.  V-am băgat și mai mult în ceață? Vorba poetului: „E ușor a scrie versuri  /Când nimic nu ai a spune, /Înșirând cuvinte goale /Ce din coadă au să sune”. Versuri sau strategii de dezvoltare, tot un drac.

M-am legat de titlul acesta bombastic, ca să nu mă refer la momentele absolut incredibile de schimb de replici din ultima parte a ședinței, când în sală n-au mai rămas poate nici un sfert dintre consilieri. Replica pe un ton ridicat „Mințiți cu nerușinare” venită dintr-un capăt de sală este urmată de strigătul disperat bilingv, al unui consilier din celălalt capăt de sală. Conducătorul ședinței explică de ce nu îi mai poate da cuvântul consilierului, după care cade cortina peste un ultim strigăt în sala aproape goală: „aș vrea  să iau cuvântul și în limba mea maternă!”.

Ar fi ca la teatru, dacă nu ar fi vorba de banii comunității, de dezvoltarea orașului, de soarta târgumureșenilor!

 

Erika MĂRGINEAN

 

 

Read more »

Ferma animalelor

By |

Una dintre scenele impresionante pe care mi le amintesc din romanul „Ferma animalelor” (George Orwell) este aceea în care animalele reușesc să se elibereze de sub „tirania” stăpânului. Apoi animalele își cercetează cuceririle și pătrund inclusiv în casă. Acolo se comportă oarecum ciudat deoarece pășesc cu atenție și vorbesc în șoaptă ca și când ar fi un spațiu sacru. Se minunează de confortul casei, dar promit că niciodată nu vor dormi în paturi sau nu vor locui într-o casă omenească.

Apoi, dobândind libertate, ei hotărăsc să trăiască după filozofia numită animalism, să împartă totul egal, iar munca să și-o facă fiecare după posibilitățile firii lor de animale. Numai că, într-o dimineață, înainte să meargă la muncă și la păscut, vacile sesizează faptul că aveau ugerul plin și trebuie mulse. Ele sunt mulse și laptele pus în recipiente. Dar, se întreabă animalele, ce să facă cu atât de mult lapte, care acum nu mai era luat de oameni? Până la urmă un lider propune să lase deocamdată laptele acolo, să meargă fiecare în treaba lui, iar seara când vor reveni toate animalele vor hotărî ce va fi cu laptele.

Desigur, liderul rămâne în urma celorlalți, plecând ultimul. Seara, când animalele revin, laptele nu mai era nicăieri. Animalele, ce să facă? Trec peste eveniment și își continuă viața după principiile animalismului…

La scurtă vreme, doi dintre liderii animalelor, Napoleon și Squealer încep să se răsfețe cu vicii și obiceiuri umane (consumul de alcool, dormitul în pat, schimbul de mărfuri).

Desigur, „Ferma animalelor” este un roman distopic care satirizează comunismul stalinist.

Dar, romanul este, prin multe aspecte, actual, prin coruperea reformelor pe care conducătorii politici o practică, dar și prin modul în care indiferența, răutatea, ignoranța, lăcomia și miopia distrug orice posibilitate de acces mai rapid spre o lume mai bună.

Multe se promit, puține se fac.

Minciuna și critica adversarului devin singurele arme într-o lume politică în care incompetența și delăsarea tronează.

 

Titi Dălălău

Read more »

Unora nu le pasă de capra vecinului

By |

 

Am avut ocazia să fac o comparație, e drept, parțial virtuală, între sistemul nostru educațional și unul ce vi s-ar părea de science fiction,  din sud-estul Angliei. N-am să vă dau numele localității, doar atât că e o comună la vreo 15-20 de minute de o autostradă ce duce într-un oraș mai mare, departe de capitală.

Ceea ce șochează în această comună, cel puțin pentru un vizitator carpato-danubiano-pontic sunt străzile asfaltate, trotuare, parcuri mari cu vestitul gazon englezesc, terenuri de joacă, case cochete cu toate dotările unui oraș modern, internet și televiziune prin cablu, magazine, supermarketuri, terenuri de sport, școli și grădinițe. Da, sunt și biserici. Din secolul al XVI-lea?

Și dacă am ajuns la școli… Să vă minunați: în prima zi de școală copiii se duc fără flori! Și nu se face careu în curtea școlii și nu se țin discursuri bombastice!  Elevii de ciclul doi  îi însoțesc pe cei mici și le prezintă școala. În apropierea școlii la trecerea de pietoni câte – un voluntar (fost agent de ordine) dirijează circulația. E ordine și disciplină. Elevii de la o școala catolică – de exemplu – poartă cu mândrie uniforme cu sigla școlii. Gândite potrivit anotimpului, uniformele pentru băieți și fete respectă eleganța britanică. Să nu uităm că și echipamentul de sport  respectă un regulament intern. Și ei fac sport,  probabil după ureche, din moment ce nu beneficiază de mirabolantul manual de gimnastică. Am omis să mă informez oare cum reușesc să meargă târâș, dacă nu i-a explicat nimeni cum se face?

Vorbesc de clasele primare. Accentul e pus pe copil. Nu se dau note, se dau doar calificative: bun și foarte bun. La sfârșit de semestru primesc fișa evaluatoare, personalizată. Ședința cu părinții se face cu părinții și copilul de față, pe rând, nu deodată cu toată clasa. Nu se caută umilirea copilului, ci găsirea celei mai bune soluții pentru eventualele deficiențe.  Se organizează tot felul de activități extrașcolare, lecții de înot, de chitară, cursuri de limbi străine, jocuri sportive, tabere.

Cadrul didactic e destul de bine plătit ca în cele cinci zile de școală să se dedice întru-totul profesiei, ca să nu –și bată capul din ce va achita facturile sau ce să  pună familiei pe masă!  Iar în cele două zile de weekend are din ce să se recreeze, să-și încarce bateriile pentru o nouă săptămână. „Teacherii” au acea mândrie a muncii binefăcute.  Știu ce  au de făcut, și caută s-o facă ireproșabil. Fără stres. Oamenii aceia zâmbesc! Vă puteți imagina? Nu le pasă de capra vecinului! Iar copiilor nu li se face nod în gât, că vine nu știu care profesor frustrat și-și varsă nervii pe ei!

Poate că cei de clasa a V-a nu știu să extragă rădăcina pătrată, dar știu o grămadă de lucruri practice. Știu să scrie, să citească și să înțeleagă ce au citit! Și dacă ai înțeles ce ai citit, ai mari șanse să nu ajungi precum un clasic în viață, să-ți ceri iertare anticipat pentru greșelile pe care le-ai făcut din… eroare!

 

Erika MĂRGINEAN

Read more »

Descentralizarea, o mănuşă prea mare pentru micimea politichiei locale

By |

Înfiinţarea LRC (Liceului Romano Catolic) era o problemă administrativă locală, relativ simplă. În schimb, s-a complicat pentru că a început prost din start: negocierea funcţiei de viceprimar şi presiuni pentru ca Someşan să-şi dea girul în mijlocul anului şcolar. Aripa şovină din primărie a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a împiedica intrarea în normalitate a acestui liceu, iar majoritatea politicienilor locali strigau „YES” de fiecare dată când apele erau tulburi şi acest lucru putea fi exploatat politic. Inclusiv UDMR! Atât de mult s-a erodat treaba încât reprezentanţii părinţilor s-au divizat  în două tabere. Cei implicaţi sunt debusolaţi total. Unirea a ajuns un artex pasat până s-a decojit.

Acum citim pe pagina de Facebook a şefului din România că a discutat telefonic cu şeful din Ungaria şi că vor rezolva problema. Liviu se va îngriji de buna desfăşurare a LRC şi Viktorka va vota aderarea Românei la OCDE.

Dragi politicieni locali (conduceţi şi administraţia locală), vă acuz pentru că nu ştiţi să vă folosiţi de autonomia administrativă/descentralizare atât cât este ea. Pentru că nu aţi prevăzut amploarea situaţiei şi veţi sta în continuare la cheremul Bucureştiului şi Budapestei neputincioşi, lătrând ca nişte bişoni muşcaţi de o vulpe cu rabie. Asta e valoarea. Ăsta e dialogul şi rezultatul în Tîrgu Mureş şi judeţ, azi Anno Domini…

Read more »

Când simbolurile dispar…

By |


Ne calcă în picioare. Fac promisiuni false, ne mint. Apoi dau vina pe ceilalți. Conduc prost sau deloc. Ne țin înapoiați față de Occident. Politicienii!

Iar, de aproape 30 de ani românii nu mai reușesc să aibă o reacție adecvată și cu sens.

Probabil o națiune fără simboluri, o națiune fără tradiție vie e ca un om cu amnezie. Iar simbolurile și tradițiile sunt tot mai puține, tot mai puțin consistente.

Simbolurile dispar în România. Chiar și la nivel sportiv avem o mare problemă: unde-i Steaua, unde-i Rapidul, unde-i Naționala de fotbal, unde-i… ASA Tîrgu Mureș? Unde-i fotbalul de altădată? Apoi, unde-i gimnastica națională de altădată și alte ramuri sportive care altă dată au fost glorioase?

De asemenea, la nivelul comunităților urbane numeroase simboluri au fost dărâmate de buldozere și duse la fier vechi. Fabrici, uzine ce altădată erau simbolurile unor orașe astăzi sunt cenușă. De exemplu, Târnăveniul se identifica cu Combinatul chimic, era simbolul cel mai puternic al orașului. Țin minte că un unchi de-al meu era foarte stimat și cunoscut fiindcă fusese maistru în cadrul Combinatului, chiar și după vreo 20 de ani de pensie… Dar, ce e azi Târnăveniul, care e simbolul său și unde-i faima sa?

Chiar și tradițiile seculare se estompează până la anihilare. Doar unele se mai păstrează, mult diluate. Și colindele, care încă se mai practică, sunt adeseori doar un motiv pentru o beție…

Apoi, stațiunile, valoarea autentică, geografică a țării sunt în decădere. Peste tot mizerie, chiștocuri, hârtii, PET-uri… Păduri tăiate…

Oamenii se identifică cu simbolurile, cu tradițiile. Acestea le creează identitatea. Acestea le dau valoare și mândrie. Dacă vă amintiți, anii ‘90, anii tranziției spre democrație, ani tulburi, au fost cât de cât îndulciți de victoriile și talentul unui Hagi, unei Gabriela Szabo etc. Ei erau printre valorile și simbolurile țării, erau un motiv de mândrie.

Să nu ne mirăm că mulți români vorbesc de rău țara și neamul. Le vorbesc pentru că nu le iubesc, pentru că nu le cunosc, pentru că nu se identifică cu acestea. Iar identificarea pleacă tot de la simboluri și tradiții, deci de la identitate.

În 1848 ni s-a cerut să ne deșteptăm… Probabil eram cam în aceeași letargie ca și astăzi. În deceniile ce au urmat atunci am reușit să ne deșteptăm, măcar parțial. Deci imposibil nu e… Dar nici conducători ca altădată nu mai avem. Nici măcar voința, perseverența, curajul sau dorința de afirmare a lui Ceaușescu nu o mai au actualii lideri politici.

Titi DÃLÃLÃU

 

Read more »

Ce avem noi aici?

By |

Ce avem noi aici?

Cu această întrebare, rostită pe un ton ce trăda curiozitatea, milițianul își începea relatarea de la locul unor accidente, petrecute pe drumurile publice din oraș. „Circul mult”, era explicația lui la justificata întrebare, cum de ajunge printre primii la evenimentele rutiere.

Părea un om sensibil, un as al volanului, preocupat de respectarea regulilor de circulație. Videoclipurile semnate cu  pseudonimul agentului de circulație creșteau accesările pe orice site ar fi fost publicate.

Lipsind o perioadă din spațiul virtual, omul nostru a reapărut în cel mai scandalos mod posibil. Ați ghicit: mă refer la acțiunea micilor secuiești!

Dacă în cazul  evenimentelor de pe  drumurile publice a știut să editeze filmările credibil, la obiect, la Odorheiu Secuiesc a eșuat lamentabil.

Subiectul a fost mediatizat mult mai mult decât ar fi meritat, deși se mai găsesc „nou-născuți” cărora le-a scăpat făcătura, nu am să revin asupra lui.

Aș vrea în schimb să-mi exprim mirarea față de reacția unor persoane pe care le-am considerat mult prea înțelepte, decât să se lase induse în eroare de o asemenea provocare grosolană.

Cum e posibil așa ceva? Vezi, auzi și-ți sare-n ochi, că ceva nu pușcă. Și totuși: s-o huiduim pe vânzătoare. S-o punem la zid! Cum îndrăznește? În țara mea (care întâmplător e și al ei).  Aaașaaa ceeevaaaa!

Și spiritele se aprind, comentatorii se iau la harță, s-ar ciomăgi chiar, dacă n-ar sta monitoarele între ei. Fiecare își apără adevărul. Din adevăr în adevăr se îndepărtează de tema discuției, de uită până și din ce s-au încins așa.  Ura le întunecă judecata… Pe motive etnice? În secolul XXI?

De data asta nu găsesc scuze pentru niciunii dintre beligeranții virtuali. Le-aș sugera totuși să se gândească un pic: fiecare dintre noi am venit fără voia noastră pe acest pământ. Nu are importanță cine a fost primul, nu contează cine va fi ultimul. Am venit pe rând, poate că vom pleca la fel. Suntem aici pentru un „sejur all inclusive”, pe care ar trebui să-l facem dacă nu de neuitat, măcar acceptabil pentru toți.

Alb, galben sau negru, mic sau mare, scund sau înalt, slab sau gras, vorbitor de o limbă sau de alta, toți suntem niște trecători, unii mai grăbiți, alții mai puțin grăbiți. Nimeni pe lumea asta nu și-a luat cu el în lumea de dincolo averile, oricât de bogat și puternic ar fi fost câtă vreme a făcut umbră pământului. Nimeni nu s-a întors încă să vadă cine-și bate joc de averea lăsată moștenitorilor.

Și atunci… la ce bun vă amărâți zilele cu tâmpenii? Să nu-mi veniți că n-am înțeles, că e vorba de patriotism și de astea! Nu poate fi vorba de patriotism când se lucrează de mântuială, se distruge mediul, se fură ca în codru… E doar egoism și prostie. Analfabetism funcțional.

Ce avem noi aici?

Erika MÃRGINEAN 

Read more »

După manifestarea pentru Liceul Catolic. Eu zic să ne liniștim!

By |

După manifestarea pentru Liceul Catolic. Eu zic să ne liniștim!

Înainte de a-mi sări în cap, aveți puțintică răbdare și citiți până la capăt. Celor care nu au răbdare, potrivit inspectorului școlar general, luni, fiecare copil se duce la școala unde a învățat și până acum!

Fără a vă plictisi inutil, vă reamintesc câteva date esențiale despre Liceul Teologic Romano-Catolic. Acum nu e vorba de cine a fost primul, ce drepturi mai vor uni și alții, ce înseamnă democrația.

În opinia mea, avem de-a face cu jocuri politice. Dacă pentru înființarea școlii se cere un act de înființare, (un certificat de naștere), care lipsește și nimeni nu face nimic ca să-l recupereze. Dacă se pierde vremea prin folosirea unor sinonime în HCL-uri care oricât de frumos ar suna, nu schimbă cu nimic datele problemei…Aveți altă explicație?

Cineva are interesul ca o școală în care învață sute de elevi să ajungă precum steaua eminesciană:   ”Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e!”

Înarmați-vă cu răbdare și haideți să recapitulăm un pic lecția de istorie.

Clădirile din Tîrgu Mureș, str. Mihai Viteazul nr. 15-17, au fost construite în perioada 1905-1908 din bani publici cu contribuția Bisericii Romano-Catolice. Peste zece ani Transilvania s-a unit cu România (1918), după alți 30 de ani (1948) a urmat naționalizarea, clădirile intrând în proprietatea statului român. După Revoluția din 1989 au început tratativele pentru retrocedarea clădirilor naționalizate. Biserica Romano-Catolică și-a revendicat și a redobândit dreptul asupra acestor clădiri. Astfel în 2005 din proprietatea orașului clădirile ajung în proprietatea Bisericii.

Cunoscutul liceu ”Unirea” fiind găzduit în aceste clădiri, pentru a păstra tradiția școlii, Primăria încheie un contract de închiriere cu Statusul Romano-Catolic, cel care administrează proprietatea Bisericii.

Toate-s bune și frumoase, dar contractele de închiriere nu prea se respectă, se întârzie cu plata chiriei, urmând rezilierea contractului. Și de aici începând se îmbârligă lucrurile.

Fiecare reluare a contractelor de închiriere aduce noi clauze. Una dintre acestea se referă la înființarea Liceului Teologic Romano-Catolic și  mansardarea corpului A.

În 15 martie 2015 se înființează Liceul Teologic Romano-Catolic, fără a avea ”certificat de naștere” legal, pare-se din cauza unei greșeli administrative. Cu toate acestea școala figurează în rețeaua școlară pe 2014-2015 prin HCL 33.  Mansardarea colegioului  însă rămâne blocată din cauza cercetărilor DNA. Potrivit procurorilor în  29 iulie 2014, printr-o HCL s-a alocat suma de 1.500.000 lei pentru renovarea clădirii Colegiului Național Unirea, cu condiția propunerii de înființare a Liceului Romano-Catolic.

Cunoașteți consecințele: fostul șef al ISJ și directorul liceului catolic arest la domiciliu respectiv punere sub control judiciar, elevi și părinți audiați de DNA, lung șir de procese.

O altă clauză a contractului din 2014 stipulează că în cazul în care nu se înființează  ori în perioada derulării contractului de închiriere se desființează Liceul Teologic Romano-Catolic, contractul de închiriere devine automat nul. În traducere niciun chiriaș nu mai poate folosi clădirile Statusului Romano-Catolic.

Asta ar însemna – folosind un limbaj colocvial- ca peste 300 de elevi din clădirea mică și alți  900 din clădirea mare ar trebui să-și caute chirie!

Cu doar câteva zile înainte de începerea noului an școlar ar fi cea mai mare aberație!

Atât timp cât se confruntă cu deficit de spațiu și Liceul Reformat ce funcționează în spații din trei locații, nu poate fi vorba de dislocarea elevilor. Pentru a face lumină în acest caz, l-am întrebat din nou pe inspectorul școlar general: unde se duc copiii la școală luni dimineața?

”Unde să se ducă? La școală, acolo unde au fost înscriși. Nu rămâne nimeni pe drumuri. (…)Cei care au terminat anul acesta clasa a VIII- a au dat examenul de Evaluare națională la Liceul Bolyai, cei care au terminat a XII-a au dat examenul de Bacalaureat la Liceul Bolyai, au primit diplome. Este vorba de 362 de elevi. Soarta lor e de competența Consiliului Local. Nu depinde de mine. Inspectoratul Școlar Județean  a luat act de anularea deciziei 1385, Consiliul Local trebuie să se ocupe de reorganizarea rețelei școlare.”, a spus Ioan Macarie, a doua zi după protest.

De aceea spun: să ne liniștim!

Cei care au greșit voit sau nu, ar trebui să nu mai boicoteze măcar noua încercare de a pune ordine în documentele de legalizare a Liceului Romano-Catolic.

Suntem pe un teren minat. Greutățile traiului de pe o zi pe alta, lipsa perspectivei într-o viață mai bună, ridicarea la rang de cinste a inculturii, a mediocrității, bolile și neanjunsurile cu care se confruntă majoritatea populației indiferent de apartenență etnică sau religioasă, sunt un sol mănos pentru încolțirea seminței de ură. Să moară și capra vecinului, dacă de a noastră n-am avut grijă!

De aceea repet: să ne liniștim!

E nevoie de calm și mintea limpede a tuturor celor care nu și-au trimis încă la plimbare neuronul stingher. Să nu ne lăsăm manipulați. Să nu devenim jucăria politicienilor, care nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! Cunoaștem metoda lor: dezbină și domnește!

Erika MĂRGINEAN

Read more »

Statistici mureșene interesante. Știați că…?

By |

Într-o zi, vizualizam datele Institutului Național de Statistică referitoare la județul Mureș. Astfel, am putut remarca o serie de statistici interesante.

Știați că…?

Mureșeni au reînceput să umble tot mai mult cu autobuzul sau microbuzul, în ciuda creșterii constante a numărului de autovehicule proprietate personală? Astfel, dacă în 1990 erau transportați aproape 53.000 de pasageri, în perioada următoare numărul a scăzut constant până în 2004 când erau doar 13.000 de pasageri transportați în Mureș. Apoi, numărul pasagerilor a crescut constant depășind în ultimii ani cifra de 40.000 de oameni. Totodată are loc și o creștere a numărului de microbuze și autobuze.

Știați că…?

În Mureș se citește mai puțin, dar se vizitează mai mult? Cel puțin, numărul cititorilor activi la biblioteci a scăzut în ultimii ani. Dacă în 2011 – 2012 erau 125.000 de cititori activi la biblioteci, în anii următori cifra s-a apropiat de 90.000. De asemenea, numărul volumelor existente a scăzut constant din 1990 încoace, ca și cel al volumelor împrumutate cititorilor. În schimb, numărul vizitatorilor la muzee a crescut de la an la an din 2006 până în prezent. Dacă în 2006, 380.000 de persoane vizitau muzeele mureșene, în 2015 erau aproape 460.000 de vizitatori. Să fie acest apetit crescut pentru cultură explicabil prin creșterea numărului de turiști străini în județul Mureș? Turiști care, probabil, venind în județ, fac ce fac turiștii – vizitează, inclusiv muzee…

Știați că…?

Mureșeni consumă cu 65% mai puțină apă potabilă de rețea decât în urmă cu 27 de ani, precum și cu 57% mai puțin gaz, deși lungimea rețelelor și a localităților conectate la aceste utilități a crescut constant? Astfel, pentru uz casnic, mureșenii consumau în 1990 aproximativ 34.000 de metri cubi de apă potabilă de la robinet. Prin 2000 această cantitate s-a înjumătățit. În prezent e în jur de 12.000 de metri cubi. Lungimea totală simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile era în 2006 de 1.326 km, iar în 2015 de 2.213 km.

La fel, lungimea conductelor de distribuție a gazelor naturale a crescut mai mult de două ori, dar dacă în anii 1990 – 1995 se distribuiau pentru uz casnic peste 300.000 metri cubi, în prezent se distribuie în jur de 130.000 de metri cubi anual.

Desigur, explicațiile pot fi multiple și nu țin doar de scăderea populației.

Știați că…?

Deși populația județului Mureș este formată dintr-un număr aproximativ egal de persoane care locuiesc în mediul urban, respectiv în cel rural, la oraș au loc aproximativ de două ori mai multe căsătorii, dar în același timp și de două ori mai multe divorțuri în comparație decât la sat? În același timp, mai mulți copii se nasc cu părinții din mediul rural.

Titi DÃLÃLÃU

Read more »

De ce şi, mai ales, pentru cine să ies în stradă?

By |

23 august 1944 s-a simţit prin pori în momentul politizării justiţiei. Nişte păpuşari, exact pe data de 23, îl pun pe muppet să anunţe anumite schimbări în sistemul judiciar, fiind receptate ca intervenţionism politic într-una din cele trei puteri ale statului.

Păpuşarii au calcule clare, studii sociologice pe „cobaii ţării”. Ei ştiu că 1,5 milioane de funcţionari, cu tot cu neamuri, stau în carapace de dragul fluturaşului mereu crescând, cel puţin pe hârtie, până în ianuarie 2018. O parte, deja a simţit împrumutul extern în propriile buzunare. Puhoiul de asistaţi social, de altfel apţi de muncă, n-au nicio treabă cu astfel de probleme. Politicul, aşa-zisa opoziţie, aşa-zişii liberali, spuneau că nu e bine să numească Băsescu, acum spun că e nasol dacă nu numeşte Iohannis. Şi cam atât! Astfel, păpuşarii vor întinde coarda cât pot de mult.

Rămân nişte oameni care sunt conştienţi că lucrurile în general nu au mers şi nu merg bine de 27 de ani şi care îşi doresc să iasă în stradă pentru a schimba fundamental lucrurile. Se cramponează de orice pentru a-şi reîncărca energia vitală şi a zice: „Bă, deci aşa ceva nu se mai poate!”.

Revenind la justiţie, reprezentaţii „justiţiabililor” se întreabă dacă power point-ul lui Toader reprezintă germenii politizării justiţiei…

Dragi prieteni, cunoştinţe, foşti colegi de „facultă”, azi magistraţi, procurori etc., țin să vă spun că numai şi numai de voi depinde dacă veţi fi politizaţi sau nu, supuşi sau liberi. Atât timp cât luaţi o leafă de 15 ori mai mare decât salariul minim fără a vă asuma riscurile meseriei, sunteţi nişte subordonaţi, indiferent de vremelnicii „muppet”.

Eu, cu ochii mei, am văzut o fostă juristă în Primărie, devenită între tip magistrat, stând ore în fosta instituţie la care a activat şi ieşind cu plăsoaie, că deh, se apropiau sărbătorile.

Cu urechile mele am auzit procurori care s-au plâns că în momentul în care lucrau la nişte dosare care atingeau politichia, au fost mutaţi, dar n-au protestat, n-au ieşit s-o spună în public. Au acceptat senin.

Cu ochii mei am văzut poliţişti care-şi încărcau portbagajele de la diferite societăţi de distribuţie şi era ordin pe unitate că acele maşini nu vor fi oprite în trafic.

Cum e posibil să-l laşi pe Benedek, Şova, Boureanu, directorul nu ştiu cărui spital să facă ce vrea cu voi? În primul rând, n-ar avea voie să iasă din maşină! Şi exemplele pot continua…

Până când nu vă asumaţi meseria şi funcţia, cu toate riscurile pe care le implică, inclusiv de a ieşi în stradă, dar nu pentru aiurelile sindicatelor, ci pentru legi care să vă ajute să vă faceţi cât mai bine meseria, nu mă alătur şi eu. Până atunci, vedeţi că în week-end este un pachet de city break ieftin de tot în Paris.

 

Marius Libeg

Read more »

Unirea a fost, va fi sau rămâne doar un vis?

By |

O clădire impunătoare, aproape istorică, o curte generoasă cu multă verdeață, împrejmuită cu grilaj de fier, o clădire mai mică, la fel de veche poate și o curticică pavată cu dale de beton, semn că în ciuda vremii care a trecut peste ele, țin pasul cu timpurile noi.

De dimineața până seara, din toamnă până-n mijlocul verii curtea răsună de zeci de voci cristaline, urmate de  o liniște încărcată cu emoția orelor de algebră, a dictoanelor latine, a verbelor la perfectul simplu sau a complicatelor analize literare.

Vara se mai aud prin geamurile deschise ba un cântec patriotic în limba română, ba solfegii sau cântece în limba maghiară. Trecând pe coridoarele șlefuite de mii de pași de copii și de educatori, ascult zumzetul de după ușile înalte, prin care mai țâșnește câte un copil trimis după cretă sau să ude buretele de șters tabla. Câte un exilat pentru că nu are tema făcută, a râs sub bancă sau și-a uitat ecusonul, rigla sau echerul  acasă, își ciulește urechile pe la ușă, ca să piardă cât mai puțin din oră, știind că va fi rechemat de îndată.

În sala profesorală așezați după bunul plac, stau niște oameni respectabili, educați și discută. Poate chiar despre următoarea excursie cu școala sau despre o vizită la muzeul din oraș. Români, maghiari și alte naționalități în bună înțelegere, conlucrând pentru depășirea mediocrității, pentru educație, pentru plusvaloare, pentru…

Ceasul deșteptător m-a readus la realitate.

Deși școala există și e cel mai mediatizat subiect din ultimii ani, nimic nu mai e la fel. Maleficul a reușit să-i dezbine. Care a fost primul, trece în față. Toți vor în față, nimeni nu cedează. Timpul nu mai are răbdare. Părinți și profesori  se ceartă cu autoritățile. Responsabilii se spală pe mâini după ce aruncă pisica moartă în curtea altora. Se caută țap ispășitor. Se protestează. Promisiuni nerespectate. Războiul surzilor. Și copiii stau la ușă… așteptând să fie rechemați la școală. Oare cine va fi salvat de clopoțel, mă-ntreb. Și nu-mi vine să cred: ce vis frumos am avut!

Erika MÃRGINEAN 

Read more »

Ordonanța 60 – o lovitură pentru persoanele cu dizabilități

By |

În plină lună de vară și perioadă de concedii, Guvernul României a dat o Ordonanță de urgență care riscă să ducă la concedierea a 4.000 de angajați și a 2.000 de persoane cu dizabilități. Ministerul Muncii ne transmite, printr-un comunicat de presă, să nu ne îngrijorăm, că nu se va întâmpla asta. Noi, cei ce lucrăm în acest sector și care știm cât de dificil și cât de important este să reușești să angajezi în muncă persoane cu dizabilități, suntem siguri de consecințele nefaste ale acestei Ordonanțe și cerem revocarea ei, precum și negocierea unor adevărate măsuri pro-active care să conducă la creșterea gradului de angajare în muncă al persoanelor cu dizabilități. La acest moment, România rapoartează o rata de angajare în muncă a persoanelor cu dizabilități de 17,6%, în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene rata de angajare este de 49,2%.

L. și V. trecuseră deja de 18 ani și au trebuit să părăsească sistemul de protecție socială care fusese „casa” lor de până atunci. Abandonate de părinți și familie și-au petrecut toți anii copilăriei (în anii  ’90) în diferite„case de copii” unde fuseseră mutate când și cum se hotăra de sus. Au stat în locuri mai bune, dar și în locuri foarte rele. Au fost bătute de copiii mai mari, înfometate de lipsa de fonduri și de organizare din sistem. Au avut însă un loc în care să stea și un pat mizer în care să doarmă. Nimeni nu s-a interesat de ele, de soarta lor, de situația lor școlară. Din cauza lipsei părinților și a condițiilor de viață – impersonale și traumatizante – au dezvoltat diferite dizabilități și tulburări de comportament.  Între ele două nu era mare diferență, micuțe de înălțime și slăbuțe, părând niște copii prematur maturizați, atât doar că L. era ascultătoare și îi plăcea să muncească.

Când au ajuns la fundația noastră, deja erau de ani buni ai nimănui. Tot ce s-a putut rezolva prin serviciul de asistență socială al primăriei a fost să poată locui la azilul de noapte, unde aveau voie să stea doar peste noapte, ziua și-o petreceau pe unde apucau. În schimbul acestui serviciu, trebuiau să presteze muncă în folosul comunității. Și așa au ajuns repartizate la noi, unde repede au intrat în programul de angajare asistată pentru tineri cu dizabilități al Fundației Transilvane Alpha, iar ulterior au fost și angajate în cadrul atelierelor protejate ale fundației – L. la bucătărie, V. la curățenie.

Să ajungă să fie angajate a fost o întregă aventură de învățare – să vină la ora fixă la muncă, să țină minte sarcinile pe care le aveau de făcut și ordinea lor, să-și asculte șefii, să învețe să fie colege cu colegii. Apoi, să învețe să-și gestioneze banii – întâi să-i cheltuie pe lucurile absolut necesare, apoi pe altele. Cu V. a fost cel mai greu datorită tulburărilor de comportament dobândite. Nu era obișnuită cu munca, învățase în anii copilăriei tot felul de tehnici de evitare de asumare a responsabilității, era certăreață și, uneori, agresivă. Ne-am ocupat cu mare atenție de ea. Am început prin a observa că dacă vorbim dintr-o parte cu ea părea să nu ne audă. Am dus-o la control ORL. V. avea peste 25 de ani și a fost primul control din viața ei. Într-adevăr, avea probleme auditive la una dintre urechi. Cel mai probabil un dop necurățat la timp în copilăria ei fără copilărie, care s-a infectat și, netratat la timp, a dus la o surzenie parțială. Învățasem lecția, așa că am dus-o după aceea la control oftalmologic. Și da, avea nevoie de ochelari. I s-au cumpărat ochelari. I s-a făcut orar cu pictograme să poată învăța sarcinile de lucru și ora la care trebuie să le facă. Am luat decizia ca tichetele de masă să le primească zilnic – dacă își îndeplinea sarcinile le primea, dacă nu, nu. Evaluarea muncii ei se făcea trimestrial, nu anual ca la ceilalți angajați. Personal implicat? Managerul programului, managerul de caz, șeful ierarhic superior, asistentul social și, ocazional, alți colegi. Scopul nostru?

Cele două fete să se poată descurca independent atunci când vor pleca de la fundație și alți tineri cu probleme le vor lua locul.

Și L. și V. au fost angajatele Fundației Transilvane Alpha ani de zile. Din păcate, lui V. i s-a părut tot mai greu să se descurce în viața de zi cu zi. Probleme cu locuința, gestionarea banilor, auto-gospodărirea, muncă tot mereu și, cu toate acestea, atâta insecuritate în fiecare zi. A făcut cerere de reintrare în sistemul de protecție socială și, pe baza dizabilității sale, a fost internată într-un centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică. Am văzut-o câțiva ani mai târziu – potolită, aproape apatică, îngrășată peste fire datorită medicamentației administrate. O viață în care nu se va mai întâmpla aproape nimic.

Cu L. a fost mai ușor. Firea ei disciplinată și energia cu care muncea au ajutat-o să treacă peste toate neajunsurile  – adaptarea la locul de muncă, aceleași probleme cu găsirea unei locuințe, dificultatea gestionării responsabile a banilor, auto-gospodărirea. Cu toate acestea, a mers mai departe. De aproape 10 ani este angajata Fundației Transilvane Alpha și unul dintre cei mai „de gașcă” colegi. Toată lumea o cunoaște și o salută pe coridor zâmbind.

Prin programul de informare, consiliere a locului de muncă de la Fundația Transilvană Alpha s-au oferit servicii pentru angajarea și păstrarea locului de muncă adaptate nevoilor tinerilor cu diferite dizabilități, în special, dizabilitate intelectuală. Peste 400 de beneficiari au beneficiat de serviciile noastre în peste 10 ani de existență a programului. Am angajat oriunde s-a putut – în cadrul atelierelor protejate ale fundației sau la companii. Am angajat de câte ori a fost nevoie – dacă erau concediați sau își dădeau demisia beneficiarii noștri se întorceau la noi ca să găsească un alt loc de muncă. Agențiile pentru forță de muncă nu au servicii specializate pentru angajarea persoanelor cu dizabilități. De aceea, spre exemplu, rata de angajare în muncă pentru persoane cu dizabilități intelectuale este de sub 1% la nivel național. La Fundația Transilvană Alpha era în jurul a 50%, datorită serviciilor adiționale dezvoltate – evaluarea abilităților și realizarea profilului ocupațional, cursuri pentru dobândirea deprinderilor de viață independentă, căutare activă de locuri de muncă pentru tinerii cu dizabilități, angajare asistată și monitorizare pe tot parcursul perioadei cât persoana cu dizabilitate era angajată.

Pentru a putea angaja persoane cu dizabilitate intelectuală la firme ne foloseam de prevederile legale care stabileau că organizațiile (firme, instituții publice, ONG-uri) care au peste 50 de angajați trebuie să angajeze 4% persoane cu dizabilitate sau dacă nu, trebuie să aleagă între a cumpăra bunuri și servicii de la ateliere și unități protejate sau să plătească o taxă, numită fond de handicap, la bugetul de stat. De regulă, abordam companiile cu o propunere mixtă –  să angajăm persoane cu dizabilitate acolo unde este posibil, respectiv de restul sumei de bani disponibilă din fondul de handicap să se cumpere bunuri, servicii de la atelierele nostre protejate și să ni se plătească serviciile de angajare asistată și monitorizarea a persoanelor angajate. Astfel, noi ne îndeplineam obiectivul principal – acela de a angaja persoane cu dizabilitate pe piața liberă a muncii, a ni se plăti serviciile sociale adiționale pentru menținerea locului lor de muncă, precum și menținerea în muncă a persoanelor cu dizabilități severe din cadrul atelierelor protejate. La instituțiile publice nu a fost posibil să angajăm tineri cu dizabilități intelectuale, în special datorită modului în care se organizează concursurile de angajare în sistemul public.

Cum suntem afectați de recenta Odonanță 60 emisă de Guvernul României în timpul vacanței parlamentare? Ați văzut mai sus câți angajați urmăreau activitatea V. în cadrul fundației ca să învețe să-și îndeplinească sarcinile. Pentru tinerii noștri cu dizabilitate, angajați în companii, costurile aferente muncii acestor angajați și specialiști erau plătite din fondul de handicap. Acum, conform modificărilor legii, compania va trebui să le plătească din banii proprii. Apoi, cumpărarea de produse și servicii din atelierele și unitățile noastre protejate nu se mai poate face din fondul de handicap. Iar, cu produsele și serviciile noastre realizate cu peste 30% angajați, persoane cu dizabilități, vom concura, de la 1 septembrie începând, în aceleași condiții de calitate și preț cu oricare companie cu același obiect de activitate din România.

În condițiile actuale, în cel mai bun caz ne vom reduce serviciul de angajare în muncă a tinerilor cu dizabilitate, în cel mai rău caz va trebui să închidem serviciile sociale atașate activității economice din atelierele și unitatea protejată din lipsă de fonduri pentru a le susține.

Când a emis Ordonanța 60, Guvernul României a susținut că intenționează să dinamizeze agajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități. Nu e adevărat. Această Ordonanță va distruge și ce a fost funcțional până acum și nu va pune nimic în loc, decât o mare sumă de bani plătită de companii și insituții publice la bugetul de stat și o coadă lungă, lungă de cetățeni, inclusiv persoane cu dizabilitate cu mâna întinsă să mai primească „ceva”.

Andreia Moraru,
Președinte Dizabnet – Federația prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități
Manager proiect Fundaţia Transilvană Alpha

Read more »

Voi chiar vă/v-aţi credeţi/crezut „dumnezei”!?

By |

Unul din făuritorii Românei Mari, mai apoi prim-ministru, craiovean sadea, spunea aşa: „În Ţara Românească s-a furat şi se va fura. Îmi doresc totuşi să apuc ziua în care măcar să se fure boiereşte, nu ţigăneşte”.

Un versat în ale „afacerilor” cu petrol îmi spunea că actele de corupţie/furt se descoperă în urma unor mici detalii şi în momentul când crezi că eşti de neatins pentru că atunci faci greşeli.

Acestea fiind zise, după ce am citit comunicatul DNA, nu-mi venea să cred. Tu ai interdicţie judecătorească să exerciţi funcţie publică, ai vreo 7 jurişti, tot atâţia avocaţi plătiţi de Primărie ca să-ţi dea un sfat şi tu „semnezi ca primarul”.  Oricum, şefu’ ţi-a dat toată puterea. Toţi funcţionarii ştiau că pe la tine trec toate, inclusiv OP-urile. Nu puteai să te uiţi peste ele şi să dai aceleaşi ordine (adică asta se plăteşte, asta nu), fără să-ţi pui iscălitura pe un act oficial, de ordin pecuniar cu rol de mandatar şi ordonator de credite? Incredibil…

Nu găsesc altă explicaţie decât că, „nouă nu ni se poate întâmpla nimic! Avem judecători, surori de Morari, fete de Duşeni, poliţişti, jandarmi, SRI-işti recuperaţi după pensionare, dar activi până iese fum pe hornul crematoriului”. Aş mai adăuga o armată de lăudători de dimineaţa până seara, fără să-şi asume măcar unul să spună: şefu’ greşeşti!”.

De prostie nu vă bănuiesc, dar de ceea ce am exprimat în titlu, da!

Nu doresc nimănui răul. Vine o sărbătoare la care eu ţin foarte mult. Familia din partea bunicului (catolic) se reunea mereu de Sfântă Mărie, unchiul şi duhovnicul, stareţ la mănăstirea Sânmărtin a dat acest hram lăcaşului. Toţi funcţionarii au liber zilele astea. Reflectaţi, reflectaţi…

 

Marius Libeg

Read more »

Banul public, presa şi subsemnatul

By |

Ban public înseamnă cam tot ceea ce se adună în vistieria statului. Noi, ca societate, am ales acest sistem pentru că unele lucruri sunt mai eficiente dacă le facem în comun şi pentru toţi cetăţenii. Cel puţin aşa funcţionează lumea de câteva sute de ani. Astăzi, în habitatul nostru avem buget local, naţional şi european.

Proiectele politice puse în dezbatere, prin care ni se cere votul, reprezintă, în mare parte, modul în care un partid sau altul, un candidat sau altul, doreşte să cheltuiască acest ban public. Banul public, în general, se întoarce către societate prin investiţii, dar şi prin cheltuielile aparatului propriu al statului. Plătim oameni care deservesc diferite servicii publice, fie că vorbim despre profesori, fie de doctori, angajați din sistemul judiciar ș.a.m.d. Banii publici ajung la cetăţeni, societăţi comerciale, în mod direct sau indirect. Banul public trebuie cheltuit corect, în limita şi perimetrul unor legi. Nu doar furtul poate reprezenta un derapaj, ci şi o anumită risipă sau greşeli ale celor care sunt ordonatori de credite. De exemplu, dacă se asfaltează o şosea cu un strat de 4 centimetri, ştiind că dacă se aplică un covor asfaltic de 5 centimetri va ţine de trei ori mai mult, consider că lipsa de profesionalism poate duce la risipa de bani publici.

Iliescu nu cred că a furat, dar viziunea lui asupra societăţii şi aplicarea ei au dus la dezastru.

Viziunea asupra banului public trebuie să fie mereu într-o dezbatere şi analiză pentru că nimeni nu este atotştiutor. În rest, există destule instituţii ale statului care supervizează acest aspect, cea mai elocventă fiind Curtea de Conturi.

 

Presa şi banul public

 

De cele mai multe ori, un ziar, ca formă de administrare, este un S.R.L. şi se supune aceloraşi reguli ca şi alte firme.

Pe de altă parte, alături de ziarişti, este şi o entitate publică. Este şi un liant între societate şi instituţiile statului în cazul de faţă. Poate de aceea, legiuitorul obligă la publicarea anumitor informaţii de interes public în aceste instituţii media/S.R.L.-uri. Câteva exemple: cod procedură civilă/executări silite, obligativitatea la dosarul care se întocmeşte la Agenţia pentru Protecția Mediului ca anumite informaţii să fie publicate în presă, inclusiv de autorităţi publice.

De asemenea, majoritatea proiectelor europene, care sunt finanțate din bani publici, obligă la publicarea anumitor anunţuri, inclusiv la promovarea proiectului. Și vorbim de UE, adică de o entitate care înglobează şi „ţări ca afară”.

Ca o paranteză, am văzut că Zilele comunei Acăţari, aflate la a XVII-a ediţie, au obţinut cofinanţare prin programul european „Europa pentru Cetăţeni”. Am studiat problema şi am aflat că se co-finanţează „la greu” (prin programe europene) târguri şi bâlciuri prin toată Europa, organizate de administraţiile locale.

Legea administraţiei publice locale, la art. 40, pct. 6, spune în felul următor: Ordinea de zi a şedinţei Consiliului local se aduce la cunoştinţa locuitorilor comunei sau ai oraşului prin MASS-MEDIA sau prin orice alte mijloace de publicitate. Deci, legea nu obligă, dar totuşi, legiuitorul a prevăzut clar rolul mass-media.

E foarte importantă următoarea observaţie: legiuitorul nu obligă, dar nici nu interzice, chiar acceptă textual acest rol şi lasă decizia la latitudinea celor care conduc instituţiile statului, care conform legii pot publica anunţuri contra cost în mass-media. Acest buget, poate greşit spus de comunicare, este dezbătut şi votat democratic şi de deliberativul local, respectiv consiliul local/judeţean. Aş mai sublinia despre lege că, aşa cum ne place multora să spunem, există acel „în litera, dar şi în spiritul legii”.

 

Contractele şi sumele

 

Voi face referire la contractele din 2017 (ale săptămânalului Punctul) pentru că cele din 2016 le-a publicat deja Dan Maşca şi îi mulţumim pentru efortul depus. Ne onorează şi ne obligă în acelaşi timp să publicăm şi noi contractele membrilor POL, chiar dacă noi suntem de acord cu prestările de servicii făcute de ei către diferite instituţii publice.

Anul acesta, Primăria Tîrgu Mureş încă nu a organizat licitaţie pentru bugetul de comunicare, cu toate că anul intră cu repeziciune în trimestrul trei. Deci 0 lei.

La Consiliul Judeţean am câştigat licitaţia pe un singur lot, cel de săptămânal. Pe lotul de on-line nu am participat. Am considerat că alţii sunt mai buni la acest capitol şi noi mai avem de construit, deşi ne calificam conform cerinţelor din caietul de sarcini. Primul contract consecvent a fost semnat în 18.01.2016 şi s-a încheiat în 19.07.2016. S-au facturat 11.400 de lei. Adică o medie de 1.600 de lei lunar.

O agenţie de publicitate, care a câştigat în aprilie licitaţia pe bugetul de comunicare la Aquaserv, ne-a cerut anunţuri în valoare de 3.500 de lei. Încă nu ni s-a achitat niciun leu. Cu excepţia Primăriei Luduş, anul acesta încă nu s-a semnat niciun contract cu Primăriile oraşelor din judeţ. La Sighişoara s-a retrimis contractul semnat din partea noastră, în urma adjudecării unei licitaţii cu un buget maxim estimat de 14.000 de lei. Despre comune nu poate fi vorba.

 

Acuzele

 

Evident că ne referim la cei din POL. Dan Maşca, pe la începuturi, era de părere că presa nu ar trebui să primească niciun leu de la instituţiile publice. Motivul: pentru că în acest fel ni se cumpără tăcerea.

Mai apoi, am fost acuzaţi că „sifonăm” banul public şi că noi am fi cauza pentru care în spitale nu există penicilină. A ajuns să ne spună că, de fapt, n-ar trebui să „luăm bani publici” pentru că nu avem audienţa necesară pe site. Subliniez că punctul.ro nu are contract cu nicio instituţie publică! Răutatea voită, şi nicidecum eronată, n-o mai punem în discuţie.

Atunci când vine vorba despre membrii POL, în speţă de Radu Bălaş, Maşca ne-a explicat că banul public e doar acolo unde un consilier local s-ar putea afla în incompatibilitate. Redau textul: „Ce, Radu nu a vândut nimic către Primărie de când este consilier local”. Din acest comentariu se poate înţelege că noi am fi în incompatibilitate, dar şi că se pot vinde produse, de altfel foarte reuşite, de către membrii POL, tuturor instituţiilor publice, cu excepţia administraţiei locale târgumureşene. Deci, până la urmă cum este bine?

O altă opinie a celor din POL este că banii publici ar trebui acordaţi presei pentru publicarea informaţiilor de interes public şi nu pentru imaginea conducătorilor, tăietori de panglici. Cu această opinie sunt şi eu de acord. Da, trebuie să ne educăm aleşii în acest sens. Dar, este un articol de imagine dacă, odată la trei luni, alesul urbei vine către cetăţeni cu o scrisoare în care poate ne spune şi ceva util? E de discutat, cred. Deci, o parte din POL, poate platforma tradiţională sau „POL popular”, e de acord să se aloce fonduri presei.

O a treia opinie a celor din POL a fost legată strict de Primărie. Mi s-a spus că presa ar trebui să primească comenzi şi bani prin atribuire directă, nu prin „sifonatorul de Cătană”. Ce să zic, eu aşa ştiam că legea, după un anumit cuantum, obligă autoritatea locală să organizeze licitaţie.

Na, amu’, cum să fie, ca să fie bine şi să nu fie rău?

Încerc o „iexplicaţie”, sper să fie de bun augur.

În primul rând, eu consider că noi, presa, nu avem nicio obligaţie să publicăm oareşce despre vreo instituţie publică, persoană publică. Doar printr-un contract pe care, desigur, părţile îl acceptă. Banul public poate duce la o independenţă mult mai mare asupra unei publicaţii decât dacă ar fi finanţată de un singur privat. Presa mainstream are, în general, astfel de finanţatori, cu mari interese în zona puterii. Şi vedem clar cum se poziţionează în alegeri (şi nu numai) sau faţă de un scandal sau altul. De ce e atât e rău să se finanţeze „Rise Project” din mulţi bani publici (sunt finanţaţi din fonduri europene, ambasade ale mai multor state etc.)? Sigur, este imperios necesar un criteriu clar şi fără a se aplica dubla măsură.

În presa locală, consider că Punctul, Zi de Zi, Radio GaGa (în GaGa nu este doar Frunda acţionar, ci este un radio care trăieşte şi se susţine din publicitate) şi mediatica.ro sunt cei mai independenţi, cu excepţia instituţiilor media publice, unde ar fi mult de discutat. Chiar şi faptul că se fac cele mai bune reportaje, anchete, dezbateri.

La Zi de Zi am constatat un singur derapaj major: articolele care-l vizau pe fostul preşedinte al Consiliului Județean, Ciprian Dobre. Dar, la câte anchete a publicat Grama, cred că i se poate ierta. Aceste produse media au fost construite de ziarişti şi s-au susţinut din publicitate. În rest, avem aşa:

  1. TTM, finanţat de Ionuţ Şandru, PSD
  2. Știi Tv, finanţat de Marius Cătană, multă vreme un apropiat al conducerii Primăriei
  3. Antena 1, Marian Cornaciu
  4. Erdélyi TV, fonduri publice din România şi Ungaria, coordonate prin UDMR
  5. Hírlap şi Székelyhon, fonduri publice din Ungaria coordonate de FIDESZ
  6. Központ, familia Benedek
  7. Anonimii de la ardealnews.ro, Dan Maşca, preşedinte POL
  8. Radio Son, Petru Başa, fost senator PDL

Cuvântul şi Nepujsag vin din alte epoci, au mulţi acţionari, au fost sprijiniţi prin aplicarea dublei măsuri (ex. spaţii generoase pentru care ani de zile nu s-a perceput chirii). Au fost ale statului, s-au privatizat şi sunt pe o piaţă liberă şi concurenţială cu toată infrastructura gata construită.

 

De ce n-am mai scris?

 

Se spune că, de o vreme, presa locală nu prea scrie mai nimic. Cred că se face referire la anchete şi criticarea puterii. Există un adevăr în treaba aceasta cu toate că, în ultimii ani, în presa locală am citit cele mai bune analize din ultimii 20 de ani. Presa locală târgumureşeană a luat premii serioase la nivel naţional. Într-adevăr, nu şi anchete. În primul rând, voi explica de ce nu am mai scris eu. Simplu. Am considerat că un proprietar de ziar are alte relaţii cu mediul de afaceri şi cel instituţional. Poate că am greşit. De asemenea, mi-am canalizat energiile şi spre alte activităţi, mult mai „productive” financiar. Ziariştii care au venit după noi, cu toate că au fost necenzuraţi (aştept să mi se reproşeze de către un fost sau actual coleg că nu l-am lăsat să scrie ce vrea dacă materialul respectiv a fost documentat), nu au prea scris anchete. De ce? Probabil pentru că nu e aşa simplu să-ţi construieşti surse de încredere, să înţelegi ce este o factură, să stai zilnic ore întregi prin tribunale, secții de poliţie etc. şi, mai ales, nopţi prin redacţie. Mai mult, să-ţi asumi rolul de ameninţat şi hărţuit prin „justiţie”. Apropo, ştiţi că procurorul care a instrumentat dosarul Gazeta a fost exclus din Ministerul Public pentru acte de corupţie, denaturări de dosare?

Avem şi noi o vină? Sigur că da! Avem cu toţii vreo vină că lucrurile nu merg şnur? Eu cred că da! Cine, cât şi la ce nivel s-a implicat ca lucrurile să meargă mai bine? Cine şi cât a stat cu capul în nisip? Sunt întrebări pentru a reflecta în amurg.

Solicit un punct de vedere oficial, semnat măcar de către membrii fondatori ai POL, despre cum văd ei finanţarea presei din bani publici ca să ştim şi noi o treabă. Sau se amestecă ideile voit şi se construiesc nişte produse numa’ bune de „sifonat” bani publici? Om trăi şi om vedea.

Eu mi-am exprimat un punct de vedere, sunt în stare să le ascult şi pe ale altora şi, dacă au dreptate, chiar să le însuşesc. Voi sta la dispoziţie şi cu alte explicaţii pe această temă pentru că nu mi-e teamă nici de transparenţă şi nici de schimb de idei. Orice injurii, atacuri nefondate vor trebui dovedite de acum în instanţă.

P.S. Cică anonimii lui Maşca sunt viitorul. Se cumpără like-uri, se face audienţă. Cu ce? Cu nimic de substanţă. Eu pe acest portal n-am citit nicio anchetă serioasă. Nici măcar o analiză. Singurele informaţii sunt câteva fotocopii din Primărie. Audienţa şi cifrele nu înseamnă tot. Dacă da, înseamnă că eu nu vreau să fac parte din lumea aceea.

 

Marius Libeg

 

Read more »

Corupția distruge până și monumentele

By |

O agenție de știri  germană publica recent un articol în care arăta modul neprofesionist prin care au fost renovate numeroase biserici seculare din Transilvania, prin fonduri europene. Bisericile istorice au fost renovate în lipsa unor specialiști capabili să renoveze un monument istoric. Uneori, prin aceste acțiuni s-a redus valoarea istorică a clădirilor, având în vedere că au fost folosite materiale moderne în locul celor originale: de exemplu beton în loc de piatră sau țigle moderne în locul țiglelor specifice epocii în care monumentul a fost clădit. Adeseori, renovarea a inclus și lucrări a căror singur scop a fost de a utiliza fondurile: de exemplu, a fost înlocuit total acoperișul, deși vechiul acoperiș era în stare bună.

Rezultatul final este distrugerea parțială a unor monumente seculare, pentru bani.

Întrebarea este: cum este posibil ca statul să nu controleze cine renovează, ce specialiști sunt implicați când este vorba de monumentele istorice? Au fost și cazuri în care renovarea s-a făcut cu deținuți!

Concluzia celor de agenția germană de știri este că toate aceste lucruri negative se datorează corupției românești și încercării de a scoate cât mai multe fonduri din vistieria UE, în interes personal.

Astfel, lăcomia unor indivizi afectează până și istoria.

Nu-i de mirare că din 2010 până în prezent în România s-au înregistrat peste 310 condamnări pentru corupție în legătură cu fonduri europene.

Săptămânalul Punctul va reveni cu o anchetă referitoare la monumentele din zona județului Mureș și la modul în care s-a făcut renovarea acestora.

Titi DÃLÃLÃU

Read more »

Dacă e sfârșit de săptămână, vorbim de Weekend!

By |

În anii tinereții, m-am bucurat și am avut parte de trambulina de la Weekend, de Ștrandul 1Mai, de puzderia de pături de pe malul Mureșului și de restaurantul de la Platou. Erau reperele verii, locurile de întâlnire ale târgumureșenilor. Am avut parte de fiecare complex de agrement din plin. Ca atare, nu pot analiza problema Complexului de agrement Mureșul doar din perspectivă economică. Pentru mine înseamnă puțin mai mult.

Proiectul de modernizare al Complexului Mureșul a început încă de pe vremea lui Fodor, fiind continuat și încheiat pe vremea lui Florea. Un anume Teodor Moga, cu al său MTS Company, a început lucrările. Florea a refuzat să-i plătească unele lucrări din anii 95-2000. Moga a câștigat în instanță despăgubiri de circa 6 milioane de lei. Majoritatea banilor reprezentau penalități și pierderi previzionate ale respectivei firme. Reprezentanții primăriei recunoscuseră atunci că era vorba de salariile tuturor angajaților pe un an de zile. Cine și-a asumat răspunderea? …

Au fost și alte nereguli, poate și alți bani nejustificați până la finalizarea Complexului.

Între timp, ștrandul 1 Mai se închisese. Platoul nu avea nimic de oferit. Bența abia începuse investiția. Râul Mureș era desuet. Astfel, Weekendul a devenit răcoarea” zilelor caniculare (clar definite 🙂), era raiul sporturilor de masă și a noilor terase cu butoaiele dozatoarelor la vedere.

Ce mi-a plăcut mie

 În primul rând, spațiul verde generos și foarte bine întreținut. 

Înot în bazinul olimpic la ceas de seară (și înainte, dar și după balon), particip la activități sportive pe terenurile bine puse la punct și am urmărit campionatele mondiale de fotbal de la terasele complexului.

De ce nu mai fac baie în bazinele comune din Complex?

Pentru că am văzut oameni îmbrăcați în ținută de stradă făcând baie, pentru că am văzut un rahat plutind în bazin, pentru că pirandăspăla scutecul plin de căcat în bazinul de copii Pentru că nu există regulament clar și un responsabil (bine instruitpentru fiecare bazin (fie că vorbim de un angajat al complexului, fie de un polițist local sau salvamar).

Pentru că nu i-am văzut niciodată pe edili în slip, cu familia, la ștrand. Doar la ceas de seară, îmbrăcați ultra casual. Ce-i drept, odată l-am văzut pe Marius Cătană în pantaloni scurți… de doc, cămașă, ciorapi, pantofi, gentuță de piele și pălărie.

Consider că nu se pot lua măsuri adecvate dacă situația nu este cunoscută în teren. Actuala conducere de acolo e depășită, părerea mea. Sunt doar câteva din cauze pentru care acest complex este în cădere liberă.

Soluții

Tarif de cel puțin 10 lei pentru oamenii muncii. Pentru copii și pensionari un tarif redus. 

Reguli clare de comportament care să fie puse în aplicare și multe măsuri coercitive altfel nu se poate civiliza poporul.

Polițiștii locali, decât să se plimbe pe flastăr”, ar trebui îmbrăcați într-o costumație gen litoral și să aplice regulamentul complexului prestabilit. Un regulament făcut de oameni care se pricep!

Afișarea zilnică a analizei apei din bazine din ziua precedentă.

Aș fi de acord și cu o administrare privată a complexului. Desigur, CL să stabilească tarifele.

Ce facem cu cei care au afaceri în complex și se plâng? Chiar nu știu. Poate niște taxe reduse, cu toate că nu sunt convins că ar fi o măsură corectă.

Sunt de părere că acest complex este imperios necesar chiar dacă înregistrează pe sezon o pierdere de câteva miliarde de lei vechi. Din câte știu, cinci.

Dar nu așa!

P.S. Ar trebui să reflectăm puțin și asupra discuțiilor din CL pe această temă. 

Niciun consilier nu a spus: „– Domnule, n-avem cum să ne pricepem la toate. Haideți să apelăm la oameni care știu cum se face treaba asta!

Marius Libeg

 

Read more »

Mofturi burghezești de duminică

By |

În orașul nostru pașnic și multicultural, duminică dimineața începe cu ciripit de păsărele. Soarele răsare timid peste blocurile adormite încă, vântul adie ușor fluturând drapelul cel nou înfipt pe casa liftului.

Ca la un semnal începe un dangăt isteric, o înregistrare nu prea reușită de clopote, peste care imediat curge un alt concert de chemare la slujba de duminică. Un alai de enoriași la țol festiv urcă dealul spre bisericile ungurești. Pe drumul principal, grupuri mai mici de credincioși, dar la fel de festiv îmbrăcați, escaladează scările catedralei. Un concert polifonic reduce la tăcere păsările dimineții.

Nerăbdători să înceapă nunta, pe o străduță laterală un grup de muzicanți își exersează instrumentele, atacând apoi cu putere fiecare piesă din repertoriul  propriu. Vacarmul e total. Ding-dang, bing-bang în acordurile însuflețite ale cântecului instrumental ”ia-ți mireasă ziua bună!”

Într-un moment de respiro al clopotelor se aude vocea gravă a popii de la catedrală, ”Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește”…

Oamenii urcă dealul în liniște pentru a doua slujbă pe la biserica reformată. Își grăbesc pasul când începe un nou dangăt de clopote.

De la biserica catolică se aude un cântec religios în surdină, acoperit în scurt timp de un concert de claxoane: să afle tot poporul că e nuntă în cartier. Trec mașini luxoase întrecându-se în claxonat. Slab concert. Nu impresionează pe nimeni! Enoriașii se feresc totuși din calea lor, iar mașinile trec strălucind sub razele soarelui ce se cațără tot mai sus pe cer.

Din străduța laterală pornește adevăratul alai de nuntași, semn că mireasa și-a luat ziua bună de la tată, de la mumă și amu-i amu! Concertul primilor a fost un miaunat de pisică față de ce sunete scot „gipanele” turate, mașinile bengoase. Un vacarm asurzitor…Parcă a fost interzis claxonatul în oraș?

Ce să vă mai mirați! Uite că în mijlocul alaiul de nuntași e și o mașină a poliției! E drept că nu claxonează, de teamă să nu sperie nuntașii? Ori avem de a face cu tradiționala dubla măsură? Quod licet Iovi, non licet bovi! Mai pe românește, ce e permis lui Jupiter nu e permis boului.

După ultima mașină din alaiul de nuntași,  aproape de mijlocul drumului, pe lângă șirul de vehicule parcate, o apariție bizară vă trezește la realitate. Încă se aud din depărtare claxoanele, dar imaginea celor doi ce se grăbesc ( teoretic, căci unul e în scaunul cu rotile) să prindă nuntașii la ieșirea din biserică vă lasă un gust amar.

Un ultim dangăt de clopte anunță miezul zilei. De acum liniștea patriarhală se reinstalează ușor. Prin geamurile deschise se aud clinchete de vase, tacâmuri și pahare. E ora mesei. Cu burta plină cui îi mai pasă de dubla măsură? Mofturi burghezești!

Erika Mărginean

Read more »

Vin noi sesizări de la cititori

By |

31 iulie 2017

UPDATE!!!

Referitor la articolele aparute in punctul mentionam ca ADP a luat masuri imediat remediind atat indicatoarele vandalizate cat si sistemul de semaforizare din intersectia de la fortuna. Cu regret constatam ca sunt tot mai dese distrugerile semnalizarilor rutiere fie din cauza accidentelor fie din cauza vandalismului. Administratia domeniului public multumeste atat sesizarilor cetatenilor cat si a altor institutii cu privire la aspectele de distrugeri ale semnalizarilor rutiere astfel putand intervenii in timp rapid pentru remedierea lor.

Având în vedere multiplele probleme legate de indicatoarele rutiere, iată care ar fi cele identificate de mine:

Pulpa țevii indicatorului „Accesul Interzis” este prea subțire. Ori nu ați făcut bine caietul de sarcini în ceea ce privește detaliile tehnice, ori n-ați verificat atent și ați luat țeapă. Voit sau nu, rămâne de văzut. Unul dintre viceprimari sigur are în subordine acest serviciu.
De asemenea, după cum vedeți, „stop-ul” nu a fost dus (încă) la fier vechi, așa că vă rugăm să vă mișcați repede.


Betonul în care este turnată țeava indicatorului, după cum vedeți și în fotografie, nu este suficient pentru a susține greutatea acestuia. A se verifica componența comisiei de recepție. Dacă iarăși e o cerință tehnică prost evaluată, schimbați omul.


Interesant decor!

Detalii despre locațiile în care se află aceste marcaje rutiere vă voi da după ce mă sunați. Astfel, vom vedea cât de repede vă mișcați și, bineînțeles vă putem lăuda :)!

Marius Libeg

Read more »

Așteptările mele concrete de la liderii locali

By |

Pentru prima dată (deși mă trag din zonă), am circulat pe Drumul Județean care leagă comuna Coroisânmărtin de orașul Dumbrăveni (Sibiu). Este un drum care a fost reabilitat până nicăieri, adică la marginea unei păduri, probabil limita cu județul Sibiu (nu e niciun afișaj în acest sens). De acolo, Dumnezeu cu mila. Să te ferească sfântu’ să dai într-un crater, format într-o curbă în care ai tentația să-ți duci puțin privirea spre niște lacuri superbe și un peisaj Transilvan de coline mirifice. Este o șosea reabilitată cu fonduri Europene din punctul A în punctul… liziera pădurii.
Cum e posibil ca un asemenea proiect să nu fie depus în comun cu Consiliul Județean Sibiu pentru a finaliza o șosea cap-coadă?

Din surse demne de încredere, am aflat că societatea de distribuție a gazului are în plan schimbarea conductei magistrale pe tot tronsonul străzii Gheorghe Doja, din Tîrgu Mureș. Se va sparge, se va lucra și se va circula pe o bandă, cel puțin pe un sens de mers. Cred că ați experimentat cu toții cam cum se denivelează carosabilul în urma unor astfel de lucrări și că niciodată nu se reușește aducerea asfaltului la forma inițială. Peste un an poate vor avea și cei de la Electrica în planul de investiții o astfel de lucrare, peste doi ani ce de la Aquaserv etc. Așteptările mele de la liderul comunității este să-i convingă pe toți, chiar dacă majoritatea sunt privați, că aceste investiții trebuie făcute deodată, în momentul în care și autoritatea locală își reabilitează carosabilul.

Avem un dig destul de bine consolidat. Este vorba despre fostul traseu al mocăniței, să zicem între Acățari și Sovata. Aici s-ar putea dezvolta ușor o pistă de biciclete între cele două localități. Lucru care ar însemna mult pentru Sovata și pentru noi, cei care vrem să pedalăm în siguranță cu copiii, în natură și în liniște: ar porni multe afaceri locale (e un traseu de vreo 40 de kilometri); mulți ar pleca sâmbătă dimineața și s-ar întoarce duminică seara și ar revigora regimul hotelier și în extrasezon.
– Pai e al CFR-ului!
– Și?
Astfel de probleme aș vrea să fie rezolvate de politicieni și astfel de drumuri să fie decontate la București. Acesta este lobby-ul și influența pe care o aștept de la liderii locali.
Sunt trei exemple concrete, nu povești. Încercăm să le facem într-un an?

Read more »

Orașul promisiunilor amânate

By |

Atât de subtil au dispărut de la colțul străzii, încât le vedeam acolo chiar și când nu mai erau demult! E adevărat că nu le ții evidența, însă observi instantaneu lipsa lor când te uiți cu disperare în jur și nu ai un coș de gunoi unde să arunci ambalajul lipicios de înghețată! Și mergi cu hârtia în mână, bombonind că aici au fost chiar două coșuri de gunoi, la colțul străzii! Cum de nu mai e nici urmă de ele? Mânată de curiozitate fac un recensământ ad hoc al coșurilor de gunoi.  Pe bulevard, la opt adrese distanță găsesc primul  coș. Următorul e dincolo de intersecția cea mare, hăt departe, deși  drumul e împânzit de magazine…

O știre îmbucurătoare anunță sosirea în urbe a sutelor de coșuri noi de gunoi ! Nu trebuie decât să facem o solicitare, noi sau asociațiile de proprietari  și vom avea din nou  coșuri de gunoi în locul celor volatilizate cu suportul lor de metal cu tot!

Nu pot să nu observ în schimb, că la colțul străzii Sîrguinței, a mai apărut un monstru de beton ce susține un stativ cu reclamă la ceva. Al  treilea pe nici 100 de metri! Omul când trece strada e bine să se uite sub picioare, nu să-și caște gura la afișe. Ajuns lângă monstrul de beton – chiar e o construcție de cel mai monstruos prost gust –  dăm de inventivitatea cetățenească: monstrul păzește cu strășnicie, înghesuite prin cotloanele construcției, toate ambalajele, peturile ce n-au dat de un coș de gunoi!

E o risipă de beton la piciorul monstrului! Cu un pic de bunăvoință ar fi putut ceda o parte pentru astuparea gropii apărute chiar în mijlocul drumului! Capacele de canal au fost reparate, cu precizie și maximă seriozitate. Cinste lucrătorilor care au muncit sub soarele dogorâtor! Gaura din asfalt însă a rămas, căci aparține de …drumuri!

Revenind la gunoi…Dacă vedeți niște câini plimbându-se printre blocuri, fiți siguri că prin apropiere se află niște tomberoane luate la puricat de căutătorii de peturi.  Vă mai amintiți de promisiunile electorale – de acum 3- 4 -8 …ani? Că vom redobândi renumele de cel mai curat oraș, oraș  al florilor?

Trecând prin urbe puteți vedea de la containere găurite aruncate alan-dala , altele înșiruite  într-un coteț de plasă de sârmă, până la cele ultra moderne, îngropate! Pentru că sunt câteva în oraș. Anul acesta au fost recepționate 3 din cele 173, se pare, plătite deja în avans! Asta înseamnă că putem spera  la desființarea acelei tentative de garaj de beton ce adăpostește câteva containere urât mirositoare? Greu de spus! Deși răspunsul directorului ADP (Administrația Domeniului Public) promite ca ”în urma avizelor favorabile se va începe montarea containerelor subterane în cel mai scurt timp posibil”. Faptul ”este  prevăzut pentru proiectul viitor”, în acest scop ”la agenți de utilități s-au înaintat cereri pentru avizarea anumitor locații.” Parcă l-ar fi redactat  ghicitoarea din Delphi,  angajată  part-time la primărie!

Corectitudinea, însă, cere să menționăm că vechile containere sunt golite zilnic, la aceeași oră, indiferent de vreme, de starea drumului sau de … grevă! O fi aflat și alții minunea, că prea sunt mulți care fac un popas la ghenă, ca la o atracție turistică! Nu din admirație, ci pentru a deșerta din port-bagaj colecția de vară-toamnă. Ordonanța de urgență din 1 iulie care suspendă taxa de mediu până la 1 ianuarie 2019 ar trebui să readucă tarifele la salubritate la valorea lor de la 31 decembrie 2016. O fi și asta o

promisiune? Venită de sus?

Erika MĂRGINEAN

 

Read more »

Nivelul celor două nații

By |

In Anni Domini 2017, adică în plină eră „digitalo-facebookciană”, când ai pretenția că lumea e super/mega informată, prietenul meu Radu Bălaş simte nevoia să le explice mureșenilor că un consilier local nu este angajat al Primăriei.

Concluziile ar fi următoarele: lumea e proastă (am început și eu să fiu convins de treaba asta) sau dezinteresată.

În ambele cazuri e nasol.

Pot accepta (dar nu sunt de acord) un dezinteres provenit dintr-o bunăstare în care omul nu mai este interesat de guvernarea cetății pentru că totul decurge lin, administratorii făcându-și treaba impecabil. Așa o fi?

Subiectul național, cel cu controlul politic pe DGIPI este interpretat de toată floarea intelectuală ca fiind unul grav pentru că vorbim despre … control politic.

Nimeni nu-și pune însă întrebările:

– Stai puțin, dar acest „doi ș-un sfert” ce treabă are cu „mânuitul” informațiilor de interes național și de ce nu este limitat doar la supravegherea angajaților de la interne?

– De ce există șase (au fost șapte cu SIPA) servicii secrete, iar SRI are mai mulți angajați/capita decât majoritatea țărilor din UE și chiar SUA? Bine că Rise Project vine cu o „servită” în care nu se spune nimic nou și toți suntem consternați că politicienii vor să controleze instituții care, în primul rând, n-ar trebui să existe. Nu în forma actuală!

Am citit, de curând, un articol care spunea că în țara vecină, cealaltă nație a mea (sunt și cetățean maghiar) cea mai urmărită chestie la televizor este un serial de rahat, un fel de telenovelă „baratok koszt”, iar cea mai urmărită emisiune din istorie a fost un live show, „Gyozike”, despre un țigan analfabet, un fel de manelist căruia îi filmau prin casă…(când se trezește, când folosește toaleta și ce dialoguri „savuroase” are cu nevastă-sa. A, era să uit de pregătirile lui Gyozike pentru concertele pe bani publici din țara vecină 🙂

În atare condiții, eu nu mai vreau o țară ca afară pentru că, ” there is no such thing as society” ci una minusculă în care să încapă acei câțiva zeci de prieteni alături de care să simți că „nu contează locul, ci dobitocul” 🙂

PS. Familia înseamnă tot prieteni

Marius Libeg

Read more »

Distopia

By |

Distopia

Oamenii și-au imaginat, de-a lungul timpului, modalități de a construi o societate mai bună, uneori aproape perfectă, numită utopie.

Alții și-au imaginat și un viitor decăzut, în care societatea, uneori chiar planeta, ajunge în anumite situații dezastruoase, ceea ce numim distopie.

Unii chiar au încercat să aplice unele utopii în realitate. În acest sens adeseori este amintită societatea comunistă. Au eșuat.

Probabil mai rar au încercat unii să aplice vreo distopie în realitate, chiar dacă și societăți distopice au fost create de scriitori, gânditori etc.

Acum 20 de ani, într-o revistă, un gânditor trecut de vârsta tinereții își imaginea o distopie. Își imagina o societate condusă de o elită mai presus de lege. O populație căreia i se impunea ideea că e liberă să aleagă. O societate cu drept de vot, dar în care manipularea politicienilor era atât de mare încât totul era minciună, astfel încât pe orice ai vota, tot ai vota fără să ști pe cine alegi. Politicienii ar fi fost doar niște actori de atras voturi, care nici măcar să-și scrie discursurile nu erau în stare. Și care foloseau populația la fel cum văcarii folosesc vacile. Să o mulgă. De voturi…

Dar, își imagina bătrânul, manipularea nu se oprea doar la nivel de politică. Totul era manipulare. Produsele pe care le cumpărau, hainele pe care le îmbrăcau, mașinile pe care le foloseau. Adeseori, toate acestea erau ale oamenilor fiindcă li se impuneau în gândire. Hainele, mașinile nu mai erau doar utile omului, ci o parte a lui, îl defineau. Obiectele defineau oamenii, nu oamenii obiectele. Oamenii nu mai credeau în Dumnezeu, nici măcar în idealuri, în principii sau valori precum inteligența, simplitatea, bunătatea etc., ci doar în valoarea banului. Totuși, cultul și idolatria erau mai puternice ca niciodată: obiecte, hainele, mașinile, care în mod normale au fost inventate pentru a folosi unui scop util, au devenit tot mai dragi oamenilor în calitate de imagini, mai ales ca semne care reflectau relații umane. Prieteniile se legau pe bază de interese, iar dușmăniile pe baze materiale.

Pentru mulți, câinii erau mai importanți decât oamenii. Pentru mulți copiii erau o povară, nu o bucurie. Pentru mulți bărbați, femeile nu erau atractive. Pentru multe femei, bărbații nu erau atractivi. Dacă mai erau susținători ai valorilor tradiționale, aceștia erau puși la zid, numiți fasciști, acuzați de lipsă de toleranță. Iar susținătorii ideilor noi, chiar dacă acestea erau rele, pozau mereu în victime, pentru a-și impune cu forța valorile, împotriva celor pe care-i numeau fasciști.

Pe stradă nu aveai siguranță. Dacă-ți dădea cineva în cap, agresorul nu pățea nimic, că doar nu puteai să dovedești că el te-a lovit, nici măcar cu cinci martori. Mai mult, dacă-l reclamai, o pățeai și mai rău că te acuza de calomnie.

Mâncarea era otrăvită. Dar otrava se punea în doze mici, ca să nu omoare omul dintr-o dată, ci să-l distrugă încetul cu încetul, fără să-și dea seama.

Oamenilor, copiilor le erau injectate substanțe fără să li se ceară acordul, sub pretextul salvării de la unele boli și efecte ale acestora, reale sau imaginare. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni se îmbolnăveau de boli incurabile, iar tristețea și depresia punea stăpânire pe planetă.

Scopul din spatele acestor acțiuni destructive? Gânditorul nu a precizat clar. Dar a menționat că distopia sa va prinde viață când banul va avea suflet, iar omul nu va mai avea suflet.

Titi DÃLÃLÃU

Read more »

Luminița de la capătul tunelului pentru imigranți

By |

Luminița de la capătul tunelului pentru imigranți

La intrarea în magazinul cel mare din cartier, pe un afiș lipit pe ușă, se putea citi despre regretul conducerii față de starea benzii rulante de urcare. Era oprită, dar ca să ne ușureze misiunea, am fost sfătuiți să urcăm fără cărucioare. Am ales acest magazin pentru că avea o bună reputație, fiind spațios și cu o diversitate de marfă  pentru toate buzunarele, iar la plecare casierițele mă întrebau dacă am fost mulțumită de  deservire. Pe vremuri. Căci de data asta…

După ce am supraviețuit urcării – cunoașteți senzația când alături de voi în sens  invers rulează o bandă cu câte un cumpărător, fără cărucioare, căci cele trei existente în tot magazinul erau încă la plimbare printre rafturi – am rămas cu impresia că am greșit destinația.

O harababură inimaginabilă pentru un asemenea pom lăudat! Ambalaje împrăștiate pe jos, mizerie de nedescris. Un bătrânel se agață din mers de o stivă de cutii cu bananele ce au scăpat verificărilor și le deșartă regulamentar , trecând mai departe. Alții fac echilibristică peste ele, încercând să ajungă la lădițele cu vișine. O bătrânică gârbovită alege cu stoicism vișine ca să-i ajungă de o tartă. Se dau la reducere, aproape stricate.

Un angajat cățărat pe o mașinărie  de măturat -spălat pe jos trece pe un culoar, apoi lasă totul baltă și dispare. În tot magazinul cu greu găsești o duzină de angajați. Vocea de la difuzor ne îmbie la raionul de fructe pe care tocmai l-am descris. Apoi  anunță  că magazinul se va închide în 20-15-10 minute, deși mai e cel puțin o oră până la ora închiderii afișată pe reclama de la intrare. Printre rafturi  întârziații își strâng în brațe cumpărăturile, apoi  se așază cuminți la cele două cozi la casieriile deschise.  Nu stați acolo, că fata pleacă, ne atenționează cu fața de robot o casieriță. Nu mai vrea să știe dacă am fost mulțumiți de magazin.  Ce i-aș fi putut răspunde?

Într-o altă seară, într-un alt magazin, fratele mai mare al primului. Dezordinea e aproape identică, doar că e pe o suprafață mult mai mare și nu bate chiar așa de tare la ochi. În schimb cozile lungi ce șerpuiesc  la cele două casierii, ducând cu pași de melc oamenii spre ieșire, ar putea înspăimânta pe oricine. Nu și pe concetățenii noștri. Stau cuminți ca oile la tăiere. Obosiți, transpirați, bătând pasul pe loc unii încep să regrete că nu s-au dus în altă parte la cumpărături.

Ce se întâmplă? Un domn forțează bariera vrând să ajungă la șeful de magazin. Explodează mămăliga? Da, de unde! Clienții de toate vârstele stau și rabdă de parcă ar fi niște marionete  lăsate în poziție de așteptare: o fi adormit și păpușarul. În biroul șefului se stinge lumina. Gurile rele zic că șeful e acolo, doar că se ascunde. O angajată răbufnește. Lucrăm pe salariul minim peste 10 ore pe zi. Orele suplimentare nu se plătesc. De ce credeți că ne pleacă oamenii? E lipsă de personal peste tot!

Se mai trezește un client, bodogănind și el ceva indignat, dar nu se schimbă nimic. Coada șerpuiește încet, oricât s-ar grăbi casierița ca să mai prindă cursa și aparatul de taxat are viteza  lui de reacție. Din salariul minim să mai dai banii și  pe taxi dacă vrei să dormi acasă? În ce lume trăim?

Pare o poveste , știu. Din păcate e trista realitate. Nu avem forță de muncă. Oamenii preferă să plece din țară, decât să fie batjocoriți la ei acasă. Unii patroni nu vor să înțeleagă că dubla măsură, incorectitudinea, neplata muncii în cele din urmă le vor afecta afacerea. Poate că azi, mai  economisesc  ei un ban, dar nu mai e mult până când vor fi nevoiți  să accepte forța de muncă din lumea a treia. Dar asta deja e o altă poveste.

Erika MĂRGINEAN

 

Read more »

Un subiect tabu pentru că pute

By |

Un subiect tabu pentru că pute

Potrivit ultimului recensământ al populaţiei, municipiul Tîrgu Mureş numără 134.290 de locuitori. În ultimii cinci ani, numărul acestora a mai scăzut cu numărul celor plecaţi temporar sau definitiv dintre noi şi a mai crescut cu numărul nou-născuţilor. Judecând după suprafaţa oraşului, oricât s-ar fi extins în ultima vreme, tot ar putea fi parcurs de la un capăt la altul, chiar şi pe jos, în cel mult două ore. Presupunând că vorbim de un tânăr sănătos şi iute de picior.

Dar dacă vorbim de un tânăr, care vine dintr-o localitate limitrofă? Care a călătorit câteva ore bune şi  ajuns în Piaţa Bulgarilor are o urgenţă! Îl zoreşte o treabă mică. Şi nu ştie că tocmai se îndepărtează de „bombele” de dincolo de drum, unde ar fi găsit un loc civilizat pentru a se uşura.

Pornind însă, spre centrul urbei, tot mai zorit de urgenţă, omul s-a uşurat cât a putut de discret… pe o tufă. A crezut el, că nu l-vede nimeni, dacă stă cu spatele spre parc! Ochiul magic al unui telefon deştept, însă l-a ochit şi l-a făcut „vedetă” în câteva minute. Nu mai trebuie menţionat unde, se-nţelege că pe pagina de socializare. Şi nu pe oricare, ci taman pe unul dintre acele grupuri  intitulate: eşti din Tîrgu Mureş dacă…

Comentatorii burzuluiţi de atâta indignare,  mai –mai că se păruiau metaforic, dându-se mai catolic decât papa. În spatele monitorului, curajul le umflă muşchii şi celor mai timizi concetăţeni, nu-i aşa?  Bietul om! Uşurat, şi-a aprins o ţigară şi privea direct în cameră, fără să bănuiască cum a ajuns om mare! Iar ochiul magic îl urmărea cadru după cadru!

Poate că s-ar mai scandaliza şi acum comentatorii, de nu i-aş fi întrebat dacă a numărat careva dintre ei câte WC-uri publice avem în oraş? Am întrebat din curiozitate, a nu se înţelege că aş susţine uşuratul în tufe!

Nimeni nu se aştepta la întrebarea asta complicată, şi nu din cauza efortului de a le trece în revistă! Unii au sugerat că  soluţia ar fi să-ţi iei o „cafea de urgenţă” ca sub pretextul cafelei să foloseşti apoi toaleta unui bar. Exagerând, alţii s-au referit şi la treaba mare…Tot în tufă? Iată un subiect tabu, ce pute!

Şi dacă tot am deschis subiectul, oare montarea unor wc-uri ecologice în câteva locuri mai aglomerate nu ne-ar ajuta?

Erika MĂRGINEAN

Read more »

Unde-i faptă-i și răsplată

By |

Unde-i faptă-i și răsplată

Hai să spunem că aveți o firmă specializată în domeniul IT. Și că oferiți salariul de 1.000 de lei sau chiar de 2.000 pentru programatori. Câți programatori credeți că vor dori să se angajeze la voi la firmă și mai ales de ce calitate? Asta având în vedere că, inclusiv la noi în țară, programatorii câștigă mult mai mult (poate în jur de 5.000 – 10.000 de lei), nemaivorbind de cum e în străinătate… Deci e clar că veți avea programatori de calitate inferioară.
Haideți acum să aplicăm aceleași principii în alte domenii, de exemplu în învățământ și medicină… Vrem calitate în aceste domenii cheie, dar adeseori vrem asta cu investiții minime, mai ales în ceea ce privește salarizarea personalului. Oare salarii mai mari nu ar însemna și o concurență mai mare pentru posturile din învățământ și astfel intrarea în sistem a unor oameni mai bine pregătiți? Iar referitor la domeniul sănătății, e deja arhicunoscut exodul medicilor și a asistenților spre țări care-i respectă mai mult.
Într-adevăr, salariile mai mari nu ar rezolva toate aspectele, dar e un început. Într-adevăr unii vor spune că odată cu creșterea salariilor vor crește și prețurile. De parcă prețurile nu cresc oricum și pentru orice motiv… Alții vor spune că profesorii compensează prin vacanțe și un program mai scurt salariile relativ mici. Dar, un profesor mai lucrează pe lângă orele de la școală încă multe ore acasă sau în afara școlii: corectare de teste, planificări, conceperea lecțiilor, studiu individual pentru a-și îmbogăți și actualiza cunoștințele, excursii, pregătirea suplimentară a elevilor pentru bacalaureat, pentru olimpiade, concursuri. Deci și profesorii serioși lucrează 8 ore sau mai mult. Iar vacanțele poate că-și au rostul lor dedus din uzura psihică a meseriei. Și de ce să contestăm asta dacă până la urmă sunt atâtea mămici care se întorc la lucru după 1 an de zile (când legea le permite să stea acasă 2 ani) fiindcă nu mai pot rezista stresului generat de îngrijirea propriului copil…
Iar medicii oare nu ar prefera să aibă un singur loc de muncă pentru care să se dedice, dar de unde să-și poată câștiga un salariu care să le permită un trai decent în locul alternativei de a lucra atât la stat, cât și la privat, cum se întâmplă adeseori azi? Oare randamentul ar fi mai scăzut?
Desigur, repet, salarizarea nu rezolvă toate problemele. E nevoie și de schimbarea mentalităților și a legislației. Dar, concluzia ar fi că performanța apare acolo unde e apreciată și susținută de toți factorii implicați. În ziua de astăzi nu ne putem aștepta să mai existe mulți eroi care să-și jertfească viața pentru idealuri, dar fără o răsplată corespunzătoare.

Titi DÃLÃLÃU

Read more »

Curți, legi și Zilele orașului

By |

1. Radu Bălaș a propus o chestie simplă. Având în vedere că nu toți directorii de școli își asumă responsabilitatea de a deschide curtea școlilor în afara programului școlar, a dorit ca acest lucru să fie asumat de Consiliul Local. La acest capitol am o problemă cu Radu Todoran și Peti András.

– Mai băieți, voi ați uitat cât am bătut noi mingea de baschet în curtea Papiului și a Liceului Bolyai, extra program? Alături de frații Bud, Miță (dr. Mihai Muntean), Felix Pară și mulți alții.

– Peti, ai uitat de câte ori ne ruga Frunda să mergem după minge pentru că ei (el și prietenii) jucau tenis cu piciorul și noi baschet, la Bolyai? Tot după-amiaza, bineînțeles. Sau când venea gașca lui Horațiu Nicolau, trăgeam un baschet, ne „dușam” și seara ne vedeam în Club Jo, unde, noi copii fiind, beneficiam de câte o bere gratis de la partenerii de joc, deja înstăriți. De la voi doi mă așteptam să susțineți sus și tare acest proiect indiferent de directivele de partid pentru că noi acolo am legat prietenii și ne-am simțit bine. Nu-i așa?

2. Un alt proiect de hotărâre, cea cu bilingvismul, era tot o propunere care venea să pună în concordanță legea locală cu cea națională. Domnule Dumitru, dumneavoastră ați avut o carieră de „descoperit și acoperit” și datorită unei bune cunoașteri a limbii maghiare. Limbă învățată, la începuturi, pe stradă de la copii, prieteni maghiari. Eu pot să accept acest „patriotism” de interes național, vizibil mai ales pe fluturaș, dar nu și când devine ridicol.

Adică, „hai și o engleză, și o germană, așa de sanchi” de la un om care toată viața a știut să interpreteze și să aplice legi. Nu vă înțeleg!

3. Văd că cei de la POL critică Zilele Târgumureșene, pe aceleași considerente: cheltuirea în mod aiurea a banului public pe chermeze. Vă reamintesc faptul că discuțiile înainte de înființarea partidului și chiar după, întărite și de o conferință de presă, sunau așa: nu bani pentru chermeze cu excepția Zilelor Târgumureșene pentru că, nu-i așa, orașul are acest drept odată pe an. Vă reamintesc că ați votat bugetul fără a aduce niciun amendament în ceea ce privește suma alocată pentru Zilele Orașului (la restul sindrofiilor ați tăiat cât s-a putut).

Dacă nu ați fost invitați la dineu este un lucru de condamnat!

– Dragă Primărie și cu ai ei vremelnici: așa ceva nu se face!

Dar să critici această manifestare când tu ai fost de acord cu ea, chiar nu pricep.

În ultimii 14 ani am fost invitat cam de cinci ori la „Balul Primăriei”. De câte ori am putut, am fost prezent. S-a întâmplat și joi seara.

La plecare, la una din mese, am văzut numele unui consilier POL.

Read more »

Nici cu paşaportul în mână nu poţi dovedi cine eşti!

By |

Rezidentă într-o ţară puternic religioasă, persoana în cauză a revenit în ţară după certificatul de naştere fără de care nu se poate consfinţi căsătoria religioasă. Zborul cu avionul peste continent- evident mai simplu decât drumul de la Cluj până la Târgu Mureş, s-a dovedit a fi un mizilic pe lângă ce avea să urmeze.

Posesoarea unui buletin de identitate uşor expirat, înarmată în schimb cu paşaportul românesc valabil şi acceptat peste tot în lume unde persoana a călătorit în ultimul deceniu, s-a lovit de calvarul birocraţiei româneşti. Pentru eliberarea unui duplicat al certificatului de  naştere i se cerea cartea de identitate. Aceasta fiind expirată ar fi trebuit reînnoită. Pentru asta e nevoie de extras de carte funciară. Ca să vă dea extras de carte funciară vă trebuie actul de identitate. Vi se pare simplu?

Ca să vă schimbaţi un act de identitate expirat? E simplu. De ce nu?

Păi nu trebuie decât…şi lista le-a tăiat elanul, din primul punct deja! Adresa de domiciliu. Adresa e cel din vechiul act de identitate. Da? Dovediţi! Cu ce? Cu actul de vânzare – cumpărare! Simplu ar fi, dacă tatăl persoanei între timp nu şi-ar fi scos buletin cu domiciliul în alt judeţ, unde şi-a refăcut viaţa după decesul soţiei. Poate fi învinuit omul că nu vrea nici să vândă şi nici să locuiască în fostul domiciliu conjugal?  Asta nu-l priveşte pe funcţionarul de la ghişeu. El vrea actul doveditor, în copie şi-n original. Păi…actul e acolo unde locuieşte acum omul. La sute de kilometri. Ori timp de plimbare nu prea au, persoana fiind într- o vizită fulger în patria mumă!

„Mergeţi şi scoateţi un extras de Carte funciară”, le-a vândut pontul un binevoitor. Ok, au zis cei de la cadastru, durează 10 zile, sau cel puţin o săptămână! Costă 20 de lei. Se duce omul şi explică situaţia, cum că i-ar trebui mai repede actul doveditor…Ah, de ce nu spuneţi aşa? E simplu. Plătiţi diferenţa până la 100 de lei şi îl aveţi…aproape pe loc. Sub timpul necesar pentru o pauză de ţigară! Şi a avut dreptate.

Treaba era deja ca şi rezolvată. Nu mai trebuia decât să fie primită persoana în spaţiu de către propriul tată. Acceptată în apartamentul în care a locuit până la plecarea din ţară. Mai departe era simplu cu obţinerea actului de identitate! Niscaiva alergătură dintr-un capăt de oraş într- altul, după care povestea s-a terminat cu happy end!

Cam aşa stau lucrurile într-o ţară cu mentalitatea împotmolită-n evul mediu, dovadă că, nici cu paşaportul în mână, nu poţi dovedi cine eşti!

Erika MĂRGINEAN

 

Read more »

De ce Macron?

By |

E foarte greu sa te decizi cu cine votezi, mai ales cand iti cunosti bine candidatul. E foarte greu sa treci de sintagma: ala mā! si de ” nimeni nu e profet in satul lui”. Sunt pro-european, in primul si primul rand, pentru ca altfel nu reusim sa integram tiganii! Pentru ca multi au iesit si au vazut, pentru ca multi, chiar straini se vor intoarce ( va face obiectul unui alt editorial) si nu sunt defel un ” fan” al ” ursului” :). Pentru ca, Orban se comporta cum se comporta, ( nu judec), si e acceptat si e foarte bine sa fie asa. Multe lucruri nu-mi plac, dar… actualmente sunt aspecte mult mai putin importante.

In momentul in care nu cunosti candidatul, doar asa de suprafata, cum ar fi: ” supa batrana si morcovul tanar”, te uiti la programele candidatilor, la o anumita viziune si decizi. Pentru ca multi n-au trecut de superficial, nici pe la noi, iata ce m-ar fi convins pe mine. Omul a zis asa: voi investi X lei, cca 50 de miliarde in recalificare in munca si stimularea angajarii, transport public si in mediu. Toate bune si frumoase, ca astea le auzim si pe la noi. Baiatul asta, in schimb, si-a asumat sa spuna si de unde ia banii, da toti! Cica va reduce numarul de angajati la stat cu 400.000? WTF? Pai la noi, liberalii, libertarienii, tefelistii ( recunosc imi place cuvantul :)!), dreapta pana-n cer nu si-a permis sa spuna asa ceva, desi tehnologia ar permite o silueta si mai sexy pe la noi.
Na, numa atata am vrut sa zic 🙂

Read more »

Efectul radiaţiilor asupra celor ce muncesc

By |

Efectul radiaţiilor asupra celor ce muncesc

După defilarea obligatorie prin centru, de ziua celor ce muncesc, 1 Mai 1986, la Platoul Corneşti, mureşenii se călcau în picioare pentru un mic, un loc mai bun pe terasă, la trenuleţ sau pe terenul de joacă. Iubitorii de dansuri populare  au umplut locurile de la teatrul de vară. Lumea părea mulţumită, timpul avea răbdare cu noi.

Stăteam sub cerul liber. Pe scenă dansatorii rupeau podeaua. Difuzoarele amplificau  chiuiturile de pe scenă. Deasupra noastră a trecut un nor. S-a scuturat aproape în joacă, luând în derâdere cerul albastru şi soarele strălucitor. Ca un duş trecător, nu a fost luat în seamă de nimeni! Distracţia a continuat conform programului, ca în ziua liberă a celor ce muncesc!

Spre seară, în drum spre casă,  am tot întâlnit oameni cărând apa de la izvor. S-au înmulţit amatorii de apă netratată? Cozile şerpuiau pe la izvoare ca la alimentara, la porţia de ulei. Cam ciudată mobilizarea, dar nu i-am acordat prea multă atenţie.

În schimb, cei care urmăreau printre fluierături şi bruiaje vocea gravă: „Aici e Radio Europa Liberă”, au aflat primii. N-au stat pe gânduri şi au dat fuga la izvor.

Ştirea s-a răspândit apoi în tot oraşul.  Accident grav la reactorul nuclear undeva în nordul Ucrainei,  lângă Cernobîl. După cinci zile de la accidentul din 26 aprilie,  norul radioactiv bântuia încă deasupra Europei. Pe considerentul „mai bine mai târziu decât niciodată”, au venit şi  indicaţiile preţioase: Să nu folosim apa, să spălăm bine salata, legumele, să nu stăm pe afară…

Doar că sfaturile erau cam tardive: făcusem deja baie, am şi băut, am şi gătit din apa de la robinet. Speriaţi de necunoscut, ziua, oamenii se ascundeau după jaluzele. Oraşul părea părăsit. Străzile erau pustii. Soarele strălucea peste un oraş fantomă. La început de iulie, litoralul ne-a primit cu terasele frumos aranjate, cu muzica dată la maxim. O scenă pusă la punct cu minuţiozitate, din care însă lipseau actorii. Nici pe plajă nu era înghesuială. Doar câţiva curajoşi  se bronzau. Discuţiile în surdină se purtau despre radiaţii, contaminare. Ca să nu creăm panică, ne prefăceam că plouă.  Valurile  aduceau alge, meduze mici  şi guvizi morţi pe mal. Unde e Ucraina? Cât e până la „ciornobâl”? Mai ştii poezia lui Jebeleanu despre Hiroshima? Dar filmul acela … Hiroshima mon amour? Realitatea, totuşi, nu e literatură!

Încet-încet spiritele s-au calmat şi accidentul despre care, oricum nu aflasem prea multe, a fost dat uitării. Cercetătorii britanici însă lucrează încă la centralizarea efectelor accidentului nuclear asupra populaţiei.

 

Erika MĂRGINEAN

Read more »

Nici unul nu e…

By |

Suntem ai Terrei, ne simțim europeni, români/maghiari, Transilvăneni, de pe Valea Mureșului/ a Târnavelor/ Nirajului, din localitatea x, de pe strada y, din comunitatea cutare, familia cutare.

Importanța apartenenței de cineva și ceva e exact invers descrierii de mai sus.

Cu alte cuvinte, contează mult locul unde ne naștem, unde batem mingea, parcul în care ne îndrăgostim, liceul în care cei patru ani înseamnă o „mică” veșnicie. Nu pot uita vorba prietenului meu care trăiește, astăzi cel puțin, peste Ocean: „Mă, eu dimineața tră’ să văd cum curge Mureșul!”.
Alegerile locale din partidele mureșene și un drum cu Aurelian Grama până la Galați (un proces, studiu de caz: cum să-ti bați joc de oameni), au dus la o concluzie interesantă: niciun lider al județului și municipiului nu este târgumureșean! Cel mult sunt la a doua, a treia…. a zecea generație. Mă refer la șeful CJ, la primarul municipiului și liderii partidelor locale sau chiar la liderii filialelor Tîrgu Mureș.

E doar o observație, ca să rezolvăm și problema „politicaly corect”. Astăzi, se spune că plata impozitului într-o anumită comunitate te face cetățean al comunității. Așa o fi, lucrurile și mentalitățile se schimbă cu o rapiditate cu care, recunosc, eu nu îi fac față.

Acest impozit plătit, care garantează ștampila cu sigiliu, mă duce la un alt gând: câți din liderii și șefii deconcentratelor își plătesc impozitul local în Tîrgu Mureș și nu în Corunca, Bozeni, Livezeni, Ernei, Sântana, Bardești, Ceauș, Sâncrai, Nazna, Cristești, Budiul Mic? A, că unii și-au permis să-și păstreze apartamentul pentru „buletin de București”, asta e altă mâncare de pește.

Nu mai comentez faptul că se discută de Zona Metropolitană cam de zece ani fără un proiect concret!

Eu consider că sunt niște teme de reflecție: cam cât, cum și cu ce drept intrăm cu bocancul în casă pentru a candida și conduce?

Marius Libeg

Read more »