Archive For The “Editorial” Category

Ordonanța 60 – o lovitură pentru persoanele cu dizabilități

By |

În plină lună de vară și perioadă de concedii, Guvernul României a dat o Ordonanță de urgență care riscă să ducă la concedierea a 4.000 de angajați și a 2.000 de persoane cu dizabilități. Ministerul Muncii ne transmite, printr-un comunicat de presă, să nu ne îngrijorăm, că nu se va întâmpla asta. Noi, cei ce lucrăm în acest sector și care știm cât de dificil și cât de important este să reușești să angajezi în muncă persoane cu dizabilități, suntem siguri de consecințele nefaste ale acestei Ordonanțe și cerem revocarea ei, precum și negocierea unor adevărate măsuri pro-active care să conducă la creșterea gradului de angajare în muncă al persoanelor cu dizabilități. La acest moment, România rapoartează o rata de angajare în muncă a persoanelor cu dizabilități de 17,6%, în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene rata de angajare este de 49,2%.

L. și V. trecuseră deja de 18 ani și au trebuit să părăsească sistemul de protecție socială care fusese „casa” lor de până atunci. Abandonate de părinți și familie și-au petrecut toți anii copilăriei (în anii  ’90) în diferite„case de copii” unde fuseseră mutate când și cum se hotăra de sus. Au stat în locuri mai bune, dar și în locuri foarte rele. Au fost bătute de copiii mai mari, înfometate de lipsa de fonduri și de organizare din sistem. Au avut însă un loc în care să stea și un pat mizer în care să doarmă. Nimeni nu s-a interesat de ele, de soarta lor, de situația lor școlară. Din cauza lipsei părinților și a condițiilor de viață – impersonale și traumatizante – au dezvoltat diferite dizabilități și tulburări de comportament.  Între ele două nu era mare diferență, micuțe de înălțime și slăbuțe, părând niște copii prematur maturizați, atât doar că L. era ascultătoare și îi plăcea să muncească.

Când au ajuns la fundația noastră, deja erau de ani buni ai nimănui. Tot ce s-a putut rezolva prin serviciul de asistență socială al primăriei a fost să poată locui la azilul de noapte, unde aveau voie să stea doar peste noapte, ziua și-o petreceau pe unde apucau. În schimbul acestui serviciu, trebuiau să presteze muncă în folosul comunității. Și așa au ajuns repartizate la noi, unde repede au intrat în programul de angajare asistată pentru tineri cu dizabilități al Fundației Transilvane Alpha, iar ulterior au fost și angajate în cadrul atelierelor protejate ale fundației – L. la bucătărie, V. la curățenie.

Să ajungă să fie angajate a fost o întregă aventură de învățare – să vină la ora fixă la muncă, să țină minte sarcinile pe care le aveau de făcut și ordinea lor, să-și asculte șefii, să învețe să fie colege cu colegii. Apoi, să învețe să-și gestioneze banii – întâi să-i cheltuie pe lucurile absolut necesare, apoi pe altele. Cu V. a fost cel mai greu datorită tulburărilor de comportament dobândite. Nu era obișnuită cu munca, învățase în anii copilăriei tot felul de tehnici de evitare de asumare a responsabilității, era certăreață și, uneori, agresivă. Ne-am ocupat cu mare atenție de ea. Am început prin a observa că dacă vorbim dintr-o parte cu ea părea să nu ne audă. Am dus-o la control ORL. V. avea peste 25 de ani și a fost primul control din viața ei. Într-adevăr, avea probleme auditive la una dintre urechi. Cel mai probabil un dop necurățat la timp în copilăria ei fără copilărie, care s-a infectat și, netratat la timp, a dus la o surzenie parțială. Învățasem lecția, așa că am dus-o după aceea la control oftalmologic. Și da, avea nevoie de ochelari. I s-au cumpărat ochelari. I s-a făcut orar cu pictograme să poată învăța sarcinile de lucru și ora la care trebuie să le facă. Am luat decizia ca tichetele de masă să le primească zilnic – dacă își îndeplinea sarcinile le primea, dacă nu, nu. Evaluarea muncii ei se făcea trimestrial, nu anual ca la ceilalți angajați. Personal implicat? Managerul programului, managerul de caz, șeful ierarhic superior, asistentul social și, ocazional, alți colegi. Scopul nostru?

Cele două fete să se poată descurca independent atunci când vor pleca de la fundație și alți tineri cu probleme le vor lua locul.

Și L. și V. au fost angajatele Fundației Transilvane Alpha ani de zile. Din păcate, lui V. i s-a părut tot mai greu să se descurce în viața de zi cu zi. Probleme cu locuința, gestionarea banilor, auto-gospodărirea, muncă tot mereu și, cu toate acestea, atâta insecuritate în fiecare zi. A făcut cerere de reintrare în sistemul de protecție socială și, pe baza dizabilității sale, a fost internată într-un centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică. Am văzut-o câțiva ani mai târziu – potolită, aproape apatică, îngrășată peste fire datorită medicamentației administrate. O viață în care nu se va mai întâmpla aproape nimic.

Cu L. a fost mai ușor. Firea ei disciplinată și energia cu care muncea au ajutat-o să treacă peste toate neajunsurile  – adaptarea la locul de muncă, aceleași probleme cu găsirea unei locuințe, dificultatea gestionării responsabile a banilor, auto-gospodărirea. Cu toate acestea, a mers mai departe. De aproape 10 ani este angajata Fundației Transilvane Alpha și unul dintre cei mai „de gașcă” colegi. Toată lumea o cunoaște și o salută pe coridor zâmbind.

Prin programul de informare, consiliere a locului de muncă de la Fundația Transilvană Alpha s-au oferit servicii pentru angajarea și păstrarea locului de muncă adaptate nevoilor tinerilor cu diferite dizabilități, în special, dizabilitate intelectuală. Peste 400 de beneficiari au beneficiat de serviciile noastre în peste 10 ani de existență a programului. Am angajat oriunde s-a putut – în cadrul atelierelor protejate ale fundației sau la companii. Am angajat de câte ori a fost nevoie – dacă erau concediați sau își dădeau demisia beneficiarii noștri se întorceau la noi ca să găsească un alt loc de muncă. Agențiile pentru forță de muncă nu au servicii specializate pentru angajarea persoanelor cu dizabilități. De aceea, spre exemplu, rata de angajare în muncă pentru persoane cu dizabilități intelectuale este de sub 1% la nivel național. La Fundația Transilvană Alpha era în jurul a 50%, datorită serviciilor adiționale dezvoltate – evaluarea abilităților și realizarea profilului ocupațional, cursuri pentru dobândirea deprinderilor de viață independentă, căutare activă de locuri de muncă pentru tinerii cu dizabilități, angajare asistată și monitorizare pe tot parcursul perioadei cât persoana cu dizabilitate era angajată.

Pentru a putea angaja persoane cu dizabilitate intelectuală la firme ne foloseam de prevederile legale care stabileau că organizațiile (firme, instituții publice, ONG-uri) care au peste 50 de angajați trebuie să angajeze 4% persoane cu dizabilitate sau dacă nu, trebuie să aleagă între a cumpăra bunuri și servicii de la ateliere și unități protejate sau să plătească o taxă, numită fond de handicap, la bugetul de stat. De regulă, abordam companiile cu o propunere mixtă –  să angajăm persoane cu dizabilitate acolo unde este posibil, respectiv de restul sumei de bani disponibilă din fondul de handicap să se cumpere bunuri, servicii de la atelierele nostre protejate și să ni se plătească serviciile de angajare asistată și monitorizarea a persoanelor angajate. Astfel, noi ne îndeplineam obiectivul principal – acela de a angaja persoane cu dizabilitate pe piața liberă a muncii, a ni se plăti serviciile sociale adiționale pentru menținerea locului lor de muncă, precum și menținerea în muncă a persoanelor cu dizabilități severe din cadrul atelierelor protejate. La instituțiile publice nu a fost posibil să angajăm tineri cu dizabilități intelectuale, în special datorită modului în care se organizează concursurile de angajare în sistemul public.

Cum suntem afectați de recenta Odonanță 60 emisă de Guvernul României în timpul vacanței parlamentare? Ați văzut mai sus câți angajați urmăreau activitatea V. în cadrul fundației ca să învețe să-și îndeplinească sarcinile. Pentru tinerii noștri cu dizabilitate, angajați în companii, costurile aferente muncii acestor angajați și specialiști erau plătite din fondul de handicap. Acum, conform modificărilor legii, compania va trebui să le plătească din banii proprii. Apoi, cumpărarea de produse și servicii din atelierele și unitățile noastre protejate nu se mai poate face din fondul de handicap. Iar, cu produsele și serviciile noastre realizate cu peste 30% angajați, persoane cu dizabilități, vom concura, de la 1 septembrie începând, în aceleași condiții de calitate și preț cu oricare companie cu același obiect de activitate din România.

În condițiile actuale, în cel mai bun caz ne vom reduce serviciul de angajare în muncă a tinerilor cu dizabilitate, în cel mai rău caz va trebui să închidem serviciile sociale atașate activității economice din atelierele și unitatea protejată din lipsă de fonduri pentru a le susține.

Când a emis Ordonanța 60, Guvernul României a susținut că intenționează să dinamizeze agajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități. Nu e adevărat. Această Ordonanță va distruge și ce a fost funcțional până acum și nu va pune nimic în loc, decât o mare sumă de bani plătită de companii și insituții publice la bugetul de stat și o coadă lungă, lungă de cetățeni, inclusiv persoane cu dizabilitate cu mâna întinsă să mai primească „ceva”.

Andreia Moraru,
Președinte Dizabnet – Federația prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități
Manager proiect Fundaţia Transilvană Alpha

Read more »

Voi chiar vă/v-aţi credeţi/crezut „dumnezei”!?

By |

Unul din făuritorii Românei Mari, mai apoi prim-ministru, craiovean sadea, spunea aşa: „În Ţara Românească s-a furat şi se va fura. Îmi doresc totuşi să apuc ziua în care măcar să se fure boiereşte, nu ţigăneşte”.

Un versat în ale „afacerilor” cu petrol îmi spunea că actele de corupţie/furt se descoperă în urma unor mici detalii şi în momentul când crezi că eşti de neatins pentru că atunci faci greşeli.

Acestea fiind zise, după ce am citit comunicatul DNA, nu-mi venea să cred. Tu ai interdicţie judecătorească să exerciţi funcţie publică, ai vreo 7 jurişti, tot atâţia avocaţi plătiţi de Primărie ca să-ţi dea un sfat şi tu „semnezi ca primarul”.  Oricum, şefu’ ţi-a dat toată puterea. Toţi funcţionarii ştiau că pe la tine trec toate, inclusiv OP-urile. Nu puteai să te uiţi peste ele şi să dai aceleaşi ordine (adică asta se plăteşte, asta nu), fără să-ţi pui iscălitura pe un act oficial, de ordin pecuniar cu rol de mandatar şi ordonator de credite? Incredibil…

Nu găsesc altă explicaţie decât că, „nouă nu ni se poate întâmpla nimic! Avem judecători, surori de Morari, fete de Duşeni, poliţişti, jandarmi, SRI-işti recuperaţi după pensionare, dar activi până iese fum pe hornul crematoriului”. Aş mai adăuga o armată de lăudători de dimineaţa până seara, fără să-şi asume măcar unul să spună: şefu’ greşeşti!”.

De prostie nu vă bănuiesc, dar de ceea ce am exprimat în titlu, da!

Nu doresc nimănui răul. Vine o sărbătoare la care eu ţin foarte mult. Familia din partea bunicului (catolic) se reunea mereu de Sfântă Mărie, unchiul şi duhovnicul, stareţ la mănăstirea Sânmărtin a dat acest hram lăcaşului. Toţi funcţionarii au liber zilele astea. Reflectaţi, reflectaţi…

 

Marius Libeg

Read more »

Banul public, presa şi subsemnatul

By |

Ban public înseamnă cam tot ceea ce se adună în vistieria statului. Noi, ca societate, am ales acest sistem pentru că unele lucruri sunt mai eficiente dacă le facem în comun şi pentru toţi cetăţenii. Cel puţin aşa funcţionează lumea de câteva sute de ani. Astăzi, în habitatul nostru avem buget local, naţional şi european.

Proiectele politice puse în dezbatere, prin care ni se cere votul, reprezintă, în mare parte, modul în care un partid sau altul, un candidat sau altul, doreşte să cheltuiască acest ban public. Banul public, în general, se întoarce către societate prin investiţii, dar şi prin cheltuielile aparatului propriu al statului. Plătim oameni care deservesc diferite servicii publice, fie că vorbim despre profesori, fie de doctori, angajați din sistemul judiciar ș.a.m.d. Banii publici ajung la cetăţeni, societăţi comerciale, în mod direct sau indirect. Banul public trebuie cheltuit corect, în limita şi perimetrul unor legi. Nu doar furtul poate reprezenta un derapaj, ci şi o anumită risipă sau greşeli ale celor care sunt ordonatori de credite. De exemplu, dacă se asfaltează o şosea cu un strat de 4 centimetri, ştiind că dacă se aplică un covor asfaltic de 5 centimetri va ţine de trei ori mai mult, consider că lipsa de profesionalism poate duce la risipa de bani publici.

Iliescu nu cred că a furat, dar viziunea lui asupra societăţii şi aplicarea ei au dus la dezastru.

Viziunea asupra banului public trebuie să fie mereu într-o dezbatere şi analiză pentru că nimeni nu este atotştiutor. În rest, există destule instituţii ale statului care supervizează acest aspect, cea mai elocventă fiind Curtea de Conturi.

 

Presa şi banul public

 

De cele mai multe ori, un ziar, ca formă de administrare, este un S.R.L. şi se supune aceloraşi reguli ca şi alte firme.

Pe de altă parte, alături de ziarişti, este şi o entitate publică. Este şi un liant între societate şi instituţiile statului în cazul de faţă. Poate de aceea, legiuitorul obligă la publicarea anumitor informaţii de interes public în aceste instituţii media/S.R.L.-uri. Câteva exemple: cod procedură civilă/executări silite, obligativitatea la dosarul care se întocmeşte la Agenţia pentru Protecția Mediului ca anumite informaţii să fie publicate în presă, inclusiv de autorităţi publice.

De asemenea, majoritatea proiectelor europene, care sunt finanțate din bani publici, obligă la publicarea anumitor anunţuri, inclusiv la promovarea proiectului. Și vorbim de UE, adică de o entitate care înglobează şi „ţări ca afară”.

Ca o paranteză, am văzut că Zilele comunei Acăţari, aflate la a XVII-a ediţie, au obţinut cofinanţare prin programul european „Europa pentru Cetăţeni”. Am studiat problema şi am aflat că se co-finanţează „la greu” (prin programe europene) târguri şi bâlciuri prin toată Europa, organizate de administraţiile locale.

Legea administraţiei publice locale, la art. 40, pct. 6, spune în felul următor: Ordinea de zi a şedinţei Consiliului local se aduce la cunoştinţa locuitorilor comunei sau ai oraşului prin MASS-MEDIA sau prin orice alte mijloace de publicitate. Deci, legea nu obligă, dar totuşi, legiuitorul a prevăzut clar rolul mass-media.

E foarte importantă următoarea observaţie: legiuitorul nu obligă, dar nici nu interzice, chiar acceptă textual acest rol şi lasă decizia la latitudinea celor care conduc instituţiile statului, care conform legii pot publica anunţuri contra cost în mass-media. Acest buget, poate greşit spus de comunicare, este dezbătut şi votat democratic şi de deliberativul local, respectiv consiliul local/judeţean. Aş mai sublinia despre lege că, aşa cum ne place multora să spunem, există acel „în litera, dar şi în spiritul legii”.

 

Contractele şi sumele

 

Voi face referire la contractele din 2017 (ale săptămânalului Punctul) pentru că cele din 2016 le-a publicat deja Dan Maşca şi îi mulţumim pentru efortul depus. Ne onorează şi ne obligă în acelaşi timp să publicăm şi noi contractele membrilor POL, chiar dacă noi suntem de acord cu prestările de servicii făcute de ei către diferite instituţii publice.

Anul acesta, Primăria Tîrgu Mureş încă nu a organizat licitaţie pentru bugetul de comunicare, cu toate că anul intră cu repeziciune în trimestrul trei. Deci 0 lei.

La Consiliul Judeţean am câştigat licitaţia pe un singur lot, cel de săptămânal. Pe lotul de on-line nu am participat. Am considerat că alţii sunt mai buni la acest capitol şi noi mai avem de construit, deşi ne calificam conform cerinţelor din caietul de sarcini. Primul contract consecvent a fost semnat în 18.01.2016 şi s-a încheiat în 19.07.2016. S-au facturat 11.400 de lei. Adică o medie de 1.600 de lei lunar.

O agenţie de publicitate, care a câştigat în aprilie licitaţia pe bugetul de comunicare la Aquaserv, ne-a cerut anunţuri în valoare de 3.500 de lei. Încă nu ni s-a achitat niciun leu. Cu excepţia Primăriei Luduş, anul acesta încă nu s-a semnat niciun contract cu Primăriile oraşelor din judeţ. La Sighişoara s-a retrimis contractul semnat din partea noastră, în urma adjudecării unei licitaţii cu un buget maxim estimat de 14.000 de lei. Despre comune nu poate fi vorba.

 

Acuzele

 

Evident că ne referim la cei din POL. Dan Maşca, pe la începuturi, era de părere că presa nu ar trebui să primească niciun leu de la instituţiile publice. Motivul: pentru că în acest fel ni se cumpără tăcerea.

Mai apoi, am fost acuzaţi că „sifonăm” banul public şi că noi am fi cauza pentru care în spitale nu există penicilină. A ajuns să ne spună că, de fapt, n-ar trebui să „luăm bani publici” pentru că nu avem audienţa necesară pe site. Subliniez că punctul.ro nu are contract cu nicio instituţie publică! Răutatea voită, şi nicidecum eronată, n-o mai punem în discuţie.

Atunci când vine vorba despre membrii POL, în speţă de Radu Bălaş, Maşca ne-a explicat că banul public e doar acolo unde un consilier local s-ar putea afla în incompatibilitate. Redau textul: „Ce, Radu nu a vândut nimic către Primărie de când este consilier local”. Din acest comentariu se poate înţelege că noi am fi în incompatibilitate, dar şi că se pot vinde produse, de altfel foarte reuşite, de către membrii POL, tuturor instituţiilor publice, cu excepţia administraţiei locale târgumureşene. Deci, până la urmă cum este bine?

O altă opinie a celor din POL este că banii publici ar trebui acordaţi presei pentru publicarea informaţiilor de interes public şi nu pentru imaginea conducătorilor, tăietori de panglici. Cu această opinie sunt şi eu de acord. Da, trebuie să ne educăm aleşii în acest sens. Dar, este un articol de imagine dacă, odată la trei luni, alesul urbei vine către cetăţeni cu o scrisoare în care poate ne spune şi ceva util? E de discutat, cred. Deci, o parte din POL, poate platforma tradiţională sau „POL popular”, e de acord să se aloce fonduri presei.

O a treia opinie a celor din POL a fost legată strict de Primărie. Mi s-a spus că presa ar trebui să primească comenzi şi bani prin atribuire directă, nu prin „sifonatorul de Cătană”. Ce să zic, eu aşa ştiam că legea, după un anumit cuantum, obligă autoritatea locală să organizeze licitaţie.

Na, amu’, cum să fie, ca să fie bine şi să nu fie rău?

Încerc o „iexplicaţie”, sper să fie de bun augur.

În primul rând, eu consider că noi, presa, nu avem nicio obligaţie să publicăm oareşce despre vreo instituţie publică, persoană publică. Doar printr-un contract pe care, desigur, părţile îl acceptă. Banul public poate duce la o independenţă mult mai mare asupra unei publicaţii decât dacă ar fi finanţată de un singur privat. Presa mainstream are, în general, astfel de finanţatori, cu mari interese în zona puterii. Şi vedem clar cum se poziţionează în alegeri (şi nu numai) sau faţă de un scandal sau altul. De ce e atât e rău să se finanţeze „Rise Project” din mulţi bani publici (sunt finanţaţi din fonduri europene, ambasade ale mai multor state etc.)? Sigur, este imperios necesar un criteriu clar şi fără a se aplica dubla măsură.

În presa locală, consider că Punctul, Zi de Zi, Radio GaGa (în GaGa nu este doar Frunda acţionar, ci este un radio care trăieşte şi se susţine din publicitate) şi mediatica.ro sunt cei mai independenţi, cu excepţia instituţiilor media publice, unde ar fi mult de discutat. Chiar şi faptul că se fac cele mai bune reportaje, anchete, dezbateri.

La Zi de Zi am constatat un singur derapaj major: articolele care-l vizau pe fostul preşedinte al Consiliului Județean, Ciprian Dobre. Dar, la câte anchete a publicat Grama, cred că i se poate ierta. Aceste produse media au fost construite de ziarişti şi s-au susţinut din publicitate. În rest, avem aşa:

  1. TTM, finanţat de Ionuţ Şandru, PSD
  2. Știi Tv, finanţat de Marius Cătană, multă vreme un apropiat al conducerii Primăriei
  3. Antena 1, Marian Cornaciu
  4. Erdélyi TV, fonduri publice din România şi Ungaria, coordonate prin UDMR
  5. Hírlap şi Székelyhon, fonduri publice din Ungaria coordonate de FIDESZ
  6. Központ, familia Benedek
  7. Anonimii de la ardealnews.ro, Dan Maşca, preşedinte POL
  8. Radio Son, Petru Başa, fost senator PDL

Cuvântul şi Nepujsag vin din alte epoci, au mulţi acţionari, au fost sprijiniţi prin aplicarea dublei măsuri (ex. spaţii generoase pentru care ani de zile nu s-a perceput chirii). Au fost ale statului, s-au privatizat şi sunt pe o piaţă liberă şi concurenţială cu toată infrastructura gata construită.

 

De ce n-am mai scris?

 

Se spune că, de o vreme, presa locală nu prea scrie mai nimic. Cred că se face referire la anchete şi criticarea puterii. Există un adevăr în treaba aceasta cu toate că, în ultimii ani, în presa locală am citit cele mai bune analize din ultimii 20 de ani. Presa locală târgumureşeană a luat premii serioase la nivel naţional. Într-adevăr, nu şi anchete. În primul rând, voi explica de ce nu am mai scris eu. Simplu. Am considerat că un proprietar de ziar are alte relaţii cu mediul de afaceri şi cel instituţional. Poate că am greşit. De asemenea, mi-am canalizat energiile şi spre alte activităţi, mult mai „productive” financiar. Ziariştii care au venit după noi, cu toate că au fost necenzuraţi (aştept să mi se reproşeze de către un fost sau actual coleg că nu l-am lăsat să scrie ce vrea dacă materialul respectiv a fost documentat), nu au prea scris anchete. De ce? Probabil pentru că nu e aşa simplu să-ţi construieşti surse de încredere, să înţelegi ce este o factură, să stai zilnic ore întregi prin tribunale, secții de poliţie etc. şi, mai ales, nopţi prin redacţie. Mai mult, să-ţi asumi rolul de ameninţat şi hărţuit prin „justiţie”. Apropo, ştiţi că procurorul care a instrumentat dosarul Gazeta a fost exclus din Ministerul Public pentru acte de corupţie, denaturări de dosare?

Avem şi noi o vină? Sigur că da! Avem cu toţii vreo vină că lucrurile nu merg şnur? Eu cred că da! Cine, cât şi la ce nivel s-a implicat ca lucrurile să meargă mai bine? Cine şi cât a stat cu capul în nisip? Sunt întrebări pentru a reflecta în amurg.

Solicit un punct de vedere oficial, semnat măcar de către membrii fondatori ai POL, despre cum văd ei finanţarea presei din bani publici ca să ştim şi noi o treabă. Sau se amestecă ideile voit şi se construiesc nişte produse numa’ bune de „sifonat” bani publici? Om trăi şi om vedea.

Eu mi-am exprimat un punct de vedere, sunt în stare să le ascult şi pe ale altora şi, dacă au dreptate, chiar să le însuşesc. Voi sta la dispoziţie şi cu alte explicaţii pe această temă pentru că nu mi-e teamă nici de transparenţă şi nici de schimb de idei. Orice injurii, atacuri nefondate vor trebui dovedite de acum în instanţă.

P.S. Cică anonimii lui Maşca sunt viitorul. Se cumpără like-uri, se face audienţă. Cu ce? Cu nimic de substanţă. Eu pe acest portal n-am citit nicio anchetă serioasă. Nici măcar o analiză. Singurele informaţii sunt câteva fotocopii din Primărie. Audienţa şi cifrele nu înseamnă tot. Dacă da, înseamnă că eu nu vreau să fac parte din lumea aceea.

 

Marius Libeg

 

Read more »

Corupția distruge până și monumentele

By |

O agenție de știri  germană publica recent un articol în care arăta modul neprofesionist prin care au fost renovate numeroase biserici seculare din Transilvania, prin fonduri europene. Bisericile istorice au fost renovate în lipsa unor specialiști capabili să renoveze un monument istoric. Uneori, prin aceste acțiuni s-a redus valoarea istorică a clădirilor, având în vedere că au fost folosite materiale moderne în locul celor originale: de exemplu beton în loc de piatră sau țigle moderne în locul țiglelor specifice epocii în care monumentul a fost clădit. Adeseori, renovarea a inclus și lucrări a căror singur scop a fost de a utiliza fondurile: de exemplu, a fost înlocuit total acoperișul, deși vechiul acoperiș era în stare bună.

Rezultatul final este distrugerea parțială a unor monumente seculare, pentru bani.

Întrebarea este: cum este posibil ca statul să nu controleze cine renovează, ce specialiști sunt implicați când este vorba de monumentele istorice? Au fost și cazuri în care renovarea s-a făcut cu deținuți!

Concluzia celor de agenția germană de știri este că toate aceste lucruri negative se datorează corupției românești și încercării de a scoate cât mai multe fonduri din vistieria UE, în interes personal.

Astfel, lăcomia unor indivizi afectează până și istoria.

Nu-i de mirare că din 2010 până în prezent în România s-au înregistrat peste 310 condamnări pentru corupție în legătură cu fonduri europene.

Săptămânalul Punctul va reveni cu o anchetă referitoare la monumentele din zona județului Mureș și la modul în care s-a făcut renovarea acestora.

Titi DÃLÃLÃU

Read more »

Dacă e sfârșit de săptămână, vorbim de Weekend!

By |

În anii tinereții, m-am bucurat și am avut parte de trambulina de la Weekend, de Ștrandul 1Mai, de puzderia de pături de pe malul Mureșului și de restaurantul de la Platou. Erau reperele verii, locurile de întâlnire ale târgumureșenilor. Am avut parte de fiecare complex de agrement din plin. Ca atare, nu pot analiza problema Complexului de agrement Mureșul doar din perspectivă economică. Pentru mine înseamnă puțin mai mult.

Proiectul de modernizare al Complexului Mureșul a început încă de pe vremea lui Fodor, fiind continuat și încheiat pe vremea lui Florea. Un anume Teodor Moga, cu al său MTS Company, a început lucrările. Florea a refuzat să-i plătească unele lucrări din anii 95-2000. Moga a câștigat în instanță despăgubiri de circa 6 milioane de lei. Majoritatea banilor reprezentau penalități și pierderi previzionate ale respectivei firme. Reprezentanții primăriei recunoscuseră atunci că era vorba de salariile tuturor angajaților pe un an de zile. Cine și-a asumat răspunderea? …

Au fost și alte nereguli, poate și alți bani nejustificați până la finalizarea Complexului.

Între timp, ștrandul 1 Mai se închisese. Platoul nu avea nimic de oferit. Bența abia începuse investiția. Râul Mureș era desuet. Astfel, Weekendul a devenit răcoarea” zilelor caniculare (clar definite 🙂), era raiul sporturilor de masă și a noilor terase cu butoaiele dozatoarelor la vedere.

Ce mi-a plăcut mie

 În primul rând, spațiul verde generos și foarte bine întreținut. 

Înot în bazinul olimpic la ceas de seară (și înainte, dar și după balon), particip la activități sportive pe terenurile bine puse la punct și am urmărit campionatele mondiale de fotbal de la terasele complexului.

De ce nu mai fac baie în bazinele comune din Complex?

Pentru că am văzut oameni îmbrăcați în ținută de stradă făcând baie, pentru că am văzut un rahat plutind în bazin, pentru că pirandăspăla scutecul plin de căcat în bazinul de copii Pentru că nu există regulament clar și un responsabil (bine instruitpentru fiecare bazin (fie că vorbim de un angajat al complexului, fie de un polițist local sau salvamar).

Pentru că nu i-am văzut niciodată pe edili în slip, cu familia, la ștrand. Doar la ceas de seară, îmbrăcați ultra casual. Ce-i drept, odată l-am văzut pe Marius Cătană în pantaloni scurți… de doc, cămașă, ciorapi, pantofi, gentuță de piele și pălărie.

Consider că nu se pot lua măsuri adecvate dacă situația nu este cunoscută în teren. Actuala conducere de acolo e depășită, părerea mea. Sunt doar câteva din cauze pentru care acest complex este în cădere liberă.

Soluții

Tarif de cel puțin 10 lei pentru oamenii muncii. Pentru copii și pensionari un tarif redus. 

Reguli clare de comportament care să fie puse în aplicare și multe măsuri coercitive altfel nu se poate civiliza poporul.

Polițiștii locali, decât să se plimbe pe flastăr”, ar trebui îmbrăcați într-o costumație gen litoral și să aplice regulamentul complexului prestabilit. Un regulament făcut de oameni care se pricep!

Afișarea zilnică a analizei apei din bazine din ziua precedentă.

Aș fi de acord și cu o administrare privată a complexului. Desigur, CL să stabilească tarifele.

Ce facem cu cei care au afaceri în complex și se plâng? Chiar nu știu. Poate niște taxe reduse, cu toate că nu sunt convins că ar fi o măsură corectă.

Sunt de părere că acest complex este imperios necesar chiar dacă înregistrează pe sezon o pierdere de câteva miliarde de lei vechi. Din câte știu, cinci.

Dar nu așa!

P.S. Ar trebui să reflectăm puțin și asupra discuțiilor din CL pe această temă. 

Niciun consilier nu a spus: „– Domnule, n-avem cum să ne pricepem la toate. Haideți să apelăm la oameni care știu cum se face treaba asta!

Marius Libeg

 

Read more »

Mofturi burghezești de duminică

By |

În orașul nostru pașnic și multicultural, duminică dimineața începe cu ciripit de păsărele. Soarele răsare timid peste blocurile adormite încă, vântul adie ușor fluturând drapelul cel nou înfipt pe casa liftului.

Ca la un semnal începe un dangăt isteric, o înregistrare nu prea reușită de clopote, peste care imediat curge un alt concert de chemare la slujba de duminică. Un alai de enoriași la țol festiv urcă dealul spre bisericile ungurești. Pe drumul principal, grupuri mai mici de credincioși, dar la fel de festiv îmbrăcați, escaladează scările catedralei. Un concert polifonic reduce la tăcere păsările dimineții.

Nerăbdători să înceapă nunta, pe o străduță laterală un grup de muzicanți își exersează instrumentele, atacând apoi cu putere fiecare piesă din repertoriul  propriu. Vacarmul e total. Ding-dang, bing-bang în acordurile însuflețite ale cântecului instrumental ”ia-ți mireasă ziua bună!”

Într-un moment de respiro al clopotelor se aude vocea gravă a popii de la catedrală, ”Doamne miluiește, Doamne miluiește, Doamne miluiește”…

Oamenii urcă dealul în liniște pentru a doua slujbă pe la biserica reformată. Își grăbesc pasul când începe un nou dangăt de clopote.

De la biserica catolică se aude un cântec religios în surdină, acoperit în scurt timp de un concert de claxoane: să afle tot poporul că e nuntă în cartier. Trec mașini luxoase întrecându-se în claxonat. Slab concert. Nu impresionează pe nimeni! Enoriașii se feresc totuși din calea lor, iar mașinile trec strălucind sub razele soarelui ce se cațără tot mai sus pe cer.

Din străduța laterală pornește adevăratul alai de nuntași, semn că mireasa și-a luat ziua bună de la tată, de la mumă și amu-i amu! Concertul primilor a fost un miaunat de pisică față de ce sunete scot „gipanele” turate, mașinile bengoase. Un vacarm asurzitor…Parcă a fost interzis claxonatul în oraș?

Ce să vă mai mirați! Uite că în mijlocul alaiul de nuntași e și o mașină a poliției! E drept că nu claxonează, de teamă să nu sperie nuntașii? Ori avem de a face cu tradiționala dubla măsură? Quod licet Iovi, non licet bovi! Mai pe românește, ce e permis lui Jupiter nu e permis boului.

După ultima mașină din alaiul de nuntași,  aproape de mijlocul drumului, pe lângă șirul de vehicule parcate, o apariție bizară vă trezește la realitate. Încă se aud din depărtare claxoanele, dar imaginea celor doi ce se grăbesc ( teoretic, căci unul e în scaunul cu rotile) să prindă nuntașii la ieșirea din biserică vă lasă un gust amar.

Un ultim dangăt de clopte anunță miezul zilei. De acum liniștea patriarhală se reinstalează ușor. Prin geamurile deschise se aud clinchete de vase, tacâmuri și pahare. E ora mesei. Cu burta plină cui îi mai pasă de dubla măsură? Mofturi burghezești!

Erika Mărginean

Read more »

Vin noi sesizări de la cititori

By |

31 iulie 2017

UPDATE!!!

Referitor la articolele aparute in punctul mentionam ca ADP a luat masuri imediat remediind atat indicatoarele vandalizate cat si sistemul de semaforizare din intersectia de la fortuna. Cu regret constatam ca sunt tot mai dese distrugerile semnalizarilor rutiere fie din cauza accidentelor fie din cauza vandalismului. Administratia domeniului public multumeste atat sesizarilor cetatenilor cat si a altor institutii cu privire la aspectele de distrugeri ale semnalizarilor rutiere astfel putand intervenii in timp rapid pentru remedierea lor.

Având în vedere multiplele probleme legate de indicatoarele rutiere, iată care ar fi cele identificate de mine:

Pulpa țevii indicatorului „Accesul Interzis” este prea subțire. Ori nu ați făcut bine caietul de sarcini în ceea ce privește detaliile tehnice, ori n-ați verificat atent și ați luat țeapă. Voit sau nu, rămâne de văzut. Unul dintre viceprimari sigur are în subordine acest serviciu.
De asemenea, după cum vedeți, „stop-ul” nu a fost dus (încă) la fier vechi, așa că vă rugăm să vă mișcați repede.


Betonul în care este turnată țeava indicatorului, după cum vedeți și în fotografie, nu este suficient pentru a susține greutatea acestuia. A se verifica componența comisiei de recepție. Dacă iarăși e o cerință tehnică prost evaluată, schimbați omul.


Interesant decor!

Detalii despre locațiile în care se află aceste marcaje rutiere vă voi da după ce mă sunați. Astfel, vom vedea cât de repede vă mișcați și, bineînțeles vă putem lăuda :)!

Marius Libeg

Read more »

Așteptările mele concrete de la liderii locali

By |

Pentru prima dată (deși mă trag din zonă), am circulat pe Drumul Județean care leagă comuna Coroisânmărtin de orașul Dumbrăveni (Sibiu). Este un drum care a fost reabilitat până nicăieri, adică la marginea unei păduri, probabil limita cu județul Sibiu (nu e niciun afișaj în acest sens). De acolo, Dumnezeu cu mila. Să te ferească sfântu’ să dai într-un crater, format într-o curbă în care ai tentația să-ți duci puțin privirea spre niște lacuri superbe și un peisaj Transilvan de coline mirifice. Este o șosea reabilitată cu fonduri Europene din punctul A în punctul… liziera pădurii.
Cum e posibil ca un asemenea proiect să nu fie depus în comun cu Consiliul Județean Sibiu pentru a finaliza o șosea cap-coadă?

Din surse demne de încredere, am aflat că societatea de distribuție a gazului are în plan schimbarea conductei magistrale pe tot tronsonul străzii Gheorghe Doja, din Tîrgu Mureș. Se va sparge, se va lucra și se va circula pe o bandă, cel puțin pe un sens de mers. Cred că ați experimentat cu toții cam cum se denivelează carosabilul în urma unor astfel de lucrări și că niciodată nu se reușește aducerea asfaltului la forma inițială. Peste un an poate vor avea și cei de la Electrica în planul de investiții o astfel de lucrare, peste doi ani ce de la Aquaserv etc. Așteptările mele de la liderul comunității este să-i convingă pe toți, chiar dacă majoritatea sunt privați, că aceste investiții trebuie făcute deodată, în momentul în care și autoritatea locală își reabilitează carosabilul.

Avem un dig destul de bine consolidat. Este vorba despre fostul traseu al mocăniței, să zicem între Acățari și Sovata. Aici s-ar putea dezvolta ușor o pistă de biciclete între cele două localități. Lucru care ar însemna mult pentru Sovata și pentru noi, cei care vrem să pedalăm în siguranță cu copiii, în natură și în liniște: ar porni multe afaceri locale (e un traseu de vreo 40 de kilometri); mulți ar pleca sâmbătă dimineața și s-ar întoarce duminică seara și ar revigora regimul hotelier și în extrasezon.
– Pai e al CFR-ului!
– Și?
Astfel de probleme aș vrea să fie rezolvate de politicieni și astfel de drumuri să fie decontate la București. Acesta este lobby-ul și influența pe care o aștept de la liderii locali.
Sunt trei exemple concrete, nu povești. Încercăm să le facem într-un an?

Read more »

Orașul promisiunilor amânate

By |

Atât de subtil au dispărut de la colțul străzii, încât le vedeam acolo chiar și când nu mai erau demult! E adevărat că nu le ții evidența, însă observi instantaneu lipsa lor când te uiți cu disperare în jur și nu ai un coș de gunoi unde să arunci ambalajul lipicios de înghețată! Și mergi cu hârtia în mână, bombonind că aici au fost chiar două coșuri de gunoi, la colțul străzii! Cum de nu mai e nici urmă de ele? Mânată de curiozitate fac un recensământ ad hoc al coșurilor de gunoi.  Pe bulevard, la opt adrese distanță găsesc primul  coș. Următorul e dincolo de intersecția cea mare, hăt departe, deși  drumul e împânzit de magazine…

O știre îmbucurătoare anunță sosirea în urbe a sutelor de coșuri noi de gunoi ! Nu trebuie decât să facem o solicitare, noi sau asociațiile de proprietari  și vom avea din nou  coșuri de gunoi în locul celor volatilizate cu suportul lor de metal cu tot!

Nu pot să nu observ în schimb, că la colțul străzii Sîrguinței, a mai apărut un monstru de beton ce susține un stativ cu reclamă la ceva. Al  treilea pe nici 100 de metri! Omul când trece strada e bine să se uite sub picioare, nu să-și caște gura la afișe. Ajuns lângă monstrul de beton – chiar e o construcție de cel mai monstruos prost gust –  dăm de inventivitatea cetățenească: monstrul păzește cu strășnicie, înghesuite prin cotloanele construcției, toate ambalajele, peturile ce n-au dat de un coș de gunoi!

E o risipă de beton la piciorul monstrului! Cu un pic de bunăvoință ar fi putut ceda o parte pentru astuparea gropii apărute chiar în mijlocul drumului! Capacele de canal au fost reparate, cu precizie și maximă seriozitate. Cinste lucrătorilor care au muncit sub soarele dogorâtor! Gaura din asfalt însă a rămas, căci aparține de …drumuri!

Revenind la gunoi…Dacă vedeți niște câini plimbându-se printre blocuri, fiți siguri că prin apropiere se află niște tomberoane luate la puricat de căutătorii de peturi.  Vă mai amintiți de promisiunile electorale – de acum 3- 4 -8 …ani? Că vom redobândi renumele de cel mai curat oraș, oraș  al florilor?

Trecând prin urbe puteți vedea de la containere găurite aruncate alan-dala , altele înșiruite  într-un coteț de plasă de sârmă, până la cele ultra moderne, îngropate! Pentru că sunt câteva în oraș. Anul acesta au fost recepționate 3 din cele 173, se pare, plătite deja în avans! Asta înseamnă că putem spera  la desființarea acelei tentative de garaj de beton ce adăpostește câteva containere urât mirositoare? Greu de spus! Deși răspunsul directorului ADP (Administrația Domeniului Public) promite ca ”în urma avizelor favorabile se va începe montarea containerelor subterane în cel mai scurt timp posibil”. Faptul ”este  prevăzut pentru proiectul viitor”, în acest scop ”la agenți de utilități s-au înaintat cereri pentru avizarea anumitor locații.” Parcă l-ar fi redactat  ghicitoarea din Delphi,  angajată  part-time la primărie!

Corectitudinea, însă, cere să menționăm că vechile containere sunt golite zilnic, la aceeași oră, indiferent de vreme, de starea drumului sau de … grevă! O fi aflat și alții minunea, că prea sunt mulți care fac un popas la ghenă, ca la o atracție turistică! Nu din admirație, ci pentru a deșerta din port-bagaj colecția de vară-toamnă. Ordonanța de urgență din 1 iulie care suspendă taxa de mediu până la 1 ianuarie 2019 ar trebui să readucă tarifele la salubritate la valorea lor de la 31 decembrie 2016. O fi și asta o

promisiune? Venită de sus?

Erika MĂRGINEAN

 

Read more »

Nivelul celor două nații

By |

In Anni Domini 2017, adică în plină eră „digitalo-facebookciană”, când ai pretenția că lumea e super/mega informată, prietenul meu Radu Bălaş simte nevoia să le explice mureșenilor că un consilier local nu este angajat al Primăriei.

Concluziile ar fi următoarele: lumea e proastă (am început și eu să fiu convins de treaba asta) sau dezinteresată.

În ambele cazuri e nasol.

Pot accepta (dar nu sunt de acord) un dezinteres provenit dintr-o bunăstare în care omul nu mai este interesat de guvernarea cetății pentru că totul decurge lin, administratorii făcându-și treaba impecabil. Așa o fi?

Subiectul național, cel cu controlul politic pe DGIPI este interpretat de toată floarea intelectuală ca fiind unul grav pentru că vorbim despre … control politic.

Nimeni nu-și pune însă întrebările:

– Stai puțin, dar acest „doi ș-un sfert” ce treabă are cu „mânuitul” informațiilor de interes național și de ce nu este limitat doar la supravegherea angajaților de la interne?

– De ce există șase (au fost șapte cu SIPA) servicii secrete, iar SRI are mai mulți angajați/capita decât majoritatea țărilor din UE și chiar SUA? Bine că Rise Project vine cu o „servită” în care nu se spune nimic nou și toți suntem consternați că politicienii vor să controleze instituții care, în primul rând, n-ar trebui să existe. Nu în forma actuală!

Am citit, de curând, un articol care spunea că în țara vecină, cealaltă nație a mea (sunt și cetățean maghiar) cea mai urmărită chestie la televizor este un serial de rahat, un fel de telenovelă „baratok koszt”, iar cea mai urmărită emisiune din istorie a fost un live show, „Gyozike”, despre un țigan analfabet, un fel de manelist căruia îi filmau prin casă…(când se trezește, când folosește toaleta și ce dialoguri „savuroase” are cu nevastă-sa. A, era să uit de pregătirile lui Gyozike pentru concertele pe bani publici din țara vecină 🙂

În atare condiții, eu nu mai vreau o țară ca afară pentru că, ” there is no such thing as society” ci una minusculă în care să încapă acei câțiva zeci de prieteni alături de care să simți că „nu contează locul, ci dobitocul” 🙂

PS. Familia înseamnă tot prieteni

Marius Libeg

Read more »

Distopia

By |

Distopia

Oamenii și-au imaginat, de-a lungul timpului, modalități de a construi o societate mai bună, uneori aproape perfectă, numită utopie.

Alții și-au imaginat și un viitor decăzut, în care societatea, uneori chiar planeta, ajunge în anumite situații dezastruoase, ceea ce numim distopie.

Unii chiar au încercat să aplice unele utopii în realitate. În acest sens adeseori este amintită societatea comunistă. Au eșuat.

Probabil mai rar au încercat unii să aplice vreo distopie în realitate, chiar dacă și societăți distopice au fost create de scriitori, gânditori etc.

Acum 20 de ani, într-o revistă, un gânditor trecut de vârsta tinereții își imaginea o distopie. Își imagina o societate condusă de o elită mai presus de lege. O populație căreia i se impunea ideea că e liberă să aleagă. O societate cu drept de vot, dar în care manipularea politicienilor era atât de mare încât totul era minciună, astfel încât pe orice ai vota, tot ai vota fără să ști pe cine alegi. Politicienii ar fi fost doar niște actori de atras voturi, care nici măcar să-și scrie discursurile nu erau în stare. Și care foloseau populația la fel cum văcarii folosesc vacile. Să o mulgă. De voturi…

Dar, își imagina bătrânul, manipularea nu se oprea doar la nivel de politică. Totul era manipulare. Produsele pe care le cumpărau, hainele pe care le îmbrăcau, mașinile pe care le foloseau. Adeseori, toate acestea erau ale oamenilor fiindcă li se impuneau în gândire. Hainele, mașinile nu mai erau doar utile omului, ci o parte a lui, îl defineau. Obiectele defineau oamenii, nu oamenii obiectele. Oamenii nu mai credeau în Dumnezeu, nici măcar în idealuri, în principii sau valori precum inteligența, simplitatea, bunătatea etc., ci doar în valoarea banului. Totuși, cultul și idolatria erau mai puternice ca niciodată: obiecte, hainele, mașinile, care în mod normale au fost inventate pentru a folosi unui scop util, au devenit tot mai dragi oamenilor în calitate de imagini, mai ales ca semne care reflectau relații umane. Prieteniile se legau pe bază de interese, iar dușmăniile pe baze materiale.

Pentru mulți, câinii erau mai importanți decât oamenii. Pentru mulți copiii erau o povară, nu o bucurie. Pentru mulți bărbați, femeile nu erau atractive. Pentru multe femei, bărbații nu erau atractivi. Dacă mai erau susținători ai valorilor tradiționale, aceștia erau puși la zid, numiți fasciști, acuzați de lipsă de toleranță. Iar susținătorii ideilor noi, chiar dacă acestea erau rele, pozau mereu în victime, pentru a-și impune cu forța valorile, împotriva celor pe care-i numeau fasciști.

Pe stradă nu aveai siguranță. Dacă-ți dădea cineva în cap, agresorul nu pățea nimic, că doar nu puteai să dovedești că el te-a lovit, nici măcar cu cinci martori. Mai mult, dacă-l reclamai, o pățeai și mai rău că te acuza de calomnie.

Mâncarea era otrăvită. Dar otrava se punea în doze mici, ca să nu omoare omul dintr-o dată, ci să-l distrugă încetul cu încetul, fără să-și dea seama.

Oamenilor, copiilor le erau injectate substanțe fără să li se ceară acordul, sub pretextul salvării de la unele boli și efecte ale acestora, reale sau imaginare. Cu toate acestea, tot mai mulți oameni se îmbolnăveau de boli incurabile, iar tristețea și depresia punea stăpânire pe planetă.

Scopul din spatele acestor acțiuni destructive? Gânditorul nu a precizat clar. Dar a menționat că distopia sa va prinde viață când banul va avea suflet, iar omul nu va mai avea suflet.

Titi DÃLÃLÃU

Read more »

Luminița de la capătul tunelului pentru imigranți

By |

Luminița de la capătul tunelului pentru imigranți

La intrarea în magazinul cel mare din cartier, pe un afiș lipit pe ușă, se putea citi despre regretul conducerii față de starea benzii rulante de urcare. Era oprită, dar ca să ne ușureze misiunea, am fost sfătuiți să urcăm fără cărucioare. Am ales acest magazin pentru că avea o bună reputație, fiind spațios și cu o diversitate de marfă  pentru toate buzunarele, iar la plecare casierițele mă întrebau dacă am fost mulțumită de  deservire. Pe vremuri. Căci de data asta…

După ce am supraviețuit urcării – cunoașteți senzația când alături de voi în sens  invers rulează o bandă cu câte un cumpărător, fără cărucioare, căci cele trei existente în tot magazinul erau încă la plimbare printre rafturi – am rămas cu impresia că am greșit destinația.

O harababură inimaginabilă pentru un asemenea pom lăudat! Ambalaje împrăștiate pe jos, mizerie de nedescris. Un bătrânel se agață din mers de o stivă de cutii cu bananele ce au scăpat verificărilor și le deșartă regulamentar , trecând mai departe. Alții fac echilibristică peste ele, încercând să ajungă la lădițele cu vișine. O bătrânică gârbovită alege cu stoicism vișine ca să-i ajungă de o tartă. Se dau la reducere, aproape stricate.

Un angajat cățărat pe o mașinărie  de măturat -spălat pe jos trece pe un culoar, apoi lasă totul baltă și dispare. În tot magazinul cu greu găsești o duzină de angajați. Vocea de la difuzor ne îmbie la raionul de fructe pe care tocmai l-am descris. Apoi  anunță  că magazinul se va închide în 20-15-10 minute, deși mai e cel puțin o oră până la ora închiderii afișată pe reclama de la intrare. Printre rafturi  întârziații își strâng în brațe cumpărăturile, apoi  se așază cuminți la cele două cozi la casieriile deschise.  Nu stați acolo, că fata pleacă, ne atenționează cu fața de robot o casieriță. Nu mai vrea să știe dacă am fost mulțumiți de magazin.  Ce i-aș fi putut răspunde?

Într-o altă seară, într-un alt magazin, fratele mai mare al primului. Dezordinea e aproape identică, doar că e pe o suprafață mult mai mare și nu bate chiar așa de tare la ochi. În schimb cozile lungi ce șerpuiesc  la cele două casierii, ducând cu pași de melc oamenii spre ieșire, ar putea înspăimânta pe oricine. Nu și pe concetățenii noștri. Stau cuminți ca oile la tăiere. Obosiți, transpirați, bătând pasul pe loc unii încep să regrete că nu s-au dus în altă parte la cumpărături.

Ce se întâmplă? Un domn forțează bariera vrând să ajungă la șeful de magazin. Explodează mămăliga? Da, de unde! Clienții de toate vârstele stau și rabdă de parcă ar fi niște marionete  lăsate în poziție de așteptare: o fi adormit și păpușarul. În biroul șefului se stinge lumina. Gurile rele zic că șeful e acolo, doar că se ascunde. O angajată răbufnește. Lucrăm pe salariul minim peste 10 ore pe zi. Orele suplimentare nu se plătesc. De ce credeți că ne pleacă oamenii? E lipsă de personal peste tot!

Se mai trezește un client, bodogănind și el ceva indignat, dar nu se schimbă nimic. Coada șerpuiește încet, oricât s-ar grăbi casierița ca să mai prindă cursa și aparatul de taxat are viteza  lui de reacție. Din salariul minim să mai dai banii și  pe taxi dacă vrei să dormi acasă? În ce lume trăim?

Pare o poveste , știu. Din păcate e trista realitate. Nu avem forță de muncă. Oamenii preferă să plece din țară, decât să fie batjocoriți la ei acasă. Unii patroni nu vor să înțeleagă că dubla măsură, incorectitudinea, neplata muncii în cele din urmă le vor afecta afacerea. Poate că azi, mai  economisesc  ei un ban, dar nu mai e mult până când vor fi nevoiți  să accepte forța de muncă din lumea a treia. Dar asta deja e o altă poveste.

Erika MĂRGINEAN

 

Read more »

Un subiect tabu pentru că pute

By |

Un subiect tabu pentru că pute

Potrivit ultimului recensământ al populaţiei, municipiul Tîrgu Mureş numără 134.290 de locuitori. În ultimii cinci ani, numărul acestora a mai scăzut cu numărul celor plecaţi temporar sau definitiv dintre noi şi a mai crescut cu numărul nou-născuţilor. Judecând după suprafaţa oraşului, oricât s-ar fi extins în ultima vreme, tot ar putea fi parcurs de la un capăt la altul, chiar şi pe jos, în cel mult două ore. Presupunând că vorbim de un tânăr sănătos şi iute de picior.

Dar dacă vorbim de un tânăr, care vine dintr-o localitate limitrofă? Care a călătorit câteva ore bune şi  ajuns în Piaţa Bulgarilor are o urgenţă! Îl zoreşte o treabă mică. Şi nu ştie că tocmai se îndepărtează de „bombele” de dincolo de drum, unde ar fi găsit un loc civilizat pentru a se uşura.

Pornind însă, spre centrul urbei, tot mai zorit de urgenţă, omul s-a uşurat cât a putut de discret… pe o tufă. A crezut el, că nu l-vede nimeni, dacă stă cu spatele spre parc! Ochiul magic al unui telefon deştept, însă l-a ochit şi l-a făcut „vedetă” în câteva minute. Nu mai trebuie menţionat unde, se-nţelege că pe pagina de socializare. Şi nu pe oricare, ci taman pe unul dintre acele grupuri  intitulate: eşti din Tîrgu Mureş dacă…

Comentatorii burzuluiţi de atâta indignare,  mai –mai că se păruiau metaforic, dându-se mai catolic decât papa. În spatele monitorului, curajul le umflă muşchii şi celor mai timizi concetăţeni, nu-i aşa?  Bietul om! Uşurat, şi-a aprins o ţigară şi privea direct în cameră, fără să bănuiască cum a ajuns om mare! Iar ochiul magic îl urmărea cadru după cadru!

Poate că s-ar mai scandaliza şi acum comentatorii, de nu i-aş fi întrebat dacă a numărat careva dintre ei câte WC-uri publice avem în oraş? Am întrebat din curiozitate, a nu se înţelege că aş susţine uşuratul în tufe!

Nimeni nu se aştepta la întrebarea asta complicată, şi nu din cauza efortului de a le trece în revistă! Unii au sugerat că  soluţia ar fi să-ţi iei o „cafea de urgenţă” ca sub pretextul cafelei să foloseşti apoi toaleta unui bar. Exagerând, alţii s-au referit şi la treaba mare…Tot în tufă? Iată un subiect tabu, ce pute!

Şi dacă tot am deschis subiectul, oare montarea unor wc-uri ecologice în câteva locuri mai aglomerate nu ne-ar ajuta?

Erika MĂRGINEAN

Read more »

Unde-i faptă-i și răsplată

By |

Unde-i faptă-i și răsplată

Hai să spunem că aveți o firmă specializată în domeniul IT. Și că oferiți salariul de 1.000 de lei sau chiar de 2.000 pentru programatori. Câți programatori credeți că vor dori să se angajeze la voi la firmă și mai ales de ce calitate? Asta având în vedere că, inclusiv la noi în țară, programatorii câștigă mult mai mult (poate în jur de 5.000 – 10.000 de lei), nemaivorbind de cum e în străinătate… Deci e clar că veți avea programatori de calitate inferioară.
Haideți acum să aplicăm aceleași principii în alte domenii, de exemplu în învățământ și medicină… Vrem calitate în aceste domenii cheie, dar adeseori vrem asta cu investiții minime, mai ales în ceea ce privește salarizarea personalului. Oare salarii mai mari nu ar însemna și o concurență mai mare pentru posturile din învățământ și astfel intrarea în sistem a unor oameni mai bine pregătiți? Iar referitor la domeniul sănătății, e deja arhicunoscut exodul medicilor și a asistenților spre țări care-i respectă mai mult.
Într-adevăr, salariile mai mari nu ar rezolva toate aspectele, dar e un început. Într-adevăr unii vor spune că odată cu creșterea salariilor vor crește și prețurile. De parcă prețurile nu cresc oricum și pentru orice motiv… Alții vor spune că profesorii compensează prin vacanțe și un program mai scurt salariile relativ mici. Dar, un profesor mai lucrează pe lângă orele de la școală încă multe ore acasă sau în afara școlii: corectare de teste, planificări, conceperea lecțiilor, studiu individual pentru a-și îmbogăți și actualiza cunoștințele, excursii, pregătirea suplimentară a elevilor pentru bacalaureat, pentru olimpiade, concursuri. Deci și profesorii serioși lucrează 8 ore sau mai mult. Iar vacanțele poate că-și au rostul lor dedus din uzura psihică a meseriei. Și de ce să contestăm asta dacă până la urmă sunt atâtea mămici care se întorc la lucru după 1 an de zile (când legea le permite să stea acasă 2 ani) fiindcă nu mai pot rezista stresului generat de îngrijirea propriului copil…
Iar medicii oare nu ar prefera să aibă un singur loc de muncă pentru care să se dedice, dar de unde să-și poată câștiga un salariu care să le permită un trai decent în locul alternativei de a lucra atât la stat, cât și la privat, cum se întâmplă adeseori azi? Oare randamentul ar fi mai scăzut?
Desigur, repet, salarizarea nu rezolvă toate problemele. E nevoie și de schimbarea mentalităților și a legislației. Dar, concluzia ar fi că performanța apare acolo unde e apreciată și susținută de toți factorii implicați. În ziua de astăzi nu ne putem aștepta să mai existe mulți eroi care să-și jertfească viața pentru idealuri, dar fără o răsplată corespunzătoare.

Titi DÃLÃLÃU

Read more »

Curți, legi și Zilele orașului

By |

1. Radu Bălaș a propus o chestie simplă. Având în vedere că nu toți directorii de școli își asumă responsabilitatea de a deschide curtea școlilor în afara programului școlar, a dorit ca acest lucru să fie asumat de Consiliul Local. La acest capitol am o problemă cu Radu Todoran și Peti András.

– Mai băieți, voi ați uitat cât am bătut noi mingea de baschet în curtea Papiului și a Liceului Bolyai, extra program? Alături de frații Bud, Miță (dr. Mihai Muntean), Felix Pară și mulți alții.

– Peti, ai uitat de câte ori ne ruga Frunda să mergem după minge pentru că ei (el și prietenii) jucau tenis cu piciorul și noi baschet, la Bolyai? Tot după-amiaza, bineînțeles. Sau când venea gașca lui Horațiu Nicolau, trăgeam un baschet, ne „dușam” și seara ne vedeam în Club Jo, unde, noi copii fiind, beneficiam de câte o bere gratis de la partenerii de joc, deja înstăriți. De la voi doi mă așteptam să susțineți sus și tare acest proiect indiferent de directivele de partid pentru că noi acolo am legat prietenii și ne-am simțit bine. Nu-i așa?

2. Un alt proiect de hotărâre, cea cu bilingvismul, era tot o propunere care venea să pună în concordanță legea locală cu cea națională. Domnule Dumitru, dumneavoastră ați avut o carieră de „descoperit și acoperit” și datorită unei bune cunoașteri a limbii maghiare. Limbă învățată, la începuturi, pe stradă de la copii, prieteni maghiari. Eu pot să accept acest „patriotism” de interes național, vizibil mai ales pe fluturaș, dar nu și când devine ridicol.

Adică, „hai și o engleză, și o germană, așa de sanchi” de la un om care toată viața a știut să interpreteze și să aplice legi. Nu vă înțeleg!

3. Văd că cei de la POL critică Zilele Târgumureșene, pe aceleași considerente: cheltuirea în mod aiurea a banului public pe chermeze. Vă reamintesc faptul că discuțiile înainte de înființarea partidului și chiar după, întărite și de o conferință de presă, sunau așa: nu bani pentru chermeze cu excepția Zilelor Târgumureșene pentru că, nu-i așa, orașul are acest drept odată pe an. Vă reamintesc că ați votat bugetul fără a aduce niciun amendament în ceea ce privește suma alocată pentru Zilele Orașului (la restul sindrofiilor ați tăiat cât s-a putut).

Dacă nu ați fost invitați la dineu este un lucru de condamnat!

– Dragă Primărie și cu ai ei vremelnici: așa ceva nu se face!

Dar să critici această manifestare când tu ai fost de acord cu ea, chiar nu pricep.

În ultimii 14 ani am fost invitat cam de cinci ori la „Balul Primăriei”. De câte ori am putut, am fost prezent. S-a întâmplat și joi seara.

La plecare, la una din mese, am văzut numele unui consilier POL.

Read more »

Nici cu paşaportul în mână nu poţi dovedi cine eşti!

By |

Rezidentă într-o ţară puternic religioasă, persoana în cauză a revenit în ţară după certificatul de naştere fără de care nu se poate consfinţi căsătoria religioasă. Zborul cu avionul peste continent- evident mai simplu decât drumul de la Cluj până la Târgu Mureş, s-a dovedit a fi un mizilic pe lângă ce avea să urmeze.

Posesoarea unui buletin de identitate uşor expirat, înarmată în schimb cu paşaportul românesc valabil şi acceptat peste tot în lume unde persoana a călătorit în ultimul deceniu, s-a lovit de calvarul birocraţiei româneşti. Pentru eliberarea unui duplicat al certificatului de  naştere i se cerea cartea de identitate. Aceasta fiind expirată ar fi trebuit reînnoită. Pentru asta e nevoie de extras de carte funciară. Ca să vă dea extras de carte funciară vă trebuie actul de identitate. Vi se pare simplu?

Ca să vă schimbaţi un act de identitate expirat? E simplu. De ce nu?

Păi nu trebuie decât…şi lista le-a tăiat elanul, din primul punct deja! Adresa de domiciliu. Adresa e cel din vechiul act de identitate. Da? Dovediţi! Cu ce? Cu actul de vânzare – cumpărare! Simplu ar fi, dacă tatăl persoanei între timp nu şi-ar fi scos buletin cu domiciliul în alt judeţ, unde şi-a refăcut viaţa după decesul soţiei. Poate fi învinuit omul că nu vrea nici să vândă şi nici să locuiască în fostul domiciliu conjugal?  Asta nu-l priveşte pe funcţionarul de la ghişeu. El vrea actul doveditor, în copie şi-n original. Păi…actul e acolo unde locuieşte acum omul. La sute de kilometri. Ori timp de plimbare nu prea au, persoana fiind într- o vizită fulger în patria mumă!

„Mergeţi şi scoateţi un extras de Carte funciară”, le-a vândut pontul un binevoitor. Ok, au zis cei de la cadastru, durează 10 zile, sau cel puţin o săptămână! Costă 20 de lei. Se duce omul şi explică situaţia, cum că i-ar trebui mai repede actul doveditor…Ah, de ce nu spuneţi aşa? E simplu. Plătiţi diferenţa până la 100 de lei şi îl aveţi…aproape pe loc. Sub timpul necesar pentru o pauză de ţigară! Şi a avut dreptate.

Treaba era deja ca şi rezolvată. Nu mai trebuia decât să fie primită persoana în spaţiu de către propriul tată. Acceptată în apartamentul în care a locuit până la plecarea din ţară. Mai departe era simplu cu obţinerea actului de identitate! Niscaiva alergătură dintr-un capăt de oraş într- altul, după care povestea s-a terminat cu happy end!

Cam aşa stau lucrurile într-o ţară cu mentalitatea împotmolită-n evul mediu, dovadă că, nici cu paşaportul în mână, nu poţi dovedi cine eşti!

Erika MĂRGINEAN

 

Read more »

De ce Macron?

By |

E foarte greu sa te decizi cu cine votezi, mai ales cand iti cunosti bine candidatul. E foarte greu sa treci de sintagma: ala mā! si de ” nimeni nu e profet in satul lui”. Sunt pro-european, in primul si primul rand, pentru ca altfel nu reusim sa integram tiganii! Pentru ca multi au iesit si au vazut, pentru ca multi, chiar straini se vor intoarce ( va face obiectul unui alt editorial) si nu sunt defel un ” fan” al ” ursului” :). Pentru ca, Orban se comporta cum se comporta, ( nu judec), si e acceptat si e foarte bine sa fie asa. Multe lucruri nu-mi plac, dar… actualmente sunt aspecte mult mai putin importante.

In momentul in care nu cunosti candidatul, doar asa de suprafata, cum ar fi: ” supa batrana si morcovul tanar”, te uiti la programele candidatilor, la o anumita viziune si decizi. Pentru ca multi n-au trecut de superficial, nici pe la noi, iata ce m-ar fi convins pe mine. Omul a zis asa: voi investi X lei, cca 50 de miliarde in recalificare in munca si stimularea angajarii, transport public si in mediu. Toate bune si frumoase, ca astea le auzim si pe la noi. Baiatul asta, in schimb, si-a asumat sa spuna si de unde ia banii, da toti! Cica va reduce numarul de angajati la stat cu 400.000? WTF? Pai la noi, liberalii, libertarienii, tefelistii ( recunosc imi place cuvantul :)!), dreapta pana-n cer nu si-a permis sa spuna asa ceva, desi tehnologia ar permite o silueta si mai sexy pe la noi.
Na, numa atata am vrut sa zic 🙂

Read more »

Efectul radiaţiilor asupra celor ce muncesc

By |

Efectul radiaţiilor asupra celor ce muncesc

După defilarea obligatorie prin centru, de ziua celor ce muncesc, 1 Mai 1986, la Platoul Corneşti, mureşenii se călcau în picioare pentru un mic, un loc mai bun pe terasă, la trenuleţ sau pe terenul de joacă. Iubitorii de dansuri populare  au umplut locurile de la teatrul de vară. Lumea părea mulţumită, timpul avea răbdare cu noi.

Stăteam sub cerul liber. Pe scenă dansatorii rupeau podeaua. Difuzoarele amplificau  chiuiturile de pe scenă. Deasupra noastră a trecut un nor. S-a scuturat aproape în joacă, luând în derâdere cerul albastru şi soarele strălucitor. Ca un duş trecător, nu a fost luat în seamă de nimeni! Distracţia a continuat conform programului, ca în ziua liberă a celor ce muncesc!

Spre seară, în drum spre casă,  am tot întâlnit oameni cărând apa de la izvor. S-au înmulţit amatorii de apă netratată? Cozile şerpuiau pe la izvoare ca la alimentara, la porţia de ulei. Cam ciudată mobilizarea, dar nu i-am acordat prea multă atenţie.

În schimb, cei care urmăreau printre fluierături şi bruiaje vocea gravă: „Aici e Radio Europa Liberă”, au aflat primii. N-au stat pe gânduri şi au dat fuga la izvor.

Ştirea s-a răspândit apoi în tot oraşul.  Accident grav la reactorul nuclear undeva în nordul Ucrainei,  lângă Cernobîl. După cinci zile de la accidentul din 26 aprilie,  norul radioactiv bântuia încă deasupra Europei. Pe considerentul „mai bine mai târziu decât niciodată”, au venit şi  indicaţiile preţioase: Să nu folosim apa, să spălăm bine salata, legumele, să nu stăm pe afară…

Doar că sfaturile erau cam tardive: făcusem deja baie, am şi băut, am şi gătit din apa de la robinet. Speriaţi de necunoscut, ziua, oamenii se ascundeau după jaluzele. Oraşul părea părăsit. Străzile erau pustii. Soarele strălucea peste un oraş fantomă. La început de iulie, litoralul ne-a primit cu terasele frumos aranjate, cu muzica dată la maxim. O scenă pusă la punct cu minuţiozitate, din care însă lipseau actorii. Nici pe plajă nu era înghesuială. Doar câţiva curajoşi  se bronzau. Discuţiile în surdină se purtau despre radiaţii, contaminare. Ca să nu creăm panică, ne prefăceam că plouă.  Valurile  aduceau alge, meduze mici  şi guvizi morţi pe mal. Unde e Ucraina? Cât e până la „ciornobâl”? Mai ştii poezia lui Jebeleanu despre Hiroshima? Dar filmul acela … Hiroshima mon amour? Realitatea, totuşi, nu e literatură!

Încet-încet spiritele s-au calmat şi accidentul despre care, oricum nu aflasem prea multe, a fost dat uitării. Cercetătorii britanici însă lucrează încă la centralizarea efectelor accidentului nuclear asupra populaţiei.

 

Erika MĂRGINEAN

Read more »

Nici unul nu e…

By |

Suntem ai Terrei, ne simțim europeni, români/maghiari, Transilvăneni, de pe Valea Mureșului/ a Târnavelor/ Nirajului, din localitatea x, de pe strada y, din comunitatea cutare, familia cutare.

Importanța apartenenței de cineva și ceva e exact invers descrierii de mai sus.

Cu alte cuvinte, contează mult locul unde ne naștem, unde batem mingea, parcul în care ne îndrăgostim, liceul în care cei patru ani înseamnă o „mică” veșnicie. Nu pot uita vorba prietenului meu care trăiește, astăzi cel puțin, peste Ocean: „Mă, eu dimineața tră’ să văd cum curge Mureșul!”.
Alegerile locale din partidele mureșene și un drum cu Aurelian Grama până la Galați (un proces, studiu de caz: cum să-ti bați joc de oameni), au dus la o concluzie interesantă: niciun lider al județului și municipiului nu este târgumureșean! Cel mult sunt la a doua, a treia…. a zecea generație. Mă refer la șeful CJ, la primarul municipiului și liderii partidelor locale sau chiar la liderii filialelor Tîrgu Mureș.

E doar o observație, ca să rezolvăm și problema „politicaly corect”. Astăzi, se spune că plata impozitului într-o anumită comunitate te face cetățean al comunității. Așa o fi, lucrurile și mentalitățile se schimbă cu o rapiditate cu care, recunosc, eu nu îi fac față.

Acest impozit plătit, care garantează ștampila cu sigiliu, mă duce la un alt gând: câți din liderii și șefii deconcentratelor își plătesc impozitul local în Tîrgu Mureș și nu în Corunca, Bozeni, Livezeni, Ernei, Sântana, Bardești, Ceauș, Sâncrai, Nazna, Cristești, Budiul Mic? A, că unii și-au permis să-și păstreze apartamentul pentru „buletin de București”, asta e altă mâncare de pește.

Nu mai comentez faptul că se discută de Zona Metropolitană cam de zece ani fără un proiect concret!

Eu consider că sunt niște teme de reflecție: cam cât, cum și cu ce drept intrăm cu bocancul în casă pentru a candida și conduce?

Marius Libeg

Read more »

Autobuzele mureșene… sau cum să dăm vina pe alții

By |

Autobuzele mureșene… sau cum să dăm vina pe alții

Într-o zi eram într-un autobuz. Dintr-o dată, imediat după ce s-au deschis ușile la intrarea într-o stație, aud un urlet de copil. Întorc capul și văd că un copil, ținut de mama lui în brațe, era prins între ușă și bara de susținere a pasagerilor din imediata apropiere a ușii. Ușa strângea copilul care țipa de durere, iar mama disperată încerca să-l scoată de acolo, bătând în același timp în geamul de la șofer să-i atragă atenția asupra celor întâmplate. Am fost singurul din autobuz care am încercat să împing ușa pentru a slăbi strânsoarea, deși în zonă erau înghesuiți și alți oameni. În cele din urmă, șoferul a observat situația, a închis ușa, iar copilul a fost eliberat. Imediat, șoferul a început să strige la femeie și să o facă vinovată pentru faptul că a ținut copilul în acea zonă, punându-l astfel în pericol. Aceasta deși șoferul știa prea bine că acel copil nu ar fi putut fi prins acolo dacă autobuzul ar fi fost dotat cu tot ce era necesar pentru protecția pasagerilor. În acest caz, lipsea geamul de protecție dintre bara de care se țin pasagerii și zona ușii, așa cum e la toate autobuzele similare (probabil odată geamul respectiv fusese spart și nimeni nu s-a mai sinchisit să-l înlocuiască…). Dacă în spațiul respectiv era un geam de protecție, așa cum cere designul autobuzului, atunci era imposibil ca acel copil să mai fie prins între ușă și bară. Iar în înghesuiala din autobuz, probabil că mama respectivă nici n-a observat că poate exista un pericol iminent. Dar, șoferul a urlat la mamă, învinuind-o.

Așa suntem noi: ne e greu să ne asumăm răspunderea pentru greșelile de care suntem vinovați. Preferăm să dăm vina pe alții și să găsim tot felul de vinovății colaterale, pentru a ne acoperi vinovăția proprie.. De fapt, e vorba și de lașitate.

 

Titi Dălălău

Read more »

Curăţenia de primăvară, dincolo de ocean

By |

Curăţenia de primăvară, dincolo de ocean

Îmi place să călătoresc. E drept, că de la un timp încoace mai mult pe hartă, dar nu mi-am pierdut încă apetitul pentru a cunoaşte noi şi noi locuri din lume. Legenda familiei spune că vin de pe plaja însorită a Callatisului. Iată o explicaţie, de ce  mă păleşte sistematic dorul de mare!

În mult hulita epocă de aur,  nu era vară să nu nu-l fi căutat  pe exilatul la Tomis, poetul Ovidius Publius Naso, răpus de al său „sublim talent!” Şi nici vacanţă n-a prea fost să nu fi hoinărit prin ţară! Ba de două ori am reuşit şi performanţa de a călători peste hotare!

Cu trecerea timpului, devenind  mai „crocantă”, am preferat călătoriile pe harta motorului de căutare, fără să  refuz însă reportajele bine realizate, cu imagini ce par reale pe ecranul televizorului „deştept”.

Absolut regretabil, vremurile pe care le trăim oferă din plin şi ocazii mai puţin fericite de a viziona locuri pe unde nu am să mai ajung. De pildă, zilele trecute,  incidentul armat într-o şcoală primară din San Bernardino, Statul California.

Cu tot regretul, însă, pentru cele două vieţi pierdute şi compasiunea faţă de părinţii ai căror copii au avut de suferit, trebuie să recunosc ceva.

Am urmărit cu interes o transmisiune directă şi interviurile de după incident.  Am văzut şiruri de părinţii care au venit într-o fugă de la lucru la aflarea veştii, îngrijoraţi de soarta copiilor lor. Am văzut bunici grăbindu-se cu nepoţii de mână. Bărbaţi cu lacrimi în ochi, urmărind de la distanţă autobuzele în care erau îmbarcaţi copiii pentru a fi duşi în siguranţă într- o altă şcoală. Filmarea din elicopter ne – a lăsat să  vedem un campus şcolar cu câteva terenuri de sport bine întreţinute, cu mari spaţii verzi, cu garduri, cu porţi –  care, din păcate, nu au fost păzite şi greşeala asta au plătit – o cu două vieţi pierdute.

Am admirat, dincolo de organizarea evacuării, curăţenia din oraş.  O curăţenie impecabilă! Trotuarele, drumurile măturate, atât de curate de parcă ar fi aşteptat echipa de filmare! De sus, de jos, din orice unghi ar fi fost filmată zona, nici pe sub copaci, nici pe sub gardul viu, nici prin faţa caselor, nicăieri nu găseai un pet, un pachet de ţigări turtit, un chiştoc măcar, coji de bomboane agricole, sau un bilet de autobus aruncat pe jos! Nimic! Parcă nici praf nu era pe drum! Cum e posibil? Cum au reuşit sutele de milioane de oameni de toate culorile şi de zeci de etnii diferite, să formuleze şi să aplice nişte legi, care i-au adus la acest nivel de civilizaţie? Face parte din visul american?

Şi atunci te uiţi prin propria ogradă … dar despre asta după sărbători!

Erika MĂRGINEAN

 

 

Read more »

De ce e bun un clopot mare?

By |

De ce e bun un clopot mare?

Zilele trecute au apărut primele imagini cu clopotul-record care va fi amplasat la Catedrala Mântuirii Neamului, a doua ca mărime din Europa. Desigur, totodată au apărut tot felul de critici la adresa clopotului şi, din nou, a Catedralei. Dar…

Barcelona, Paris,  Londra, Moscova… fiecare dintre aceste orașe au cel puțin câte o catedrală cu care se laudă. Nu doar că se laudă, dar atrag mii şi mii de turişti. De ce? Pentru că sunt mari şi impresionante. De fapt, tot ce e mare are succes. Nu contează neapărat dacă e frumos, dacă e estetic sau practic. Ne putem gândi de exemplu, doar la Turnul Eiffel, care, la începuturi, părea să nu aibă niciun scop practic; desigur, nici estetic.

Deci, orice edificiu de proporţii poate fi considerat o investiţie turistică, mai ales dacă dimensiunile se încadrează în categoria recordurilor.

Cu excepţia românilor. La noi, când se realizează ceva impresionant, impunător e sau unic, ceva ce poate fi un reper turistic pentru ţară, ceva ce poate fi un record, mulţi se apucă să critice, mai ales dacă ţine de domeniul religios. În loc să ne bucurăm că se realizează şi la noi lucruri deosebite, despre care se poate vorbi admirativ în lume, noi ne supărăm. Oare nu poate deveni Catedrala Mântuirii Neamului un reper turistic prin proporţiile sale. Oare clopotul acestei catedrale, cel mai mare din lume de felul său, nu poate deveni în sine un simbol?

Până la urmă ce-ar fi fost ca şi alte popoare să fie atât de înverşunate împotriva marilor realizări arhitecturale? Ce-ar fi fost Egiptul fără Marea Piramidă (care a fost cea mai înaltă construcţie din lume mai mult de 43 de secole) sau Constantinopolul fără Sfânta Sofia?

Iar apoi, Catedrala din Bucureşti nu e cu totul şi cu totul exagerată faţă de alte repere de genul acesta din lume.

De exemplu, în Serbia există cea mai mare biserică ortodoxă din lume: Catedrala Patriarhala Sfantul Sava din Belgrad are o lungime de 186 de metri, iar înălţimea cupolei este de 119 metri, punctul cel mai înalt atingând 134 de metri. Suprafaţa catedralei este de 3.500 mp, iar clopotnița este înzestrată cu 49 de clopote. Catedrala are capacitatea de 10.000 de persoane.

Comparativ, Catedrala noastră Naţională are o lungime de 126 de metri, înălţimea de 120 de metri, cu o capacitate de 5.000 de persoane.

Iar exemplele de monumentalitate pot continua, inclusiv cu biserici occidentale. Sagrada Família (Sfânta Familie) din Spania are o înălţime de 170 de metri. Bazilica Sfântul Petru din Roma are lungimea de 186 metri, înălțimea cupolei de 138 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 m², fiind cea mai mare biserică din lume.

Apoi, referitor la clopotul principal de la Catedrala românească, acesta este cel mai mare din Europa (exceptând Rusia): 25 de tone, 3,3 metri înălţime şi tot atâţia în lăţime. În prezent, cel mai mare clopot din lume este Clopotul ţarului, care are 216 tone, înălţimea de 6,14 m şi diametrul de 6,6 m. Dar, este un clopot fix, din Rusia, construit în secolul XVIII.

Concluzia: nu strică să avem şi noi nişte repere turistice-record. De ce să ne tot complacem în lucruri mărunte, când lucrurile măreţe aduc faima şi turiştii?

Iar Catedrala Mântuirii  Neamului va fi a doua ca mărime din Europa, una dintre cele mai mari din lume şi va deţine cel mai mare clopot în mişcare din lume situat într-un edificiu religios.

 

Titi Dălălău

Read more »

Să se revizuiască…Dar să nu se schimbe nimic!

By |

Să se revizuiască…Dar să nu se schimbe nimic!

Şedinţa de Consiliu Local de joia trecută a stârnit discuţii aprinse şi în agora virtuală. La cinci minute după şedinţă, toată suflarea urbei s-a transformat în analist politic! Vorbe grele pe care abia le mai suportau tastele, au fost lansate în eter! Se certau prietenii reali cu cei virtuali, îşi echivalau reciproc calităţile cunoscuţi şi necunoscuţi…

Şi toate astea de ce? Pentru că aveam buget! Şi care ar fi fost problema?

De pildă, acuzaţiile!

Nu e un secret pentru nimeni că UDMR-ul face politică. Se ceartă şi se împacă cu oricine, dacă aşa cer interesele. Mărul discordiei, de astă dată – soarta Liceului Teologic Romano – Catolic, s-a dovedit a fi o nucă prea tare. Pe cât de simplă pare a fi  problema şcolii, cu atât mai multe tergiversări îi stau în cale. Boicotarea şedinţei de consiliu prin neprezentare ar fi fost un semn de protest al UDMR faţă de aceste tergiversări.

Şi de aici au început speculaţiile.

Au ştiut consilierii POL că după zeci de ore de lucru şi discuţii pe proiectul de buget, colegii lor de la UDMR nu se vor prezenta la şedinţă? A ştiut liderul POL cum vor vota colegii lui?

Cert este că  cei trei consilieri POL, huliţi la scenă deschisă timp de câteva luni, mereu Gică – Contra în obişnuitul algoritm al  şedinţelor, adesea intervenind „procedural”, mereu pe la birourile din Primărie cu jalba în proţap, cu dese solicitări depuse cu număr de înregistrare la care – culmea – aşteptau şi răspuns, iată au ajuns peste noapte „dumnezeu”!

De votul lor depindea bugetul local!

Ce fel de partid e acela al cărui lider permite membrilor săi ca aceştia să-şi folosească propria conştiinţă, să voteze bugetul cu judecata la purtător? Cum să nu le dea ordin ce şi cum să voteze? Îşi fac de cap? N-am înţeles?!

Nu am de gând să disec acum, care variantă ar fi fost mai bună. Poate că fără votul POL ar fi urmat altă şedinţă, poate alt boicot, alte tergiversări… Despre asta s-au scris şi se vor mai scrie multe.

Eu îmi permit doar să mă mir: dacă am reuşit să ieşim din cutie, vezi partidul de la firul ierbii, de ce ne e atât de greu să ne menţinem pe cărare? Cum de nu putem depăşi mentalitatea lui Farfuridi? „Ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”?

În traducere, cu subiect şi predicat: nu am fost şi nu am de gând să mă alătur niciunui partid, dar mă bucur că în târgul nostru există oameni care au depăşit stadiul  de „yesman”. Mi se pare un mare pas spre normalizare, dacă poţi avea o părere, chiar contrară celei oficiale a şefilor şi să nu ţi se taie capul!

Erika MĂRGINEAN

 

Read more »

Șansa de a ajunge gazon englezesc, chiar în POL-position!

By |

Orice partid, în plan local, prin creionarea programului și a proiectelor ne spune, de fapt, cum ar cheltui banul public. POL a pus pe tapet câteva proiecte: transformarea curților școlilor, infrastructura sportivă, orașul turistic, decongestionarea traficului, campus școlar și investiții substanțiale în educație, digitalizare, șanse egale la finanțarea ONG-urilor etc.

A spus NU pentru: petreceri, chermeze, finanțarea discreționară a cinci cluburi sportive, buget de publicitate și comunicare și, în general,… AȘA NU!

În Consiliul Local a ajuns să fie singura opoziție reală. Au fost mici nedumeriri ale mele peste care am trecut ușor: acceptul pentru finanțarea Festivalului Forgatag, explicând că s-au alocat deja, de către vechiul consiliu, bani pentru restul festivalurilor și că așa este corect, au mai spus că o fac numai de data aceasta; au spus în campanie că Primăria Tîrgu Mureș are tot felul de activități prin care fac concurență neloială privaților și că le lipsește doar o frizerie să fie complet arealul. Erau incluse aici și SRL-urile administrației locale, gen Casa Tineretului pe post de agent hotelier, administrarea piețelor.

Se rupe Pașcan de „Gașca Veselă” și odată cu el se rup relațiile comercialo-pecuniare atât cu Info Satistics-ul lui Marius Cătană, cât și cu Tracia Trade-ul lui Horațiu Moldovan. Altfel, vă dați seama că, nu era o problemă semnarea unui act adițional până la o nouă licitație în ceea ce privește parcările.

POL organizează o dezbatere la care participă și Tracia Trade, cei despre care se spunea că nu ofereau chitanță în Week-end, și în urma dezbaterii, se decide că cea mai bună soluție în momentul de față este ca Primăria să-și mai facă un nou SRL şi pentru administrarea parcărilor. S-au invocat nişte termene cu înfiinţarea unei noi societăţi şi Maior a pus pe tapet chiar SRL-ul agent hotelier. Mărunțișuri pe care le-am uitat, dar au reapărut din subconștient.

Urmează bugetul…

Cei trei consilieri depun, după spusele lor, nouă amendamente în valoare de cca 1,3 milioane de euro și, alături de alți consilieri, adică din gașca ălora care-s mulți, modifică anumite sume în buget. Suma totală din amendamentele depuse reprezintă ZERO (0) virgulă ceva la sută din bugetul pe care l-au votat, lucru pe care am să-l explic imediat.

Aceste amendamente au fost votate și s-a căzut de acord asupra lor în toate comisiile, adică atunci când și UDMR era în joc și când reprezentau doar 3 din 23 de aleși locali. În situația dată, până miercuri în jurul amiezii, adică până la ora la care se știa că toți consilierii vor participa la ședință, ai putea spune că acel foarte puțin cerut de cei din POL ar putea fi ceva.

OUG 9/ 2017 privind creditele de angajament face ca administrațiile locale să jubileze. Cu toate că sasul a avertizat că va fi o problemă pentru bugetele din următorii ani, nimeni nu l-a băgat în seamă pentru că, nu-i așa, vorbește prea sacadat. Nu știu câți s-au prins pe la noi, dar în Tîrgu Mureș s-a votat de fapt un buget pe TREI (3) ani. Adică exact până la următoarele alegeri.

Creditul de angajament înseamnă următorul lucru: vreau să cumpăr un autobuz. Costă 12 lei. Anul acesta, pentru acest produs am doar 3 lei. Omul îmi dă autobuzul acum cu condiția ca eu să-l asigur că îi dau câte trei lei și în următorii trei ani punând de acum banii în buget. E un credit din propriul tău buget viitor.

Ei bine, bugetul Primăriei este de cca 88 de milioane de euro. Creditul de angajament, adică bugetul viitor, însumează 55 de milioane de euro. Tu din suma totală ai obținut ZERO virgulă ceva…

– „Și de ce spui mă, că am votat pe trei ani, că e doar puțin peste jumătate din bugetul pe 2017 acest credit?”
– „Păi de aia!”

Sigur că, bugetul ăsta mare şi stufos înseamnă o grămadă de bani pentru salarii şi aparatul propiu în general. Deci bani (cheltuieli reale, investiţii etc.) sunt mult mai puţini.

Dar să luăm cel mai important capitol, şi anume cel de Dotări și Investiții că, de fapt, despre asta vorbim, suma alocată pe 2017 este de 12 milioane de euro. Creditul de angajament la acest capitol este de 26 de milioane de euro. Adică 2018, 2019 și ceva din 2020. Tu, la capitolul acesta, NU mai poți face nimic. Dacă mai dorești investiții, și poate e necesar, te vei împrumuta de la bănci mărind procentul gradului de îndatorare.

Cu alte cuvinte, POL va rămâne cu porțile școlilor deschise și cu câteva indicatoare mișto care vor arăta turiștilor de tranzit (peste 70% din turiști dorm o noapte în Tîrgu Mureș), unde e Cetatea și alte destinații turistice. Și asta până în 2020 când cei trei vor dori să ne spună ce-au obținut pentru comunitate – înainte de toate, din câte am înțeles.

A urmat miercurea cu vestea cea mare

Iese din schemă UDMR-ul care punctează politic, dar mai ales dă șansa celor de la POL să fie cei trei magnifici care au speriat vestul. Acordă șansa ca din bişoni să ajungă ciobănești mioritici și komondori (adică câini de talie mare de rasă românească și ungurească recunoscute pe plan mondial).
Nu știu ce și cât au discutat în privat cu Mașca, dar am văzut mesajele clare pe facebook.

Dan: poze cu adevăratele proteste de masă din Tîrgu Mureș, faptul că dacă nu trece bugetul acum nu se întâmpla nimic pentru că se rediscută în 4 aprilie, adică peste trei zile lucrătoare.

Radu, în schimb, atacă UDMR-ul că nu se prezintă la ședință. Parcă povara deciziei e prea grea sau era un text pe care trebuia să-l percepem altfel, ceva de genul că-i musai să votez, chiar dacă nu-mi convine, că rămâne orașul în aer… vai țărișoara mea! Probabil că s-a gândit și la faptul că li s-au aprobat toate amendamentele și e nașpa să nu voteze.

Dar repet, s-a schimbat totul, era alta situația.

Deci trebuia să fie alta şi negocierea!

Nu mai erau cei 3 din 23. Erau chemaţi în faţă la „cina cea mare”, asta ca să folosesc şi eu un „proverb” (spunând proverb unui citat din Biblie mi se pare mult mai grav decât faptul că ai parcat cum ai parcat).

Practic, adevăratele negocieri de miercuri după-masa trebuia să înceapă pentru că nu-i așa, ne anunța Radu că firul telefonului e roșu. Dar mai ales în plen, unde doamna Benedek nu și-a mai permis să vă-ntrerupă.

A face cu adevărat istorie

Începea reala negociere. În cel mai rău caz, după o pauză de consultări, PNL se ridica și pleca. Poate îi sunau pe cei de la UDMR și ăștia le spuneau că nu se prezintă nici în data de 4 aprilie. Și pauza mai dura, și voi transparenți cum sunteți, ne mai ziceați ce și cum. Poate nu ieșea nimic. Poate se ajungea ca în data de 4, UDMR să nu se prezinte, și iarăși pauze… Orice s-ar fi întâmplat, presiunea bugetului nu era pe umerii voștrii. Dar în mod sigur, de la 10.000 de voturi ajungeați la 15.000 instant, și în trei ani poate la 20.000. Și atunci decideați voi primarul și în mod cert alte negocieri și în consiliu. Și DA, astfel făceați ISTORIE. Firul ierbii era gazon englezesc, extinderea ca partid regional era firească.

Scopul principal al acestui start up politic (îmi permit să spun un partid „deschis” apropiat celor din SUA şi dacă este s-o încadrăm undeva doctrinar, deşi pe plan local nu e cazul, de centru stânga, aşa cum l-a definit o fostă jurnalistă la Bruxelles), a fost că ai noştri copii să aibe şansa să poată alege să trăiască, dacă vor, şi acasă. Cum? Prin liste civice, prin reprezentare de 100% în legislativ, participare în număr cât mai mare la viaţa cetăţii în urma libertăţii de asociere, transparenţă, valoare prin concurenţă politică. Cei trei consilieri au spus că viitorul va decide dacă a fost o decizie bună sau nu. Aşa este. Teama mea, însă este că acest viitor nu mai există.

PS.
– Ce am făcut eu pentru acest deziderat?
Răspuns: în afară de un vot, mai nimic.
– De ce nu m-am implicat în proiectul POL?

Răspuns: sunt un creștin ortodox, practicant, îndoctrinat care este de acord cu ceea ce spune „proverbul”, nu poate accepta acele multe litere din alfabet la pachet cu adopţia şi nici „drepturile omului”.

Editorialul este doar o părere personală, care nu amestecă relaţia personală cu „jocul” socialo-politico-comunitar.

Radu îmi este prieten, Dan amic, Christian şi doamna Györfi cunoştiinţe. În ceea ce mă priveşte, relaţiile personale aşa rămân şi DA, au viitor.

Marius Libeg

Read more »

Creştinii, cei mai persecutaţi

By |


Site-ul american de ştiri FoxNews.com a publicat câteva date la religia cea mai persecutată din lume. Astfel, cei mai persecutaţi sunt creştinii, deşi aceştia reprezintă aproximativ 32% din populaţia mondială, creştinismul fiind cea mai răspândită religie.
Conform Fox News, în ultimul an persecuţiile asupra creştinilor s-au intensificat şi s-au răspândit în mai multe zone ale lumii (fiecare continent fiind martorul unor astfel de evenimente tragice). Practic, suntem la cele mai accentuate nivele de persecuţie din epoca contemporană.
Centrul pentru Studierea Noilor Religii arată că aproape 90.000 de creştini au fost ucişi pentru credinţa lor în 2016 (adică un creştin a fost ucis la fiecare 6 minute), iar 600 de milioane au fost opriţi de la practicarea credinţei prin intimidare, vătămări corporale şi alte manifestări violente.

Se pare că persecuţiile s-au intensificat în unele ţări asiatice, cum ar fi Pakistan, India şi Myanmar. În aceste zone, creştinii sunt persecutaţi de musulmani, hinduşi şi budişti. Adeseori, partizanii acestor religii văd creştinismul ca un import „colonial” şi consideră că cei care-l practică sunt sub influenţa politicilor occidentale.

De exemplu, în India s-au înregistrat în ultimii ani una dintre cele mai mari creşteri ale incidentelor anti-creştine, provocate de naţionaliştii hinduşi, odată cu alegerea primului ministru Narendra Modi, în mai 2014 (premier care a încurajat de atunci naţionalismul hindu).
În 2016, în India au avut loc 40 de incidente grave de persecuţie a creştinilor: agresarea fizică a unor preoţi, incendierea unor biserici şi hărţuirea creştinilor. Opt creştini au fost ucişi pentru credinţa lor. Din cei 64 de milioane de creştini care trăiesc în India, aproximativ 39 de milioane au experimentat persecutarea directă.

În Orientul Mijlociu, creştinii nu sunt persecutaţi doar în Siria şi Irac de către ISIS, ci şi în Iran, Pakistan, Arabia Saudită.
Surprinzător, şi Americile de Nord, Centrală şi de Sud sunt martorele unei persecutări tot mai intense a creştinilor, deşi creştinismul este de departe cea mai practicată religie în regiune. În total, 23 de lideri creştini au fost ucişi pentru credinţa lor în Mexic şi alţi patru în Columbia.

Acestea sunt realităţi pe care adeseori le trecem cu vederea nepăsători. Totuşi, e vorba de oameni cu aceeaşi credinţă ca şi noi, iar lucrurile se pare că iau amploare… Problema e că adeseori creştinii se persecută între ei: un studiu din Marea Britanie arată că mulţi creştini se plâng că sunt discriminaţi şi etichetaţi drept habotnici dacă se declară creştini la locul de muncă sau la şcoală.
Chiar și în legătură cu uimitoarea manifestație de solidaritate creștină, la care au participat mii de români, Marșul pentru viață 2017, au început să apară o serie de critici a unor români care consideră că ideile care stau în spatele acestui marș le afectează… probabil libertatea. Iar până la urmă Marșul nu a promovat decât viața.

Titi Dălălău

Read more »

Să punem Punctul pe … (e)i!

By |

Să punem Punctul pe … (e)i!

Observ cu satisfacţie că spiritul civic dă semne de deşteptare şi în urbea noastră. Se face anul, dacă nu şi mai bine, de când s-au făcut auzite primele voci care îi îndemnau la vigilenţă pe călătorii din mijloacele de transport în comun.

A fost primul semnal că,  cel care a rămas fără portofel sau alte bunuri săltate de hoţii de buzunare, alege să nu mai bombăne nemulţumit, ci să apeleze la simţul civic al pasagerilor. Oricare dintre ei puteau ajunge ţinta hoţilor de buzunare!

Mai ales că amabila atenţionare a poliţiei de pe biletele de călătorie nu era nici pe departe un vaccin împotriva hoţilor, ci mai degrabă o recunoaştere a  fenomenului: hoţii de buzunare sunt printre noi!

E bine că am ajuns la stadiul de a fi recunoscută problema, dar ar fi bine să vină şi soluţia! Cât despre excesul de zel al unora, care au aplicat o corecţie unui hoţ de buzunare, potrivit unei postări de pe pagina de socializare, nu putem avea cuvinte de laudă!

Pentru că nu e treaba cetăţeanului să facă dreptate! Violenţa naşte violenţă, iar violenţa, după cum se ştie, dăunează grav sănătăţii!

Spiritul civic nu trebuie confundat cu spiritul de… turmă! În agora virtuală – a se citi Facebook – mulţi viteji se arată.  Păstrându-şi anonimatul, ascunşi sub imagini care mai de care mai puţin relevante, vitejii au păreri despre orice,  dau înainte cu criticile lor acide şi „dă-i şi luptă”!

Nu se obosesc să vadă de când e „minunea” pe care o distribuie ca fiind ultimul răcnet, condamnă, împroşcă cu noroi şi te mai şi iau la rost: „da?! Presa-i vândută! De ce nu ai scris asta, de ce nu ai scris aia?” Unii chiar nu înţeleg că  săptămâna are şapte zile…

Abia după ce  văd tipărit câte un subiect de care s-au plâns, se miră, nevenindu-le să creadă: „Chiar aţi scris?!”

E îmbucurător să constatăm, că potrivit unei legende urbane „cititorii noştri sunt mai deştepţi decât cititorii voştri”! Astfel, ei ne semnalizează prompt şi la obiect toate neregulile cu care se confruntă sau pur şi simplu le întâlnesc în cotidian. Şi truditorul în presă ce face? Dă de ştire, caută sensuri ascunse şi scrie…

Asta face Punctul, de 12 ani de zile!

Erika MĂRGINEAN

Read more »

Bogdaproste ca fire?

By |

Îmi spune mama că în comuna Acățari, unde ai mei domiciliază, începând de săptămâna trecută gunoiul se colectează selectiv. În timp ce, în Tîrgu Mureș, selectarea se face (la prima mână) la tomberoane după care se duce pe dealul transformat în focar de infecție. E ca și cum tot orașul ar ieși la iarbă verde și și-ar lăsa mizeria la locul faptei. Stația de transfer nu este gata și nici drumul spre Vălureni. Salubriserv colectează gunoiul – trei în unu – ziua în amiaza mare și mătură străzile doar să ridice praful la nivelul nasului.

Inevitabil mă gândesc cam ce ar fi de noi dacă nu ne-ar impune niște termene Uniunea Europeană în diferite domenii? Și în general, de-a lungul istoriei, câte o stăpânire?

Oare este o trăsătură firească de a nu reuși „prin noi înșine” și iobăgia combinată cu bogdaprosteala ne este firească sau așa ne-a fost soarta?
Privind la comportamentul și rezultatele pe care le obținem cred ca noi avem nevoie de o anumită supunere. Să ne gândim cât de greu obțineai (VOIT) un pașaport, cazier, buletin. Când ni s-au impus niște termene, totul s-a simplificat peste noapte. Avem, har Domnului, termen stabilit și pentru colectarea selectivă.

Un prieten sas, din Nadeș, în anii ’90, când venea des pe-acasă spunea că noi avem nevoie de stăpânul cu biciul în mână ca să ne pună în brazdă.
Sa vă dau două exemple din ultima săptămâna de comportamente care, doar pentru noi, necesită impunere.

Un birou din cadrul Poliției, mai exact Biroul Arme și Muniții, îmi solicită cazier, cu toate că acest document este eliberat de către aceeași instituție din biroul alăturat.

Îmi trimite APIA o scrisorică amenințătoare cum că dacă nu mă prezint cu niște acte… Sun și le explic ca le-am depus anul trecut. Răspunsul: pai da, dar e vorba de alt birou și ei nu se apucă să-mi caute dosarul.

Care ne e firea? Chiar suntem egali cu alte neamuri dacă se aplică aceleași reguli? Dar atunci prin ce diferă neamurile, care încă mai există ca trăsătură și specificitate?

Marius Libeg

Read more »

Eu nu strivesc tainele lumii

By |

Eu nu strivesc tainele lumii

Parafrazând cuvintele scrise de Lucian Blaga, încep prin a-mi pune cenuşă-n cap. Am de semnalat unele întâmplări ciudate din viaţa urbei, fără să am convingerea că voi găsi răspuns la întrebările ce decurg din ele. De aceea pot afirma liniştită, că nu strivesc tainele! N-am cum!

Cel mai de neînţeles mister învăluie subiectul Liceului Teologic. De dragul „nou-născuţilor” să precizăm că este vorba despre cel Romano-Catolic. Din câte am înţeles Consiliul Local hotărăşte înfiinţarea liceului, proiectul de hotărâre şi nota de fundamentare etc. iar dosarul stufos ajunge la Inspectoratul Şcolar Judeţean. Consiliul de Administraţie al IȘJ analizează şi avizează solicitarea din dosar, o transmite Ministerului Educaţiei care emite (sau nu) avizul conform  pentru reorganizarea Reţelei Şcolare pentru noul an şcolar şi … Ceaţă şi mister. Ceea ce este mai clar din toată treaba este faptul că în cazul neemiterii actului administrativ de reorganizare a reţelei şcolare rămân valabile prevederile ultimului act administrativ. Şi totuşi se bate pasul pe loc.

De luni de zile asistăm la un meci cu cartoful fierbinte aruncat de la Consiliul Local la Inspectorat şi înapoi. Toţi ridică din umeri, nimeni nu ştie nimic. Timpul trece, copiii frecventează o şcoală care nu există, deşi o vede toată lumea. O şcoală ce ar avea şi director care ar ocupa postul în urma unui examen „luat pe bune”, dacă nu ar fi ocupat cu … cercetările!

Un alt mister, made in Mureş.

O cititoare reclamă un caz la fel de ciudat, petrecut zilele trecute la câteva farmacii din zona centrului şi a Dâmbului Pietros. Având nevoie de un anumit medicament destul de scump, află că în această perioadă se vinde la promoţie. În prima farmacie după tergiversări i se vinde o cutie la 111 lei, pe motiv că nu mai e valabilă promoţia. În a doua farmacie obţine două cutii la 125 de lei, după ce farmacista care a studiat zeci de dosare şi caiete punându-i răbdarea la încercare, decide că promoţia abia începuse şi e valabilă toată luna martie. În a treia farmacie, surprinzător de repede faţă de celelalte cazuri, obţine două cutii la preţul promoţional de 111 lei, cu menţiunea că la prima farmacie cu siguranţă a fost fraierită! Acelaşi medicament are aceeaşi promoţie în tot lanţul de farmacii!

Un alt caz, din seria tainelor. Cititorul nostru, o persoană mai în vârstă şi cu probleme cu spinarea, se plânge că la un supermarket din zona Gării i se cere de fiecare dată când se aprovizionează cu apă minerală, ca să ridice boxurile grele, unul după altul, pe banda rulantă de la casierie. De ce e pus de fiecare dată să facă exerciţii de haltere: jos boxul de pe raft, pus în coş, sus pe bandă, jos de pe bandă, pus în coş, scos din coş! Nicăieri în lumea asta nu se face aşa ceva. Omul nu înţelege de ce nu le poate scana casieriţa altfel? Clientul nostru e bătaia de joc a stăpânului nostru, pare să răspundă aceasta ridicând din umeri.

Erika MĂRGINEAN

Read more »

Majoritățile paralele

By |

În ultima perioadă se discută de orașul celor două majorități. Așa o fi, dar sunt două majorități care merg în paralel. Se mai ating tangențial, dar foarte rar.

Românii, de când sunt „pe veci stăpâni”, adică de câțiva zeci de ani, nu au mai învățat limba maghiară și astfel foarte greu mai pot asimila ceva din cultura maghiară. Maghiarii, fiind obligați, învață limba si ceva din cultura română doar din obligație.

Se pot găsi puncte comune în ceea ce privește gospodărirea comunității, în practica vieții sociale, dar botezul, nunta, moartea și viața culturalo-sufletească merg cam în paralel.

Pe lângă aspectele descrise mai sus, avem o serie de alte bariere: un SRI care prin acoperiții și „patrioții” din toate domeniile „dau la geoale” de câte ori apucă și maghiarii care doresc de fapt un separatism total, nicidecum autonomie administrativă. În plus, angajările la anumite instituții ale statului se fac exclusiv pe criterii etnice și pe negocieri politice, de genul: câte locuri îmi dai?

Ultima chestie în acest sens am auzit-o la Apele Române, povestită de un maghiar din UDMR: au angajat 20 de oameni și nu ne-au dat nici un post.
Dacă analizez puțin instituții precum justiția, poliția, finanțele, jandarmeria, Romgaz constat că nu avem de-a face deloc cu cele două majorități. În oraș e de fapt tot timpul o luptă, iar printre cei care doresc o normalizare a relațiilor lipsește un lucru fundamental, și anume: asimilarea ambelor culturi. Vor să facă ceva în acest sens, dar nu știu ce și atunci își pot dori doar un „trai bun” din punct de vedere social. Că toți avem de plătit impozit, TVA etc. Asta să însemne armonia? Nu am nici eu răspunsul, de aceea vă provoc la o dezbatere, pe site, pe fb. Observ că transilvanismul poate reprezenta un motor în ceea ce privește o oareșcare armonie între etnii. Probabil pentru că ne identificăm cu un anumit loc (această Transilvanie) atât eu, cât și tu putem să mai renunțăm la identitatea exclusiv națională. Dar și în această direcție lucrurile se mișcă încet. Am ajuns la stadiul în care se discută că autonomia Transilvaniei trebuie să înceapă de la a fi solicitată de români că altfel n-are nicio șansă. Gherman și astăzi trage ponoasele unui editorial scris acum 20 de ani.

Vā mai poftesc la un exercitiu: o să-mi permit să spun ce nu-mi place mie la unguri și români, dezbatem și asta, apoi mai vedem și ce ne place :).

La români:
– rochiile cu care se îmbracă româncele la nunți, cocul și fardurile
– de multe ori, în centrul Tîrgu Mureșului ai impresia ca ești la târg în Râciu. La fel și la Cluj…
– muzica așa-zis „populară”
– cinstea exorbitantă la nunți și chermeze în general
– slujbele cu megafoane
– ceapa și slana consumate în birourile instituțiilor destinate publicului

La unguri:
– Sincronul filmelor. Deși sunt de o calitate foarte bună, este îngrozitor să-l auzi pe Pacino, Hopkins și Peter O’toole cu aceeași voce a unui actor totuși mediocru din Budapesta
– tristețea muzicii de „petrecere”
– maghiarii au tradus mult din muzica internațională și majoritatea cred că toate piesele sunt ungurești. E un fel de ceea ce știam noi în comunism, că rușii au inventat totul
– mult negru în îmbrăcăminte
– un simț minoritar care de multe ori duce la o atitudine de superioritate

Lista poate fi completată cu alte ghidușii.

Marius Libeg

Read more »

Să ne deschidem inimile spre soare!

By |

O întâmplare a făcut ca să descopăr un interviu, ce mi-a atras atenţia în mod deosebit. Un set de întrebări şi răspunsuri dintr-o serie de zece, realizat de PR-ul unei clinici private din Tîrgu Mureş.

Fiind vorba de un medic pneumolog, o persoană absolut devotată profesiei faţă de care mă simţeam datoare ca să repar o greşeală de tipar, mi-am exprimat gândurile pe blogul meu. Cu mulţi ani în urmă, într-un cotidian, interviul cu dr. Simona Edith Ianoşi apăruse trunchiat. Ca o dovadă că nu greşesc afirmând că medicul primar tratează pacienţii ca pe membrii de familie, postarea mea a atras foarte mulţi cititori, cunoscuţi sau fost pacienţi care i-au rămas recunoscători celei care le-a redat sănătatea.

În acelaşi timp însă nu lipsesc nici vocile care îmi reproşează că deşi „articolul este destul de lung, totuşi mi se pare prea sumar pentru a prezenta toate calităţile doamnei doctor.” Sunt perfect de acord. Cuvintele sunt prea puţine pentru a exprima recunoştinţa faţă de medicul care îţi prelungeşte viaţa, care ia durerea de pe tine cu acel zâmbet încurajator, care îţi dă speranţa că va fi bine! La huiduieli ne pricepem mai bine.

La dezbinare, la ură, la nemulţumire! Piaţa ne dă exemple destule în aceste zile! Îndemnul meu ar fi să ne deschidem inima spre soarele dătător de viaţă şi speranţă că nu ne vom lăsa copleşiţi de invidie, de gânduri negre.

Azi am scris doar despre medicul primar dr. Simona Edith Ianoşi ca un simbol al celor care practică medicina cu devotament şi vocaţie. Cu o altă ocazie voi scrie şi „despre colegii dânsei de la Clinica de Pneumologie Tîrgu Mureş, care la fel ar merita elogiaţi, care cu dotări minime, (…) dar cu dăruire maximă au obţinut rezultate profesionale remarcabile atât pe plan naţional cât şi internaţional”, am citat dintr-un comentariu. Şi revin la îndemnul meu: să lăsăm încrâncenarea absurdă născută din convingeri politice care încearcă să ne dezbine şi să ne deschidem inimile spre soare!

Erika MĂRGINEAN

Read more »