Archive For The “Toplița” Category

Sute de persoane din Harghita, Covasna și Mureș vor protesta la București pentru emiterea ordinului de împușcare a urșilor

By |

Aproximativ 500 de persoane din Harghita, Covasna și Mureș vor protesta miercuri, la București, în favoarea emiterii ordinului de derogare pentru împușcarea urșilor, nemulțumirea fiind legată de faptul că s-au înmulțit atacurile asupra animalelor domestice, culturilor agricole sau a oamenilor.

Săptămâna trecută, reprezentanții Asociației „Felcsik” și președintele Consiliului Județean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, au făcut un apel către primarii, șefii composesoratelor și fermierii din județele Harghita, Covasna și Mureș, dar și către cei din Brașov, Prahova și Argeș, de a se alătura inițiativei de participare, în număr cât mai mare, la un protest ce va avea loc în data de 5 iulie, în fața Ministerului Mediului.

La momentul respectiv s-a menționat că protestul va fi organizat în cazul în care nu se emite ordinul de derogare pentru intervenția în cazul carnivorelor mari până la data 30 iunie, lucru care nu s-a întâmplat.

Biroul de presă al CJ Harghita a informat, marți, că protestul se va desfășura miercuri, de la ora 12,00, la sediul Ministerului Mediului, iar din Harghita vor lua parte 250 de primari, președinți de composesorate și fermieri, cu scopul de a sensibiliza opinia publică din București, în legătură cu această problemă.

Potrivit sursei citate, alături de protestatarii din Harghita se vor afla cei din Covasna și Mureș, numărul total urmând să fie de 500 de persoane.

„Sperăm ca mâine, prin protestul de la București și prin dialogul cu doamna ministru, să putem face un pas înainte în privința ocrotirii satelor și a locuitorilor acestora, iar în paralel și protejarea carnivorelor mari”, se precizează într-un comunicat remis de CJ Harghita.

În același document se mai arată că președintele instituției, Borboly Csaba, a inițiat, luni, în cadrul „Comisiei pentru mediu, schimbări climatice și energie” (ENVE) de la Comitetul Regiunilor, elaborarea unui raport privind relația om-carnivore mari, inclusiv urșii din România, urmând ca, în funcție de necesități, să fie formulate propuneri de revizuire a directivelor de mediu ale Uniunii Europene.

Borboly Csaba susține că situația cauzată de schimbările de comportament în rândul populației de urs din România reprezintă atât un pericol direct asupra oamenilor, dar conduce și la schimbări genetice majore în cazul acestei specii protejate, fapt care va contribui la degradarea acesteia.

„În România există cea mai mare populație de urși, o specie protejată la nivelul Uniunii Europene, iar atacurile și pagubele cauzate sunt deja cotidiene și în creștere exponențială în România, datorită unui management defectuos aplicat de la București. Este un pas important faptul că forurile de la Bruxelles au înțeles ceea ce Bucureștiul nu vrea, și anume faptul că este necesară o supervizarea a situației reglementate în cazul ursului carpatin. La București s-a evitat dezbaterea temei, motivarea fiind că protejarea urșilor a reprezentat una dintre condițiile aderării României la Uniunea Europeană”, a precizat Borboly Csaba, în comunicatul menționat.

Primarul comunei Sândominic, Karda Róbert, inițiatorul protestului, a declarat, pentru AGERPRES, că atacurile sunt aproape zilnice în zona respectivă.

„La sfârșit de săptămână un cal a fost omorât de urs, la Izvoru Mureșului. Dacă ne uităm, aproape zilnic se întâmplă ceva, dar ce mă sperie este că umblă ursul și prin comună. Recent a intrat pe o uliță unde până acum nu a fost niciodată și ne temem că vor veni și mai des când se coace grâul sau fructele. Oamenii din sat s-au saturat pentru că s-au străduit și au cultivat grâu sau porumb și vine ursul și îl mănâncă sau pentru că au animal pe care într-o seară ursul îl ucide”, a spus Karda Róbert.

Solicitarea primarilor și a reprezentanților composesoratelor este ca, în prima fază, măcar să se permită împușcarea exemplarelor care atacă oamenii, sunt periculoși și creează stricăciuni.

Săptămâna trecută, președintele CJ Harghita și prefectul județului, Adrian Jean Andrei, au înaintat o adresă ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, prin care solicită emiterea ordinului de derogare pentru intervenția de urgență în cazul urșilor care atacă oameni sau provoacă daune materiale.

Și reprezentanții asociațiilor vânătorești și ai proprietarilor de terenuri din mai multe zone ale țării au solicitat, printr-un apel care a fost înaintat ministrului Mediului, să fie emis ordinul de derogare pentru vânătoarea la urși întrucât numărul pagubelor produse de aceste animale crește, iar populația este tot mai intolerantă și poate recurge la metode proprii de apărare.

De la începutul anului, în Harghita zeci de animale au fost ucise și patru persoane au ajuns la spital în urma unor atacuri ale urșilor.

AGERPRES

Share

Read more »

Camera 701 ajunge la Toplița

By |

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu-Mureş va susține spectacolul CAMERA 701 de Elise Wilk, în regia lui Rareș Budileanu, la Casa de Cultură a Municipiului Toplița!
Reprezentația va avea loc joi 23 martie 2017, de la ora 19.00, Casa de Cultură a Municipiului Toplița! Biletele pentru această reprezentație pot fi achiziționate de la Centrul de Informare Turistică Toplița sau la ora spectacolului, de la Casa de Cultură Toplița.
La Târgu-Mureș, spectacolul CAMERA 701 va fi jucat vineri 24 martie 2017, la Sala Mică, de la ora 19.30.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii Anca Loghin, Georgiana Ghergu, Raisa Ané, Claudia Ardelean, Csaba Ciugulitu, Ion Vântu, Sebastian Marina, Luchian Pantea.

Share

Read more »

Aproximativ 4.000 de viori au ars în incendiul de la fabrica de instrumente muzicale din Topliţa

By |

Aproximativ patru mii de viori au ars, luni seara, în incendiul care a cuprins secţia de la Topliţa a fabricii de instrumente muzicale din Reghin, pentru stingerea căruia au intervenit aproape 90 de persoane, pagubele produse de flăcări fiind evaluate la circa 1 milion de lei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat marţi pentru AGERPRES că în incendiu au ars ‘secţia de instrumente muzicale pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi, în care se aflau depozitate circa 4000 de viori, un compresor electric, unelte şi motoare electrice de lucru, acoperişul halei de producţie şi acoperişul secţiei de depozitare a materiei prime, pe o suprafaţă de circa 3720 de metri pătraţi’.

Potrivit sursei citate, s-a făcut o evaluare aproximativă a numărului de viori mistuite de flăcări, dar este posibil ca acesta să fie mai mare, administratorul urmând să facă o evaluare exactă în cursul zilei de marţi.

Pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric, în urma ‘lăsării sub tensiune a utilajelor şi aparatelor tehnologice’.

Valoarea bunurilor distruse se ridică la aproximativ un milion de lei, în vreme ce pompierii au reuşit să salveze bunuri evaluate la 1,5 milioane de lei.

Pentru stingerea incendiului s-au luptat, mai multe ore, 45 de pompieri militari de la ISU Harghita şi ISU Mureş, 26 de pompieri civili de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă din Borsec, Lăzarea, Sărmaş şi Subcetate şi 15 angajaţi de la fabrica cuprinsă de flăcări. De la ISU Harghita s-a intervenit cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD şi o maşină grea de descarcerare, cu care s-a asigurat iluminatul zonei, alte trei autospeciale de la ISU Mureş şi cinci autospeciale de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Alina Ciobotariu a precizat că ‘intervenţia a fost îngreunată de temperaturile scăzute, de minus 15 grade Celsius, de cantitatea de materiale combustibile depozitate, precum şi de fumul dens degajat în urma arderii’.

Nu s-au înregistrat victime şi nu a fost nevoie de intervenţia ambulanţei SMURD, aflată în zonă pentru acordarea primului ajutor.

Reprezentanţii ISU Harghita nu au putut preciza dacă proprietarul fabricii are asigurare în caz de incendii.

AGERPRES

Share

Read more »

Incendiu de proporţii la secţia de la Topliţa a fabricii de viori din Reghin

By |

Un incendiu de proporţii a izbucnit luni la secţia de la Topliţa a fabricii de viori din Reghin, iar la faţa locului acţionează opt autospeciale cu apă şi spumă de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita şi serviciile voluntare din zonă, fiind solicitate în sprijin şi echipaje de la ISU Mureş.

Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat pentru AGERPRES că arde hala de producţie pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, mai multe echipaje de pompieri profesionişti şi voluntari acţionând pentru stingerea incendiului.

‘Acţionează patru autospeciale ale ISU Harghita, respectiv din Topliţa, Corbu şi Gheorgheni, patru autospeciale de la serviciile voluntare de la Borsec, Subcetate şi Sărmaş, fiind cerute în sprijin şi trei autospeciale de la ISU Mureş, de la Deda şi Reghin, cu echipajele aferente’, a precizat Alina Ciobotariu.

Potrivit sursei citate, nu s-au înregistrat victime.

Primarul din Topliţa, Stelul Platon, a explicat, pentru AGERPRES, că incendiul se manifestă la ‘o secţie a fabricii de viori de la Reghin, iar la momentul izbucnirii acestuia în hala de producţie nu se aflau muncitori, întrucât aceştia lucrează numai în schimbul de dimineaţă’.

AGERPRES

Share

Read more »

Băiat de 12 ani accidentat pe pârtie, ajutat de jandarmi şi preluat de un echipaj SMURD

By |

Un adolescent care s-a accidentat vineri pe o pârtie din staţiunea Harghita Băi a fost ajutat de jandarmii montani şi transportat până în apropierea unei cabane, după care a fost preluat de un echipaj SMURD.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, Gheorghe Suciu, jandarmii montani care patrulau în zona staţiunii Harghita Băi au observat un schior care căzuse pe pârtia de schi ‘Miklos’. Întrucât acesta nu se mai ridica, jandarmii au intervenit imediat şi au constatat că este vorba de un băiat de 12 ani, din judeţul Mureş, care acuza dureri la glezna piciorului drept.

Jandarmii montani i-au acordat primul ajutor, după care l-au transportat până în apropierea unei cabane de unde a fost preluat de un echipaj S.M.U.R.D. şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc.

Gheorghe Suciu a precizat că jandarmii din staţiunile montane Harghita Băi, Băile Tuşnad, Lacu Roşu şi Borsec sunt prezenţi în zonele respective, pe traseele turistice sau pe pârtiile de schi, şi sunt pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă – fiind instruiţi în acordarea primului ajutor, dar şi în cazul constatării unor abateri de la normele legale.

De la începutul anului, jandarmii montani au intervenit în aproximativ zece situaţii pentru ajutorarea persoanelor care suferiseră diverse accidente pe pârtiile de schi, în jumătate dintre cazuri cei accidentaţi fiind copii.

AGERPRES

Share

Read more »

Lipsă de personal la centrul social din Toplița

By |

Lipsă de personal la centrul social din Toplița

centrul primaria toplitaUn centru social amenajat la Topliţa din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, nu poate funcţiona întrucât Primăria nu poate face angajări, din cauza restricţiilor impuse de Guvern.

Primarul municipiului Topliţa, Stelu Platon, a declarat că centrul social va fi recepţionat de la constructor, dar nu va putea fi dat în funcţiune întrucât nu dispune de personal şi legea nu permite efectuarea de angajări.

Transfer de angajați

Edilul, care este şi preşedintele organizaţiei PNL Harghita, a spus că este nevoie de aprobarea unui memorandum de către Guvern, prin care să se permită încadrarea de personal. „Am cerut opinia Ministerului Muncii şi ni s-a spus că este nevoie de un memorandum pe care să-l aprobe Guvernul, ca să facem angajări. Săptămâna viitoare, pe 30 octombrie, preluăm centrul de la constructor cu toate dotările şi utilităţile şi nu putem să-i dăm drumul pentru că nu avem personal. Aceasta este descentralizarea care funcţionează în momentul actual în România”, a afirmat el.
Primarul din Topliţa a atras atenţia că problema este una gravă deoarece vor trebui returnate fondurile europene folosite, aproximativ un milion de euro, dacă centrul nu va începe să funcţioneze până în luna martie, termenul stabilit cu Autoritatea de management. În această situaţie, edilul nu exclude posibilitatea de a transfera la centru angajaţi din primărie, care nu au, însă, nicio pregătire în domeniu.
„Atunci vom lua personal de la birouri pe care îl transformăm în infirmiere, femeie de serviciu, bucătari şi o să dăm drumul pentru că Primăria nu are de unde să dea un milion de euro înapoi”, a spus Stelu Platon. Acesta şi-a exprimat, însă, speranţa că până în luna martie se va aproba memorandul pentru încadrarea a zece persoane care să lucreze la centrul social, el punctând că „marea parte a cheltuielilor vor fi suportate de primărie”.

Probleme și la Casa de Cultură

Centrul social de la Topliţa a fost amenajat într-o fostă centrală termică şi va oferi servicii pentru bătrâni, copii defavorizaţi sau femei abuzate. Aşezământul va cuprinde un azil de bătrâni, cu 24 de locuri, un centru de zi pentru copii nevoiaşi, dar şi un cabinet de consiliere psihologică pentru femeile abuzate.
Primarul Stelu Platon a mai adăugat că se confruntă cu problema lipsei de personal şi la Casa de Cultură Municipală, care funcţionează de doi ani fără niciun angajat. Potrivit sursei citate, chiar dacă săptămânal au loc evenimente în casa de cultură, aceasta este administrată de directoarea bibliotecii.
„La Casa de Cultură nu avem niciun angajat, cu toate că permanent avem evenimente. Chiar vineri avem onoarea ca pe scena Casei de Cultură să fie prezentă actriţa Maia Morgenstern, dar noi funcţionăm fără personal, întrucât nu putem face angajări”, a mai spus edilul.

Share

Read more »

Ministrul Mircea Duşa „cu oile”, la Topliţa

By |

Ministrul Mircea Duşa „cu oile”, la Topliţa

alesul oilor toplitaMinistrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a participat la prima ediţie a Festivalului ,,Alesul Oilor”, de la Topliţa, eveniment care vrea să păstreze şi să promoveze tradiţiile oierilor din zonă şi să încurajeze creşterea animalelor.

Manifestarea, care s-a desfăşurat la marginea municipiului Topliţa, a fost deschisă cu sunete de tulnice, care au anunţat coborârea unei turme de oi de pe munte. La fel cum se întâmplă în fiecare toamnă, turma de oi, însoţită de măgari şi câini, a fost predată de către ciobani, proprietarului, care s-a declarat mulţumit de munca acestora din timpul verii.

Ministrul Apărării, Mircea Duşa, originar din municipiul Topliţa s-a declarat mulţumit de această iniţiativă şi a apreciat faptul că crescătorii de animale din zonă au înţeles că doar organizându-se în asociaţii pot accesa fonduri europene.

,,Este prima acţiune de acest gen şi sper că din ce în ce mai mulţi topliţeni şi mai ales tinerii se vor îndrepta spre creşterea animalelor şi că această preocupare a cetăţenilor din zonă să ofere o bună bază pentru creşterea economică. Avem munţi bogaţi, avem munţi pe care românii sunt de mii de ani, au făcut această meserie, au avut această preocupare şi vor fi aici şi în următorii mii de ani, pentru a duce mai departe tradiţia creşterii animalelor şi a oieritului în zonă”, a declarat Mircea Duşa.

Prezent la festival, preşedintele Forumului Montan din România, prof.dr. Radu Rey, i-a îndemnat pe crescătorii de animale să se organizeze în asociaţii, pentru a putea să-şi vândă produsele la preţuri avantajoase şi să elimine, astfel, intermediarii.

,,Organizarea presupune crearea unui sistem asociativ de tip occidental, în care să avem propria federaţia de agricultori, de producători, să avem propria noastră brânzărie, propriul nostru abator şi propriile noastre magazine şi apoi să ieşim la export cu produse montane de înaltă calitate şi să reducem influenţa dezastruoasă a intermediarilor, care înseamnă preţuri dezastruoase la litrul de lapte şi la kilogramul de carne. (…) Trebuie să ne reunim forţele, să ne putem vinde produsul şi să aducem în fiecare familie nu sărăcia, ci să aducem o existenţă decentă, o viaţă pentru tinerele generaţii”, le-a spus prof. dr. Radu Rey celor aproximativ o mie de participanţi.

Preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine din zonă, Ioan Avârvarei, organizatorul festivalului a subliniat faptul că Topliţa a avut tradiţie în creşterea oilor, care s-a pierdut în timpul comunismului, dar în ultimii ani oamenii s-au reîntors la această îndeletnicire.

,,Aici a fost o tradiţie în creşterea oilor, dar în ultimii ani a luat amploare mult mai mare. Pentru că este un mijloc de subzistenţă. În zona de munte, dacă nu ai animale nu ai ce să faci, iar munţii fără oi sunt exact ca o casă pustie”, a spus Ioan Avârvarei.

Festivalul de la Topliţa a fost completat cu un spectacol folcloric, iar cei interesaţi au putut să guste din bucate tradiţionale păstoreşti, cum ar fi tocăniţa de cârlan sau balmoşul.

Share

Read more »

Cei mai buni piloţi s-au întrecut la Cozmeni

By |

Cei mai buni piloţi s-au întrecut la Cozmeni

muresflyUnii dintre cei mai buni piloţi din lume au participat la etapa a cincea a Cupei Mondiale de aterizare la punct fix cu parapanta, care s-a desfăşurat în apropierea comunei Cozmeni (Harghita).

La întrecere, desfăşurată sub egida Federaţiei Internaţionale de Aeronautică, au luat parte peste 40 de parapantişti de renume din zece ţări, respectiv Marea Britanie, Indonezia, Japonia, Lituania, Slovacia, Slovacia, Macedonia, Serbia, Ungaria sau România. Un obişnuit al acestor competiţii este şi George Coteţ, cel mai bine clasat pilot român în Cupa Mondială de aterizare la punct fix cu parapanta.

Piloţii au decolat de pe un deal de lângă Cozmeni, au efectuat un zbor de câteva minute şi la final trebuiau să aterizeze într-un cerc cu diametrul de 5 metri, în mijlocul căruia se află un punct pe care trebuiau să-l atingă sau să se apropie cât mai mult de el. Dacă pe unii dintre ei i-a ajutat vântul şi mai ales experienţa, alţii nu s-au declarat mulţumiţi de aterizările reuşite. Toţi au apreciat, însă, modul de organizare a competiţiei şi faptul că vremea a fost foarte bună pentru zbor.

Competiţia a fost organizată de Clubul Sportiv Extreme din Băile Tuşnad, în colaborare cu Asociaţia Aktivity şi consiliile locale din Cozmeni şi Băile Tuşnad.

Este al optulea concurs de acest gen organizat de Clubul Sportiv Extreme din Băile Tuşnad. Zborul cu parapanta are tradiţie în Harghita, unde zeci de piloţi s-au format de-a lungul anilor în cluburile din judeţ. Unul dintre cele mai bune locuri de zbor din Harghita este dealul Şumuleu, de lângă Miercurea Ciuc, unde vin să zboare, în fiecare vară, piloţi de parapantă din întreaga ţară.

Share

Read more »

Zilele Culturii Maghiare, la Toplița

By |

Zilele Culturii Maghiare, la Toplița

zilele culturiiÎn perioada 11-13 octombrie 2013 se va desfășura la Toplița Zilele Culturii Maghiare. Evenimentele sunt foarte diversificate, organizatorii (Primăria Topliţa, Consiliul Local Topliţa, Asociaţia Alma Mater Kemeny Janos, Liceul Teoretic Kemeny Janos, UDMR Topliţa) încercând să întrunească toate gusturile. Citiți în continuare programul:

11 octombrie:

Comemorarea scriitorului Kemény János.
Aniversare a 10 ani a înfiinţării Liceului Teoretic „Kemény János” şi a
Asociaţiei „Alma Mater Kemény János” Topliţa
Locul: Sala festivă a liceului
8:10 Activităţi cu participarea elevilor şcolii, activităţi dedicate
aniversării
10:00 Simpozion:
– Programul Corului tinerilor reformaţi
– Salutul invitaţiilor
– Elogiu adus activităţii şi vieţii lui Kemény János, scriitor, redactor,
organizator al vieţii literare maghiare.
– Prezentarea asociaţiilor şi fundaţiilor, care poartă numele lui Kemény
János.
– Prezentarea liceului, a rezultatelor mai importante în primii 10 ani de
existenţă.
– Program literar prezentat de elevii liceului, dans popular.
– Depunere de coroane la bustul scriitorului Kemény János.
– Vizitarea expoziţiilor din şcoală
Ora 18 – Ansamblul de dans popular „Csillagszem” al Liceului Teoretic
„Kemény János”
Ansamblul Artistic Mureşul din Tîrgu-Mureş: „Dans….Negru-
Roşu” – dans popular tematic
Locul: Casa de cultură al municipiului Topliţa
Intrare gratuită!

12 octombrie: Zi sportivă

Locul: Sala de sport a liceului
Ora 10 – Deschidere
– Meciuri de fotbal
– Meci demonstrativ de handbal fete
Ora 15 „Recrutare” pentru „Balul culesului viei”
Ora 19 „Balul culesului viei”
Locul: Restaurantul Izabella

13 octombrie: Activităţi în aer liber

Locul: Ştrandul Urmánczy
Ora 11 Concurs de gătit-gulaş

Share

Read more »