Archive For The “Mureș” Category

Duminică, 13 august 2017, noi activități recreative în Centrul Sighișoarei!

By |

Municipiul Sighișoara invită sighișorenii, duminică, 13 august 2017, începând cu ora 18.00, pe str. 1 Decembrie 1918, să participe la activitățile organizate în colaborare cu voluntarul Proiectului internațional SORA, doamna Omata Tomoko.

Început în anul 2013, proiectul încearcă să creeze o singură piesă de artă prin asamblarea a numeroase bucăți de imagini pictate de oameni din întreaga lume.

Scopul acestui proiect este de a sublinia că fiecare pictură reprezintă o celulă, o viață, iar lucrarea finală va reprezenta „Lumea infinită”.

Copiii, tinerii, parinții sunt așteptați cu acuarele, pensule și creioane colorate, alături de voluntarii Asociației Wild Carpathia, Garda Cetății și Menestreii Toboșarului. Vom picta împreună și vom realiza o singură lucrare – Sighișoara, parte din „Lumea infinită”.

Read more »

Tompa Miklos pentru Mela, la Vâltoarea Mureșeană 2017

By |

Spre sfârșitul acestei luni, Compania Tompa Miklos va avea o reprezentație extraordinară, în programul Festivalului Vâltoarea Mureșeană 2017, cu spectacolul Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte de Radu Afrim.

Spectacolul este organizat de Teatrul Național Târgu-Mureș cu sprijinul UNITER, încasările din vânzarea biletelor fiind virate în contul actriței Mihaela Mihai. Aceasta suferă de o boală gravă, respectiv, „limfom mediastinal (timic) cu celule B mari”. Costurile tratamentului pe care Mela îl urmează la o clinică de specialitate din Viena sunt extrem de mari, orice ajutor financiar fiind binevenit.

Ediția specială a spectacolului Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte va avea loc sâmbătă 26 august, de la ora 20:00, în Sala Mare a Teatrului Național Târgu-Mureș. Spectacolul va fi supratitrat în limba română!

Biletele se pot cumpăra de vineri 30 iunie de la casieria Sălii Mici și în ziua reprezentației de la casieria Sălii Mari, cu o oră înainte de începerea spectacolului. Pentru mai multe informații: 0735 806 152.

Donații suplimentare pot fi direcționate direct în conturile:

OLTEAN MIHAELA FLORINA

Raiffeisen Bank

RO08 RZBR 0000 0600 1934 9712 (LEI)

RO78 RZBR 0000 0600 1934 9713 (EURO).

 

Sursa. Teatrul Național Tîrgu Mureș

Read more »

Poliția locală, la raport

By |

În perioada 28.07 – 07.08.2017, Direcția Poliția Locală Tîrgu Mureș și-a continuat activitatea în temeiul legii, acționând cu prioritate pentru îndeplinirea cu responsabilitate și eficiență a atribuțiilor de serviciu.
Astfel, pe linie de ordine publică și siguranță rutieră, polițiștii locali s-au confruntat cu o serie de nereguli, dintre care rețin atenția:

TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Cadrele instituției au acționat în sensul descurajării și prevenirii comiterii de fapte antisociale, dar cu toate acestea, în 24 situații au fost nevoite să aplice sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991R, relevante fiind următoarele situații:
– marți 01.08.2017, ora 0150, am fost sesizați prin Dispeceratul Integrat de Urgență „112”, cu privire la faptul că pe str. Sitarilor, se tulbură liniștea locatarilor prin muzică la intensitate ridicată. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Poliției Locale, care l-a sancționat contravențional cu suma de 200 lei, pe numitul G.R., determinându-l totodată, să respecte normele în domeniu;
– ofițerul de serviciu al instituției noastre a fost sesizat la data de 04.08.2017, în jurul orei 0300, cu privire la faptul că pe str. Kos Karoly, este tulburată liniștea locatarilor de către o persoană care asculta muzică la intensitate ridicată, în autoturismul personal. O patrulă a direcției noastre s-a deplasat la fața locului, unde l-a identificat și sancționat contravențional pe numitul M.M., cu suma de 200 lei, în conformitate cu Legea nr. 61/1991R;
– la data de 04.08.2017, în jurul orei 0030, o patrulă de intervenție a Poliției Locale a fost direcționată în zona parcului de pe str. Busuiocului, unde era tulburată liniștea locatarilor prin strigăte și larmă. Agenții ajunși la fața locului l-au identificat și sancționat contravențional cu 200 de lei pe numitul M.J., domiciliat în Tîrgu Mureș, fiind totodată somat să respecte prevederile legale.

CONSUM DE ALCOOL ÎN LOCURI PUBLICE

Numitul V.S., domiciliat pe str. Rămurele din Tîrgu Mureș, a fost surprins în data de 04.08.2017, de către o patrulă a Poliției Locale, în timp ce consuma băuturi alcoolice în parcul aflat pe str. Busuiocului. Cel în cauză a fost sancționat contravențional în conformitate cu prevederile art.2, pct.23 din Legea nr. 61/1991R, cu suma de 100 lei și îndrumat spre domiciliu.

CERȘETORIE

Agenții Poliției Locale au depistat un număr de 36 persoane care apelau în mod repetat la mila publică, sunând din ușă în ușă sau în proximitatea piețelor, a parcurilor de joacă, ori a magazinelor agroalimentare. Persoanele adulte în cauză au fost sancționate contravențional cu suma de 100 lei fiecare, în conformitate cu Legea nr. 61/1991R, iar în cazul minorilor, măsurile sancționatorii s-au îndreptat împotriva ocrotitorilor legali.

MURDĂRIREA CAROSABILULUI

La data de 03.08.2017, o patrulă a Poliției Locale l-a surprins pe numitul H.A., domiciliat în Tîrgu Mureș, care a murdărit carosabilul pe str. 22 Dec. 1989 (zona Petrom), cu beton provenit din autobetoniera cu numărul de înmatriculare MS-18-AFI. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu suma de 500 lei și determinat să întreprindă măsurile necesare în vederea aducerii carosabilului la starea de curățenie inițială.

STAȚIONĂRI NEREGULAMENTARE PE DOMENIUL PUBLIC

Personalul Biroului de Siguranță Rutieră din cadrul Direcției Poliția Locală, a constatat și sancționat în perioada de referință un număr de 94 fapte de natură contravențională aflate sub incidența Hotărârii Consiliului Local nr. 197/2007M, art. 26 și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, privind nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la oprirea, staționarea, parcarea și accesul interzis pe anumite sectoare de drum.
De asemenea, s-a luat măsura sancționării contravenționale, în conformitate cu HCL nr. 46/2008 și împotriva a 8 taximetriști, aceștia fiind surprinși staționând neregulamentar la volanul taxi-urilor în stații de autobuz sau parcări neamenajate special pentru ei.

MISIUNI EXECUTATE CU OCAZIA UNOR MANIFESTĂRI PUBLICE

Cadrele Poliției Locale au fost angrenate în intervalul menționat, la manifestările și acțiunile desfășurate pe raza municipiului, unde s-a înregistrat o participare numeroasă de persoane, cele mai relevante fiind:
– 28.07.2017 – „Under the bridge party” – la centrul Cultural „Mihai Eminescu” (dispozitiv: 6 polițiști locali);
– 29.07 și 05.08.2017 – „Spuma Party” – la Complexul de Agrement și Sport „Mureșul” (dispozitiv: 6 cadre ale Poliției Locale);
– 05.08.2017 – Partida de fotbal dintre echipele ASA Tîrgu Mureș și Știința Miroslava (dispozitiv: 12 agenți și voluntari ai Poliției Locale);
– 05 – 06.08.2017 – Concurs MTB Marathon – la Platoul Cornești (dispozitiv: 14 polițiști locali).

 

Director executiv
Poliţia Locală Tîrgu Mureş
Valentin-Constantin Bretfelean

 

Read more »

Lucrările sunt în toi la Școala Gimnazială „Al. Ioan Cuza”, din Unirii

By |

La nivelul cartierului Unirii existența unei singure instituții de învățământ gimnazial s-a dovedit în ultima perioada a fi neîncăpătoare pentru copiii care doresc să frecventeze această școală.S-a analizat, propus și aprobat în Consiliul local demararea unor lucrări de mansardare a Școlii Gimnaziale Alexandru Ioan Cuza, astfel încât la începutul acestui an, s-a

materializat acest proiect amplu care constă în mansardarea și reabilitarea clădirii corpului B.

La finalizarea acestor lucrări, școala va avea 10 săli de clasă în plus față de cele existente, 4 grupuri sanitare și o sală festivă, atât de necesară desfășurării activităților educaționale. Gradinița situată pe strada Decebal, la parterul unui bloc se va muta într-un spațiu nou, va avea 3 săli de grupă și un parc de joacă modern. Toți elevii vor frecventa cursuri de dimineața. Valoarea totală a lucrărilor este de 1.800.000 de lei, bani asigurați din bugetul local.

 

Sursa: Facebook – Claudiu Maior, tirgumureseanul.ro

Read more »

Semnăturile pentru Legea Tuberculozei, adunate de mureșeanca Paula Rusu, au ajuns la Comisia de Sănătate de la Camera Deputaților

By |

Joi, 3 august, mureșeanca Paula Rusu a înmânat, deputatului social-democrat Florin Buicu, preşedintele Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, o petiţie semnată de aproximativ 5.000 de persoane care susţin adoptarea cât mai grabnică a Legii Tuberculozei.

Mureşeancă de origine, jurnalista Paula Rusu a renunţat la televiziune pentru a se dedica propriilor proiecte media. În februarie 2016, Paula Rusu şi-a anunţat prietenii şi fanii că după îndelungi investigaţii medicale a fost diagnosticată cu tuberculoză, fiind necesară o intervenţie chirurgicală în urma căreia i-a fost extirpat o jumătate de plămân. De atunci, fosta prezentatoare de la România TV a militat, de câte ori a avut ocazia, pentru iniţierea în ţara noastră a unei Legi a Tuberculozei.

„Am vești noi despre proiectul Legii Tuberculozei. Celor aproape 5 mii de semnătari ai petitiei publice https://campaniamea.de-clic.ro/p/StopTB de sustinere a Legii Tuberculozei, celor 12 mii de pacienți diagnostcați cu TBC şi dumneavoastră, celor sănătoşi care oricând aţi putea să vă îmbolnăviţi, vă spun că semnăturile petiţiei au ajuns astăzi la Comisia de Sănătate de la Camera Deputaților.

Le-am dus președintelui acestei comisii, dr. Florin Buicu, împreună cu o echipă de medici, pacienți, psihologi, juriști, cu toții implicați în lupta împotriva tuberculozei. E doar primul pas pe care îl face proiectul de lege spre sesiunea parlamentară care va începe în această toamnă şi pentru care astăzi am primit sprijinul Comisiei de Sănătate. Deputatul Florin Buicu se află de altfel printre iniţiatorii acestui proiect de lege care e blocat între comisii de mai bine de un an şi jumătate. Începem deblocarea, iar împreună sperăm să ajungem să vedem promulgarea acestei legi de care avem nevoie ca de aer.

Practic, a fost prima şedinţă de lucru la Comisia de Sănătate de la Camera Deputaţilor cu privire la Legea Tuberculozei. Vă mulţumesc pentru semnături, iar cei care nu aţi semnat, o mai puteţi face în continuare: https://campaniamea.de-clic.ro/p/StopTB. În septembrie ne întoarcem în Parlamentul României, iar atunci semnăturile dumneavoastră vor însoţi proiectul de lege care va intra în dezbaterea parlamentară! Vreau să mulţumesc încă o dată tuturor pentru implicare şi celor de la De-Clic pentru găzduirea şi promovarea petiţiei. Împreună, putem face mult bine şi nu e o lozincă!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, jurnalista Paula Rusu.

 

Cristina Vancea, sursa Facebook, Paula Rusu

Read more »

Șapte filme valoroase la a VI-a ediție de ”Pădurea Rotunda”

By |

Cea de-a VI-a ediție a evenimentului ”Pădurea Rotundă”  se va desfășura între 14-20 august 2017 și va include proiecții de film european, artiști în rezidență, un concert de jazz și ateliere de artă pentru copii. În cadrul evenimentului vor fi proiectate șapte dintre cele mai valoroase producții cinematografice ale ultimului an,  semnate de Andrzej Wajda, Cristi Puiu, Maren Ade, Aki Kaurismäki sau Ildikó Enyedi la amfiteatrul din Pădurea rotundă și la Casa de Cultură a Tineretului “George Enescu” (sâmbătă) din Reghin.

Evenimentul este completat de un concert Ana Maria Galea & friends (Kiss Lajos-contrabas/chitara, Daniel Csikos-pian) și de o serie de ateliere de artă pentru copii (Arta pe înțelesul copiilor).

PROGRAM

LUNI

10:00 – Arta pe înțelesul copiilor

21:00 – Cealaltă parte a speranței / The Other Side of Hope, R. Aki Kaurismäki (2017, 98′, FIN) Trailer

Ursul de Argint pentru cel mai bun regizor, Berlin 2017.

MARȚI

10:00 – Arta pe înțelesul copiilor

21:00 – Planeta Petrila, R. Andrei Dascalescu (Documentar, 2016, 80′, RO) Trailer

Premiul publicului la TIFF 2017.

MIERCURI

10:00 – Arta pe înțelesul copiilor

21:00 – Despre trup și suflet / Teströl és lélekröl, R. Ildikó Enyedi (2017, 116′, HU) Trailer

Premiul FIPRESCI și Ursul de Aur la Berlin, 2017.

JOI

10:00 – Arta pe înțelesul copiilor

21:00 – Sieranevada, R. Cristi Puiu (2016, 173′, RO) Trailer

Nominalizat la Palme d’Or, 2016. Premiul Gold Hugo la Chicago International Film Festival 2016.

VINERI

10:00 – Arta pe înțelesul copiilor

20:00 – Almost blue / Concert Ana Maria Galea & friends

21:00 – Toni Erdmann, R. Maren Ade (2016, 162′, DE) Trailer

Premiul FIPRESCI, Competiția Oficială, Cannes 2016. Premiul pentru regie, scenariu și Cel mai bun film la European Film Awards 2016

SÂMBĂTĂ (CASA DE CULTURĂ A TINERETULUI)

18:00 – The Happiest Day in the Life of Olli Mäki, R. Juho Kuosmanen (2016, 92′, FIN) Trailer

Premiul Un Certain Regard Award, Cannes 2016. European Discovery of the Year (Juho Kuosmanen) la European Film Awards 2016.

20:00 – Imaginea de apoi / Afterimage, R. Andrzej Wajda (2016, 98′, POL) Trailer

Premiul special al juriului, Polish Film Festival 2016.

La evenimentul organizat de Asociatia K’ARTE, INTRAREA ESTE LIBERĂ.

EM

Read more »

Ați aflat ce mai e nou în județ? Vă spune PUNCTUL !

By |

642

Ediția cu numărul 642 din perioada 7-13 august a săptămânalului de Mureș și Harghita, PUNCTUL, prezintă un eveniment istoric, într-un amplu articol semnat de Titi Dălălău. Evenimentul a avut loc la Gornești. Despre ce este vorba, aflați în paginile 2 și 3.

În opinia lui Titi Dălălău Corupția distruge până și monumentele. Detalii în pagina 1.

Punctul Alb de pe pagina 2 din această săptămână se acordă celor care se implică pentru realizarea satului eco-bio din județul Mureș. Cine sunt și ce proiecte au în derulare, aflați în articolul subsemnatei, intitulat: Satul eco-bio, ”Un remediu pentru răniții civilizației”. Detalii în pagina 5.

Punctul Negru se acordă responsabililor cu amenajrea trecerilor de pietoni supraînălțate și nesemnalizate corespunzător. Pericol de accidente! Pagina 2.

Despre Magia Munților Călimani puteți citi în pagina dedicată Turismului, cu detalii în pagina 3.

De la Reghin transmite Imola Grama, despre Târgul Băilor și un cardinal renumit în dosarele securității. Detalii în pagina 6.

De la Luduș avem știrile care pun punctul pe i, urmașul lui Messi și schimbările reliefului dintr-un cartier, cu detalii în pagina 6 semnate de A.I. Borgovan.

Paginile 8 și 9 dedicate  mediului,  semnate de Titi Dălălău aduc un  amplu articol despre bani pentru case verzi.

Pagina 10 și 14  prezintă calendarul cultural sighișorean de la Concert de Clavicord până la expo de pictură, alte știri despre finanțare PNDL, lucrări la magazine, trenuleț de agrement în cetate.

De la Târnăveni transmite Mircea Barbu: primul proiect de branding din județ, planatații de lavanbdă în parcuri, festival internațional de folclor, cu detalii în pagina 11

Paginile dedicate județului Harghita prezintă prima Academie a Iei din România, unde se află și cu ce se ocupă aflați în paginile 12-13.

Cei care doresc să cumpere case, terenuri sau apartamente scoase la licitație au la dispoziție anunțurile executorilor judecătorești din pagina 14.

Desigur nu lipsește nici publicitatea, pe care vă lăsăm s-o descoperiți singur.
Lectură plăcută!

EM.

 

Read more »

Se schimbă relieful în cartier

By |

În anul 1985 s-au finalizat lucrările de construcție a digului de apărare împotriva inundațiilor din zona Luduș, dar porțiunea dintre podurile feroviare Bogata și Luduș a rămas la o cotă medie inferioară cu 0,60 m. Acum, Nicolae Bărbieru directorul general al Administrației Naționale Apele Române și actualul director al ABA Mureș Cristian Bratanovici au decis să încheie lucrările nefinalizate și abandonate de la revoluție printre care și porțiunea de dig din apropierea orașului.

O lucrare – mai mulți beneficiari

Pentru investiția de supraînălțare a digului în medie cu 0,60 m este nevoie de o cantitate impresionantă de material,  40.000 de m.c. de sol argilos cu o anumită componență și granulație.

Ing. Tiberiu Orban de la Sistemul Hidrotehnic Tîrgu Mureș, locuitor al orașului și consilier local, cunoaște bine zona și posibilitățile de a asigura materialul argilos necesar. După o consultare la care au participat primarul Cristian Moldovan, Dorin Stoica de la Compartimentul Cadastru și Agricultură și consilierii locali Gelu Puia și Tiberiu Orban, din cele două zone din care se puteau exploata cantitățile de sol argilos, Cioarga și Gheja s-a optat pentru cea din urmă. Traseul camioanelor din Cioarga spre Bogata ar fi degradat covorul asfaltic  al străzii Avram Iancu, ar fi perturbat circulația pe DN 15 E 60 și ar fi supus la sarcini mari și suplimentare podul rutier, deci varianta aceasta a fost exclusă.

Soluția cu cartierul Gheja a fost acceptată și de beneficiarul Administrația Națională Apele Române și de executantul MIF SA Tîrgu Mureș. Așa se face că de la începutul lunii iulie a fost deschis un șantier la ieșirea din Gheja pe drumul care duce la Metocul Mănăstirii Oașa care este situat în dealul Găbudului.

Acest drum, neasfaltat, face legătura prin Noșlac cu Ocna Mureș, dar trece printr-o zonă accidentată și din această cauză puțin folosită. În ultimii ani au fost făcute lucrări de întreținere până la Metoc și în zona lacurilor piscicole, dar traseul a rămas greu de parcurs din cauza unei porțiuni care trece la înălțime pe o râpă adiacentă Mureșului. Acum, prin escavarea unui deal se amenajează și acest drum care va deveni mai sigur pentru numeroșii vizitatori ai Metocului și a amenajărilor piscicole. De această lucrare beneficiază și utilizatorii pășunii și membrii composesoratului care reintroduc în circuitul agricol o însemnată suprafață de teren. Această lucrare face mai sigură circulația spre Ocna Mureș după ce Apele Române consolidează malul stâng al Mureșului. Iată cum, printr-o lucrare care se va încheia prin luna octombrie, dacă timpul permite, aduce o serie de beneficii pentru locuitorii din Luduș și pentru cei care tranzitează o zonă frumoasă, prea puțin cunoscută din cauza precarității rețelei rutiere.

Ioan A. BORGOVAN

Read more »

Messi are urmaș la Luduș

By |

Ștefan, tatăl lui, a fost jucător de fotbal, iar mama Ioana este o ființă energică și un suporter înfocat. Încă din primii săi ani de viață, David a fost atras de minge și de meciurile de fotbal pe care le viziona la televizor împreună cu bunicul Ioan, cu tatăl și mama sa. A fost întotdeauna neastâmpărat, dar în sensul bun al cuvântului și încă de la vârsta de patru ani și jumătate a fost inclus în echipa antrenată de Virgil Nicoară, primul său antrenor, într-o grupă în care colegii lui David erau cu trei ani mai mari decât el. De altfel, întotdeauna a jucat în echipe în care coechipierii îl depășeau doar ca vârstă! David s-a remarcat repede prin calitățile sale și a fost legitimat la Mureșul Luduș. Cu această echipă a participat la multe turnee și de cele mai multe ori, la peste 20 de turnee a fost declarat cel mai bun jucător. A fost și golgeter de patru ori și toate aceste rezultate l-au cunoscut ca un jucător cu mari perspective. Au început să apară cererile de transfer și până la urmă David a devenit jucător al echipei Luceafărul din Cluj-Napoca. A fost remarcat de fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău din mâna căruia a primit Cupa atribuită celui mai bun jucător din România, la vârsta lui, la turneul final al Cupei „Gh. Ola”.

La Cluj-Napoca este pregătit de Cosmin Crăciun, Paul Ghenți și Ovidiu Sărmășan și beneficiază de cele mai bune condiții. Părinții au primit locuință și loc de muncă, iar David este înscris la școală unde este fruntașul clasei și la învățătură așa cum este cel mai bun jucător la două categorii de vârstă.

La „Cupa Cataluniei” din Barcelona, Luceafărul a prezentat România și a ocupat locul II după meciul pierdut la penalti cu Croația. David a marcat un gol și a fost declarat de specialiștii prezenți la turneu ca urmaș a lui Messi. Să sperăm cu toții că specialiștii au dreptate.

Ioan A. BORGOVAN 

Read more »

„Cardinalul Alexandru Todea în Dosarele Securității”

By |

Sâmbătă, 5 august, s-a desfășurat lansarea de carte „Cardinalul Alexandru Todea în Dosarele Securității”, autor Sergiu Soica. Evenimentul a fost organizat la Biserica Greco Catolică „Adormirea Maicii Domnului”, din Cartierul Libertății Reghin, de către Protopopiatul Greco Catolic Reghin, cu binecuvântarea Preafericirii Sale Cardinal Lucian Mureșan, Primăria și Consiliul Local Reghin și Biblioteca Municipală „Petru Maior”.

Volumul prezintă o perioadă a istoriei Bisericii Greco-Catolice, după cum reiese din notele informative ale Securității și informații despre Cardinalul Alexandru Todea.

„Lectura cărţii este cutremurătoare”

„Cartea lui Sergiu Soica, intitulată „Cardinalul Alexandru Todea în dosarele Securităţii”, are între numeroasele merite şi pe acela de a restitui adevărul istoric despre destinul unui om (care are toate atributele martirajului), dar şi despre soarta unei biserici, cea greco-catolică, şi a slujitorilor ei, cei care i-au rămas devotaţi, mereu cu speranţa că roata istoriei se-nvârte şi biserica greco-catolică se va întoarce între bisericile drept slujitoare ale acestui neam. Puţine personalităţi ale spaţiului mureşean au „beneficiat” de atâta atenţie din partea fostei Securităţi, cum a avut parte Cardinalul Todea. Documentele scoase la lumină vorbesc despre păienjenişul unor mecanisme diabolice, despre energiile imense – umane şi financiare – care au fost antrenate pentru a reduce la tăcere o voce autoritară, respectată, un simbol al bisericii greco-catolice. Această carte e o carte despre suferinţă, trădare, speranţă, o carte care pune în evidenţă altitudinea personalităţii lui Alexandru Todea, în contradicţie cu micimea atâtor oameni care au servit un sistem străin de valorile umane, de valorile credinţei. Lectura cărţii este cutremurătoare, ea generează respect pentru cei care au rămas solidari în credinţa/religia lor, dar şi revoltă faţă de cei care au adus suferinţă, deznădejde, moarte. Indirect, cartea reconstituie şi atmosfera unor ani de teroare, de umilinţă, de frică, de sărăcie, în numele unor idealuri străine istoriei noastre. Dacă nu e înţeles şi asumat mesajul acestei cărţi, există riscul ca istoria să se repete”, a declarat Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Mureș .

Autorul, Sergiu Soica a precizat:

„Înainte de toate vreau să mulțumesc Protopopiatului Greco-Catolic Reghin, Primăriei şi Consiliului Local din Reghin şi Bibliotecii Municipale „Petru Maior” din Reghin pentru prezentarea volumului „Alexandru Todea în dosarele Securității”, la Reghin. Această carte a văzut lumina tiparului datorită Preasfințitului Episcop Virgil Bercea, deoarece mi-a pus la dispoziție toate documentele necesare, mai mult, a finanțat şi tipărirea acestui volum. Această carte-document ne introduce în viața personală a viitorului Cardinal de la Reghin, Alexandru Todea, din vremea regimului comunist, dar şi în „laboratoarele” Securității. Putem observa mecanismele Securităţii exercitate asupra unui singur om, care s-au manifestat prin urmăriri, amenințări chiar cu moartea şi multe altele. Trecând peste toate acestea, putem afirma că protopopul de la Reghin a rezistat eroic acestor șicane, după 14 ani de închisoare. Astfel, cele 333 de note informative furnizate de 73 de informatori creionează activitatea Episcopului Alexandru Todea în special din perioada de după anul 1964, anul când a fost eliberat din penitenciarele regimului comunist, dar mai putem observa multe aspecte din viaţa orașului Reghin din acea perioadă”.

Evenimentul a debutat cu o slujbă religioasă, după care au susținut comunicări Preasfințitul Virgil Bercea, Episcopul Episcopiei Greco Catolice a Oradiei ec. Maria Precup, primarul municipiului Reghin, preot protopop Boitoș Ignat-Florin, Dr. Nicolae Băciuț, prof. Dimitrie Poptămaș.

Imola Grama

Read more »

Lucian Feier: „Târgul Băilor” a fost o reușită”

By |

În perioada 5-6 august, Consiliul Local și Primăria Comunei Ideciu de Jos au organizat tradiționalul Târg al Băilor.

Sâmbătă…

… începând cu ora 15.00, participanții au putut vizita o expoziție de obiecte tradiționale ale meșteșugarilor populari din diferite zone ale județului, care prin intermediul lucrărilor lor susțin păstrarea și promovarea meșteșugurilor tradiționale și educarea publicului tânăr, în spiritul respectului pentru tradiție și bun-gust autentic. Expoziția a inclus și obiecte de artizanat, picturi pe icoană, costume populare.

De la ora 20.00 au urcat pe scenă tinere talente de muzică populară, urmate de muzică ușoară. I-am putut asculta pe Sergiu Vasile Bugnar, Adi Munteanu, Andreea Cengher, Bianca Fărcaș, Maria Grama, Cristina Boțog, Monica Belean și Florin Vos.

Duminică…

… a avut loc deschiderea oficială a Târgului. Pe scenă au urcat reprezentanți ai Primăriei Ideciu de Jos și ai Consiliului Județean Mureș. Programul a continuat cu Ansamblul ,,Junii Călimanilor”, din Toplița, Ansamblul „Clăcașii”, din Ideciu de Sus, rapsodul popular Mihai Moldovan, Ansamblul „Floare de nu mă uita”, condus de Mureșan Minodora și Ansamblul „Jocul din Bătrâni”. Au cântat publicului Raluca Borda, Loredana Pop, Diana Tișe, Paul Miclea, Amalia Cengher, Ionel Botoș, Doru Pop, Eugen Bloj, Diana German, Alexe Danc, Adriana Niculici, Vlăduța Lupău, Călin Crișan, Diana Cârlig și Ionuț Bledea.

Evenimentul a fost prezentat de către Sorin Tănase, ale cărui momente vesele au stârnit hohote de râs și a fost aplaudat la scenă deschisă de către cei prezenți.

Două zile pline 

Pentru cele două zile organizatorii au pus la cale un program bogat, cu muzică și dansuri populare, concursuri de tot felul, activități sportive și distractive pentru cei mici și mari.

La tarabe au sfârâit micii și fripturile, a curs berea, s-a cântat și s-a dansat până la miezul nopții.

Sărbătoarea satului s-a încheiat la ora 22,00 cu un spectaculos foc de artificii.

„Târgul Băilor” a fost o reușită. Suntem bucuroşi că vremea a ținut cu noi. Au fost două zile superbe şi le mulţumesc artiştilor, maeştrilor care ne-au încântat cu prestaţiile lor.  Am lucrat mult la organizarea acestei sărbători. Sper că toată lumea prezentă aici s-a simțit bine. A fost un moment de sărbătoare și ne-am comportat ca atare. Am încercat prin această manifestare să păstrăm și să promovăm spiritul locului, să încurajăm valorile culturale și potențialul turistic. Sunt convins că prin asemenea manifestări Ideciul de Jos devine mai cunoscut, lucru care nu poate decât să ne bucure”, a declarat primarul Lucian Feier.

Imola Grama

 

Read more »

„Drumurile noastre toate…”

By |

…se vor asfalta degrabă, spune consilierul local Gelu Puia, parafrazând titlul unui șlagăr de succes. Într-adevăr, printr-un proiect de mare însemnătate, Executivul orașului Luduș dorește ca toate străzile din cartierul Gheja să fie asfaltate. „Harnicii locuitori din cartier merită să beneficieze de un confort stradal identic cu cel din oraș”, spune primarul Cristian Moldovan. „Concetățenii mei trebuie să știe că acest proiect are două etape de execuție, dar în final sper ca toată lumea să fie mulțumită”, spune Gelu Puia, el însuși locuitor al cartierului. Valoarea totală a obiectivului de investiții „Modernizarea a 9 km de străzi în orașul Luduș” este de 14293796 lei (cu TVA) din care C+M (inclusiv TVA) – 12.641.665 lei. În prima etapă sunt cuprinse un număr de 18 străzi: Livezilor, Pomilor, Dumbravei, Castelului, Șoimilor, Șesului, Dezrobirii, Măgurei, Liniștei, Eroilor, Înfundată, Teilor, Horei, Orizontului, Tonorog, Baladei, Busuiocului și Narciselor cu o lungime totală de 4850 m.l. și o valoare de 7039184 lei. În etapa a II-a intră în lucru străzile Pârâului, Păcii, Nucilor și Lungă cu o lungime totală de 3628 m.l și o valoare de 5487316 lei. În ședința ordinară a Consiliului local din 25 iulie, aleșii locali au aprobat documentația pentru obiectivul de investiții amintit, reprezentând valoarea rezultată din devizul inclus în Documentația de Avizare a Lucrărilor de Investiții (DALI) cheltuielile necesare implementării proiectului precum și cele de întreținere și exploatare se asigură din bugetul de stat și din bugetul local. În continuare urmează să se deruleze celelalte etape ale proiectului.

Ioan A. BORGOVAN 

Read more »

Mofturi burghezești, în PUNCTUL nr. 641

By |

Mulți dintre dumneavoastră l-ați și răsfoit deja. Celor care nu au aflat încă, vă anunțăm că noul număr al săptămânalului de Mureș și Harghita, PUNCTUL  a ajuns pe tarabe. Cititorii fideli ai PUNCTUL-ui vor constata cu satisfacție revenirea în presă a lui Cristi Teodorescu ( așa cum el însuși declara) cu o tastatură acidă. Sub titlul ”Șiii …Înapoi la circ” veți găsi o radiografie a Consiliului Local Tîrgu Mureș. O găsiți în pagina 4.

După opinia subsemnatei despre tulburarea liniștii publice sub titlul Mofturi burghezești de duminică, cu detalii în pagina 1, urmează  județul Mureș în topul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Un amplu articol pe două pagini semnate de Vasile Dancea. 

Așa cum v-ați obișnuit deja și în această săptămână au fost acordate PUNCTUL ALB pentru tradiție și PUNCTUL NEGRU pentru lucrări de mântuială. Detalii în pagina 2.

Probabil ați observat că gardurile vii se ofilesc în picioare pe lângă blocurile din oraș. Zonele verzi  se află în subordinea Primăriei, astfel sesizările cetățenilor se depun la registratura instituției. Articolul subsemnatei este o sesizare scrisă în numele cetățenilor din cartierele unde OMIDA PĂROASĂ distruge gardurile vii. Detalii în pagina 5.

De la Reghin transmite Imola Grama de la cea de-a 13-a ediție a Festivalului de pe Valea Mureșului, ce se desfășoară pe platoul La Alei. Imagini frumoase și detalii în paginile 6-7.

Tot despre festival, de data asta de la Sighișoara Medievală transmite Vasile Dancea. Imagini ce nu au nevoie de prezentare găsiți în paginile 8 și 9.

A.I Borgovan transmite de la Luduș. Știrile care pun punctul pe i, drumurile nopastre și parțiala victorie cu ROSAL. Detalii în pagina 10.

De la Târnăveni transmite Mircea Barbu. Cartea Recordurilor, Fiii satului de la Bobohalma, noi directori în școli și grădinițe, euro pentru drumuri, detalii în pagina 11.

Paginile dedicate județului Harghita cuprind știri despre tinerii care vor să devină jandarmi, ajutorul social, turneul Dana Cup, protecția mediului, combaterea braconajului la pescuit, minibaschet, și avant premierea la Festivalul gastronomic de la Miercurea Ciuc.Detalii în paginile 12-13-15. 

Cei care doresc să cumpere case, apartamente sau terenuri scoase la licitație au la dispoziție anunțurile executorilor judecătorești din pagina 14.

Lectură plăcută!

EM

Read more »

Academia Sighişoara la a 24-a ediție

By |

Ajunsă la a 24-a ediție, Academia Sighișoara își redeschide porțile, în perioada 1-14 august 2017, pentru a-i găzdui pe profesorii și artiștii invitați și tinerii învățăcei înscriși la cursurile școlii de vară, și pentru a prezenta publicului larg o serie de evenimente muzicale de înaltă ținută artistică.

Academia Sighișoara este un festival internațional pentru tineri muzicieni din întreaga lume. Un loc de întâlnire și dialog, o platformă de artă contemporană, aducând la un loc tinere talente și mentori de calibru internațional. Academia Sighișoara a fost înființată în 1993 de violonsitul elvețian de origine română Alexandru Gavrilovici împreună cu flautista elvețiană Heidi Indermühle. Ceea ce a început ca un curs de măiestrie modern pentru studenții muzicieni din Elveția și România în ambientul romantic al cetății Sighișoara, a devenit curând un important festival de muzică, atrăgând atenția mass-mediei internaționale. Academia Sighișoara începe în mod tradițional pe 1 august, Ziua Națională a Elveției; cursurile de măiestrie, atelierele interactive și work-shop-urile sunt organizate pentru tineri muzicieni între 2 și 13 august; fiecare zi a festivalului încheindu-se cu un concert susținut de profesorii și artiștii invitați ai academiei de vară, iar în ultimele două zile de festival studenții urcă pe scenă cu reprezentații solistice, camerale și interpretarea în premieră a lucrărilor clasei de compoziție.

În 2017, 18 mentori din țări precum Elveția, Germania, Austria, Canada și România, alături de 16 artiști din Spania, Elveția și România, și un ansamblu de muzică tradițională românească vor susține pe de-o parte cursuri de măiestrie și ateliere la disciplinele compoziție, canto, pian, fortepiano, vioară, violă, violoncel, contrabas, harpă, clarinet, muzică de cameră și Tehnica Alexander; iar pe de altă parte concerte în fiecare zi a festivalului. Sunt așteptați peste 60 de cursanți din întreaga lume, 6 din aceștia fiind bursieri români pentru merite deosebite.

Fiecare ediție a festivalului vine cu un program muzical total nou față de ediția precedentă. De asemenea, în fiecare an este propusă o nouă activitate sau idee, care, dacă se validează, devine o practică. Astfel sunt concertele omagiale (cu tematică diferită în fiecare an); cursul de tehnica Alexander (inaugurat în anul 2014 – și de un real succes de atunci); sau cursul de forte piano (inaugurat în 2016). La ediția din acest an, noutatea constă în realizarea unui ciclu de compoziții de către tineri compozitori români în cadrul concertului „Muze sau Zâne?” și concertul de muzică tradițională românească susținut de ansamblul Icoane.

Pentru melomani, în fiecare seară, organizatorii festivalului-școlii de vară, propun concerte cu tematică variată. Ediția din acest an celebrează compozitorii Sándor Veress și Dinu Lipatti, compozitori legați prin naștere de meleagurile românești, dar care și-au atins desăvârșirea artistică în patria adoptivă – Elveția. Alexandru Gavrilovici, directorul artistic al școlii de vară, surprinde esenţa evenimentelor artistice: „Cu Ansamblul Icoane sau Opera în Cetate prezentăm alături de arta cântului românesc tradițional și arta vocală din contextul teatrului liric. Un patrimoniu imens de capodopere muzicale ale muzicii ruse este ascuns încă publicului. Adevărate bijuterii muzicale vor fi prezentate în seara cu muzică rusă. Pianoforte, harpa, instrumente originare vor fi de asemenea prezente în repertoriul specific acestora. O întâlnire muzicală la nivel înalt este garantată de Benjamin Engeli împreună cu Cvartetul Arcadia. Clasa de compoziție va realiza proiecte muzicale care vor fi puse față în față cu ciclu de lucrări camerale Las Musas de Andalucia de compozitorul spaniol Joaquín Turina. Un capitol esenţial al cursurilor Academiei Sighişioara îl constituie muzica de cameră. Sub îndrumarea artistică a domnului profesor Vladimir Lakatos, se întrupează programe cu sens profund, chiar filozofic. Concerte în care maeștrii evoluează alături de discipoli sunt o tradiție și caracteristică a Academiei Sighișoara. Acestor concerte vor urma concertele finale ale studenților, îndrumarea acestora către luminile scenei fiind obiectivul principal al Academiei Sighișoara.”

Intrarea este liberă la toate concertele.

Proiect realizat cu sprijinul Municipiului Sighișoara și al Consiliului Local Sighișoara.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Organizatori: Verein Cultura Viva Sighișoara, Asociația Cultura Viva Sighișoara
Sponsori şi parteneri: Azomureş, Ambasada Elveţiei în România, Swiss Sponsors’ Fund România, ProHelvetia, Ambasada Spaniei la Bucureşti, Şcoala din Deal şi liceul „Josef Haltrich” Sighişoara, Fundaţia Cultural-Ştiinţifică Gaudeamus Sighişoara, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, Comunicatea Evreilor Târgu Mureş, Şcoala generală „Miron Neagu” Sighişoara, Hotel Sighişoara
Parteneri media: Agerpres, Radio România Muzical, TVR Târgu Mureş, Deutsche Zeitung, Săptămânalul mureşan Punctul, Radio Son, Făclia de Cluj, Erdely.ma

Conținutul acestui proiect nu reflectă neapărat poziția Municipiului Sighișoara și nu implică nici o responsabilitate din partea acestuia.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.

Read more »

Cherestea dintr-o specie rară de paltin, folosită la fabricarea instrumentelor muzicale, confiscată de poliţişti

By |

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 6.000 de lei, unui bărbat, pentru deţinere de material lemnos fără provenienţă legală.

La data de 25.06.2017, poliţiştii Biroului Combaterea Delictelor Silvice şi ai Secției Rurale Nr. 8 Petelea, cu sprijinul reprezentanților Gărzii Forestiere Brașov s-au deplasat în localitatea Hodac, satul Bicașu, din județul Mureș, la domiciliul unui bărbat, 44 de ani, unde existau indicii că se află depozitată o cantitate de cherestea din specia paltin, fără proveniență legală.

La fața locului, în fața imobilului, a fost identificată o cantitate de material lemnos, pentru care proprietarul nu a putut pune la dispoziție documente de proveniență iar după inventarierea lemnului de către reprezentanții Ocolului Silvic Reghin, a rezultat un volum de 1,90 mc cherestea, din specia paltin.

Totodată, a reieşit faptul că materialul lemnos confiscat face parte din categoria “paltinului creț”, o specie care nu se regăsește în silvicultura de specialitate, însă pe piața neagră are o valoare foarte mare, fiind folosit la fabricarea instrumentelor muzicale. Valoarea celor 1,90 mc de lemn confiscaţi este de aproximativ 18.000-20.000 de lei.

Deținătorul cantităţii de material lemnos a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 6.000 de lei, pentru deținere de material lemnos fără proveniență legală iar cantitatea de cherestea a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Reghin.

Read more »

Lângă Luduș se află cea mai puțin poluată zonă din țară

By |

Ministerul Mediului a finalizat, luni, modernizarea paginii de internet care permite românilor să afle, în timp real, calitatea aerului din toate zonele ţării, precum şi informaţii detaliate cu privire la principalele substanţe care afectează sătătatea oamenilor.

Una dintre cele mai puţin poluate zone din România este, conform acestei hărţi interactive, în apropierea localităţii Luduş, judeţul Mureş, unde indicele zilnic de particule în suspensie este de 4.73µg/m³.

Cei care doresc să vadă care este nivelul calităţii aerului trebuie să acceseze site-ul www.calitateaer.ro.

„Modificările efectuate asupra interfeţei web accesibilă publicului au avut ca scop simplificarea şi extinderea accesului la date şi informaţii. În acest sens, a fost modificată harta de pe pagina principală a site-ului web, publicul putând vedea datele pe o hartă dinamică Google Maps. Totodată, s-a simplificat procesul de afişare a indicilor de calitate a aerului din fiecare staţie, astfel încât în noua versiune sunt afişaţi simultan indicii generali de la toate staţiile, fiind posibilă vizualizarea instantanee a situaţiei globale a calităţii aerului la nivelul întregii ţări”, se precizează într-un comunicat transmis MEDIAFAX.

Reprezentanţii Ministerului Mediului spun că noul portal permite accesarea mult mai multor informaţii cu privire la calitatea aerului.

Mediafax

Read more »

Știți cum se numește scena mare de la SZIGET? Aflați din PUNCTUL 640

By |

Ediția din această săptămână a PUNCTUL-ui poartă numărul 640 și pe prima pagină aduce opinia lui Titi Dălălău despre parcurile de joacă. Sunt ele pentru copii sau …?

Același Titi Dălălău se întreabă ”Ce se întâmplă cu copiii neglijați sau abuzați”, cu detalii în pagina 2. 
Cine și de ce obține Punctul ALB, dar PUNCTUL NEGRU, alături de știrile care pun PUNCTUL pe i, aflați din pagina 2.

Dacă nu ați aflat încă al cui nume poartă scena mare de la Festivalul SZIGET din Ungaria, îl găsiți pe pagina 3 în  articolul subsemnatei, cu detalii despre regretatul  târgumureșean, Dan Panaitescu, unul dintre organizatorii prestigiosului festival.

Despre vernisajul expoziției de grafică al Marianei Șerban scrie Narcis Socaciu. Tranzitul tinerilor mureșeni din sistemul de protecție în societate, este prezentat de Titi Dălălău. Detalii în pagina 4.

Județul cu cea mai numeroasă populație de etnie romă, județul Mureș, până-n 2020 va trebui să îmbunătățească situația romilor. Cu detalii vine Titi Dălălău în pagina 5.

De la Reghin transmite Imola Grama despre Casa Bunicilor Sf. Ana, precum și despre Ilva Fest ce a reunit arta și bunul simț. Detalii în pagina 6.

”Sărbătoare în cartierul Gheja”, știrile cu Punctul pe i, și alte  detalii de la Luduș transmite A. Ioan Borgovan în pagina 7. 

De la Târnăveni transmite Mircea Barbu : Julian Balea preia conducerea brandului de lux Stefanoi ricci în America de Nord, cursuri de pregătire pentru a deveni părinte, traâversarea regulemantară a străzii, și alte știri pe pagina 9.

Pagina de sport este semnată de Cristina Vancea: nume nou la BC Mureș, Târgu Mureș, gazda Campionatelor Europene de Cross Duathlon și Triathlon în pagina 10.

Lectura, o aventură în atelierele NARATIV, cu detalii pagina 11.

Consiliul Județean Mureș publică Lista solicitanților a proiectelor care au obținut finanțare nerambursabilă din bugetul public al județului, pentru ca să le vadă și cei care nu au acces la internet. Detalii în paginile 12-15.

De la Sighișoara avem programul Festivalului Medieval Sighișoara ajuns la cea de a XXIV-a ediție. Detalii în paginile 16-17.

Cei care doresc să cumpere apartamente, case ori terenuri scoase la licitație au la dispoziție anunțurile executorilor judecătorești în pagina 18.

Desigur nici din această ediție nu lipsesc anunțurile publicitare: sistare de apă, restricții de circulație, loc de muncă pentru șoferi de autobuze.

Lectură plăcută!

EM

 

Read more »

ILVA FEST a reunit arta, prietenia, bunul gust și bunul simț

By |

În perioada 20-22 iulie s-a desfăşurat a treia ediție ILVA FEST,  în organizarea Asociației Culturale PATRIA FEST. Organizatorii ne-au propus trei zile la munte, cu plimbări în natură, mișcare, foc de tabără, seri de chitară, recitaluri ale artiștilor invitați și lansări de carte.

„Ideea a fost a unui bun amic al meu, Viorel Urse din Brăila.  Eu doar am crezut în această idee și am pus-o în practică. Căutam un loc unde să organizez un festival și aici m-am oprit. Ilva a decis. Este superb. A fost o discuție între prieteni,  la un pahar de palincă.  Privind către pârâu, Viorel a zis … aici ai putea să faci ceva spectacole. Toți am fost de acord și treaba a demarat”, ne povestește Daniel Iancu.

În toate cele trei zile, momentele artistice au început la ora 16,00.

Joi i-am ascultat pe cei de la Fără Zahăr, Emeric Imre, Adrian Ivanițchi, Vali Șerban, Ada Milea și Bobo Burlăcianu, Cătălin Stepa, Florin Camen, Dana Florian, Balogh Adriana. Dinu Olărașu și-a prezentat volumul de poezii „ An” și albumul folk „ Bun”. Viorica Șuțu și-a lansat volumul de poezii „ Ochiul fântânii”, Raluca Cismaru și-a lansat albumul folk „ Transparent” și Georgeta Resteman volumul de poezii „Eu, pietrele și Dumnezeu”. Daniel Iancu a cântat.

Vineri a fost rândul lui Kostas Filippidissi-Kostas Papadakis din Grecia, Mircea Vintilă, Maria Răducanu, Diana Tudor și Alexandru Burcă cu „Belles Chansons des Boulevards”, Grupul „ Ecoul” și Rareș Suciu, Angela Mariașiu, Andreea Petruț și Grupul „La poale de Călimani” , Grupul folk „ Motto” , Andrei Istvan cu un moment folcloric, un Grup Folk cu copii volunatri de la Centrul Social Călimănel. Zoltan Butuc și-a lansat albumul „Frunzăverde de albastru”, Adrian Beznă și-a prezentat volumul de poezii „Cu lupii laolaltă” și a susținut un recital, Andrei Maftei cu volumul de poezii „Axioma punct”, Eduard Zalle și-a prezentat volumul de poezii „ Umbre violet” și Vanda Ani volumul „Vrej de lumină”.

Sâmbătă, Laurențiu Ghiță și-a lansat volumul de epigrame „Câștig și plată”, Dan Manciulea albumul „Aproape imperfect” și cartea „Mici apocalipse de adormit omenirea”, Alexandra Veronica Stroe volumul de rebus „Enigme pe portativ” și Lili Crăciun volumul de proză „Menajerele soacrei”.

Au susținut recitaluri Nightlosers, Daniel Iancu și Costel Pătrășcan, Kostas Fillipidis și Tedy Tudoroiu, Sir Blues- Vali Răcilă, Stelian Maria, Vali Petcu și Daniel Iancu, Maria Țugui și Bogdan Ciortan, Andrei Zobrinschi. A performat Ansamblul „Brădulețul” din Lunca Bradului.

În deschiderea fiecărei seri Compania LuMiOlar, compusă din actorii profesioniști Mihaela Olar și Mirel Remescu au evoluat pe scenă, cu surprize pentru copii mici și mari.

„Cazarea s-a făcut la cabanele din zonă și cu cortul. Până acum nu a fost nicio taxă de participare. Anul acesta am avut sponsori, dar de la anul ce vine mă gândesc să punem și o taxă. În primele ediții artiștii au venit ca să susțină ideea. De acum înainte trebuie să îi și plătim. Așa este normal. Ediția aceasta a fost un succes datorită unei echipe incredibile. Unii au plecat, dar oameni iubitori ai proiectului sunt mulți. Așa că ILVA FEST a mers mai departe” a declarat Daniel Iancu.

La festival au participat…

…în cele 3 zile peste 700 de persoane. Arta, prietenia, bunul gust și bunul simț în fața naturii i-a unit. Prin intermediul unui asemenesa eveniment ce reunește artiști ce duc mai departe muzica românească de calitate, cântată live, organizatorii au adus un plus la ceea ce înseamnă promovarea și expunerea cântăreților de muzică acustică și folk.

Ilva Fest, sub cupola prieteniei

„N-am lipsit de la niciuna din edițiile ILVA FEST. Fiecare dintre ele a avut specificitatea ei, dar toate s-au desfășurat sub aceeași cupolă, și anume aceea a prieteniei. Dacă în 2015 am fost o mână de participanți și spectatori, iată că festivalul nostru a crescut și la cea de-a treia ediție ne apropiem ușor de ceea ce de fapt ne dorim: să avem un eveniment de notorietate, de înaltă ținută artistică, salutând prezența unor nume mari din folkul românesc și nu numai folk, dar și a unor tineri debutanți. ILVA FEST este un festival original, complex prin structura programului fiecărei zile și, ca noutate față de edițiile trecute, anul acesta s-a desfășurat pe parcursul a trei zile. Folk, poezie, proză, blues, jazz, chansonetă, dar și folclor, artă plastică și, bineînțeles, caricatură, toate segmente culturale reunite într-un singur eveniment! Ce ne dorim? Sigur că visul nostru este ca, de la ediție la ediție, să creștem, să diversificăm aria participativă și să menținem ștacheta ridicată, venind în fața spectatorilor cu artă de calitate și noutăți în fiecare an. Ne dorim să avem alături de noi nu numai adminsitrația locală, Primăria Lunca Bradului fiind în acest an partenerul nostru în organizarea festivalului, ci și foruri culturale naționale și, de ce nu, chiar internaționale. Și va veni și vremea aceasta! În ceea ce mă privește trebuie să vă mărturisesc că sunt onorată, și mândră, totodată, să fac parte din echipa de organizare a ILVA FEST, alături de părintele lui, Daniel Iancu, de Costel Pătrășcan și de întreaga echipă care stă în spatele acestei manifestări culturale deosebite”, a declarat poeta clujeancă Georgeta Resteman.

Prietenie, pasiune, spirit ecologic

„Sinonim pentru ILVA FEST rămâne cuvântul PRIETENIE. Dar nu este vorba doar de prietenie… Mai este vorba, dacă mă gândesc la echipa de organizare a acestui festival, de PASIUNE, de spirit ECOLOGIC cu care vrem să amprentăm manifestarea, de PUBLICUL format în respectul față de natură și cultura de calitate, de VESELIA prezentă în fiecare moment, dar și de FILANTROPIA PRIETENILOR care au reușit în afaceri, pe care mulți îi numesc SPONSORI, care împart aceleași valori cu noi… Ca să fiu mai concis, la ILVA FEST este vorba de NORMALITATE!”, a spus Costel Pătrășcan, caricaturist.

Imola Grama

Read more »

Casa Bunicilor ,,Sf. Ana” îşi deschide porţile

By |

Construită de Parohia Gledin, în colaborare cu trei fundaţii din Olanda, Austria și Germania, dar și cu ajutorul unei fundații din Reghin, Casa Bunicilor ,,Sf. Ana” se va inaugura în data de 25 iulie.  Aceasta este destinată bătrânilor din județul Bistrița și localitatea Reghin, împărțind locurile în mod egal.

Totul a început în…

În 2014, ÎPS Andrei a pus piatra de temelie la viitorul centru social Casa Bunicilor „Sfânta Ana”. Această casă face parte din Centrul Cultural „Sfântul Pahomie“, inaugurat în 2013, care include o capelă închinată Sfântului Pahomie, o clădire ce găzduieşte Biblioteca „Iacob Stamati Mitropolitul“ şi un centru pentru pelerini.  Începând din 2012, la centrul din Gledin se organizează tabere pentru copii.

Preotul paroh Ioan Titieni este un om deosebit, un spirit deschis și simpatic, ce vorbește despre viață și despre credința sa cu o privire luminoasă și cu zâmbetul pe buze, cu inima caldă. Prin larghețea sufletului său, preotul a reușit să dezvolte o mare familie la nivelul comunei Gledin, familie care a contribuit mult la realizarea acestui centru.

Casa Bunicilor, din curtea casei parohiale de la Gledin, va găzdui 22 de persoane, oameni singuri, în vârstă și cazuri sociale.

Fiecare cameră are două paturi, baie proprie, televizor și toate cele necesare unor condiții decente. La Spitalul Municipal ,,Dr. Eugen Nicoară” din Reghin în momentul de față 8 femei sunt la curs pentru a deveni asistente de îngrijire a vârstnicilor. Având în vedere locul în care este amplasat, centrul pentru persoanele vârstnice oferă un  ambient plăcut,  liniștea și intimitatea de care au nevoie cei vârstnici. În cadrul căminului există un spațiu destinat desfășurării activităților sociale unde bătrânii se vor putea destinde jucând table, remy, citind o carte, vizionând programe tv sau pur și simplu pot sta de vorbă. Servirea mesei se realizează într-un spațiu special amenajat, iar hrana va fi zilnic adusă de către un serviciu de catering.  Meniul va fi prestabilit, respectând recomandările făcute de medic.

,,Suntem martorii unui vis care a devenit realitate…

… după 25 de ani, un VIS DE ZI al unor călători curajoși prin România, imediat după evenimentele din decembrie 1989. În ziua inaugurării vor fi alături de noi, din îndepărtatul Ducat Luxemburghez, Mariane și Jos Graas, Corița și John Schauss. Visul lor era legat de construirea unor lăcașuri umanitare destinate copiilor și bătrânilor aflați în suferință. După construirea a două case pentru copii abandonați, Casa Maria 1 și Casa Maria 2, s-a realizat și al treilea proiect, Casa Bunicilor „Sf. Ana”. Ni s-au alăturat alte două fundații și împreună cu Asociația „Maria Reghina”, condusă de mine, am reușit să dotăm căminul cu ferestre pentru mansardă, uși, paturi, aparatură electrocasnică, veselă, lenjerie etc. Singura noastră mulțumire, a celor implicați în realizarea acestui vis este una singură: aici să-și găsească liniște și adăpost, mulți, mulți ani de acum înainte 22 de vârstnici, care să îi poarte în memorie și rugăciune,  împreună cu părintele Ioan Titieni, pe toți prietenii lor”, a declarat Schuller Peter, președintele Asociației „Maria Reghina” și reprezentantul asociațiilor din străinătate.

Drept recompensă, pe frontispiciul de pe fațada clădirii sunt consemnați prietenii, binefăcătorii cu sprijinul cărora s-a realizat acest așezământ.

La inaugurare sunt așteptați reprezentații primăriei din Monor și Reghin, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului, finanțatorii, partenerii și toți prietenii, voluntarii fără de care acest proiect nu s-ar fi realizat.

Imola Grama

Read more »

Peste 70 de artiști pe scena La Alei din comuna Răstoliţa

By |

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului ”Valea Mureșului, Tradiția Continuă!” va aduce pe scena de pe platoul La Alei din comuna Răstolița nu mai puțin de 42 de interpreți de muzică populară, 21 de ansambluri folclorice, formații de dans sau grupuri vocale, precum și 10 soliști și formații de muzică pop-rock sau dance.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc sâmbătă, 29 Iulie, de la ora 18.00 în prezența autorităților locale și județene. Având în vedere faptul că data de 29 Iulie a fost desemnată Ziua Imnului de Stat, organizatorii au decis ca ediția din acest an a manifestării să fie dedicată imnului național. În acest sens, în cadrul deschiderii oficiale, un parașutist din cadrul Aeroclubului Tîrgu-Mureș va efectua un salt pentru a aduce tricolorul la locul de desfășurare a Festivalului. În timpul saltului va avea loc intonarea solemnă a imnului de stat.

Ediția din acest an va aduce în prim-plan potențialul turistic al zonei. Astfel, participanții vor putea obține informații despre traseele turistice de pe Valea Mureșului. Mai mult decât atât, sâmbătă, 29 iulie, ora 11.00, Salvamont-Salvaspeo Mureș va organiza o drumeție de aproximativ 2 ore către Vârful Listeș, iar duminică de la ora 10.30, în parteneriat cu Facultatea de Geografie din cadrul Universității ”Dimitrie Cantemir” din Tîrgu-Mureș, va avea loc o drumeție către o peșteră de mulaj din Răsatolița-Iod.

Pe parcursul celor două zile ale evenimentului vizitatorii vor avea posibilitatea să oprească în satul Bistra Mureșului pentru a vedea atelierul de lucru al sculptorului Ion Vlasiu. Obiectivul care nu se află în circuitul turistic va fi deschis special cu această ocazia de către soția sculptorului. Accesul către atelier va fi marcat corespunzător.

Încurajăm toți vizitatorii să vină la Festival îmbrăcați în IE, la fața locului având posibilitatea de a afla de la specialiști dacă modelele de pe obiectul de îmbrăcăminte sunt sau nu autentice, chiar dacă IA a fost confecționată de curând. Aceștia vor avea prilejul să se înscrie în concursul Cea Mai Frumoasă IE pentru ca modelul de pe bluza lor să fie ales ca element al viitorului concept de imagine a Festivalului. De asemenea, organizatorii evenimentului vor afișa la fiecare comerciant prezent inscripții cu privire la modul de fabricare al produselor scoase la vânzare, respectiv ”obiecte lucrate manual” sau ”obiecte lucrate industrial”.

Festivalul ”Valea Mureșului”, ediția a XIII-a, este organizat de Asociația de Dezvoltare Intracomunitară ”Valea Mureșului”. Au confirmat participarea la ediția din acest an: Municipiul Reghin, Municipiul Toplița, Comuna Suseni, Comuna Petelea, Comuna Brâncovenești, Comuna Vătava, Comuna Răstolița, Comuna Rușii Munții, Comuna Stânceni, Comuna Deda și Comuna Ideciu de Jos.

Artiști care vor concerta la a XIII-a ediție a Festivalului Valea Mureșului:

Sâmbătă, 29 Iulie:

Elena Violeta Man
Denisa Gliga
Raluca Borda, Loredana Pop, Diana Tișe
Ansamblul „Vatra Dorului” din Reghin
Anca Manoilă
Dorin Bumbu
Ansamblul „Hora”
Adriana Niculici
Mircea și Alexandru Simionca
Cristian Oltean
Dansuri populare țigănești din Petelea
Mădălina Rațiu
Grup Vocal Luieriu
Ansamblul „Plaiuri Mureșene” din Rușii Munți
Costi Dumitru
Ioan Moldovan Lirca
Larisa Cotoi
Formația de dansuri populare din Vălenii de Mureș
Alexia Aștelian
Ansamblul de dansuri populare din Idicel Pădure
Narcisa și Teodor Țogorean
Ansamblul „Flori de pe Mureș” din Stânceni
Matilda Pascal Cojocărița
Ansamblul de dansuri populare din Bistra
Ovidiu Furnea
Trupa Hora
Emil Vlaic
Peasants at party
Proconsul
Corax

Duminică, 30 Iulie:

Andrei Romanică, Andreea Grama, Andrada Șerbănați, Marian Suciu
Formația de dansuri populare din Idicel Sat
Anton Grama, Raluca și Nicoleta Rotaru
Fluierașii și Băcițele din Dumbrava
Ansamblul „Flori de pe Mureș” din Stânceni
Ansamblul „Flori Toplițene”
Formația de dansuri populare „Helikon” din Brîncovenești
Paul Miclea, Cosmin Cotîrlă, Daiana Suceava, Ioana Romanți
Ansamblul „Floare de Dor” din Petelea
Ansamblul de dansuri populare „Biborka” din Suseni
Florina Oprea
Ansamblul „Rapsodia Călimanilor” din Toplița
Ansamblul „Doina Mureșului” din Reghin
Ansamblul de dansuri populare din Vătava
Livia Sorlea
Ansamblul „Clăcașii” din Ideciu de Sus
Maria Butilă
Ansamblul „Cununa Călimanilor” din Deda
Anca Branea
Răzvan Pop
Maria și Petre Botiș
Trupa Rustic
Gențiana & The Band
Paula Seling
Titan
Trupa Wi-Fi

Read more »

Cartierul Gheja a fost în sărbătoare

By |

De câțiva ani a devenit o tradiție mult apreciată de locuitorii cartierului Gheja al orașului Luduș, dar nu numai de ei, aceea de a se întâlni într-o zi de duminică din luna iulie pentru a se revedea cu cei plecați în țară și în lume. Și în acest an, Primăria orașului, Consiliul local, Casa de Cultură „Pompeiu Hărășteanu” și activii consilieri locali Gelu Puia și Tiberiu Orban au făcut aproape totul pentru ca „Gheja în sărbătoare 2017” să se desfășoare în cele mai bune condiții. Un singur aspect nu l-au putut controla și anume vremea care a trimis la fața locului ploaia și vântul. Dar, pentru aceasta nu le reproșăm nimic.

Gheja are mulți prieteni

Au ținut să fie alături de ghejeni senatorul Horea Soporan și deputatul Dinu Socotar, vicepreședinții Consiliului Județean Ovidiu Dancu și Alexandru Cîmpean, Cosmin Pop, primarii Ciprian Sand (Iclănzel) și Halmagyi Zoltan (Ațintiș). Au fost prezenți și trei dintre cetățenii de onoare ai orașului Luduș: artista plastică Rodica Olteanu, economistul Iacob Altman și omul de cultură Ioan Astăluș. Au rostit scurte alocuțiuni primarul Cristian Moldovan și vicepreședintele CJ Mureș Ovidiu Dancu.

Concursuri, expoziții

Elevul Vlăduț Gherman a prezentat din nou acele mici opere de artă confecționate din plastelină, interesante, delicate, dar care nu pot trece de bariera timpului. Și de această dată a impresionat bogata colecție de cupe câștigate de Petru și Rareș Bogătean la concursurile naționale și internaționale de porumbei voiajori. Cu această ocazie am remarcat și două picturi pe teme de columbofilie realizate de tânăra și talentata Iulia Călugăr. Expoziția de păsări și animale mici organizată de Emilian Sabău, Rareș Bogătean și Sebastian Avram a fost în centrul atenției. Pentru activitatea lor Răzvan, Rareș și Petru Bogătean au primit diplome și felicitări.

Ambiții mari

Se pare că cei mai îndârjiți sportivi din Gheja sunt „tablagiii” care au luptat pentru o supremație oficială în cartier. Pe lista de concurs a organizatorilor Ioan Crăciun, Vasile Luca și Dan Focșan s-au înscris 24 de competitori ambițioși. Partidele s-au defășurat pe parcursul a câtorva ore, tensionate pe alocuri, dar disputate cu sportivitate. Pe primul loc s-a clasat Ioan Suciu, urmat de Petru Deteșan și Onișor Șuteu.

Oamenii și prietenii lor

De mare interes este la fiecare ediție concursul canin organizat pentru numeroșii deținători de patrupede din cartier.Adevărați prieteni ai omului, câinii se bucură de îngrijirea și protejarea gospodarilor. Comisia de concurs în care au fost prezenți Adrian Deteșan de la Mariovet Luduș, sponsorul concursului și consilierul local Tiberiu Opriș a stabilit ierarhia din acest an. Pe primul loc s-a clasat TANO din rasa Akita american, proprietar Octavian Olariu. Locul doi a revenit patrupedului LARA din rasa Cane Corso, proprietar Dorian Fekete, iar „bronzul” l-a câștigat FLUFFY din rasa Shintzu – proprietar Răzvan Stoica. Câștigătorii au fost premiați cu diplome și premii individuale. Despre desfășurarea programului artistic vom relata în numărul următor.

Ioan A. BORGOVAN 

Read more »

Aleea Stelelor şi înscrierea în Cartea Recordurilor se pregătesc la Zilele municipiului Târnăveni

By |

Primăria municipiului Târnăveni va organiza ediţia 2017 a Zilelor municipiului Târnăveni sub egida recunoaşterii valorii unor personalităţi de marcă ale localităţii.

În acest context va fi realizat proiectul „Aleea Stelelor” precum şi atribuirea numelor unor personalităţi locale pentru două străzi din Târnăveni.

De asemenea se va încerca omologarea unui record Guiness World of Records prin cea mai mare formaţie de oameni care vor umple conturul unei ţări. În cadrul acestui proiect se va realiza conturul României, Târnăveniul având şansa de a intra în Cartea Recordurilor. La eveniment se estimează prezenţa celor mai importante publicaţii şi televiziuni naţionale, context în care se intenţionează invitarea la eveniment a unor nume de primă mărime a scenei româneşti.

Luând în considerare logistica tehnică necesară desfăşurării în bune condiţii a acestor evenimente, Consiliul Local Târnăveni va discuta în şedinţa de joi suplimentarea sumei alocată pentru Zilele municipiului Târnăveni, până la suma de 232.000 de lei, care va fi acoperită parţial din taxele de închiriere a domeniului public.

Read more »

A furat numerele unei maşini din parcarea supermarketului

By |

Un bărbat, condamnat pentru infracţiuni la regimul rutier, a fost depistat în trafic de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

La data de 20 iulie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Rutier Reghin au depistat în trafic, pe strada Măcieşului, din municipiul Reghin, un bărbat, de 46 de ani, din judeţul Mureş, pe numele căruia Judecătoria Tg. Mureş a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 2 ani și 2 două luni închisoare, pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier.

În fapt, în momentul în care condamnatul a fost depistat şi oprit de poliţiştii rutieri, acesta conducea un autoturism neînmatriculat, cu numere false de înmatriculare şi fără a deţine permis de conducere.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că plăcuţele de înmatriculare, de Germania, montate pe autoturism ar fi fost sustrase în cursul aceleiaşi zile, de la un alt autoturism din parcarea unui supermarket, din Sighişoara.

Cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier Reghin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.

Bărbatul este încarcerat în Penitenciarul Tg. Mureș.

Read more »

5 minori şi un tânăr, de 27 de ani, sunt cercetați de poliţişti pentru comiterea unei tâlhării

By |

La data de 20.07.2017, ora 01:55, Poliţia Municipiului Sighişoara a fost sesizată de către un bărbat, de 48 de ani, despre faptul că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie.

Din cercetări a reieşit faptul că, victima, în timp ce se deplasa spre Stația CFR Sighișoara, pe o potecă de lângă linia de cale ferată, într-o zonă neiluminată, a fost lovit de către persoane necunoscute, ulterior fiind deposedat de bunurile aflate în geanta purtată pe umăr.

În urma activităților desfășurate de către poliţiştii de ordine publică şi investigaţii criminale din Sighişoara, au fost depistaţi 5 minori, cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani şi un tânăr, de 27 de ani, care sunt bănuiţi de comiterea faptei.

Împotriva tânărului de 27 de ani şi a unui minor, de 15 ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore iar la data de 21.07.2017, pe numele tânărului, Judecătoria Sighișoara a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.

Read more »

Proetnica aduce o academie internațională de vară la Sighișoara

By |

Asociația Centrul Educațional pentru Tineret Sighișoara (ibz) în parteneriat cu Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) și Consiliul Județean Mureș, organizează anul acesta ProEtnica –Festival Intercultural Sighisoara ediția a XV – a. Evenimentul va avea loc în Cetatea medievală din Sighișoara, în perioada 17-20 august 2017.

Timp de 14 ani ProEtnica a fost o manifestare primordial naţională. Anul acesta la ediția jubiliară de cristal, organizatorii și-au propus să facă primii pași spre internaționalizarea festivalului. Anul acesta s-au alăturat organizatorilor parteneri externi precum FUEN (Federal Union of European Nationalities), Institut für Auslandsbeziehungen Stuttgart (ifa) și Ministerul pentru Știință, Cercetare și Cultură al landului Brandenburg din Germania. Așadar se va discuta despre protecția minorităților naționale pe plan european împreună cu partenerii sus menționați.

Academie internațională de vară 

În aceeași idee, se va realiza o academie internațională de vară la Sighișoara cu 20 de participanţi din ţările europene, care va începe pe data de 14 august și va dura până pe 21 august 2017.

Astfel ProEtnica își consolidează obiectivul general de a contribui la păstrarea păcii interetnice într-o societate pluralistă și democratică.

Guvernul României – Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) și Consiliul Județean Mureș sunt parteneri cu aport financiar ai proiectului, iar Ministerul Culturii și Municipiul Sighișoara susțin financiar evenimentul ProEtnica 2017 Festival Intercultural Sighișoara.

Cristina VANCEA 

Read more »

“LA VÂLTOARE”, începe la Ibănești

By |

Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş în colaborare cu Primăria Comunei Ibănești va organiza duminică, 23 iulie 2017, activitatea culturală intitulată “LA VÂLTOARE”, în localitatea Ibănești Sat.
De la ora 11, la muzeul frumos amenajat din Căminul Cultural, evenimentul va începe cu „Povestea Pănurii” și apoi va continua la vâltoarea lui Dumitru Suceava, din Ibănești Sat, cu „Povestea piuei”, „Povestea vâltorii” și „Spălatul țesăturilor în vâltoare”.

Read more »

Târnăveniul s-a umplut din nou de miros de excremente

By |

Ca in fiecare vara la Tarnaveni revine mirosul de excremente. Miercuri şi joi duhoarea s-a resimtit pe aproape toata zona centrala a localitatii. Problema a mai fost identificata si anii trecuti ca provenind de pe campurile din apropiere unde au fost deversate ingrasaminte, dar unii proprietari au negat vehement ca mirosul ar proveni de la ei.

Pana una alta mirosul revine in fiecare vara iar pe caldurile care urmeaza localnicii sunt obligati acum sa isi tina geamurile inchise, pentru ca putoarea sa nu patrunda si in locuinte.

Read more »

Arestat preventiv pentru nerespectarea măsurilor de arest la domiciliu

By |

La data de 17 iulie a.c., un tânăr, de 19 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, de instanţa de judecată, pentru nerespectarea obligaţiilor impuse prin Încheierea de luare a măsurii arestului la domiciliu.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de tentativă de tâlhărie calificată, o infracţiune de complicitate la tâlhărie calificată şi o infracţiune de furt calificat.

În fapt, în seara zilei de 29 aprilie a.c., tânărul de 19 ani, împreună cu alte 3 persoane, folosindu-se de bâte din lemn, au întrebuinţat violenţe asupra unui bărbat, care se afla într-un autoturism parcat pe marginea unui drum de câmp, din municipiul Reghin şi i-au

sustras obiecte de îmbrăcăminte, bani şi un telefon mobil, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 3.500 de lei.

La data de 5 mai a.c., în jurul orei 23.00, pe strada Mărului, din Reghin, inculpatul, împreună cu alte două persoane, cu ajutorul unor bâte, au provocat distrugeri unui autoturism şi ulterior au atacat 3 bărbaţi, unuia dintre aceştia sustrăgându-i suma de 350 de lei şi alte bunuri pe care le avea asupra sa.

Ulterior comiterii infracţiunii de tâlhărie, în noaptea de 5/6 mai a.c., tânărul de 19 ani, împreună cu un alt bărbat, a pătruns prin efracţie, într-un garaj, de pe strada Iernuţeni, din Reghin, de unde au sustras mai multe bunuri electrice/electronice, obiecte de îmbrăcăminte/încălţăminte şi mai multe genţi.

Inculpatul a fost ridicat de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Reghin şi depus în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

Read more »

Mureşeanul Julian Balea preia conducerea brandului de lux Stefano Ricci în America de Nord

By |

Julian Balea a plecat din Târnăveni să studieze în SUA acum circa două decenii.

Românul Julian Balea a preluat în urmă cu mai puţin de o lună poziţia de managing director pentru America de Nord în cadrul companiei Stefano Ricci, unul dintre cele mai scumpe branduri de lux pentru bărbaţi din lume. Executivul lucrează pentru această companie de mai bine de un deceniu, perioadă în care a ocupat poziţii precum cele de manager wholesale şi director de vânzări pentru America de Nord.

Julian Balea afirmă că din noua poziţie, pe lângă administrarea vânzărilor de retail, el se va ocupa şi de centrul de distribuţie, va implementa noi proceduri pentru a susţine o evoluţie mai bună a vânzărilor (retail şi angro). Mai mult, va căuta noi oportunităţi de dezvoltare şi expansiune. „Tot eu mă voi ocupa şi de extinderea în America Centrală şi de Sud“, spune executivul.

Julian Balea a plecat să studieze în SUA acum circa două decenii şi după ce a lucrat ca barman şi vânzător de magazin, a ajuns astăzi să fie managing director pentru America de Nord în cadrul Stefano Ricci, unul dintre cele mai scumpe branduri de lux din lume. Executivul de origine română lucrează astfel cu peste 100 de magazine multibrand, monobrand şi de tip department store, administrând un business celebru.

Sursa: ZF

Read more »

Lista celor care au solicitat finanțări nerambursabile, în PUNCTUL 639

By |

Lista celor care au solicitat finanțări nerambursabile, în PUNCTUL 639

Mai nou umblă o vorbă prin oraș că a crescut numărul cititorilor care se informează din PUNCTUL. Nu e de mirare, dacă vă uitați ce a mai publicat săptămânalul de Mureș și Harghita, varianta printată sub numărul 639.

Opinia subsemnatei despre Orașul promisiunilor amânate o găsiți în pagina 1. Nu vă ofer detalii, citiți-o dacă vreți!

Pagina 2 aduce un amplu articol semnat de Titi Dălălău despre adopțiile în județul Mureș. Câți copii așteaptă să aibă părinți, cum se procedează și cât durează adopția, toate detaliile în pagina unde găsiți și deținătorii PUNCTULUI ALB și NEGRU.

Echipa Olimpică a României va purta echipamente PEAK până în 2024, aflați detaliile în pagina 4.

”Din ce trăiește proaspătul pensionar până la intrarea în plată? ”este o întrebare nerostită cu vocea tare a celor care ies la pensie și își așteaptă prima pensie! Articolul subsemnatei cu detalii îl găsiți în pagina 5.

Un fotoreportaj despre urmările unui Punct Negru îl găsiți în pagina 6.

De la Sighișoara a transmis Cristina  Vancea: Proetnica aduce o academie internațională, 25 de mii de militari la Saber Guardian, Tabăra de acasă, cu detalii în pagina 7.

De la Luduș a transmis A.Ioan Borgovan  despre Șase finanțări nerambursabile de la bugetul local, știrile care pun punctul pe i, cu detalii în pagina 8.

Mircea Barbu a adus știri noi de la Târnăveni: rezultate după contestații la Bac, ploile și canalizarea, un hoț și un tâlhar prinși de polițiști. Detalii în pagina 9.

Reportaj de la Zilele municipiului Reghin, cu date și imagini de la Imola Grama în paginile 10 și 11.

Mureșenii care nu au acces la internet vor găsi în paginile săptămânalului lista solicitanților care au primit finanțări nerambursabile din bugetul public în 2017. Detalii în paginile 12-16.

Paginile dedicate județului Harghita cuprind un reportaj despre bucuria zborului cu deltaplan și parapantă, Vizita președintelui româniaâie în județele Harcov. Detalii în paginile 17-19.

Cei care sunt interesați de case, terenuri sau apartamente scoase la licitație au la dispoziție anunțurile executorilor judecătorești , cu detalii în pagina 18.

Vizi Imre a testat noul Ford Fiesta, lansat  la Gallery Garden. Imagini și impresii în pagina 20.

Lectură plăcută!

EM

 

Read more »