Ce spune "invitaţia la umilinţă"

florea1Copreşedintele Alianţei Creştin-Liberale PNL-PDL Mureş, primarul municipiului Târgu Mureş, Dorin Florea, a anunţat miercuri că a trimis scrisori celor 30 de primari aleşi pe listele PDL şi respectiv PNL în judeţ, prin care îi avertizează că li se întind capcane pentru a-i determina să migreze la alte formaţiuni politice şi i-a îndemnat să nu se lase amăgiţi că li se vor aloca fonduri pentru dezvoltarea comunităţilor locale.

Dorin Florea a declarat că le-a expus primarilor ‘promisiunile mincinoase şi incalificabile’ pe care le fac unii lideri politici pentru a-i amăgi, subliniind că acestea sunt doar ‘invitaţia la umilinţă de a trece la PSD’.

‘Unora li se promite că îi lasă să facă afaceri cu lemne, cunosc situaţia şi nu este decât o invitaţie directă la Parchet şi la Poliţie pentru a avea necazuri. Le spun să-şi vadă de treabă, deoarece criza banului nu justifică să îşi păteze onoarea şi să îşi maculeze imaginea. Altora li se promite că li se dau bani, ceea ce iarăşi este o minciună. Pentru că puteţi să întrebaţi toţi primarii din judeţul Mureş ce bani li s-au adus în doi ani şi patru luni de când PSD este la putere. Şi pot să spun, cu o demonstraţie logică şi clară, că PSD Mureş a fost în opoziţie, cum e în toată ţara, în opoziţie cu administraţia şi cu poporul român. Pentru că nu s-a făcut nimic. Ce bani să le dea acum, când în 2 ani şi patru luni nu le-a adus niciun ban, nu le-a deschis nicio uşă şi nu s-a făcut niciun proiect? Regret că domnul Gliga (deputatul Vasile Gliga, liderul PSD Mureş, n.r.), la finalul carierei, îşi maculează imaginea, a familiei sale şi a muncii lui de o bună bucată din viaţă. Pentru ce, ca să iasă pe uşa din dos a politicii? Pentru că e numai o chestiune de timp până când va afla şi el adevărul că PSD chiar nu a făcut nimic în judeţ de doi ani şi patru luni‘, a susţinut Dorin Florea.

În scrisoarea pe care edilul a trimis-o primarilor mureşeni se atrage atenţia asupra ‘capcanelor’ întinse în campania electorală, fapt pe care îl consideră imoral şi ilegal.

‘Vă scriu în baza unei obligaţii morale, ca prieten şi coleg, atrăgându-vă atenţia asupra capcanelor ce vi se întind, în plină campanie electorală, pentru a vă determina să migraţi spre alte formaţiuni politice. Consider că este absolut imoral şi ilegal să se recurgă la asemenea tactici şi practici abuzive, să se utilizeze bani publici pentru a fi cumpăraţi aleşii disperaţi sau mai slabi de înger, promiţându-li-se susţinerea unor proiecte sau alocări de fonduri de la guvern, un fel de mită mascată la modul culpabil. Vă îndemn să nu vă lăsaţi momiţi sau amăgiţi sub pretextul că vi se alocă fonduri pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Vă atrag atenţia că aceste fonduri de la bugetul de stat, pe care unii dintre cei aflaţi la guvernare le consideră ca aparţinându-le în nume propriu, vor fi mai apoi revendicate, atacate în instanţă, generând grave consecinţe, implicit penale, pentru cei care le-au dat sau le-au primit’, a arătat Dorin Florea în scrisoarea către primari.

Edilul a subliniat că fondurile de dezvoltare ‘nu se alocă în mod netransparent şi ilegal, aşa cum se procedează în prezent’, ci, conform legii, pe baza unor analize şi proiecte bine gândite şi fundamentate, în colaborare cu Consiliul Judeţean.

Acesta a precizat că, de când îşi desfăşoară activitatea în administraţie, nu a făcut asemenea „compromisuri frauduloase” şi şi-a îndemnat colegii să îşi păstreze demnitatea.

Vă îndemn să vă păstraţi demnitatea şi verticalitatea şi să rămâneţi acolo unde aveţi certitudinea şi garanţia că vă aflaţi între prieteni şi colaboratori, pentru că sunt destui cei care ar fi bucuroşi să le faceţi jocul. Pentru orice nelămurire, vă stau la dispoziţie 24 de ore din 24 şi consider că ar fi păcat să punem punct unei colaborări care, în timp, şi-a dovedit oportunitatea şi eficienţa, puse în slujba comunităţilor pe care le reprezentăm’, a arătat Dorin Florea în scrisoare.

Primarul din Târgu Mureş a precizat miercuri că există o serie de primari care au părăsit ACL, precum fostul primar liberal din Luduş, Cristian Moldovan, şi cel din Deda, Lucreţia Cadar, care a fost aleasă pe lista PDL, ambii trecând la PSD. AGERPRES/

print

Share