Cei mai buni piloţi s-au întrecut la Cozmeni

Cei mai buni piloţi s-au întrecut la Cozmeni

muresflyUnii dintre cei mai buni piloţi din lume au participat la etapa a cincea a Cupei Mondiale de aterizare la punct fix cu parapanta, care s-a desfăşurat în apropierea comunei Cozmeni (Harghita).

La întrecere, desfăşurată sub egida Federaţiei Internaţionale de Aeronautică, au luat parte peste 40 de parapantişti de renume din zece ţări, respectiv Marea Britanie, Indonezia, Japonia, Lituania, Slovacia, Slovacia, Macedonia, Serbia, Ungaria sau România. Un obişnuit al acestor competiţii este şi George Coteţ, cel mai bine clasat pilot român în Cupa Mondială de aterizare la punct fix cu parapanta.

Piloţii au decolat de pe un deal de lângă Cozmeni, au efectuat un zbor de câteva minute şi la final trebuiau să aterizeze într-un cerc cu diametrul de 5 metri, în mijlocul căruia se află un punct pe care trebuiau să-l atingă sau să se apropie cât mai mult de el. Dacă pe unii dintre ei i-a ajutat vântul şi mai ales experienţa, alţii nu s-au declarat mulţumiţi de aterizările reuşite. Toţi au apreciat, însă, modul de organizare a competiţiei şi faptul că vremea a fost foarte bună pentru zbor.

Competiţia a fost organizată de Clubul Sportiv Extreme din Băile Tuşnad, în colaborare cu Asociaţia Aktivity şi consiliile locale din Cozmeni şi Băile Tuşnad.

Este al optulea concurs de acest gen organizat de Clubul Sportiv Extreme din Băile Tuşnad. Zborul cu parapanta are tradiţie în Harghita, unde zeci de piloţi s-au format de-a lungul anilor în cluburile din judeţ. Unul dintre cele mai bune locuri de zbor din Harghita este dealul Şumuleu, de lângă Miercurea Ciuc, unde vin să zboare, în fiecare vară, piloţi de parapantă din întreaga ţară.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.