Centrul este închis vineri şi sâmbătă

Direcția Poliția Locală informează tîrgumureșenii cu privire la restricționarea circulației rutiere în centrul municipiului Tîrgu Mureș, cu prilejul sărbătoririi „Revelionului în stradă”, după cum urmează:

– Vineri, 30.12.2016, ora 14.00 – piețele Trandafirilor și Victoriei, exclusiv banda de circulație pe sensul de mers dinspre Catedrala Mare spre Primărie, respectiv străzile Bartok Bela și Primăriei (n.n. în vederea amplasării scenei);

– Sâmbătă, 31.12.2016, ora 20.00 – se închide circulația pe ambele sensuri de mers în zona centrală și străzile adiacente (model duminica).
Circulația auto în zona centrală va fi redeschisă luni, 02.01.2017, ora 06.00.

Poliţia Locală roagă pe această cale proprietarii autoturismelor care parchează cu predilecție în piața Victoriei, segmentul cuprins între Hotel Grand – str. Artei, respectiv Banca Națională – Casa de Modă și str. Horea până la intersecția cu str. Enescu, să-și parcheze mașinile în alte zone.

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.