Cerc de robotică la Palatul Copiilor Tîrgu Mureș?

Pe pagina de socializare Palatul Copiilor Tîrgu Mureș a fost făcută o propunere interesantă cu privire la organizarea unui Cerc de robotică. Propunerea a fost făcută de Radu Mircea Capota care aduce și câteva soluții cu privire la organizarea acestui cerc: „Ar fi foarte util pentru copiii din Tîrgu Mureș un cerc de robotică la Palatul Copiilor. Dacă nu se găsesc profesori de robotică ar fi suficient și angajarea ca îndrumători a unor studenți pasionați de robotică de la Petru Maior sau Sapientia. Kituri, componente și cărți se găsesc pe site-ul https://www.robofun.ro și nu sunt exagerat de scumpe”, spune acesta.

Palatul Copiilor Tîrgu Mureș fiinţează din anul 1953 ca  unitate de sine stătătoare, încadrată cu personal didactic numit de către minister; activitatea cu cercurile de elevi a fost iniţiată în 1949 fiind îndrumată până în 1953 de către specialişti din domenii tehnice, economice şi din învăţământ. În evoluţia ei instituţia a pornit de la 4 cercuri în 1953 ajungând la 23 cercuri în 1989 iar în prezent are 15 norme didactice. În afara activităţilor cu grupe de copii, instituţia participă şi organizează activităţi de finalizare precum şi o serie de acţiuni şi activităţi sub formă de spectacole  concursuri , demonstraţii tehnice, festivaluri.

Copiii din aproape fiecare cerc au posibilitatea participării la concursurile judeţene sau naţionale  de profil cultural artistic, tehnico-aplicativ sau sportive ,cuprinse în Calendarul Activităţilor Educative Extraşcolare ale Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş şi al MECTS. Instituţia a organizat an de an concursurile judeţene de Aeromodele, Inventica, Şah, Creaţie  literară, Teatru, Dans, Carting, Construcţii electronice, concursurile naţionale de dans modern, artă fotografică şi cinematografică şi fanfare şcolare. Participarea la aceste activităţi este gratuită, activităţile fiind finanţate de către MECTS.

În afara acestor activităţi se organizează la nivel de cercuri sau pe domenii de activitate, spectacole ocazionate de diferite evenimente, demonstraţii tehnice, excursii, drumeţii sau vizite în instituţii de cultură şi la obiective turistice. Pentru acestea copiii pot utiliza microbuzul instituţiei.

Cristina Vancea

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.