CEREMONIAL DE PREDARE-PRIMIRE A COMENZII UNITĂȚII, LA  JANDARMERIA MOBILĂ MUREȘ

În conformitate cu ordinul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, începând cu data de 11 septembrie 2017, domnul  locotenent colonel Gurău Stelică a fost împuternicit comandant la Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureș. Numirea a avut loc ca urmare a trecerii în rezervă, cu drept la pensie a domnului col. Kovacs Emil Cornel.

Activitatea de predare-primire a comenzii unității a avut loc la sediul unității, luni 11 septembrie, orele 13.00, a fost condusă de un ofițer desemnat de Jandarmeria Română și s-a bucurat de prezența managerilor structurilor teritoriale ale MAI precum și a reprezentanților instituțiilor cu care Jandarmeria mureșeană cooperează.

Vădit emoționat, domnul col. Kovacs Emil a predat drapelul de luptă al unității, după 33 ani de activitate, din care peste 25 de ani în cadrul Jandarmeriei Mureșene. În semn de rămas bun, conducerea și personalul unității i-au înmânat o plachetă omagială, pentru întreaga carieră de ofițer.

Comanda Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș a fost preluată de domnul locotenent colonel  Gurău Stelică, din cadrul Jandarmeriei Harghita.

Locotenent colonel  Gurău Stelică s-a născut la 27 aprilie 1973, în localitatea Brăila, județul Brăila, este căsătorit și are 2 copii. Este absolvent al Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, arma jandarmi, promoția 1997.

Colectivul de cadre militare și personal contractual al Jandarmeriei Mobile Mureș, urează un căduros “Bun venit!” noului comandant, urându-i mult success, sănătate și realizări, în activitatea de mare răspundere ce i-a fost încredințată!

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ȘI CU PUBLICUL

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.