Cetăţean german urmărit internaţional prins la Târgu Mureş

Poliţiştii din Mureș, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au depistat un cetățean german, căutat de autorităţile din Germania, pentru infracțiuni contra patrimoniului și fals.

La data de 15 februarie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureș au depistat, în Târgu Mureș, un bărbat, de 33 de ani, cetățean german, care era urmărit internațional.

Pe numele său, organele judiciare germane au emis mandat european de arestare, pentru săvârșirea de infracțiuni contra patrimoniului, prin nesocotirea încrederii, şi infracţiuni de fals, fapte comise pe teritoriul Germaniei.

Pentru punerea în executare a mandatului, poliţiştii au beneficiat de date suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Cetăţeanul german a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu-Mureș, care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată.

Față de persoana în cauză urmează a fi demarate procedurile de predare către autoritățile judiciare din Germania.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.