Cicatrici adânci după alegeri

Sighișorenii au ales continuitatea, dar contracandidații actualului și viitorului primar de Sighișoara au stârnit o serie de valuri care lasă urme adânci printre oamenii implicați în politică.

Să-i luăm pe rând…

Începem cu cel ce a reușit să convingă pentru a patra oară. Dorin Dăneșan se întoarce la cele de zi cu zi unde sentința din ,,Dosarul Poșta” va primi foarte curând și motivarea. Faptul că judecătoarea a amânat nejustificat motivarea ar putea deveni un subiect în sine pentru că devine din ce în ce mai clară implicarea politicului în acest dosar. Așadar, Dăneșan va primi motivarea sentinței și va continua să se judece la instanțele superioare. Ceea ce în campania electorală a fost un subiect de răstignire electorală acum devine un subiect de viață și de … mandat. Nu putem însă să trecem cu privirea evidența ne-exprimată oficial de vreo instituție publică: suspiciunile de implicare a politicului! Principalul adversar al lui Dorin Dăneșan, și anume senatorul PD-L Petru Bașa este cel spre care se îndreaptă toate privirile.

Iulian Sîrbu și parcările

Nici pe candidatul independent Iulian Sîrbu nu-l așteaptă vremuri prea bune. Tânărul a ajuns să fie ,,ex-” PSD, deci să fie exclus din PSD, pentru că nu a acceptat regulamentul de acces cu autoturismele în Cetate promovat și aprobat de Primărie și Consiliul Municipal. Între Boss Company și Primărie sunt o serie de procese prin instanțele de judecată privind contractul dintre cele două entități. Foarte probabil ca Primăria și Consiliul Municipal Sighișoara să-și impună, până la urmă, strategia și asta înseamnă diminuarea drastică a profiturilor Boss Company sau chiar eliminarea ei din ecuația parcărilor. Iulian Sîrbu mai are totuși câteva afaceri care îi asigură o existență lipsită de emoții cum ar fi cele de service în sistemul electric.

Dan Colceriu și politica

Probabil cea mai neinspirată mișcare politică a anului vine tot din Sighișoara. Dan Colceriu a reușit ceva ce este foarte aproape de unicitate în România anului 2012: să se urce în singura corabie care se scufundă. Și se scufundă repede. Lipsa de experiență și viziune politică l-a adus pe Dan Colceriu din postura de candidat cu șanse reale de a câștiga Primăria, la cea de membru al unui partid care nu se regăsește. Ce l-a oprit de la a candida independent? De ce s-a înscris în Alianța pentru Mureș când niciodată niciun partid creat cu zile înainte de alegeri nu a câștigat alegerile? Dan Colceriu a luat o decizie politică care foarte probabil îl va trimite în băncile unui partid mic de opoziție pentru următorii patru ani.

Concluzie

Dorin Dăneșan a avut adversari ascunși – senatorul Bașa – mult mai puternici decât contracandidații ce s-au avântat în ițele campaniei electorale – Iulian Sîrbu și Dan Colceriu. Și a reușit să câștige un nou mandat. Iar primul dintre cei învinși și cel mai tânăr politician dintre toți cei implicați – Iulian Sîrbu – ne-a arătat o feliuță de viitor: în 2016 lupta se va da pe un alt teren, cu alte arme.

Promisiunile

Până în 2016 însă mai este mult, iar atunci vom analiza care ce a realizat actualul primar, Ioan Dorin Dăneșan, care a câștigat alegerile locale fiind votat de 4.832 (36,48%) din cei 13.244 de alegători prezenți la urne (Iulian Sîrbu – 3.152 voturi, repr. 23.80%, Dan Colceriu – 3.068 voturi, repr. 23.17%, Octavean Șuteu – 1.108 voturi, repr. 8.37%, Gáll Ernö – 813 voturi, repr. 6.14%, . Francisc Farczádi – 174 voturi, repr. 1.31%. Programul electoral al primarului cuprinde următoarele puncte: Reabilitarea Cetății Medievale (partea a II-a) care va include lucrări majore de refacere a zidurilor şi turnurilor Cetăţii, reabilitarea completă a Turnului cu Ceas; extinderea și modernizarea tuturor școlilor și liceelor; reabilitarea drumurilor, trotuarelor și a spațiilor conexe.

Istrate Manu

print
0 comments on “Cicatrici adânci după alegeri
  1. de ce niciodata… primarul nu raspunde la sesizarile adresate ,, domnule primar?,, am facut o sesizare de un an si nu am primit nici un raspuns, ba am vazut ca sunt sesizari facute cu 3-4 ani in urma si nici un raspuns… SI TACEREA E UN RASPUNS?speram ca va raspunde acum , fiind reales si doar ROMAN, AM ASCRIS ROMANESTE…

  2. SCUZE PTR GRESEALA FACUTA DE FACEBOOK… ADRESA MEA ESTE IN CANADA , ONTARIO, AM FACUT LICEUL IN PAJURA…DAR AM SI CETATENIA ROMANA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.