Cimitirul Elefanţilor din Odorheiu Secuiesc

szasz jenoNu vă grăbiţi să plecaţi în excursie în municipiul situat la 100 de km de Tîrgu-Mureş! La fel de zadarnic veţi căuta Cimitirul Elefanţilor în Odorhei precum unii mai caută şi acum Institutul Naţional de Cercetare Strategică condus de Szász Jenő. Gurile rele zic că de fapt ar fi vorba de una şi aceeaşi… instituţie.
Celor care nu aţi auzit încă nici de Institutul Naţional de Cercetare Strategică (INCS) şi nici de ilustrul său conducător, vă spunem să nu vă faceţi griji! Cu ce se ocupă INCS n-au aflat încă nici măcar cei care au urmărit îndeaproape evoluţia institutului!
Cine conduce INCS
Despre Szász Jenő se ştie că a fost preşedintele Partidului Civic Maghiar (PCM), formaţiune politică menită să contracareze forţa de monolit a UDMR în alegerile locale din 2012. Cunoscut fiind ca prieten apropiat al premierului ungar, Orban Viktor, pe care l-a primit la Odorhei atunci când „acesta încă nu era la modă”, după cum el însuşi s-a exprimat, oarecum era de aşteptat ca după pierderea alegerilor, Szász Jenő să fie ajutat de acesta. Unii susţin că Szász Jenő a fost „parcat” de fapt în INCS, acest cimitir al elefanţilor!
Ce este sau ce a vrut să fie INCS?
Speculaţii au fost şi vor mai fi despre motivele care l-au făcut pe Orban Viktor, premierul ungar, să se declare mulţumit de activitatea desfăşurată de Szász Jenő în teritoriu, găsindu-l astfel cel mai potrivit pentru a conduce un institut de cercetare strategică. Pe atunci încă preşedinte al PCM, în 13 octombrie 2012 Szász Jenő demisionează din funcţie pentru a se ocupa de înfiinţarea institutului la cererea premierului ungar. Potrivit actului de constituire semnat de premier în 11 decembrie 2012, Institutul ce „funcţionează sub autoritatea biroului central al premierului” urma să aibă 100 de angajaţi şi un buget de 100 de milioane de forinţi pentru început. Criticat vehement la vremea respectivă, Institutul a fost considerat Cimitirul Elefanţilor.
Pentru anul în curs, INCS are un buget de 1,3 miliarde de forinţi, bani din bugetul Guvernului Ungar destinaţi mai ales pentru salarii. Funcţia de preşedinte al INCS este sinonimă cu funcţia de secretar de stat, salariul lui Szász Jenő fiind în jur de 3.400 de euro (997.000 ft). Potrivit actului de constituire, este vorba de un institut de importanţă naţională, cei care pot fi angajaţi în acest institut trebuie să fie verificaţi şi răsverificaţi, să fie oameni de încredere.
Scopul declarat al INCS este de „a analiza realizările intelectuale, culturale, ştiinţifice ale maghiarilor, de a analiza şi cercetarea tradiţiilor, a situaţiei sociale şi economice, coordonarea lor pentru a dezvolta domeniul social şi economic, pentru a întări sentimentul naţional dincolo de graniţe, pentru cercetarea resurselor naţionale ale maghiarimii, cercetarea, analiza şi coordonarea acestora” se arată în Hotărârea de Guvern.
INCS trebuia să aibă sediul central în Budapesta, în Casa Ţării (Orszaghaza), iar în Odorhei să funcţioneze cu o sucursală. La adresa dată publicităţii, Piaţa Kossuth 1-3, (adresa Casa Ţării) din Budapesta nimeni nu auzise însă nici de Institut şi nici de preşedintele Szász Jenő sau de vicepreşedintele Fráter Olivér. Mai târziu, s-a dat publicităţii o altă adresă, str. Bajcsy Zsilinszky nr. 52, dar adresa de corespondenţă era tot pe adresa premierului!
INCS nu a sprijinit nicio acţiune culturală, ştiinţifică, în schimb a fost prezent la Prima întâlnire a Crescătorilor de porci Mangaliţa şi la Balul Secuiesc de la Budapesta şi a distribuit nişte cărţi de specialitate în bazinul Carpatic.
Nu prea se vorbeşte nici despre sucursala din Odorhei, un lucru lesne de înţeles dacă e să ne gândim că pe teritoriul altei ţări se obţin fără probleme aprobări pentru înfiinţarea unor centre de cultură, dar în cazul unui institut considerat de centru al statului ungar avizul ar putea fi chiar refuzat fără explicaţii.
Secrete de culise
La solicitarea jurnaliştilor de la Transindex, responsabilul cu pregătirea raportului doamna Ádám Ödön a prezentat unele date din arhiva Institutului. Nimic despre proiecte, strategii. Bugetul de 1,3 miliarde de forinţi a fost modificat la 840 de milioane de forinţi, dar şi aşa au rămas 400 de milioane de forinţi în seif. Având grad de secretar de stat Szász Jenő câştigă anual 12,5 milioane de forinţi. Potrivit organigramei INCS funcţionează cu un secretar de stat adjunct, 10 persoane în funcţii de conducere şi 45 de angajaţi. Doar 122 de milioane de forinţi au cheltuit pe salarii, în locul celor 465 de milioane, cu mult sub cifra preconizată au rambursat cheltuielile pe îmbrăcăminte, transport şi masă. Cu atât mai mult au dat însă pe contribuţia la cheltuieli de vacanţă (4,3 milioane), deplasări în străinătate, reclame şi reprezentaţii (37 de milioane în loc de 20)
Dacă iniţial nu au fost alocaţi bani pentru achiziţii de cărţi, ulterior bugetul a fost modificat la 42.000. Pentru reviste au cheltuit doar 323.000 de forinţi şi la fel de puţin au cheltuit pentru alte materiale de specialitate. Un aspect ciudat în bugetul unui institut de cercetare! Banii alocaţi pentru colaboratori externi au fost folosiţi doar o pătrime din suma preconizată, iar pentru burse nu s-a alocat niciun forint!
Institutul are în subordine secţii ciudate precum: Departamentul de Coordonare a Atelierelor de Cercetare a Naţiunii, Departamentul de Analiză Strategică, Departamentul de Sinteză şi Dezvoltare Strategică, Departamentul de Analiza Strategiei, Departamentul Sintezelor şi Dezvoltării Strategiei sau departamentul cel mai interesant: Departamentul Cercetării Prezentului şi al Viitorului.
Cu toate acestea, degeaba aţi căuta pagina web a INCS pentru că lipseşte cu desăvârşire.
Mulţi dintre angajaţii INCS sunt oameni la vârsta pensionării care au acceptat postul din motive pecuniare. Oamenii nu sunt de meserie şi nu ştiu exact ce au de făcut. În interiorul instituţiei-potrivit surselor citate de Transindex- se discută fără rezultat deocamdată: cercetarea naţiunii ar trebui să se refere la întreaga naţiune sau doar la maghiarii din afara graniţelor patriei mamă?
Epilog
Trecând în revistă realizările fostului preşedinte al PCM, Szász Jenő, nu putem omite că a pierdut lamentabil alegerile în 2012, iar acest institut pe care cu onoare îl conduce spre cele mai înalte culmi ale gloriei, nu ştim cu ce se ocupă! Şi atunci se pune întrebarea: oare nu va (con)duce cu aceeaşi pricepere şi partidul într-un con de umbră?

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.