Cinci portofele cu bani şi cu acte, predate de cetăţeni Poliţiei Locale Târgu Mureş de la începutul anului

Şeful Poliţiei Locale Târgu Mureş, Valentin Constantin Bretfelean, a anunţat, luni, că de la începutul anului cetăţenii au predat agenţilor instituţiei cinci portofele găsite, conţinând bani şi documente, arătând că acest fapt dovedeşte un spirit civic foarte ridicat.

„Târgumureşenii dau dovadă de un civism peste media pe ţară, nu doar la predarea bunurilor găsite, ci şi la păstrarea curăţeniei, de aceea le mulţumesc. Cetăţenii se pun de obicei în situaţia celor care pierd asemenea bunuri şi se gândesc că ar fi plăcut surprinşi să li se returneze şi lor bunul pierdut (…) De la începutul anului cetăţenii oraşului şi poliţiştii locali au restituit proprietarilor cinci portofele, borsete şi poşete pierdute. Dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la grija pentru bunurile personale. Au fost numeroase plângeri cu privire la furturi din genţi şi buzunare, în special pe mijloacele de transport în comun. Mâine, (marţi, n.r.) la ora 10, iniţiem o acţiune de prevenire şi informare, vom avea poliţişti locali în patrule în uniformă, dar şi civile”, a arătat Bretfelean.

Şeful Poliţiei Locale Târgu Mureş a spus că ultimul portofel găsit – conţinând bani, acte personale, talon auto, permis de conducere, carduri bancare – aparţine unui cetăţean din Reghin, Klaus Birthler, care susţine că a sesizat dispariţia acestuia la sfârşitul săptămânii trecute.

„Ultima oară am scos, vineri, bani de pe card. Erau 50% şanse să îl găsesc (…) M-am bucurat foarte mult, există speranţă că există cetăţeni foarte buni printre noi, chiar dacă mulţi cred că nu mergem în direcţia bună, dar speranţa este în cetăţeni şi în instituţiile statului”, a spus Klaus Birthler.

Printre poliţiştii locali din Târgu Mureş care au contribuit la restituirea bunurilor pierdute se regăsesc agenţii Maier Ioan şi Lincă Ciprian.

Cei doi poliţişti au arătat că în orice caz de găsire a unui portofel, borsetă, poşetă etc. se întocmeşte un proces verbal în care sunt trecute toate actele şi bunurile pe care le conţine, înainte de restituirea către proprietar.

AGERPRES

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.