Cinema Arta, redat orașului

La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat redeschiderea celui mai vechi cinematograf din Tîrgu-Mureș, sub numele de Arta-3D. După o istorie de 50 de ani, Cinema Arta a fost preluat în patrimoniul municipiului în august 2010. Regândirea şi refuncţionalizarea ansamblului cinematografic a constituit una dintre priorităţile de pe agenda municipalităţii. Autorii studiului de fezabilitate întocmit în vederea identificării unor soluţii tehnice şi funcţionale pentru reparaţii şi modernizare au conchis că tendinţa europeană în domeniu – săli de proiecţie cu suprafeţe reduse şi cu spectacole de mare varietate, cuprinzând filme de cinematecă şi clasice pe pelicula de 35 mm până la cele mai moderne, în sistem Digital Cinema 2D/3D DCI – este unica soluţie de revigorare funcţională, estetică şi, implicit, economică a artei cinematografice din Tîrgu-Mureş. Astfel, după modernizare, Cinema Arta 3D se prezintă în felul următor: trei săli de spectacole, cu un număr total de 340 de locuri (198, 92 și respectiv 50 de locuri).

Seara de gală

Cinema Arta 3D a fost inaugurat sâmbătă, de la ora 17:00 pentru presă și pentru oaspeții Primăriei. Nu au lipsit de la eveniment nici invitații speciali, printre care celebrul actor Marcel Iureș. Apoi, de la 19:30 a avut loc inaugurarea pentru public. Primul film care a rulat a fost „Călătoria 2 – Insula Misterioasă”, film care a fost vizionat la Tîrgu-Mureș după doar 8 zile de la premiera mondială care s-a desfășurat pe 10 februarie. Cei prezenți la eveniment au putut constata că cinematograful Arta 3D este echipat la ultimele standarde internaţionale și aduce o serie de noutăţi publicului cinefil târgumureşean, printre care şi ochelarii activi 3D care se folosesc în una din cele trei săli și care utilizează cel mai modern sistem din România pentru a nu obosi ochiul şi pentru a oferi o imagine 3D mai bună. Deocamdată tarifele se situează între 4 și 15 lei, în funcție de filmul difuzat și de vârsta spectatorului (copii, studenți, adulți).

Vasile Dancea

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.