Ciprian Tapaszto a cucerit titlul de campion european WAL


Performanţă extraordinară a sportivului luduşean Ciprian Tapaszto, care a cucerit titlul de campion european WAL.

Unul dintre cei mai apreciați și valoroși armwrestleri români ai momentului, mureșeanul Ciprian Tapaszto (de la clubul Paco Power Gym Luduș) a participat, la sfârșitul acestei săptămâni, la calificările celui mai puternic turneu de skandenberg din lume, rezervat doar sportivilor profesioniști, World Armwrestling League.

Pe lângă multiplele competiții preliminare de pe teritoriul Statelor Unite și crâncenele încleștări majore de la New Orleans, Philadelphia, Los Angeles și Chicago, celebrul turneu american include și țările vest-europene, sportivii din est fiind acceptați doar pe baza unor wild-carduri.

Datorită rezultatelor de excepție obținute atât pe plan intern, cât mai ales internațional (campion absolut, doi ani la rând, sub culorile clubului londonez Peacock Gym), “Rechinul” a fost selectat să își măsoare forțele cu cei mai vânjoși luptători europeni la întrecerea din 25-26 martie de la Garstang (nord-vestul Angliei). Au fost patru categorii de greutate, -75 kg, -88 kg, -102 kg si +102 kg, Ciprian evoluând în limitele celei din urmă. La brațul drept, Tapaszto a făcut parte din prima grupă, iar la cel stâng din cea de-a doua.

Primii trei clasați la WAL Europe Super Qualifier din Marea Britanie vor obține biletele pentru marea finală din 29 iunie, de la Las Vegas, care va fi transmisă, în direct, de ESPN.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.