City'us, în fața primului derby din acest campionat

City'us, în fața primului derby din acest campionat

city'usPrimul derby al Ligii 1 la futsal se va disputa marți, 5 noiembrie, de la ora 18, în Sala Sporturilor din Deva. Se vor întâlni nou-înființata Autobergamo Fiat Deva și campioana ultimelor 4 ediții, City’us Tîrgu-Mureș. Înaintea acestei partide, cele 2 formații au obținut numai victorii în partidele disputate, 7 pentru City’us și 6 pentru Deva, care etapa trecută nu a jucat, din cauza retragerii celor de la Smart.

Partida de la Deva va fi una a orgoliilor, între foști coechipieri la echipele de club la care au evoluat și colegi la echipa națională a României. Gherman, Ignat, Mimi Stoica, Al-Ioani pe de-o parte și Lupu, Iancu, Florin și Cristi Matei, pe de altă parte. Toți cei 4 componenți ai echipei din Deva au plecat de la City’us, pentru o nouă experiență, pentru doi dintre ei, Lupu și Fl. Matei, chiar una de conducere, ei fiind antrenorii echipei. Pentru jocul de marți, antrenorul Kacso Endre se va baza pe întregul lot, cu excepția lui Csoma Alpar care continuă perioada de recuperare, după operația la ligamentele încrucișate. Jocul dintre Autobergamo Deva și City’us Tîrgu-Mureș va fi arbitrat de Bogdan Sorescu (Pitești) și Gabriel Gherman (București).

Formația noastră va fi însoțită la Deva de aproximativ 30 de suporteri. Partida va putea fi urmărită live pe Digi Sport 3.

Sursa: City’us

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.