CJ a câştigat trei proiecte e-guvernare

CJ a câştigat trei proiecte e-guvernare

borbolyConsiliul Judeţean Harghita a câştigat trei proiecte e-guvernare, împreună cu 45 localităţi din judeţ, iar implementarea lor va simplifica accesul cetăţenilor la serviciile oferite de instituţiile statului.

Potrivit Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Harghita, contractele de finanţare s-au semnat în această săptămână, respectiv în luna decembrie 2013, iar valoarea lor este de 1,5 milioane de euro fiecare, finanţarea fiind asigurată în cadrul Programului Operaţional Sectorial.

12 servicii publice on-line

În urma implementării celor trei proiecte se va pune la dispoziţia cetăţenilor 12 servicii publice on-line care vor facilita, printre altele, accesul persoanelor la solicitarea autorizaţiilor de construcţii, plata taxelor, depunerea proiectelor şi va uşura gestiunea registrului agricol printr-un sistem informatic elaborat în acest sens.
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că ,,se doreşte, astfel, reducerea barierelor administrative birocratice şi uşurarea accesului la informaţiile şi serviciile publice”. ,,Se speră, de asemenea, ca numărul proiectelor depuse în cadrul concursurilor de proiecte va creşte, având în vedere faptul că nu vor mai trebui întocmite teancuri întregi de hârtii”, a mai spus şeful CJ.
Proiectele au fost depuse anul trecut şi au ca participanţi CJ Harghita şi câte 15 administraţii publice locale, alese din toate părţile judeţului, pentru ca în cazul în care vreunul dintre proiecte ar fi fost respins să existe şanse pentru dezvoltarea unui sistem unitar care să cuprindă localităţi din toate regiunile judeţului. Proiectele trebuie să fie implementate în termen de 18 luni de la semnarea contractului, ceea ce înseamnă mijlocul anului 2015.
Potrivit sursei citate, Consiliul Judeţean Harghita a derulat, în anii trecuţi, un alt proiect european care a avut drept scop implementarea unui sistem complex e-guvernare la nivelul CJ, care va fi întregit de cele trei proiecte noi câştigate şi care va înlesni colaborarea între instituţii şi va reducerea birocraţia.

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.