CJ cu buget aprobat și 2 credite substanțiale

CJ cu buget aprobat și 2 credite substanțiale

consiliul judetean cj muresConsiliul Județean și-a aprobat asătzi bugetul pe anul 2013, care ar putea fi descris astfel: veniturile şi cheltuielile secţiunii de funcţionare sunt de 208.299 mii lei, cele de la dezvoltare sunt de 210.597 mii lei, iar la cheltuieli aceeași secțiune se opresc la suma de 261.597 mii lei. Deficitul secţiunii de dezvoltare de 51.000 mii lei se acoperă din excedentul anilor precedenţi. Venitul total al bugetului Consiliului Judeţean Mureş pe anul 2013 este de 418.826 mii lei, iar totalul cheltuielilor de 469.826 mii lei. În fine, veniturile proprii ale instituţiilor finanţate parţial din bugetul local al judeţului sunt de 2.309 mii lei, iar ale instituţiilor finanţate integral din venituri proprii ( spitale) sunt de 133.869 mii lei.

Despre principalele cheltuieli de anul acesta, liderul CJ Ciprian Dobre explica în ședință: „Prima categorie, și aici cred că toată lumea este de acord, este finanțarea proiectelor începute, cu precădere a proiectelor cu finanțare europeană, unde noi avem cofinanțarea. Aici cu toți cunoaștem cele trei mari proiecte. Primul ar fi finanțarea proiectului de sistem integrat de management al deșeurilor, unde valoarea este foarte mare și CJ are o presiune foarte mare în acest an. Al doilea ar fi terminarea parcului pentru sporturi cu motor și modernizarea ambulatoriului de la Spitalul Județean. Anul 2013, este un vârf de plată la toate aceste proiecte și, pentru a reuși să facem față acestor plăți a trebuit să tăiem din altă parte. Care cred că este soluția în vederea acoperirii acestor plăți, este exact ceea ce avem pe un al punct de pe ordinea de zi, anume contractarea unor credite. Din discuțiile pe care le-am avut, pentru cofinanțarea acestor proiecte ar fi cel mai ușor să accesăm acest credit. Pe urmă, proiectele pe care avem nevoie să le începem, aproape imperios, am prevăzut de asemenea contractarea unui credit pentru dezvoltare. Cred că vom avea în acest fel supapa care să ne permită ca în a doua parte a anului să pornim investițiile și să avem finanțarea pentru ele. Vorbesc aici despre minicentura de la Sîncrai – Sîntioana – Ungheni, finanțarea noii amenajări de la Aeroportul Transilvania și noua parcare de la Spitalul Clinic Județean”.

Tot în ședința de astăzi s-au aprobat și două credite care vor crește substanțial gradul de îndatorare al județului. Primul este în valoare de 40 de milioane de lei și va trebui returnat în 10 ani. Banii vor merge la cofinanțarea a trei proiecte europene: 20 de milioane de lei pentru parcul auto pentru sporturi cu motor și câte 10 milioane de lei pentru sistemul intregrat de management al deșeurilor și modernizarea drumului Măgherani Sărățeni. Al doilea credit este de 89 de milioane de lei, cu o perioadă de rambursare de 15 ani. Banii vor fi cheltuiți la reabilitarea drumului Sîngeorgiu de Pădure – Bezidu Nou – lim.jud. Harghita, reabilitarea drumului Reghin –Lăpuşna și reabilitarea drumului Botorca – Deleni – Băgaciu. De asemenea, o parte din bani vor merge pentru reabilitarea podului peste Valea Şaeş de pe DJ 106 limita judeţului Sibiu – Apold – Sighişoara și amenajare peisagistică de acces la Aeroportul Transilvania, inclusiv prin realizarea unui sens giratoriu.

Mai multe despre acest subiect puteți citi și în Punctul care apare mâine, o ediție specială înainte de Sărbătorile Pascale catolice.

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.