CL, alţi bani, alte distracţii

consiliul local cl  targu muresÎn ultima şedinţă de Consiliu Local au apărut câteva proiecte cu expunere de motive ilare care au căzut la vot din cauza tensiunii dintre grupurile politice reprezentate în forul deliberativ municipal. Ne vom axa, în principal, asupra acestora pentru că bugetul şi problema bilingvismului a făcut deja turul mass-media locale şi naţionale. Acest text de mai jos ar trebui luat ca un pamflet pentru că nu ştim cum ne-am putea exprima mai elegant ca să înţeleagă şi angajaţii Primăriei care, bănuim însă că nu acţionează aşa de capul lor, că nu toţi târgumureşenii sunt nişte proşti şi nu înţeleg pe ce lume trăiesc sau în ce municipiu.

Cum se pregăteşte un proiect?

În ultima şedinţă de Consiliu Local a apărut în regim de urgenţă un proiect de hotărâre care ilustrează perfect modul deficitar cum se lucrează în administraţia publică locală şi câte parale dau angajaţii executivului târgumureşean pe cum se cheltuiesc banii contribuabililor. Astfel, proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru „Mansardare şi modificare clădire Academia de Sport” a fost supus votului consilierilor locali cu o expunere de motive care „lămureşte” clar de ce este nevoie de o asemenea investiţie. Nu obişnuim să dăm copy-paste după o expunere de motive, dar aceasta, semnată de către directorul Serviciului Public de Utilităţi Municipale, Mircea Moldovan, este o dovadă a modului în care sunt „preţuiţi” târgumureşenii plătitori de taxe şi impozite. Iată cum a fost concepută această expunere de motive: „Odată cu darea în funcţiune a Academiei de Sport şi a terenurilor aferente s-a constatat o creştere deosebită a numărului de competiţii sportive şi a audienţei generale. Implicit şi solicitările de cazare la Academia de Sport, au crescut exponenţial, numărul de camere fiind insuficient cu toate că şi celelalte structuri din cadrul Serviciului Public de Utilităţi Municipale – Hotel Tineret şi Casa de Oaspeţi – au făcut eforturi deosebite pentru a asigura necesarul, apelându-se, nu de puţine ori, şi la cazarea în alte unităţi din oraş, nu de puţine ori chiar în internate a competitorilor sportivi, chiar şi a unor invitaţi din ţări străine. Ca urmare, se impune cu necesitate creşterea numărului de camere ce poate să le pună la dispoziţie Primăria Tîrgu-Mureş prin Serviciul Public de Utilităţi Municipale. Pentru a se lua o decizie în acest sens, s-a cristalizat ca opţiunea cea mai viabilă mansardarea şi modificarea clădirii Academiei de Sport, care astfel îşi va dubla capacitatea de cazare de la 30 la 60 de locuri. Nu este de neglijat faptul că prin această mărire a numărului locurilor de cazare se pot primi în Academia de Sport şi loturile aparţinând diferitelor discipline sportive ce vin la Tîrgu-Mureş şi au o componenţă mai mare, evitându-se cazarea lor dispersată, cum s-a întâmplat până în prezent”.

Adicătelea…

Astfel, din această argumentaţie solidă şi extrem de bine justificată din punctul de vedere al oportunităţii, aflăm următoarele: că s-a constatat o creştere deosebită a numărului de competiţii sportive şi a audienţei generale – fără a fi furnizată nicio cifră concretă, că au crescut cererile de cazare exponenţial – asta înseamnă că s-or fi înzecit cel puţin ca să aibă rost acest adverb pretenţios, dar iarăşi nu este oferită vreo cifră concludentă, aşa cum nu ştim de câte ori au apelat angajaţii Primăriei la celelalte structuri de cazare din patrimoniu – Hotel Tineret şi Casa de Oaspeţi – şi nici la altele de prin oraş. Având această motivaţie ,,extrem de precis prezentată” a apărut, normal şi firesc, necesitatea de a mai adăuga nişte camere la clădirea Academiei de Sport. Ne-a ,,impresionat” iarăşi, citind expunerea de motive, următoarele aspecte extrem de transparente: faptul că s-au precizat exact banii colectaţi din cazare şi alte servicii oferite de Academia de sport, că s-a prezentat un buget de venituri şi cheltuieli ca să vadă tot târgumureşeanul cum s-au strâns banii şi, mai ales, cum au fost aceştia cheltuiţi, respectiv faptul că au fost enumerate cluburile care au beneficiat de cazare, perioada de cazare, sumele plătite, defalcarea pe servicii a sumelor plătite etc. Sperăm că cititorii, care sunt mai inteligenţi decât noi, ca să parafrazăm un binecunoscut slogan al unui săptămânal naţional, au priceput că este doar umor involuntar şi amar cele scrise mai sus. În aceste condiţii, de prezentare ,,extrem” de detaliată şi motivată a proiectului de hotărâre, nu ne mirăm de ce acesta a picat la vot. Bine, motivaţia aleşilor locali a fost cu totul alta şi ţine mai mult de politică decât de administraţie. Totuşi, pentru moment, 1,1 milioane de lei – la atât a fost estimată lucrarea – din contribuţiile târgumureşenilor, sunt în siguranţă.

Parcul municipal, altă distracţie

Proiectul de hotărâre anterior nu este singurul de această factură administrativă înaltă.
Proiectul privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru Amenajare parc municipal, centru de atletism şi stadion este la fel de bine motivat. Astfel: „Ca urmare a transmiterii într-o stare avansată de degradare conform constatărilor şi expertizelor efectuate, a imobilelor din Parcul Municipal în patrimoniul municipiului Tîrgu-Mureş, este necesară viabilizarea urgentă a acestei locaţii. În acest scop, propunem reintroducerea de facto în patrimoniul municipiului Tîrgu-Mureş spre folosinţa cetăţenilor a acestei zone printr-un amplu program de igienizare, reabilitare şi funcţionalizare, precum şi crearea de noi facilităţi. Lucrările propuse vor duce la realizarea unor obiective care să asigure funcţionarea unei arene moderne de atletism, dar şi pentru alte sporturi destinate în special tinerilor. Facilităţile adiacente vor permite organizarea unor manifestări publice de anvergură inclusiv a Zilelor Tîrgumureşene, dar şi crearea unui nou spaţiu de agrement pentru tineri şi copii, de recreere şi odihnă pentru persoanele active şi de vârsta a treia“.

Din toată această poveste lacrimogenă…

…menită să atingă sufletele tuturor votanţilor din municipiu am priceput următoarele: că zona ar trece de facto – nu ştim ce înseamnă acest termen în condiţiile în care aleşii locali şi angajaţii din Primărie ar trebui să lucreze doar cu termenul de jure – în patrimoniul municipiului, că, deşi s-au făcut lucrări de igienizare, s-au turnat betoane până la a fi şterse culoarele pentru pista de atletism, apoi sparte betoanele şi turnate din nou, s-a asfaltat şi ce s-a mai întâmplat pe la stadion o luăm de la capăt cu proiectul care, conform aceleiaşi expuneri de motive, ar urma să fie realizat în vreo trei ani şi doar în 2013 s-ar aloca 1,5 milioane de lei acestui proiect. Nici acest proiect nu a trecut.

Bugetul – vot multiplu

Din toată nebunia din şedinţa de CL, ar mai trebui menţionat proiectul de rectificare a bugetului, proiect care a ajuns în comisii vineri, iar marţea următoare a intrat în dezbaterea în plen. Potrivit uzanţei administrative locale, iar a stat proiectul 30 de zile în dezbatere publică, iar şi-au dat cu părerea locuitorii cum li se cheltuiesc banii şi abia apoi s-a finalizat proiectul care a ajuns în mapele aleşilor locali. Bineînţeles e o glumă amară.
Revenind la şedinţa de CL, viceprimarul Ionela Ciotlăuş a propus amânarea, amânarea a picat la vot –PNL a votat pentru, PSD s-a abţinut, PDL a fost împotrivă, iar UDMR a votat împărţit. Consilierul local PSD Olimpiu Sabău Pop a propus o soluţie de compromis, şi anume să se scoată din rectificare poziţiile cu amenajarea parcului municipal şi alte două parcuri deoarece stadionul municipal nu a fost amenajat multifuncţional cum a cerut mai demult chiar consilierul alături de preşedintele Comisiei de cultură, sport – Kikeli Pál – iar banii corespunzători parcurilor să se treacă în rezerva bugetului, iar după clarificare să se plătească. Motivul? Astfel s-ar fi asigurat finanţarea şcolilor – de exemplu o mare problemă este cu mutarea Gimnaziului Europa; cei de aici au fost mutaţi în spaţii improprii, care trebuie reabilitate de urgenţă (deşi acest lucru ar fi trebuit hotărât, nu-i aşa, înainte de debutul anului şcolar şi nu după o lună după ce copiii au început cursurile, fapt ce dovedeşte din nou o mare seriozitate din partea administraţiei publice locale – aleşi şi primărie – şi un respect pentru educaţia generaţiilor viitoare). Apoi, Soós Zoltán de la UDMR a venit cu o completare la amendamentele propuse de Olimpiu Sabău Pop, şi anume să nu fie alocaţi nici banii pentru Planul Urbanistic General – 900.000 de lei.
Cu aceste amendamente, consilierii locali au trecut la votarea proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului.
Varianta lui Sabău Pop a picat la vot, varianta Primăriei a picat la vot. Preşedintele de şedinţă – Törzsök Sándor –a supus încă o dată varianta Primăriei la vot, care a mai picat o dată, ca apoi să supună aprobării varianta lui Soós Zoltán – amendamentele lui Sabău Pop şi Soós Zoltán – care a trecut fără probleme. Astfel, 24 de milioane de lei sunt cuprinse în bugetul local la capitolul venituri şi vor ajunge la transport local, reabilitarea termică a clădirilor de locuit, ordine publică şi siguranţă naţională, reparaţii şcoli, sănătate, cultură, creşe, asistenţă socială etc. Dacă ne întrebaţi exact pe ce se vor duce banii, nu vă putem explica pentru că Proiectul de hotărâre în afară de cifre nu a prezentat defalcat exact care va fi destinaţia banilor. Adică, dacă pricepe cineva exact ce înseamnă cheltuieli de personal – în afară de salarii care bănuim că au fost asigurate la începutul anului când s-a votat bugetul, bunuri şi servicii, atunci aşteptăm mailuri pe adresa redacţiei.

Ligia Voro

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.