UPDATE! Comisie de cercetare pentru incendiul produs la marfarul care transporta nitrat de amoniu de la Tîrgu Mureș la Ploiești

UPDATE! CIRCULATIA TRENURILOR ÎNTRE PLOIESTI SI PREDEAL A FOST RELUATA

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Române informeaza ca traficul feroviar pe magistrala 300 Ploiesti — Brasov a fost reluat.

Reamintim ca traficul feroviar a fost oprit la kilometrul feroviar 106+300 de metri, la intrarea în statia Breaza Nord dinspre Brasov, în judetul Prahova.

Masura a fost luata de autoritati dupa ce s-a constatat pericolul exploziei la unul dintre vagoanele trenului marfar 21753/2, pe relatia Târgu Mures — Ploiesti Triaj, care este încarcat cu azotat de amoniu.

Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a dispus o comisie de cercetare care va analiza cauzele producerii incidentului din zona haltei Breaza și va propune măsuri severe pentru ca asemenea evenimente să nu se mai repete, a anunțat, marți, ministerul de resort.

„Începând cu ora 17:15, la nivelul Ministerului Transporturilor s-a instituit o Celulă de criză pentru gestionarea cât mai eficientă a situației legate de incidentul feroviar din zona Haltei Breaza. La fața locului sunt mobilizați reprezentanții serviciilor de siguranță a circulației de la toate companiile implicate. După finalizarea operațiunilor din zona Haltei Breaza, ministrul Transporturilor a dispus o Comisie de cercetare care va analiza cauzele producerii acestui incident și va propune măsuri severe pentru ca asemenea evenimente să nu se mai repete”, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

Coordonarea Celulei de criză este asigurată de secretarul de stat, Ninel Cercel. Din această structură mai fac parte: secretarul de stat pe domeniul rutier Florin Biban și directorii generali ai Companiilor Feroviare — CFR Infrastructură, CFR Călători, CFR Marfă și AGIFER.

Potrivit MT, în jurul orei 16:50 s-au semnalat scurgeri de conținut dintr-un vagon al unui tren de marfă. Trenul transporta azot de la Tg Mureș la Ploiești Triaj. Trenul a fost oprit între stațiile Comarnic și Câmpina pentru intervenția ISU și a reprezentanților firmei pentru care se efectua transportul.

Din motive de siguranță, traficul feroviar a fost oprit și s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei de contact pe tot intervalul feroviar Câmpina — Comarnic.

La ora 20:00, un număr de 15 trenuri de călători erau oprite la ora 20 în gările de pe Valea Prahovei — Comarnic, Câmpina, Valea Largă, Sinaia, Azuga, Buda, Floresti Prahova, Bușteni — din cauza evenimentului feroviar din zona Haltei Breaza.

Incendiul care a izbucnit, marți, la un vagon al unui tren de marfă încărcat cu nitrat de amoniu a fost lichidat după o intervenție care a durat peste două ore, localnicii care au fost evacuați urmând să revină la casele lor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, Raluca Vasiloae, în containerul în cauză au fost depistați trei saci a câte 600 de kilograme de încărcătură, care erau topiți.

Un număr de 56 de persoane au fost evacuate pe o rază de un kilometru, după ce dintr-un vagon încărcat cu nitrat de amoniu al unui tren de marfă aflat în gara Breaza Nord a început să iasă fum.

Acestea au fost duse cu microbuze și autospeciale ale inspectoratelor București-Ilfov, Brașov, Dâmbovița și IGSU la sala de sport din localitate în vederea cazării, iar acum urmează să revină la casele lor.

IGSU informează că peste 70 de pompieri au acționat la Breaza, în sprijinul celor din Prahova intervenind și cei de la ISU Brașov.

AGERPRES

Comentează cu Facebook
Adaugă la favorite Legătură permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.