Concert Butterflies in My Stomach la J’ai Bistrot

Vineri, 9 martie, ora 21:00, Butterflies in My Stomach (BiMS) concertează la Tîrgu-Mureș. Organizatorii concertului sunt cei de la  J’ai Bistrot, care ne-au trimis următorul comunicat:

 Trupa care îţi dă peste cap toate simţurile va ajunge Vineri 9 Martie în sufrageria J’ai Bistrot pentru o seară plină de dans, visare și energie. Poate și de un strop de dragoste în plus pentru că, se știe, când este vorba de muzica „fluturilor”, surprizele nu se lasă așteptate! Butterflies in My Stomach este una dintre cele mai cunoscute, respectate și dorite formații de nu-jazz, funk și acid jazz din România.

Pentru cei care cunosc deja sound-ul BiMS, surpriza va fi dintre cele mai frumoase. Pentru cei care vor descoperi pentru prima dată eleganţa armoniilor acestui proiect muzical, să nu se mire că la un moment dat spiritul va prinde aripi şi va începe să danseze. BiMS, a cărei muzică însumează elemente de funk, nu-jazz, electro, triphop, chill, a fost înfiinţată în primăvara anului 2005. În luna martie a anului 2011, Butterflies in My Stomach au lansat albumul intitulat „Magic Store” (MHO Music) Vrei să vezi cum e la un concert BiMS? Urmăreşte acest video: http://www.youtube.com/watch?v=0pisE1bkuQE Catrinel (voce), Bujor (bas), Meghi (clape și samples), John (chitară) și Laurentze! (tobe) sunt cei care fac posibil ca ceea ce simți să devină muzică. O muzică elegantă, cu o atmosferă și un „vibe” aparte…
www.bimsromania.blogspot.com
www.facebook.com/bimsoficial
“Fluturașul” de intrare este 15 ron.

Sursa: J’ai Bistrot

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.