Concert caritabil susținut de Costel Busuioc

costel busuiocTenorul Costel Busuioc, alături de alţi artişti, va cânta, în data de 1 februarie, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, în cadrul unui concert caritabil pentru strângerea fondurilor necesare unui transplant de măduvă osoasă în beneficiul doctoriţei Norei Chifor, care a fost diagnosticată cu leucemie mieloblastică acută.

Coordonatorul Fondului Comunitar Reghin, Ştefan Molnar, a arătat că Nora Chifor este medic stomatolog, are 33 de ani, că aceasta locuia în Franţa când a fost diagnosticată de leucemie mieloblastică acută şi că are nevoie de un transplant de măduvă, ale cărui costuri se ridică la 200.000 de euro, plus taxele de spitalizare.

Alături de tenorul Costel Busuioc, vor mai concerta la Târgu Mureş soprana Diana Ţugui, baritonul Sandor Balla, pianista Irina Stratulat şi Zeno Apostolache Kiss (acordeon), în programul evenimentului figurând mai multe arii şi duete. Intrarea se va face pe baza unei donaţii de minim 20 de lei.

AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.