Concluziile conducerii ASA Târgu Mureş

Sezonul Ligii 1 Orange este aproape de final. Formația noastră va disputa ultimul joc, pe teren propriu, luni, 5 iunie, de la ora 15.00, cu CSM Poli Iași. Din păcate, ASA Tîrgu-Mureș va încheia sezonul în postură de echipă retrogradată în al doilea eșalon al țării.

„Ne cerem scuze suporterilor echipei pentru că nu am reușit să ne îndeplinim obiectivul stabilit: rămânerea în Liga 1. Este o contraperformanță a tuturor celor care au activat sau activează la acest club.” se spune într-un comunicat de presă. În continuarea comunicatului conducerea mai declară următoarele:

„Am încercat să rezistăm, am încercat să oferim bucurie suporterilor, tuturor celor care au ținut și țin cu această echipă. Ne doream să continuăm în Liga 1, pentru că simțim că locul nostru este aici. Dar, rezultatul a fost altul. Nu dorim să căutăm scuze. Dar, ceea ce s-a întâmplat în acest sezon a fost rezultatul unor cumuli de factori.

Poate e greu de crezut și de acceptat dar, faptul că am ajuns până la finalul ediției de campionat, am disputat toate jocurile din Cupa României și Cupa Ligii, reprezintă deja o performanță. Puțini sunt cei care pot înțelege cu ce greutăți ne-am confruntat în acest an.

Clubul ASA Tîrgu-Mureș și-a desfășurat activitatea în sezonul 2016/2017 cu ajutorul drepturilor TV primite de la Liga Profesionistă de Fotbal, drepturi TV cuvenite conform evoluției și performanțelor echipei.

Pe lângă acești bani, sponsorii formației, cărora le mulțumim încă o dată, au fost alături de noi.
Din păcate însă, doar aceste fonduri nu au fost suficiente, pentru a avea o evoluție notabilă, care să ne permită rămânerea în Liga 1.

Clubul ASA Tîrgu-Mureș nu a primit în acest sezon competițional niciun leu din partea administrației publice locale. Repetăm, ASA Tîrgu-Mureș nu a beneficiat în acest sezon de finanțare publică. Acceptăm să fim criticați, dar vrem să se cunoască ADEVĂRUL!

După cum bine se știe, în acest moment, clubul are blocate în conturi peste 7 milioane de lei (70 de miliarde de lei vechi), existând un proces pe rol. Banii aceștia sunt drepturile TV cuvenite pentru sezonul 2014/2015, sezon în care echipa noastră a terminat pe locul 2.

Bugetul pe care l-am avut la dispoziție ne-a creionat și lotul pentru acest sezon. Fără un buget mai mare la dispoziție am fost în imposibilitatea de a transfera jucători care să crească valoric lotul echipei.

De-a lungul întregului sezon și nu numai, am primit numeroase lovituri, atacuri în presa națională, marea majoritate cu teme și subiecte nefondate. Ne-am dat seama că vom reprezenta calul de bătaie pentru așa-zisa presă liberă. Cancan-urile au abundat, zvonurile au ocupat prima pagină a ziarelor. De cele mai multe, fără nicio bază reală. Nu ni s-a cerut punctul de vedere, nu ni s-a dat posibilitatea unui drept la replica. Am acceptat și acest lucru. Am comunicat informațiile oficiale atunci când am considerat că trebuie și când sunt certe. Nu am dorit să ascundem nimic.

Le dorim tuturor celor care au avut vreun ghimpe împotriva noastră, multă sănătate și spor la scris. Dacă nu va fi despre noi, pentru că, în liga a doua nu vom mai fi la fel de interesanți, va fi despre alții, care vor deranja la rândul lor. Și poate că atunci când vom reveni în centrul atenției, competiția sportivă va fi în prim plan și nu bârfele de pe peronul unei gări prăfuite din Bărăgan.

Și nouă, tuturor celor care am trăit și muncit pentru această echipă ne este greu să acceptăm situația în care am ajuns. De la vicecampioana țării, câștigătoarea Supercupei României, participantă în Europa League, la o formație care va activa în sezonul viitor în Liga a II-a. Ne este greu, dar trebuie să acceptăm acest lucru.

Doar așa putem porni cu încredere pe un nou drum. Pe drumul de întoarcere. Pe drumul revenirii, acolo unde ne este locul. Tîrgu-Mureș-ul merită o echipă în Liga 1. Concetățenii noștri, cei care au umplut Trans-Sil-ul până la refuz, merită acest lucru.

Vrem să credem că vom putea realiza acest lucru. Vrem să-i aducem înapoi pe suporteri. Vrem să ne bucurăm, din nou, împreună, de victoriile echipei.

Doar împreună putem reuși!” încheie comunicatul conducerea clubului ASA Tîrgu-Mureș.

print

One comment on “Concluziile conducerii ASA Târgu Mureş
  1. Primarul cu adidasi spune:

    Vinovatul principal este Maior care a macelarit antrenorii anul acesta..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.