Concurs de automodelism la Tîrgu-Mureș

Concurs de automodelism la Tîrgu-Mureș

automodelism fx racing msNu mai puţin de 35 de sportivi din ţară vor participa, la finele acestei săptămâni, la Târgu Mureş, la etapa a treia din cadrul Campionatului privat Cupa FX Racing MS Off-Road, la automodelism, aflat la a cincea ediţie, a anunţat joi, Fridrik Lucian, preşedintele clubului AS Fx Racing MS, organizatorul competiţiei.

Potrivit acestuia, concursul de automodelism este cuprins în calendarul Federaţiei Române de Modelism, precum şi în Cupa României şi va debuta în data de 6 iulie, începând cu ora 10.00, la Complexul de Agrement şi Sport ‘Mureşul’ din Târgu Mureş.

‘Avem patru clase de concurs – Stock, Pro Buggy, SC Truck, SC Pro şi sunt înscrişi 35 de sportivi, cu 35 de maşini. Concurenţii au între 10 şi 40 de ani şi provin din Bucureşti, Arad, Cluj, Sibiu, practic din toată ţara’, a spus Fridrik Lucian, care a precizat că la concurs vor participa şi campioni naţionali.

Fridrik Lucian a subliniat că vor exista trei manşe de calificări, cronometrându-se la început cel mai bun număr de ture în 5 minute, după care se vor forma grupe de câte şase sportivi, în funcţie de rezultate, iar cel care trece primul linia de finiş va fi declarat câştigător.

Pista va avea 50 de metri lungime şi minim trei lăţime, va conţine obstacole şi trambuline, iar maşinile care se vor răsturna vor fi repuse pe pistă.

Concursul, cuprins în calendarul Federaţiei Române de Modelism, constituie prima competiţie organizată la Târgu Mureş care e înscrisă şi în Cupa României, a mai arătat Fridrik Lucian.
AGERPRES

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.