Concurs Internaţional de Lutierie la Reghin

????????Asociaţia Artiştilor Lutieri din România, în parteneriat cu Primăria Reghin şi Consiliul Local Reghin, organizează, în perioada 20-22 august 2014, cea de a doua ediţie a Concursului Internaţional de Lutierie, dedicat Reghinului, oraşul viorilor.
Datorită numărului şi în special a calităţii instrumentelor muzicale şi faptului că în majoritatea orchestrelor de pe mapamond există instrumente produse aici, nu este o exagerare să aşezăm Reghinul pe harta lumii alături de Cremona, patria lutierilor, sau de Mittenwald, unde se organizează de zeci de ani asemenea competiţii.
Sunt 10 ţări participante la concurs – Italia, Germania, Belgia, Suedia, Bulgaria, Slovenia, Japonia, Taiwan, Ungaria şi România.
Timp de trei zile, se vor întrece peste 40 de lutieri, care s-au înscris în concurs cu instrumente cu totul speciale, produse după 2011. Viori, viole, violoncele şi contrabaşi ajug în faţa juriului internaţional, care va trebui să evalueze calităţile artistice, de construcţie şi acustice ale fiecărui instrument.
Juriul Concursului International de Lutierie Reghin 2014 este format din reprezentanţi – lutieri şi muzicieni de renume mondial, atfel:
Juriu Tehnic: Simeone Morassi, (unul dintre cei mai renumiţi lutieri din Cremona) – Italia, Semmelweis Tibor – Ungaria
János Márkus-Barbarossa, (unul dintre cei buni evaluatori de instrumente muzicale din Europa) – Austria, Gilis Pascal – Belgia, Gliga Vasile – România,
Juriu Acustică: Gabriel Croitoru, (unul dintre primii violonişti ai României, elev al lui Sir Yehudi Menuhin), Ioan Conţiu – vioară, Endre Guran – violă, Anton Niculescu, Prof.univ.dr. Vasile Jucan – violoncel.
Preşedintele juriului: ing. Bâzgan Nicolae

De asemenea, va fi prezentată şi Expoziţia Artiştilor Lutieri, cu instrumentele cele mai deosebite ale membrilor AALR, dar şi intrumente ale lutierilor din Ungaria şi Germania. Aceasta este deschisă publicului în data de 22 august, între orele 9.00 şi 18.00.
Vineri, 22 august, ora 11.00, va avea loc premierea concursului şi recilaluri pe intrumentele câştigătoare, la Sala de festivităţi din Reghin, Str. Pandurilor Nr. 120.
Premiile se vor acorda pentru fiecare categorie de instrument – vioară, violă, violoncel şi contrabas : 4 premii de 1000 de euro (medaliile de aur), 4 premii de 500 de euro (medaliile de argint) şi 4 premii de 250 de euro (medaliile de bronz), ne-a anunţat
Vasile Gliga, preşedinte AALR.

AALR-2014

print