Concursul Brațe de Fier, tot mai celebru

concurs brate de fier la ludusDuminică, 23 septembrie, la Luduş, în Sala Mare a Casei de Cultură „Pompeiu Hărăşteanu”, s-a desfăşurat un concurs de skandenberg devenit tradiţional prin desfăşurarea celei de-a IV-a ediţii. Organizator principal a fost Clubul Sportiv „Edi-Gym” Luduş în colaborare cu Asociaţia Română de Skandenberg şi cu sprijinul Primăriei oraşului Luduş şi al Consiliului Local, precum şi al principalilor sponsori Panem, Poli Izo Construct, Diana Trans, Bercas, Ro Dacia, Cardia Company.

Participanţi de valoare

Primul concurs de skandenberg s-a desfăşurat la Luduş în anul 2005 cu prima ediţie a „Concursului braţelor de fier” cum se numea atunci ca şi acum. Iniţiator şi coordonator era Kolozsvári Kovács Edward, atunci ca şi acum. Din acest punct, similitudinile celor două evenimente se opresc. Destinat iniţial doar sportivilor de pe plan local, acum în anul 2012, concursul a devenit unul naţional cu o participare prestigioasă. „Au participat la cele cinci categorii de greutate pentru braţul drept şi la o categorie pentru braţul stâng un număr de 124 concurenţi foarte bine pregătiţi cu un bogat palmares naţional şi internaţional”, ne-a declarat Kolozsvári Kovács Edward care a mulţumit partenerilor şi sponsorilor pentru sprijinul acordat.

Rezultate, ediţia a IV-a

Categoria juniori open: 1. Alin Sandu (Călăraşi), 2. Dobray István (Luduş), 3. Adrian Mureşan (Maramureş). Categoria 70 kg: 1. Silviu Han (Arad), 2. Mădălin Sabău (Luduş), 3. Răzvan Ionuţaş (Maramureş). Categoria 80 kg: 1.Viorel Dobrin (Argeş), 2. Paul Avram (Arad), 3. Bogdan Stoica (Prahova). Categoria 90 kg: 1.Ştefan Tamaş – Pitbull (Maramureş), 2. Székely Erwin (Luduş), 3. Mihai Roba (Arad). Categoria plus 90 kg: 1. Olimpiu Făt (Maramureş), 2. Ciprian Tapasztó (Luduş), 3. Dănuţ Borbil (Luduş). Acesta din urmă şi-a luat revanşa la categoria „open stânga” unde a câştigat în faţa lui Olimpiu Făt şi Ştefan Tamaş.

Într-un meci foarte amical s-au întâlnit primarul Cristian Moldovan şi multiplul campion Radu Georgescu – Valahul. După un meci „aprig disputat”, ambii au fost declaraţi câştigători la „masa verde”.

Ioan A. Borgovan

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.