Congresul Internațional pentru Studenți, Tineri Medici si Farmaciști – MARISIENSIS – 2017

Având deja o tradiție remarcată, Congresul Internațional pentru Studenți, Tineri
Medici si Farmaciști – MARISIENSIS ajunge în anul 2017 la ediția cu numărul XXI.
De-a lungul timpului acesta a format mii de medici prin varietatea bogată de teme pe
care o abordează.
Congresul, organizat de către Liga Studenților din Tîrgu Mureș în colaborare cu
Universitatea de Medicină si Farmacie Tîrgu Mureș, se desfășoară anul acesta în
perioada 29.03-02.04.2017 în incinta UMF Tîrgu Mureș.
Totul urmează a debuta miercuri, 29.03.2017, cu Deschiderea Oficială a Congresului,
eveniment ce va avea loc în cadrul Teatrului Național din Tîrgu Mureș, urmată apoi
de un Cocktail Party. Zilele următoare se anunță pline de știință. Dimineața de joi
debutează cu prezentarea lucrărilor realizate de către studenți, urmând ca în a doua
parte a zilei să se desfășoare cursuri susținute de profesori universitari de renume
atât din mediul local, cât și din mediul național și internațional. Totul continuă
până sâmbătă seara cand urmează închiderea oficială a congresului precum și seara de
gală, duminică având loc ultimele întrevederi. Fiecare zi se finalizează cu un
program social cu tematică diferită.
Printre invitații de excepție ai acestui eveniment se numără Dr. Sherief Elsayed ,
Brighton, Marea Britanie – Specialist chirurgie spinală și expert medico-legal;
șeful departamentului de chirurgie spinală- Spitalul Universitar din Brighton; Dr.
Dragoș Popescu, Barcelona, Spania – medic specialist ortoped la Spitalul Clinic din
Barcelona; Prof. Dr. Dragoș Iliescu, București – Profesor universitar în cadrul
Facultății de Psihologie și Ştiințele Educației din cadrul Universității București,
specialist în psihologie organizațională și măsurare psihologică.
Anul acesta, o secțiune aparte a congresului o reprezină Medicine World Wide –
secțiune dedicată medicinei dincolo de frontiere. Invitații speciali ai acestei
secțiuni sunt Farmacist Judith Mader, Austria – membru al organizației ‘Medici fără
frontiere’, a participat la misiuni ale organizației în Turcia și Malawi și Jessica
Zhang, Stockholm, Suedia – Director al departamentului SCORP (Departamentul pentru
drepturile omului și pace) al Federației Internaționale a Asociațiilor Studențești
de Medicină(IFMSA).
Îmbinat cu artă, perspectivă, știință și dorință de cunoaștere, congresul nostru
reprezintă unul din cele mai importante evenimente medicale din țară, reușind să
adune din toate colțurile lumii peste 800 de participanți. Varietatea de prezentări
și workshop-uri prezentate transformă acest eveniment într-o adevărată capodoperă a
dezvoltării medicale.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.