Consilierii și proiectele lor IV

Pui Sebastian Alexandru deţine calitatea de consilier local din partea Partidului Naţional Liberal în cadrul Uniunii Social Liberale, câştigată la Alegerile Locale din 10 iunie 2012

Pui Sebastian Alexandru deţine calitatea de consilier local din partea Partidului Naţional Liberal în cadrul Uniunii Social Liberale, câştigată la Alegerile Locale din 10 iunie 2012

Spre finalul anului 2013, săptămânalul Punctul a început o serie de articole cu scopul de a prezenta proiectele și realizările consilierilor locali târgumureșeni. Astfel, în ziarul nostru veți putea citi despre planurile consilierilor locali și despre proiectele importante inițiate de aceștia. Precizăm că urmărim îndeosebi tânăra generație de consilieri, cea care poate aduce un suflu nou în Consiliul Local, cu efecte benefice asupra dezvoltării municipiului Tîrgu-Mureș. Desigur, nu doar că vom prezenta proiectele consilierilor, ci vom urmări dacă, în timp, aceștia le duc la bun sfârșit, iar rezultatele activității lor vor fi analizate după ce respectivele proiecte au fost sau nu concretizate.

Dacă primele „episoade” ale acestei serii de articole i-au avut în prim plan pe viceprimarul Peti András, dr. Olimpiu A. Sabău Pop, istoricul Soós Zoltán, acum vom continua cu…

Episodul IV: Pui Sebastian Alexandru

Prof. Sebastian Pui a devenit pentru prima dată consilier local în anul 2009, fiind mandatat de PNL. „După alegerile locale din iunie 2012 am intrat din nou în componența Consiliului Local ca și consilier local al USL”, a declarat prof. Pui. „Comisia de specialitate în care îmi desfășor activitatea este Comisia pentru servicii publice și comerț (HCL nr. 8 din 2 iulie 2012). În cadrul primei şedinţe de comisie am fost ales secretarul comisiei, funcţie pe care o ocup şi în prezent”, a completat prof. Sebastian Pui.

Registrul Spațiilor Verzi

Un prim proiect pe care îl amintim a fost propus de prof. Pui anul trecut, în luna aprilie, și a fost aprobat de Consiliul Local Tîrgu-Mureș: Proiect HCL privind demararea procedurii de întocmire a Registrului Spaţiilor verzi în municipiul Tîrgu-Mureş. „Este vorba despre inventarierea tuturor spațiilor verzi din oraș cu scopul de a îmbunătăți procedura tăierilor de arbori și a înlătura tăierile haotice”, a precizat prof. Sebastian Pui.

Grupuri sanitare în parcuri

Un alt proiect interesant și util propus de prof. Pui a fost aprobat în CL în toamna anului 2012: proiect HCL privind dotarea cu grupuri sanitare a parcurilor și zonelor aglomerate din cartierele municipiului Tîrgu-Mureș.
Inițial grupurile sanitare trebuiau realizate în anul 2013 și aveau alocate suma de aproximativ 400.000 de lei. Proiectul încă nu a fost concretizat de Primărie și se pare că va fi implementat anul acesta, contra sumei de 5.200.000 de lei, sumă considerată prea mare de către consilierul Pui. Grupurile sanitare vor fi amplasate în următoarele locuri: în cartierul Dâmbu – zona Bisericii și a Ansamblului Profesionist „Mureșul”; în cartierul Mureșeni – zona Record; în Tudor, la Diamant; în Tudor, lângă parcul din apropierea MBO City și a Bisericii „Sf. Ana”, unde vor fi amplasate și cabine de duș.

Reducerea cerșetoriei

Tot în 2012 a fost aprobat în CL „proiectul privind aprobarea unor măsuri de diminuare a săvârșirii unor fapte ce întrunesc o parte a elementelor constitutive a infracțiunii de cerșetorie”, a declarat prof. Sebastian Pui. Este vorba despre o echipă de lucru formată din jandarmi, membri ai poliției locale și ai poliției municipale care a activat în scopul reducerii cerșetoriei. Deja rezultatele pozitive s-au văzut, prin diminuarea cerșetoriei, a completat prof. Pui.

Creșe și puncte de lucru ale Primăriei

Înființarea de creșe în Tîrgu-Mureș este un proiect inițait în 2010 de consilierul Sebastian Pui

Înființarea de creșe în Tîrgu-Mureș este un proiect inițait în 2010 de consilierul Sebastian Pui

Amintim, spre final, două proiecte mai vechi, propuse de prof. Pui și aprobate în CL în anul 2010. În primul rând, este vorba despre înființarea de creșe în Tîrgu-Mureș. Până acum, proiectul s-a concretizat prin deschiderea creșei din cartierul Unirii, strada Remetea. „Mai este nevoie urgentă de minim 600 de locuri în creșele târgumureșene. Însă, nu sunt alocați bani în buget pentru acest lucru”, a declarat consilierul local Sebastian Pui.
Al doilea proiect se referă la desfiinţarea punctelor de lucru ale Primăriei municipiului Tîrgu-Mureş în cartiere. Acest proiect și-a atins obiectivul, punctele de lucru fiind desființate. Acestea trebuiau desființate, fiind considerate prea costisitoare: se plătea o chirie de 19 euro / metru pătrat, ceea ce ducea la o sumă anuală de 400 de mii de euro pentru două puncte de lucru ale Primăriei, unul de aproximativ 500 de metri pătrați și unul de aproximativ 350 de metri pătrați.
La final, prezentăm un proiect nou, care va fi supus în viitorul apropiat votului Consiliului Local. Prof. Sebastian Pui ne-a declarat că a descoperit niște terenuri (cu construcții), aparținând fostelor cooperative meșteșugărești, care sunt subînchiriate de Primărie, dar de la care nu se încasează bani la bugetul local. „Aceste terenuri trebuie trecute în inventarul municipiului, în domeniul public”, a precizat consilierul Pui. Dânsul ne-a precizat, de asemenea, că Curtea de Conturi a rugat în 2012, printr-un proces verbal de constatare, reprezentanții Primăriei să încheie forme contractuale care să justifice folosirea acestor terenuri.

Titi Dălălău

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.