Consilierii și proiectele lor V: Lucian Loghin

Câteva dintre cele mai interesante proiecte de viitor al consilierului Loghin Lucian Mircea se referă la fluidizarea traficului prin crearea de intersecţii giratorii şi realizarea unor pasaje subterane pentru pietoni

Câteva dintre cele mai interesante proiecte de viitor al consilierului Loghin Lucian Mircea se referă la fluidizarea traficului prin crearea de intersecţii giratorii şi realizarea unor pasaje subterane pentru pietoni

Spre finalul anului 2013, săptămânalul Punctul a început o serie de articole cu scopul de a prezenta proiectele și realizările consilierilor locali târgumureșeni. Astfel, în ziarul nostru veți putea citi despre planurile consilierilor locali și despre proiectele importante inițiate de aceștia. Precizăm că urmărim îndeosebi tânăra generație de consilieri, cea care poate aduce un suflu nou în Consiliul Local, cu efecte benefice asupra dezvoltării municipiului Tîrgu-Mureș. Desigur, nu doar că vom prezenta proiectele consilierilor, ci vom urmări dacă, în timp, aceștia le duc la bun-sfârșit, iar rezultatele activității lor vor fi analizate după ce respectivele proiecte au fost sau nu concretizate.

Dacă primele „episoade” ale acestei serii de articole i-au avut în prim plan pe viceprimarul Peti András, dr. Olimpiu A. Sabău Pop, istoricul Soós Zoltán, prof. Pui Sebastian Alexandru, acum vom continua cu…

Episodul V: Loghin Lucian Mircea

„La începutul anului 2012 am debutat în calitate de consilier local al Partidului Social Democrat în cadrul Consiliului Local municipal Tîrgu-Mureş, ca membru al comisiei pentru servicii publice şi comerţ. După alegerile locale din iunie 2012, în urma cărora am intrat din nou în componenţa Consiliului Local, am devenit membru şi secretar al Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură. Precizez că am fost numit prin decizii ale Consiliului Local şi în alte comisii de lucru. În calitate de ales local am asigurat un climat de transparenţă prin promovarea accesului la informaţie, prin realizarea unor întâlniri şi audienţe cu cetăţenii, prin susţinerea unui flux continuu de informaţii către comunitate. Alături de colegii din PSD, în special împreună cu dl. jr. dr. Sabău Pop Olimpiu, liderul grupului de consilieri ai Partidului Social Democrat din cadrul Consiliului Local Tîrgu Mureş, prin multiple interpelări, propuneri, amendamente şi luări de poziţie, am acţionat în virtutea respectării dezideratelor impuse de noţiunea de guvernare”, și-a prezentat, pe scurt, economistul Loghin Lucian Mircea activitatea din cadrul CL Tîrgu-Mureș.

Biciclete și cărți

Unul dintre proiectele la care Loghin Lucian Mircea a avut calitatea de coiniţiator se referă la liberul acces al bicicliștilor prin centrul municipiului Tîrgu-Mureș: Proiect de Hotărâre cu privire la abrogarea unei H.C.L privind interzicerea circulaţiei pe trotuarele din centrul oraşului a vehiculelor pe două roţi şi instalarea unor semne, indicatoare relevante în privinţa traseului ocolitor.
Un alt proiect, din domeniul cultural, se referă la aprobarea finanţării Bibliotecii Judeţene Mureş, pentru achiziţionarea de fond de carte al acestei instituţii.

Ridicarea maşinilor

Până nu demult, parcarea în locuri interzise se putea solda cu ridicarea maşinii. Acest lucru nu era tocmai legal, dat fiind faptul că proprietatea (maşina) nu poate fi confiscată nici măcar pentru un timp scurt pentru că ai parcat-o ilegal. La momentul actual nu se mai ridică maşinile parcate ilegal. Acest lucru se datorează în oraşul nostru şi ,,Proiectului de Hotărâre privind abrogarea unei H.C.L. şi aprobarea noului regulament de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a vehiculelor staţionate neregulamentar, precum şi a celor abandonate pe domeniul public din Municipiul Tîrgu-Mureş”, după cum a precizat Loghin Lucian Mircea.

Parcuri pentru câini

Un alt proiect al consilierului local Loghin se referă la stabilirea regulei de deţinere a câinilor de companie şi a accesului acestora în zonele publice (parcuri special amenajate). ,,În urma discuțiilor avute cu cetățenii din cartiere, am sesizat dorința lor de reglementa accesul câinilor în spaţiile publice. Am localizat niște spații în proximitatea cartierelor, mai ferite, în care să oferim posesorilor de câini posibilitatea să scoată câinii. Toate parcurile pentru câini vor fi dotate cu coșuri de gunoi, lopățică, loc pentru nisip pentru ca proprietarii de câini să aibă toate ustensilele necesare pentru a salubriza zona”, a declarat Loghin Lucian Mircea.

Fluidizarea traficului

În continuare, prezentăm proiectele pe care consilierul Loghin Lucian Mircea doreşte să le propună spre aprobare în viitoarele şedinţe ale CL Tîrgu-Mureş.
Mai întâi, amintim un proiect care are ca scop fluidizarea traficului şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. Este vorba, în primul rând, de amenajarea de intersecţii giratorii în câteva puncte foarte aglomerate din oraş, precum: zona centrală – zona Bolyai, zona Ștefan cel Mare, zona Borsos Tamás și str. Justiției; zona Unirii, intersecţia de lângă pod, cu drumul ce duce spre Sâncrai (acum o lună s-a făcut o statistică și s-a constatat că la oră de vârf, ora 8 dimineaţa, prin acest punct rutier au trecut, timp de o oră, aproximativ 2.400 de mașini); zona Tudor, la ieșire din oraș spre Corunca, la intersecția Bulevardului 1 Decembrie 1918 cu Calea Sighişoarei.
,,Am primit și un aviz favorabil din partea poliției naționale, respectiv serviciul rutier din cadrul Poliției Tîrgu-Mureș. Avem și susținerea poliției locale în implementarea acelor măsuri de creştere a gradului de siguranţă rutieră”, a declarat Loghin Lucian Mircea.
În plus, pe lângă sensurile giratorii, se mai doreşte amplasarea de noi limitatoare de viteză la trecerile de pietoni din apropierea anumitor şcoli sau licee din Tîrgu-Mureş.

Pasaje subterane

Un alt proiect interesant de viitor se referă la iniţierea unor proiecte fezabile pentru accesarea de bani din fonduri europene folosiţi în construirea unor subtraversări pietonale sau pasaje subterane în anumite noduri rutiere, cu scopul fluidizării traficului pietonal şi rutier. Este vorba, în primul rând, de o subtraversare în zona Pieţei Bernády care să pornească de la locul WC-ului public subteran, actualmente închis accesului publicului.
,,Am observat că acea trecere de pietoni e frecventată de sute de copii care merg la școală spre liceele Unirea şi Papiu, Universitatea ,,Petru Maior” etc. Acolo, adeseori când este unda verde la pietoni se creează o coloană de mașini până la Papiu. Dacă am reuși să facem o subtraversare s-ar descongestiona acea zonă. Am efectuat și niște calcule referitoare la cost, ar însemna un efort destul de mare pentru municipalitate, dar s-ar putea realiza cu fonduri europene. Facem un proiect bine fundamentat şi trebuie văzut ce putem obține…”, a spus Loghin Lucian Mircea.

,,1 mai” reloaded

Un alt proiect pe care consilierul local Loghin doreşte să-l propună în viitor este legat de reabilitarea şi modernizarea ştrandului ,,1 Mai” şi ,,introducerea lui într-un proiect mai amplu prin care elevii din ciclul primar şi gimnazial să urmeze cursuri de înot obligatorii. Ştrandul este în paragină, iar pânza freatică nu este bună pentru realizarea altor construcții de amploare. Ştrandul poate fi transformat într-un bazin olimpic acoperit. Am fost în Germania și am văzut că nu există școală sau liceu care să nu aibă bazin de înot. S-ar putea face un program pentru ca elevii să meargă să învețe să înoate. E un efort financiar destul de mare, dar eu zic că merită, pentru copiii noștri trebuie să facem orice. Există autobuze școlare care s-ar putea folosi… Iar după-masă, bazinul ar putea fi închiriat unor grupuri sportive sau unor persoane fizice”, a completat Loghin Lucian Mircea.

Practică şi parcări supraetajate

Amintim alte două proiecte de viitor, propuse de consilierul local Loghin Mircea. Primul este: ,,Iniţierea unui proiect privind realizarea unui parteneriat între Cabinetele Medicale Şcolare cu Facultatea de Stomatologie şi Protetică Dentară din cadrul UMF Tîrgu-Mureş”.
Al doilea proiect se referă la construirea unor parcări supraetajate realizate sub forma unui parteneriat public privat în care finanţatorul face investiţia, iar municipalitatea pune la dispoziţie terenul.

Stimularea afacerilor

În final, amintim un proiect de viitor, prin care Loghin Lucian Mircea şi-a propus să stimuleze dezvoltarea mediului de afaceri din Tîrgu-Mureş: ,,stimularea mediului de afaceri prin înlesniri de taxe şi scutiri de plată a impozitelor pentru atragerea de investiţii în Municipiul Tîrgu-Mureş. Reduceri la terenuri, pentru dezvoltatorii care construiesc fabrici, spații de producție… Să stimulăm mediul de afaceri pentru că acesta creează plus valoare și astfel reușim să evoluăm”, a preconizat consilierul local Lucian Loghin.

Audienţe

,,Profit de ocazie să reamintesc tuturor cetăţenilor municipiului faptul că grupul de consilieri municipali ai Partidului Social Democrat Tîrgu-Mureş organizează un program săptămânal de audienţe în fiecare zi de luni a săptămânii la sediul PSD din Piaţa Trandafirilor (vizavi de Catedrala Mare). Aşteptăm aici toate persoanele interesate de bunul mers al urbei noastre să vină cu orice problemă de ordin administrativ, social, economic şi cultural, pentru a o putea soluţiona pozitiv, iar dacă este cazul să putem iniţia şi promova anumite proiecte de hotărâre în Consiliul Local.
Dorim să administrăm oraşul printr-o politică de informare proactivă a cetăţenilor cu privire la intenţiile noastre, având un dialog continuu cu populaţia Tîrgu-Mureşului”, a fost mesajul final al consilierului local Loghin Lucian Mircea.

Titi Dălălău

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.