Consiliul Local, dezvoltator imobiliar şi constructor

Chiar dacă ne aflăm în primă campanie electorală, aleşii municipali din Tîrgu-Mureş, aflaţi la final de mandat, îşi continuă activitatea deliberativă. Mai mult chiar, aceştia au programate în luna mai două şedinţe de CL. Una a avut loc săptămâna trecută când consilierii s-au întâlnit pentru a completa actul constitutiv al societăţii comerciale pe acţiuni „Oraşul ştiinţific pentru cercetare şi informatică medicală”. În această joi, aleşii se vor întruni din nou pentru a dezbate 25 de proiecte de hotărâre şi urgenţele care, probabil, aşa cum ne-am obişnuit, îşi vor face loc pe ordinea de zi a şedinţei.

Ședința fulger

Săptămâna trecută (joi), aleşii târgumureşeni s-au întâlnit într-o şedinţă fulger pentru a modifica anexa 1 – actul constitutiv al societăţii pe acţiuni „Oraşul ştiinţific pentru cercetare şi informatică medicală a Hotărârii Consiliului Municipal Nr. 84 din aprilie 2012. Potrivit acelei hotărâri, Consiliul Local ca unic acţionar a înfiinţat societatea pe acţiuni „Oraşul ştiinţific pentru cercetare şi informatică medicală”, pentru care va vărsa 100.000 de lei, capitalul social minim pentru acest tip de firme. După ce luna trecută aleşii au votat o parte din Consiliul de Administraţie, săptămâna trecută, aceştia au completat componenţa consiliului. Astfel, după aceste completări, Consiliul de Administraţie care va conduce firma „Oraşul ştiinţific pentru cercetare şi informatică medicală” va fi alcătuit din Kolozsvári Zoltán, consilier local căruia colegii săi i-au găsit un post pentru a rămâne aproape de Consiliu, în condiţiile în care acesta nu a mai fost inclus pe lista UDMR pentru deliberativul municipal, Daniela Miheţ, arhitectul-şef al municipiului, Ovidiu Moldovan, directorul Locativ SA, Kiss Imola, directorul Direcţiei Economice din cadrul municipalităţii, şi Racz Lucian, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş. Consiliul de Administraţie va mai include un membru din cadrul compartimentului urbanism al primăriei.

Potrivit primarului, odată înregistrată compania la Oficiul Registrul Comerţului, documentaţia va fi înaintată. Această firmă, potrivit edilului-şef, este etapa de început în demararea programului Oraşului Digital. „Avem o posibilitate de a câştiga un proiect de mare valoare (în jur de 20 de milioane de euro) care bate în direcţia în care de ani de zile încercăm să o dezvoltăm. La ora actuală când dorim să creăm locuri de muncă trebuie să ne îndreptăm spre cele cu perspectivă. Această combinaţie cu IBM ne dă posibilitatea ca să facem un pas spre acest scop de a face cercetare în domeniul informaticii, medicinii şi eu am şi gândul că vom putea face nu numai strict în domeniul informaticii, ci şi în domeniul colateral medicinii cum sunt probleme de aparatură medicală, care pot crea locuri de muncă de înaltă valoare”, a completat consilierul Kolozsvári Zoltán. Acesta a mai spus că oraşul ştiinţific este un pas spre parcul tehnologic anunţat şi dorit de mai bine de 10 ani în Tîrgu-Mureş.

MDRT, fără bani

În 24 mai, consilierii locali se vor întâlni din nou în şedinţă. Momentan, pe ordinea de zi au fost incluse 27 de proiecte de hotărâre. Primul proiect se referă la modificarea unei hotărâri de CL. Nagy Paul în calitate de preşedinte al Asociaţiei „Prietenii lui Sütő András” a solicitat modificarea HCL nr. 377 din 17.09.2009, în sensul schimbării denumirii de „bust” în ,,statuie” a scriitorului Sütő András pe amplasamentul aprobat.

De asemenea, Consiliul Local este chemat să aprobe cofinanţarea cotei de 50% ce îi revenea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în programul de reabilitare a blocurilor pentru 29 de astfel de imobile. În expunerea de motive se arată că: ,,Din cauza unor constrângeri privind resursele bugetare, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu a alocat integral fondurile solicitate de municipiul Târgu-Mureş, în vederea contractării acestor lucrări. Într-o primă etapă, MDRT a asigurat cofinanţarea de 50 % doar pentru patru blocuri, din cele 33 avizate pentru a fi incluse în programul anual 2012. Cofinanţarea pentru celelalte blocuri s-ar putea asigura la o rectificare pozitivă a bugetului Ministerului”. Până atunci însă, din cauza constrângerilor meteorologice, Executivul local propune: ,,cofinanţarea din bugetul local a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie, corespunzătoare cotei de 50 % ce revine Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru 29 blocuri de locuinţe, din municipiul Tîrgu-Mureş”. Suma totală care ar urma să fie alocată din bugetul local pentru reabilitarea termică a celor 29 de blocuri cu 1.270 de apartamente se ridică la 10.426.347 lei, cu TVA inclus.

Pod peste Mureş

La punctul 7, aleşii locali sunt chemaţi să aprobe indicatorii tehnico-economici la investiţia „Pod peste râul Mureş – zona Aleea Carpaţi, Tg.-Mureş˝, mai precis între strada Mureşului – cartierul Unirii şi strada Zăgazului – cartierul Aleea Carpaţi. Potrivit expunerii de motive, acesta ar trebui să fluidizeze traficul foarte greoi la orele de vârf în zona centrală. Podul ,,ar deservi atât locuitorii din cartierul Unirii, cât şi pe cei ai localităţilor limitrofe. De asemenea, acest pod ar fluidiza traficul din zona străzilor Tisei, Călăraşilor, Sinaia, Paul Chinezu, Aleea Carpaţi şi ar reduce traficul peste actualul pod (de pe strada Călăraşilor). De altfel, când acesta va intra în reabilitare, va fi nevoie de o alternativă pentru devierea traficului de pe podul existent”, se mai precizează în expunerea de motive. Podul va asigura circulaţia tuturor autovehiculelor, va fi prevăzut cu: pistă pentru biciclişti pe ambele sensuri şi trotuare pe ambele părţi. Aleşii vor avea de ales dintre două variante, prima care ia în calcul şi devierea căii ferate. Acest proiect se cifrează la 13,1 milioane de euro şi ar urma să fie realizat în 18 luni. Cea de-a doua nu ia în calcul calea ferată, motiv pentru care ar costa doar 10,1 milioane de euro.

Piaţa Teatrului, mai scumpă

Consilierii locali vor avea de decis dacă aprobă modificarea investiţiei din Piaţa Teatrului, lucrare care ar fi trebuit finalizată în 24 de luni potrivit Hotărârii nr. 84 din 2007, la un preţ de 10,798 de milioane de lei. Constructorul solicită acum modificarea sumei la 14,3 milioane de euro deoarece, în cele 48 de luni cât au durat lucrările, a crescut TVA de la 19% la 24%, a crescut rata inflaţiei – în perioada februarie – decembrie 2011 în procent de 31,78%, prevederea sumelor necesare pentru realizarea noului branşament electric, conform avizului de racordare nr. 70301115157/29.08.2011 obţinut ulterior întocmirii proiectului, executarea unor lucrări suplimentare ca urmare a apariţiei unor circumstanţe imprevizibile şi independente de voinţa părţilor implicate în derularea lucrărilor.

Cereri, cereri

Contrascom Benţa revine în CL cu solicitarea de a fi prelungit contractul de asociere cu municipiul pentru construirea a 292 de locuinţe, proiect care ar fi trebuit finalizat în acest an. Din cauza crizei, a unor angajamente nerespectate de municipalitate şi din alte cauze, contractul nu a putut fi respectat. Compania solicită acum reînnoirea contractului pe alţi cinci ani, fiind însă la mâna aleşilor locali.

Ligia Voro

print
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.