Consultanță pentru agricultori și mici întreprinzători

Un nou ONG care consiliază agricultorii și micii întreprinzători își va deschide joi activitatea la Tîrgu-Mureș. Mai multe detalii puteți găsi în comunicatul de presă emis chiar de organizație, pe care îl redăm mai jos:

Fundatia LAM, cu sediul în Ilieni, sprijină începând din 1992 dezvoltarea regiunii din centrul Transilvaniei prin activitatea de creditare, consultanţă de specialitate şi cursuri de dezvoltare pentru adulţi. Astfel, au fost acordate peste 4800 de credite în valoare de aproximativ 20 milioane de EUR, respectiv 4500 de persoane care au participat la cursurile noastre. Urmând o dezvoltare progresivă am înfiinţat mai multe birouri locale, astfel încât astăzi suntem prezenţi în Sfântu Gheorghe, Cernat, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc şi Gheorgheni.

Acum a sosit momentul ca şi în Târgu Mureş să deschidem un birou, putând astfel întâmpina mai uşor nevoile agricultorilor şi întreprinzătorilor mici şi mijlocii din regiune. Deschiderea oficială şi conferinţa de presă va avea loc joi, 1 martie 2012, ora 11:00, în noul sediu nostru din Târgu Mureş situat pe strada Bolyai numărul 3.

Kató Béla

preşedintele Fundatiei LAM

Kotró Adél
directorul Societăţii de Finanţare Rurală LAM IFN SA

print

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.