«

»

Controale la depozitele de materiale de construcţii

La nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș, în cursul lunii mai 2017, au fost efectuate 75 acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă.

Obiectivul principal al acțiunilor de control din cadrul Serviciului Control Relații de Muncă l-a reprezentat identificarea muncii nedeclarate. Cu ocazia acestor verificări au fost identificate 38 de persoane care lucrau fără forme legale și 39 de persoane care prestau muncă nedeclarată. S-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru 47 agenți economici, din care 11 agenți economici au fost sancționați pentru muncă nedeclarată. Cu ocazia acestor verificări inspectorii au aplicat 58 de sancţiuni contravenţionale, din care 30 de avertismente şi 28 de amenzi în cuantum de 282.800 lei și s-au dispus 176 de măsuri obligatorii, pentru deficienţele constatate.
Domeniile de activitate ale angajatorilor în care s-au identificat persoane care prestau activitate fără forme legale sunt:transporturi,comert, constructii, prestari servicii,confectii.

În luna mai au avut loc 14 acțiuni de control privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată în cadrul Campaniei Nationale “ O zi pe săptămână” la angajatori care au ca obiect de activitate depozite materiale de construcții și comercializare materiale de construcții.

Au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale din care 6 avertismente și 2 amenzi în valoare totală de 20.000 lei și au fost identificate 2 persoane care munceau fără forme legale.În urma acestor verificări au fost dispuse 32 măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

print

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.